Postul nu e post destul

Al Treilea Război Mondial

4mall

În timp ce vizitam castelul din Burghausen mă întrebam de ce naiba nu avem şi noi castele aşa mari. Simplul fapt că numai plimbarea prin curtea Burghausen-ului durează cel puţin juma’ de oră, fără opriri pentru poze, demonstrează faptul că românii furau materiale de construcţie cu mult înainte să apară autostrăzile.

După ce am dat o tură printre jilţuri, armuri şi camere de tortură, am ieşit să dau o tură prin minunata curte, bun prilej să îmi aprind o ţigară. În momentul ăla nu fuma nimeni, pentru că nu avea nici unul curaj, însă imediat ce mi-am aprins eu pipa, mi-au urmat exemplul 4 texani guralivi, 2 chinezi şi un rus. Practic, cei mai cunoscuţi posesori de bombe atomice aveau nevoie de un amărât de românaş să le dea tupeu!

Iată şi momentul în care ţigările s-au terminat. Nu cred că a fost coincidenţă faptul că tot eu am fost primul care a aruncat chiştocul pe jos, dar asta contează mai puţin. Cert e faptul că atunci a început războiul. În câteva secunde, teatrul de luptă s-a umplut cu 7 nemţi care s-au pornit să ne explice, cu gesturi foarte concludente, faptul că ori fumatul, ori aruncatul chiştoacelor pe jos e interzis. Wermacht-ul era compus din doi moşi, trei paznici, un individ de cel puţin doi metri şi un tânăr cu faţă de student la arte plastice.

Gulliver a preferat să se abată direct asupra texanilor, paznicii s-au luat de chinezi, iar moşii îi făceau morală rusului. Studentul se mulţumea să dea din cap dezaprobator. Eu, cel care a pornit toata tărăşenia, rămăsem singur. Hotărât ca măcar de data asta să fiu privit ca un exemplu bun, m-am aplecat şi mi-am ridicat chiştocul de jos. Primul coş de gunoi pe care îl ochisem era extrem de departe faţă de poziţia pe care o aveam, şi presupunea să trec prin barajul das Heer (să vă explice Pircă). Aşa că l-am băgat tacticos în buzunar. Suprinzător, dar iar a funcţionat. Toţi fumătorii şi-au ridicat resturile şi le-au băgat în buzunare.

Forţele germane însă nu erau pregătite să ia prizonieri şi au continuat ofensiva verbală. Voiam să o uşchesc de acolo şi mă uitam disperat după un pretext bun. Dau să înfirip un dialog cu individul de lânga mine, care venise probabil atras de hărmălaie. Uitându-mă în ochii bărbatului, am dat să mă scarpin în cap cu o expresie care vroia să însemne “ce-i, frate, cu tărăboiul ăsta, că nu înţeleg?”. Tipul însă n-a mai apucat să traducă gesturile, pentru că, în momentul în care am ridicat mâna, el, masculul feroce, s-a retras în grabă în spatele soţiei, folosind-o pe post de scut uman. Total suprins de mişcarea lui, n-am mai ajuns să mă şi scarpin, rămânând cu mâna şurligată în aer. Am înţeles de ce fugea cu coada între picioare, ascuns după o biată femeie, doar în momentul în care l-am auzit cum bolborosea “c’est ne pas possible”…

Rămas din nou singur, am avut privilegiul să fiu martorul terminării războiului. Tânărul de care am spus că se mulţumise să privească dezaprobator s-a dus în mijlocul evenimentelor şi, cu gesturi largi înspre buzunarele mele şi ale mercenarilor, i-a convins pe SS-isti, într-o germană care mie mi s-a părut perfectă, că răul fusese îndreptat şi că e mai bine să se retragă. Poate şi faptul că era în maiou şi tot braţul drept şi jumate din stângul erau tatuate a avut un rol. Cine mai ştie?

Oricum, mă miram cum un razboi care părea de durată s-a stins aşa de repede. Răspunsul mi l-a dat tot tânărul, care s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit complice : “Nu-ţi bate, mă, capul, că oricum ăştia fac curăţenie în fiecare seară”.

Încă o dată, întorseserăm armele.

Share:

33 comments

  1. Raluca 11 October, 2011 at 14:59

    Uei, ce lunga e!

  2. Ciprian 11 October, 2011 at 15:07

    @m3bis De ce tot imi cere sa Confirm cand vreau sa dau Like unui articol?

    @4mall Totusi finalul mi se pare cam slabut, puteai si tu sa minti ca ai fost dat exemplu, ca ti-au dat cheile unei masinute de golf sa te plimbi mai usor prin gradina palatului, te-au lasat sa pleci cu argintaria.. in fine.

