Postul nu e post destul

Exclusiv. Citeşte doar aici drama prin care trece Neşu

Eftimie şi Julius

Să n-o mai dăm după corcoduş. Chiar tatăl lui Neşu a declarat zilele trecute: “”Mi-a fost incredibil de greu să citesc Gazeta Sporturilor în ultimele două zile”. Bătrâne, suntem alături de tine. Nici noi nu putem citi tâmpeniile ălea.

Despre ce este, deci, vorba? De un reportaj despre viaţa fotbalistului Mihai Neşu, paralizat în urma unui accident la antrenament. Situaţia sa e tristă, dar nu aşa de tristă ca reportajul scris de Tolontan pe tema asta. Uitaţi aici link-ul, că presupunem că n-aţi citit – dacă aţi fi făcut-o, acum zăceaţi pe undeva dorindu-vă să muriţi.

Tolo e cam ca trollul nostru oficial, Cougar: pare inteligent, pare citit, dar nici dracu’ nu pricepe ce vrea să spună. Mergând pe primele două afirmaţii, lumea va fi tentată să spună că a citit aşa ceva, doar că realitatea şi BRAT-ul ne spun altceva. E simplu, toţi ştim scandalul cu Ridzi, dar ţine minte cineva ce a scris Tolontan acolo? Poate cineva să explice? Sunt oameni care au citit “Război şi pace” şi îşi pot aminti mai multe despre contele Bezuhov decât îşi amintesc ăia de citesc Gazeta Sporturilor despre Ridzi.

Aşa şi cu Neşu. E cutremurător ca un tânăr să nu se mai poată mişca, dar să ne explice şi nouă cineva ce legătură este între Neşu şi Venus din Milo (citeşte Mihai din Milos). Tolo, maestre, măcar joacă pe poartă şi compară-l cu direct cu Domul Invalizilor. Sau, că tot vă place vouă, la gsp, arta, cu “Lecţia de anatomie a doctorului Tulp”. Bagă mai multă cultură, maestre, futu-i morţii mă-sii de arbitru!

Bun, dacă aţi ajuns deja aici înseamnă că n-aţi intrat pe link-ul lui Tolo, ăia care au intrat nu mai vor să vadă ceva scris multă vreme de-aici înainte. Să vă ajutăm cu citate:

Ploaia bate în geamul gros al clinicii De Hoogstraat din Utrecht. Sînt 13 grade. Mijlocul de septembrie arată ca o vară pe care iarna o strînge în braţe într-o staţie de tramvai, ca să nu plece. Sînt frunze în aer.

Tolo, Julius sunt, hai să-ţi povestesc o chestie mişto. Treceam într-a cincea, eram în vacanţă la bunică-mea, sat Lipia, judeţul Buzău. Aveam pe vremea aia un caiet în care-mi notam diverse chestii, citate celebre, note de călătorie, impresii, metafore mişto, ştii tu, copilării de-astea de bagi tu prin Gazetă. Ee, cu caietul ăla am agăţat-o pe fata preşedintelui de CAP din sat, şi-acuma e mândră bunică-mea de mine, că fata era de familie bună. Ne-am pupat nebuneşte toată vara, nici la mare n-am mai fost ca să stau cu ea. Ne-am despărţit tot aşa, prin septembrie, ca-n Casablanca, eu pe scări în RATA de Buzău, ea cu lacrimi în ochi, fluturând o batistă cu iniţialele mele brodate pe ea. Tot aşa, erau frunze în aer.

Iar lucrurile degenerază:

De la orizontală, îşi plimbă mereu ochii, în stînga şi în dreapta, tronînd, o, Sfinte!, ca un rege microbist necruţător în patul său din centrul sălii de mese.

La metaforele astea, dragă Tolo, fata preşedintelui de CAP nu pricepea nimic. Ca să nu pară proastă, mă lăsa să o pipăi.

Iar în capitolul doi elevul repetent Tolontan se dezlănţuie

Nu înfrumuseţez şi nu omit nimic din detaliile vieţii fostului fotbalist al Stelei, al lui FC Utrecht şi al echipei naţionale, aşa cum am ajuns să le cunosc, incomplet, desigur.  Scriu despre o viaţă dusă sub anonimat, Mihai e înregistrat la clinică sub un amuzant nume olandez de familie tocmai ca să nu fie în atenţia nimănui! Scriu despre o viaţă în care Mihai stă conectat cu ceilalţi printr-un iPhone pe care-l comandă cu gura, “o propunere a mea, pe care mi-a executat-o omul de la Servicii Inovative şi Tehnice din clinică”. Există aşa ceva!

