Tractat prin Bucureşti

Julius Constantinescu

Fiindcă între consătenii lui Eftimie şi maşina mea franţuzească există un anumit consens, în sensul că primii susţin că maşinile franţuzeşti sunt proaste, iar maşina mea chiar e, l-am rugat ieri dimineaţă pe nea Mitică să mă tracteze până la un service din apropiere. De fapt, până la urmă am ajuns la un alt service, la primul am găsit nişte meseriaşi care erau şi ei de părere că maşinile franţuzeşti sunt proaste şi se strică, aşa că n-am reuşit să-l conving pe nici unul să ridice capota şi să se uite la ea. Ăştia erau mecanici serioşi, reparau doar maşini bune, de-alea care nu se strică.

Nu ştiu dacă aţi fost vreodată tractaţi, e destul de greu, trebuie să fii foarte atent. Între tine şi ăla care te tractează e doar un metru, dacă nu calci frâna la timp intri în el şi cârligul ăla din faţă e din fier. Până la service-ul care repara maşini stricate mi s-au întâmplat următoarele:

– am fost claxonat practic non-stop, faptul că mă târam cu 20 km/h pe prima bandă şi cu avariile puse nu părea să le spună nimic oamenilor ălora. Desigur, dacă prin intersecţie trece dricul, urmat de 20 de maşini care claxonează fiindcă Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca orice om să claxoneze când duce mortul la groapă, toată lumea se opreşte şi îşi face cruce, dând prioritate mortului şi şoferilor îndureraţi. Un om viu nu se bucură de aceeaşi înţelegere pentru că Dumnezeu, luat cu alte rânduieli, a uitat să-i spună lui Moise şi „dă-i prioritate sau măcar nu-l claxona pe aproapele tău aflat în suferinţă cu maşina”.

– după ce m-a claxonat un minut, o piţi blondă s-a dat jos din Audi şi a început să urle la mine în parcare: „Dă-te, dom’ne, mai încolo, nu vezi că nu pot trece? Da’ eşti chiar nesimţit?”. Cârligul şi coarda de tractare nu i-au sugerat nimic. „Doamnă, încerc s-o leg ca să mă tracteze cineva, daţi doi metri cu spatele şi ieşiti pe partea cealaltă”, i-am zis. „Cum s-o dau?”, a continuat să ţipe duduia, moment în care mi-a sărit definitiv muştarul şi am întrebat-o direct: „Pisi, pentru ce ai supt mai mult, pentru maşină sau pentru carnet?”.

– era să calc un pieton. Îmi pare rău că nu l-am călcat, poate am fi avut noroc şi idiotul care se năştea în locul lui ar fi făcut-o undeva departe, pe vreun alt continent. Vă amintiţi că eram la volanul unei maşini tractate şi că între mine şi nea Mitică era doar un metru – deci, cum aş fi putut călca pe cineva? Nu sunteţi foarte tari la logică, nu? Iată cum: omul a aşteptat să treacă nea Mitică, după care a pus piciorul pe trecere, fiindcă pietonii au drepturi, să poftească domnul automobilist să frâneze aşa cum îl obligă legea. Îmi pare rău că nu l-am strivit, ne-ar fi fost mai uşor să răzbatem prin trafic dacă aveam şi un mort cu noi. Îmi propteam mâna în claxon şi lumea mi-ar fi făcut loc, clătinând din cap: „Ia uite, săracul, cât suferă, de la Morarilor la Pantelilon a claxonat întruna, nu se poate stăpâni… A ţinut mult la răposat!”.

58 Comentarii »

  1. Pisoi 06/10/2011 @ 08:12

    welcome to land of dracula=))

    Thumb up 0

  2. andryusha 06/10/2011 @ 08:12

    Ce-ntrebare! Maşina o mai schimbi, carnetul e pă viaţă!

    Thumb up 0

  3. Raluca 06/10/2011 @ 08:18

    Toate ti se trag de la masina frantuzeasca.

    Thumb up 0

  4. iulian rinder 06/10/2011 @ 08:41

    Julius, daca o calcai pe piti te trezeai cu proces de paternitate. Da si cu un Audi cand pleca fata la amant sa aduca bani de lapte praf, oje si bijuterii, atat de necesare unei mame.