  3. MonicaS 11 October, 2011 at 15:07

    Foarte amuzant! =)) Felicitari! =))

  4. Cristi 11 October, 2011 at 15:11

    @Ciprian: Esti sigur ca nemtalaii nu-si cauta jilturile si armurile. :))

  5. Ciprian 11 October, 2011 at 15:15

    @Cristi: Parca-mi amintesc de o poza cu 4mall ascunzandu-se sub un coif.. hmm.

  6. andryusha 11 October, 2011 at 15:17

    Castelele alea de prin Occident sunt construite cu piatră furată de pe la noi, aşa să ştiţi. Că toţi au venit numai la furat pe-aici. Şi armurile sunt făcute cu fier românesc, podoabele cu aur românesc, până şi bombele atomice tot cu uraniu românesc, furat, sunt făcute.

  7. Irs 11 October, 2011 at 15:23

    Nemtalaii, cocalari fitosi.
    Francezu’, pitiponc.
    Romanul, curvulita smechera.
    Puterile nucleare, petarde, plici-plici.
    Autorul de fata nu se discuta.
    Un neam nefacator-pe-el, pe Pamantul asta, mai exista?
    Sau eschimosii nu se pun la socoteala?

  8. mifty 11 October, 2011 at 15:30

    bre, io credeam că autorul e julius, ceea ce explica de ce-a luat-o ăla la fugă când l-a văzut cu mâna în aer, zicând chestia cu posibilul!!! :)))
    oricum, nici formolle nu pare prea departe… z-ar zice că e partenerul preferat de îmbrânceală al lui Obelix… cum îl chema, oare??? ;))

  9. Cougar 11 October, 2011 at 15:44

    la sfârşit, mi-a venit să aplaud.

  10. sendroiu 11 October, 2011 at 15:45

    cred ca titlul a fost dat de pirca 😉

  11. sebra 11 October, 2011 at 15:51

    Eu cred că 4mall avea coiful pe cap.

  12. Sandi 11 October, 2011 at 15:59

    Un tip ii povesteste amicului cel mai bun:
    – Bai, ce lux avea in casa ala care a dat petrecerea de aseara.
    – Ce lux, nene?
    – Bai, si buda era de aur!!!
    – Du-te d-acilea! N-are cum!
    Pleaca impreuna la resedinta unde fusese “dezmatul” cu o seara inainte. Raspunde la usa sotia proprietarului.
    – Sarut mana, doamna!
    – Buna ziua!
    – Stiti, eu am fost la petrecerea dvs. de aseara si i-am povestit amicului ca aveti si buda din aur, iar el nu ma crede. Ne lasati un pic inauntru ca sa-i demonstrez?

    Se aude vocea sotului:
    – Cine-i, draga?
    – A, niste amici de-ai tai, raspunde sotia. Dar vino incoace sa afli si tu cine ti s-a cacat in trombon.

  13. Nelly 11 October, 2011 at 16:31

    Adevarat curaj!

  14. l@ura aka green 11 October, 2011 at 16:45

    secolul XXI va fi antifumator sau nu va mai fi deloc :p

  15. mifty 11 October, 2011 at 16:49

    @l@ura aka green: am impresia că pietreanu e însurat!!! 😛

  16. l@ura aka green 11 October, 2011 at 17:09

    awww
    o nenorocire nu vine niciodata singura :p

  17. iulian rinder 11 October, 2011 at 18:03

    Deci ai intors armele la timp. Scuze, tigara.

  18. Ciprian 11 October, 2011 at 18:10

    Băh, am terminat de vazut/auzit inregistrarea de la Natura Urbana, a tinut exact cat o sticla de vin bauta linistit. Mă duc să pun mâna pe topor. Brb.

  19. Cms 11 October, 2011 at 18:35

    @4mall: N-am întors armele. Ne-am infiltrat în tabăra adversă! 😉

  20. ionut 11 October, 2011 at 18:38

    @sendroiu: Sau prima tigara .
    Il banuiesc ca ar fi in stare de orice, doar ca sa aiba ce studia(ce sa-i invete pe altii) peste cativa ani 😀

  21. iulian rinder 11 October, 2011 at 18:44

    Al treilea razboi mondial este firesc in celula de baza a societatii, respectiv in familie. De ce? Pentru ca a păstra liniştea şi pacea în familie, aveţi nevoie de răbdare, dragoste, înţelegere şi de cel puţin două televizoare.
    Daca nu aveti copii. Altfel va iese ca in titlu.