Am putea să comentăm despre comparaţiile penibile de liceean, despre metaforele de agăţat tocilare de-a opta şi alte căcaturi. Zic doar – Eftimie sunt – că pe vremea când am debutat eu în presă aveam un secretar de redacţie turco-tătar, un om îmbâcsit de presă, negru la suflet şi la chip, care citise multe mizerii la viaţa sa. Un om tânăr care părea mai bătrân ca legenda, înconjurat mereu de fum de Carpaţi, care de-ar fi văzut un reportaj ca ăsta m-ar fi dat afară în loc să-mi arunce textul în faţă rostind clasica frază: “Taie jumate şi schimbă-i titlu'”.

Aşa că, dacă ai inimă bună, dă like acestui text. Nu numai că Mihai Neşu trece prin drama de a fi paralizat de la gât în jos, trece şi prin aia de a nu fi orb şi surd să audă aberaţiile pe care le scrie presa sportivă despre el. Fii alături de el, Gigi afară din Ghencea!

RoseN Miss Daily Cotcodac este o fană înfocată a echipei Universitatea Cluj. O vrei la Steaua?

Share:

58 comments

  1. Cougar 15 September, 2011 at 14:35

    cu riscul de a bea votcă în timpul emisiunii, hai sictir, aşa, în vreo două rânduri!

  2. Ciprian 15 September, 2011 at 14:40

    Azi cita o chestie din Grey’s Anatomy, poate si in alte zile. =))

  3. costin 15 September, 2011 at 14:43

    Aştept o notă a redacţiei în care să se precizeze despre ce este vorba în acest articol: stilul lui Tolo, problema lui Neşu sau dacă o vrem pe RoseN (la Steaua, bineînţeles).

  4. Dan1 15 September, 2011 at 14:44

    @Cougar: Nu-l mai primi pe Julius la 5 la radio lynx! =))

  5. Dan1 15 September, 2011 at 14:46

    Si beee. Daca RoseN devine fana Steaua, studentii aia o sa moara de foame saracii! =))

  6. andryusha 15 September, 2011 at 14:56

    Eu îl vreau pe Cougar la Steaua, pe Tolontan la Dinamo, pe Julius la Ligă în locul lui Dragomir, pe Sebra la Brigada Anti-drog, pe Camionagiu la Patriarhie (şofer, evident), pe Eftimie la BNR în locul lui Isărescu şi pe RoseN şefă de blog culinar şi mamă, evident, a cel puţin 8 copii.

  7. Dan1 15 September, 2011 at 15:04

    @andryusha: Vreau si eu în locul lui Mïrcea Sandu! :))

  8. mifty 15 September, 2011 at 15:05

    băi, eu e clar că sunt defect: ce scrie Cougar (sau Pircă, sau Șerban) e ușor de înțeles, digerat, disecat, comentat, etc, dar, și o spun cu mâna pe inimă, când intră Tzică pe fir, se rupe filmul, se face că uit subit limba română, încercând să înțeleg ce mama naibii scrie omul ăsta, și după juma de post, o dau dracului de treabă, și mă duc la o țigară (ai auzit, petrene??? ȚI-GA-RĂ!!! hai, repetă după mine, că nu e greu: ți-ga-ră!!! :D)
    partea proastă e că o fumez fără să-mi iau mințile de la Tzică și ale lui comentarii elucubroabsconse, numai bune să îmbolnăvească de ficați toți pleșii și liicenii de pe lume!!! 😀
    (da, petrene, o fumez. până la filtru!!! și, din când în când, mai pufăi un trabuc, mai pufăi o pipă… plăceri care ție îți sunt interzise!!! :D)

  9. andryusha 15 September, 2011 at 15:06

    Şi @Dan1: în locul lui Mircea Sandu.

  10. sebra 15 September, 2011 at 15:09

    @andryusha:
    Şi n-o să am voie să…? :-O

  11. ungluk 15 September, 2011 at 15:14

    Tolo s-a chinuit sa scrie un text emotionant de sincer si voi, in loc sa plangeti, il luati la misto!