    Thumb up 0

  5. camionagiu 06/10/2011 @ 08:49

    Asta e, şefu, dacă la banii tăi te zgârceşti şi la banii de-o coardă ca lumea.

    Thumb up 0

  6. […] Julius Constantinescu a trăit experiența tractării prin București. […]

    Thumb up 0

  7. Dan1 06/10/2011 @ 08:59

    Sa scrie un text si nea Mitica, sa vedem si alt punct de vedere, ca poate tu esti subiectiv. :))

    Thumb up 0

  8. Dan1 06/10/2011 @ 09:01

    @camionagiu: Ca sa nu mai spunem ca putea si el sa curete bujiile, sa sufle jicloarele si sa regleze platinele… :))

    Thumb up 0

  9. Belle d”Imagination 06/10/2011 @ 09:08

    Şi, şi, şi???

    Ce-a avut maşinica?

    Thumb up 0

  10. Dan1 06/10/2011 @ 09:24

    @Belle d”Imagination: Un bec ars, cred, ca e acelasi model cu a lui Eftimie. =))

    Thumb up 0

  11. Lecteriţa 06/10/2011 @ 09:54

    Toata treaba-i din proţap! Distanţa dintre autovehiculul trăgător şi cel tractat nu era bună. Dacă foloseai un sistem de tractare corespunzător, ai fi avut şansa să calci şi vreo maşină, în intersecţie, nu doar pietoni. Era mai palpitant. cu 20 la oră, nu reuşeşte asta prea multă lume.

    Thumb up 0

  12. mih 06/10/2011 @ 09:56

    Pei nu stii ca pitsi (oare cum s o scrie pluralul de la pitsi?) blonde habar nu au cum sa dea in marche arriere? Asta e o lege nescrisa dar f adevarata; am o fosta colega blonda care nici macar pana in ziua de azi nu stie.

    Thumb up 0

  13. RoseN 06/10/2011 @ 10:04

    Asa, fii rau mestere, fii rau! musca din ei =))
    ce viata palpitanta ai…aproape te invidiez!

    Thumb up 0

  14. Cristi 06/10/2011 @ 10:11

    Misto e cu o coarda mai lunga. Pietonul nu vede, masina tractoare pleaca de pe loc, pietonul se impiedica de funia intinsa si cade jos. 😀 Intamplare reala. :)

    Thumb up 0

  15. Dan1 06/10/2011 @ 10:19

    @Lecteriţa: Dă-mi voie să te contrazic: e chestie de ştangă! =))
    Pe vremea mea scria la reglement că ştanga tre’ să aiba min. 3m. Cine n-avea ştanga de 3m… vai de capu’ lui! =))

    Thumb up 0

  16. Lecteriţa 06/10/2011 @ 10:24

    @Dan1:
    =)) =)) =))
    imi amintesc expresia: luat la stanga

    Thumb up 0

  17. dush 06/10/2011 @ 10:44

    LOL. zi mersi ca n-ai luat-o la ştanga…sa vezi ce misto n-aveai nevoie de frana, dar de grila, radiator si fro doua furtune daca nu si de motor nou :))

    Thumb up 0

  18. unmihai 06/10/2011 @ 10:49

    @Dan1:
    apropo de ștangă, dăți-mi voie – dragi comentatoare și comentatori ai acestui îndrăgit site de pe internet – să vă amintesc versurile unui cunoscut șlagăr de dinainte de ’90:
    La Ploiești în cotitură, Aladi Alada
    S-a răsturnat o mașină, lele draga mea.
    Hei, șaga diga danga,
    Mi se rupe ștanga, bara de direcție
    și chiar daca plouă, mi se rupe-n două
    Pompa de injecție
    Dar șoferul nu-i de vină, Aladi, Alada
    Numai fata din mașină, lele draga mea
    REFREN: Hei, șaga diga danga,
    Mi se rupe ștanga, toate diminețile
    și chiar daca ninge, are cine-mpinge
    Pompa de injecțieee

    Thumb up 0

  19. tequila 06/10/2011 @ 11:07

    De acord cu pisi blonda…pfffoai, da’ esti chiar nesimtit?!? 😀 :)) :))

    Thumb up 0

  20. Ciprian 06/10/2011 @ 11:11

    Cred ca iesea povestea mai misto daca te tracta Petreanu, prietenul tau de la x-sport.