  22. Dan1 11 October, 2011 at 19:27

    “Nu-ţi bate, mă, capul, că oricum ăştia fac curăţenie în fiecare seară”.
    “Da’ tu cine esti?”
    Constantin – platitor german de taxe

  23. Ina_adevarata 11 October, 2011 at 19:40

    Sintem peste tot. Sintem, pur si simplu, buni.

  24. Sandi 11 October, 2011 at 19:43

    Un african, tocmai recunoscut ca azilant în Germania , se plimba mândru pe străzile noului său oraş, la orele prânzului. El se adresează primului întâlnit, spunându-i: “Mulţumesc, dragă germanule, vă mulţumesc că m-aţi primit în ţara voastră minunată, că mi-aţi oferit ajutor, adăpost şi asigurare medicală.” Cel căruia i se adresase răspunde: “Vă înşelaţi, eu sunt albanez.” Omul merge mai departe şi se adresează unei alte persoane : “Mulţumesc pentru că m-aţi primit în aşa o ţară frumoasă ca Germania ! “Acesta îi răspunde: “Eu nu sunt neamţ, eu sunt român.” Mai întâlneşte o persoană şi spune din nou: “Mulţumesc pentru minunata Germanie!”. Cel interpelat ridică din umeri şi zice. “Eu nu sunt german, sunt egiptean.” Apoi vede el o femeie ceva mai vârstnică şi întreabă. “Sunteţi nemţoaică?” “Nu”, zice femeia, “sunt turcoaică.” Nedumerit, o întreabă: “Dar unde sunt, femeie, toti nemţii ăştia?” Femeia se uită la ceas şi spune: “Cum unde? La muncă.”

  25. ionut 11 October, 2011 at 20:16

    @Ina_adevarata: Sa-i vezi pe greci: sunt si mai buni 🙂

  26. iulian rinder 11 October, 2011 at 20:25

    Ptr. Ina_adevarata. Total de acord. Suntem buni. Da la ce? . Dan1 – nu ti-e un pic rusine cand platesti taxe ca neamtu ptr. Congo din Multa U.E? Intreb.

  27. Dan1 11 October, 2011 at 20:46

    @iulian rinder: Ei lasaaati ca au si mici avantaje! Ete, acu’ o sa ocupe Grecia, ca-n vremea tunurilor din Navarone.

  28. iulian rinder 11 October, 2011 at 21:06

    Dan1 – e, sau dus naibii luptele greco romane, dar si decenta. Acu Grecia se vinde la bucata. Romania cred ca e gratis. Io personal astept invadatori seriosi nu manelisti aflati mereu la putere.

  29. N.A. 12 October, 2011 at 00:26

    Fi-v-ar fumurile sa va fie! >:P

  30. vlad 12 October, 2011 at 04:31

    Ioi!!! Deci asa ceva !
    Sa scrie numa’ @4mall, ca el stie !

  31. Subinus 12 October, 2011 at 09:30

    ca orice razboi acesta are :
    Pretext: asasinarea mucurilor de tigara pe pavaj
    Motiv real: “Dominarea mondiala a bunului simt si a spiritului civic”
    Tabere : nemti – americani, romunisti, romani
    Neutri : Elvetieni : din nou n-a intervenit nici un elvetian

    Castigatori: ca de obicei – Marii corporatisti producatori de tigari
    Infranti : francezii
    Tradatori : noi, mancati-as
    Armistitiu: “Nu-ţi bate, mă, capul, că oricum ăştia fac curăţenie în fiecare seară”

  32. boemul 12 October, 2011 at 11:33

    @Raluca:

    văd c-a trecut aproape o zi întreagă şi n-a pus nimeni reply-ul evident şi nesimţit:

    da’ de grosime ce zici? 🙂

  33. analystul 12 October, 2011 at 17:41

    Oarecum in context:

    Premier jour de classe à Ville St-Laurent…1er septembre… le directeur fait l’appel des élèves.
    -“Mustapha El Ekhzeri”
    -“Présent”
    -“Achmed El Cabul”
    -“Présent”
    -“Kadir Sel Ohlmi”
    -“Présent”
    -“Mohammed Endahrha”
    -“Présent”
    -” Ala In Ben Oit”
    Silence.
    -” Ala In Ben Oit”
    La classe demeure silencieuse.
    – Pour la dernière fois:
    ” Ala In Ben Oit”.
    Soudain un garçon dans la dernière rangée se lève et dit au directeur:
    – Après réflexion, c’est peut-être moi, Monsieur, mais ça se prononce : Alain Benoit.

Leave a reply