  12. Radu Udrescu 15 September, 2011 at 15:19

    @andryusha: Ai cui copiii? 😀 (nu de alta da ai zis blog culinar si mi s-a aprins un beculet)

  13. andryusha 15 September, 2011 at 15:21

    @sebra: Nu, normal! 😀
    @Radu Udrescu: Nu ştiu, aici trebuie să-i cerem şi ei părerea, probabil… 😉

  14. andryusha 15 September, 2011 at 15:23

    Comentariul care conţine cererea aprobată a lui Dan1 este la beci.

  15. serban 15 September, 2011 at 15:29

    Io credeam că RoseN e color.

  16. Cms 15 September, 2011 at 15:29

    Când a devenit, fraţilor, RoseN Miss Daily Cotcodac? Nu că am ceva împotrivă, dar am ratat eu oare concursul în care frumoasele noastre cititoare apăreau în rochii de seară şi costume de baie? 8->

  17. Radu Udrescu 15 September, 2011 at 15:30

    @Cms: Ioi da buna idee ai avut!!! Vreau concurs “Miss Cotcodac” :D:D:D

  18. Lucius Fascius 15 September, 2011 at 15:36

    oameni fara suflet! 😛

  19. Dan1 15 September, 2011 at 15:43

    @Radu Udrescu: Poate iese Rushenne! :))

  20. RoseN 15 September, 2011 at 15:44

    @Radu Udrescu: =)) Auziti, si eu vreau:

    – Sunt trei locuri unde aş vea sa fiu sarutată! Spune tânăra actriţă regizorului care îi face curte.
    – Care? întreabă el emoţionat.
    – Venetia, Las Vegas şi Hong Kong!

  21. Lecteriţa 15 September, 2011 at 15:44

    paragraful doi din gsp ar trebui sa fie dat la bac. mie imi pare la fel de absconcs ca si Riga Crypto si lapona Enigel

  22. Ina_adevarata 15 September, 2011 at 15:46

    @Cms:
    Eu cred ca macar o finala RoseN- Rushenne tot ar fi trebuit sa se organizeze. Parerea mea. Si mai cred ca s-ar fi ajuns la balotaj, in aceasta finala.

  23. Radu Udrescu 15 September, 2011 at 15:47

    @Dan1: Poate iese Andryusha 😀 (Io zic ca suntem campionii trollaj-ului. Mai off-topic decat comentariile noastre nu exista… )

  24. Lecteriţa 15 September, 2011 at 16:03

    Da’ Mister DC de ce sa nu se organizeze? Sa vedem proba de jlipi ! Lu Eftimie i-or fi ramas chilotii aia negri de piele de la ultima vizita in Bucuresti. Si sa se dea cu unsoare toti participantii! =))

  25. Ina_adevarata 15 September, 2011 at 16:05

    @Lecteriţa:
    Daca se organizeaza Mister DC, revine si Camionagiul. Nu scapa el o asemenea ocazie de a-si arata superbul corp musculos =))

  26. andryusha 15 September, 2011 at 16:06

    @Radu Udrescu:
    Io am picat la discurs că, în loc să bâigui ceva despre pacea mondială, am amintit de bărbos şi m-a descalificat M3bis… =)) =))

  27. Lecteriţa 15 September, 2011 at 16:07

    @Ina_adevarata:
    ….tatuat de sus si pana jos, vorba poeziei =))

  28. Cms 15 September, 2011 at 16:11

    What have I done? X_X =))

    Julius, iartă-mă că nu m-am abţinut (apropo de discuţie), dar am vaga senzaţie că ai căutat-o cu lumânarea… 😉

  29. JULIUS 15 September, 2011 at 16:14

    Băi, terminaţi cu prostiile, nu se face nici un Miss Daily Cotcodac! Pentru noi, toate cititoarele sunt frumoase!

    (ee, fetele, mă descurc, mă descurc?)

  30. Radu Udrescu 15 September, 2011 at 16:15

    @Cms: Lasa frate, poate cu concursu’ ii mai creste si lui Julius traficu’ :d E situatie clara de win-win 😉

  31. Lecteriţa 15 September, 2011 at 16:23

    @JULIUS:
    un regal de Mister Dc ar fi….
    poate fi cu strangere de fonduri, in scopuri umanitare, desigur =))
    poate fi si ceva artistic, de exemplu dansul baietilor de la capalna, chippendales, alea-alea…

  32. Sare'n Ochi 15 September, 2011 at 16:25

    @RoseN: si numele dumneavoastra este…
    – Mercedes, domnule.
    – Uau! Vreo legatura cu marca de masina?
    – Da, acelasi pret.