    Thumb up 0

  21. mifty 06/10/2011 @ 11:31

    @unmihai: … ia urcă tu șlagărul nemuritor pe youtube, să ne mai distrăm și noi 😀

    Thumb up 0

  22. Bloghita 06/10/2011 @ 11:37

    Da’ nevasta-ta n-avea un dres cu care sa repari masina?

    Thumb up 0

  23. Dan1 06/10/2011 @ 11:40

    @Bloghita: N-avea, ca e becher! Holtei! :))

    Thumb up 0

  24. unmihai 06/10/2011 @ 11:47

    @mifty:
    iete aici nemuritoarea!
    Julius n-ar pune asa ceva pe DC nici dupa a 4-a bere….. :(

    Thumb up 0

  25. jules 06/10/2011 @ 12:01

    Aceeasi problema cind ai o remorca infipta in fundul masinii. Inca un lucru la care trebuie sa fii atent.
    Cit despre tractat, am tractat un coleg care ava cielo si i-am dat vreo 90 la un moment dat. Omul transpirase crunt la volan :))

    Thumb up 0

  26. Filip 06/10/2011 @ 12:10

    Asta ca sa te inveti minte, ca data viitoare sa iti iei o masina care nu se strica. Mai vezi si tu reclamele la Toyota… :))

    Thumb up 0

  27. Nelly 06/10/2011 @ 12:41

    Trebuia sa il puneti pe pieton sa alerge in urma.

    Thumb up 0

  28. ErRon 06/10/2011 @ 13:35

    Traumatizanta experienta!:D
    Si pisi ce ti-a raspuns? Ai fost macar atat de cavaler sa-i dai tu masina cu spatele??:D

    Thumb up 0

  29. Sandi 06/10/2011 @ 14:29

    Doua prietene:
    – Draga, spune si tu, nu e viata asta groaznica? Ori de cite ori dau si eu de un barbat cumsecade, descopar ca fie el e insurat, fie eu sint maritata

    Thumb up 0

  30. oltenasul 06/10/2011 @ 14:59

    ia-ti frate odata tico si scapa de umilinte.in primul rand ca nu s-a inventat blonda cu jeep care sa n-aiba loc de el, iar daca se strica, n-ai nevoie de tractare decat daca ai piciorul in ghips si ti se strica masina pe transfagarasan. desi eu pina acum n-am auzit de vreunul care sa se strice :)

    Thumb up 0

  31. Dan1 06/10/2011 @ 15:10

    @ErRon: Putea macar sa-l cheme pe camionagiu, ca el are experienta! >:)

    Thumb up 0

  32. Stephanie 06/10/2011 @ 15:23

    Asa-ti trebuie daca ti-ai luat masina frantuzeasca!!! Tu nu stii ca singurele chestii pe care le fac francezii cum trebuie sunt vinurile si parfumurile? Bine, si branzeturile, hai si produsele de patiserie. Dar… masini??? In Franta tipii care se respecta isi cumpara masini germane.

    Sa mori tu ca i-ai zis chestia cu suptul lui pisi? Daca da, o sa te asez in inima mea, sa stai frumos langa Sendroiu! =))

    Thumb up 0

  33. Cristi 06/10/2011 @ 15:32

    @Julius sau nea Mitica: cu ce a fost tractata masina?

    Thumb up 0

  34. Stephanie 06/10/2011 @ 15:40

    Am gresit adresa de email si iote cu ce avatar frumos m-am pricopsit! :(

    Thumb up 0

  35. JULIUS 06/10/2011 @ 15:43

    @Stephanie: deci nu pot sa cred. langa Doctor, cu D mare??

    Thumb up 0

  36. analystul 06/10/2011 @ 15:45

    @ Cristi – cu muuulta, foooaaarte muuuulta grija! Dupa cum pute observa si din text.

    Thumb up 0

  37. Dan1 06/10/2011 @ 15:46

    @Cristi: Scrie prin text, cu o coarda de tractare (lucru interzis de legi si datini :))).

    Thumb up 0

  38. Stephanie 06/10/2011 @ 15:48

    @JULIUS: Mah, i-ai zis chestia cu suptul sau nu?

    Thumb up 0

  39. JULIUS 06/10/2011 @ 15:51

    @Stephanie: normal ca i-am zis. dar, ca sa fiu sincer, mi se pare ca nu i-am zis “pisi”, am folosit un alt apelativ 😀

    Thumb up 0

  40. Stephanie 06/10/2011 @ 15:57

    Ok, o sa-i zic lui Doc sa-si mai restranga spatiul, ca prea sta tolanit acolo… =))

    Thumb up 0

  41. Dan1 06/10/2011 @ 16:03

    @JULIUS: Daaa, “distinsa doamna” ai folosit, precis! Durule! Masculule! :))

    Thumb up 0

  42. ErRon 06/10/2011 @ 17:37

    @JULIUS: Si ai ajutat-o sa dea cu spatele, sau te-ai uitat furios la manevrele ei stangace??:D

    Thumb up 0

  43. ErRon 06/10/2011 @ 17:38

    @Dan1: Camionagiu e un gentleman!

    Thumb up 0

  44. Cristi 06/10/2011 @ 20:53

    @analystul: si @Dan1: Nu domnilor. Cu ce marca de masina eram curios. Frantuzeasca, nemteasca, coreeana, indiana etc :).

    Thumb up 0

  45. Dan1 06/10/2011 @ 21:22

    @Cristi: Aaaa, asta voiai sa stii? Sincer, o singura masina poate tracta prin Pantilimon: asta e Dacia 1300/1310. =))

    Thumb up 0

  46. RoseN 06/10/2011 @ 21:26

    @Dan1: Tu de ce nu ne-ai zis ca ai scris pe blog la Camio? 😀

    Thumb up 0

  47. Dan1 06/10/2011 @ 21:37

    @RoseN: Am mers pe burta! =))
    Acolo scriu serios, nu pamflete si arogante, daaa? :))

    Thumb up 0

  48. rossi 06/10/2011 @ 22:37

    primo: te citeste multa lume, prosti sau nu… conteaza mai putin
    secundo: cine dreaq a scos-o pe asta cu masinile frantuzesti e proaste? vreun tiriac? or fi, nu zic, da macar au spirit, nu sunt niste dulapuri teutone cu becuri rosii cat cuprinde… am zis!

    Thumb up 0

  49. sebra 06/10/2011 @ 23:06

    @Dan1:
    Nu te prinde. 😀

    Thumb up 0

  50. borg 06/10/2011 @ 23:44

    @rossi: Tru, tru! Asta e ca aia: “Nu sta dreapta. Dar ce frumos atarna!” 😀

    Thumb up 0

  51. Cristi 07/10/2011 @ 11:58

    @sebra: Uite ca de data asta nu ai dreptate :(. Combate bine neicusorul cand e serios.

    Thumb up 0

  52. Dan1 07/10/2011 @ 12:09

    @Cristi: “Pac – la Rezboiu!” :))

    Thumb up 0

  53. Suminona 07/10/2011 @ 13:01

    Julica tata … macar tu ai avut patania cu un pieton …. un vecin o vazut 2 masini ca mergeau incet si o vrut sa iasa printre ele … pacat ca nu o vazut si “sfoara” dintre ele … cind am vazut masina credeam ca o fost prins in parcare din 2 parti … da cind o zis ca o trecut printre 2 care se tractau , am picat pe jos de ras … traisasca daciile … ca fara programul rabla , nu ne luam alte rable …

    Thumb up 0

  54. mifty 08/10/2011 @ 01:13

    @JULIUS: ți-am găsit blonda!!!
    http://www.youtube.com/watch?v=OiP3RHJUEWk

    Thumb up 0

  55. Cristi 08/10/2011 @ 10:32

    @mifty: =))

    Thumb up 0

  56. […] fost prezenti dar nu numai ei: Elena Ciric, Toma Nicolau, Sergiu V Vasile, Julius Constantinescu, Claudia Tocila, Roxana Farca, Dragos Asaftei şi co-realizatorul Bogdan Dascalescu, Social Media […]

    Thumb up 0

  57. […] Asaftei, Sergiu V Vasile, Radu Bălan, Alex Pîrcălăboiu, Marius Balaban, Bogdan Ciungara, Nico, Cristi Mosora, Dani […]

    Thumb up 0

  58. Laurentiu Lungu 10/07/2012 @ 15:28

    Sorry, io p-ăsta nu-l cetisem

    Thumb up 0

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Comentează