    si, RoseN, spunele baietilor astia de pe DC ce inca se mai smiorcaie dupa U Craiova sa stearaga chestia aia cu Steau si tine pana nu dau link pe site-ul U Cluj. 😀

  33. Sare'n Ochi 15 September, 2011 at 16:25

    @JULIUS: si-avem si suficienta vopsea…
    =))

  34. RoseN 15 September, 2011 at 16:26

    @Cms: Auzi, las ca dicutaram noi si despre o licitatie la un moment dat =)) si uite acu Lecteriţa ce bine zice 😀 asa asa ce buna idee 😀

    @Sare’n Ochi: Ups! ce diabolic esti =))

  35. Cris 15 September, 2011 at 16:29

    J, problema mare stii care e?
    427 comentarii!!!!

  36. sebra 15 September, 2011 at 16:33

    @JULIUS:
    Te-ai descurcat mai bine decât mine cu lăsatul de fumat! Drept e, că pe mine m-a deturnat Andryusha, aducându-mi aminte de traumele copilărie…

  37. Dan1 15 September, 2011 at 16:35

    @sebra: Deaa, da vina pe ungur! :))

  38. Ina_adevarata 15 September, 2011 at 16:39

    @Lecteriţa:
    si cu balet, ca sa zicem ca e eveniment cultural, da?

  39. andryusha 15 September, 2011 at 16:40

    @sebra:
    Ai ratat la milimetru sevrajul, practic cred că ţi-am salvat viaţa… =))

  40. N.A. 15 September, 2011 at 16:42

    Cred ca raspunsul la ultima intrebare este “o vrem oricum si oriunde!” 😀

  41. Dan1 15 September, 2011 at 18:56

    Mi se paru mie sau fu DC-u’ în pana?

  42. RoseN 15 September, 2011 at 18:58

    @Dan1: Pai fu, fu 😀 ca toti au vrut sa-l comenteze pe mogul 😀

  43. Dan1 15 September, 2011 at 19:00

    @RoseN: La mine (la servici) nu merge link-ul catre radio lynx. Probabil din cauza firewall-urilor. O sa încerc de-acasa.

  44. RoseN 15 September, 2011 at 19:01

    @Dan1: Nici la mine la job nu mergea, EVIDENT 😀 dar eu am ajuns deja acasa…si ma distrez 😀

  45. RoseN 15 September, 2011 at 19:13

    Educ.ativ
    fr.aier

  46. dyers_eve 15 September, 2011 at 19:56

    Senzational!!! Cercetatorii britanici au descoperit ca Tolontan e de fapt reincarnarea antuma si prozaica a lui Adrian Paunescu. El a reusit sa il devanseze astfel pe mult mai celebrul sau magister, Ioanitoaia.
    Asteptam, asadar, emisiunea in care Tolo il va convinge pe Chivu sa revina 🙂

  47. Ina_adevarata 15 September, 2011 at 19:57

    nohoname

  48. RoseN 15 September, 2011 at 20:05

    @Ina_adevarata: Si cum nu ti-au luat ei in seama propunerea ta serioasa de proiectare turn :)) ca sa nu zic de cea muzicala :)) sa le fie rusine! Huoooo!!

  49. Lepka 15 September, 2011 at 20:46

    Iar va luati de Nesu? Chiar nu intelegeti ca sunt unele lucruri de care nu se face caterinca? Nu mai intru niciodata aici !

  50. Lepka 15 September, 2011 at 20:48

    Hai fie, mai intru. Da` numai sa ma uit la pozele cu RoseN 😀

  51. andryusha 15 September, 2011 at 20:52

    Uff, ce emoţii am! Dacă îi dăm patru-cinci boabe lui Schalke, îi putem întuneca finalul de carieră lui Raul… Pe de altă parte, ăsta-i fotbalul, n-ai ce să-i faci. =)) =))

  52. dyers_eve 15 September, 2011 at 20:56

    @ andryusha: Ba domnule stelist, iti doresc decat sa auzi din nou comentariul ala de la meciul cu Sevilla : “sa ne bucuram de fotbal” :))

  53. RoseN 15 September, 2011 at 20:59

    @andryusha: Ce-ai ratat, ce-ai ratat, ti-a suflat Ina in direct proiectul turnului de birouri al redactiei Daily Cotcodac DC plus pista de elicopter =)) vezi daca te uiti la fotbal, ha?!

  54. Ina_adevarata 15 September, 2011 at 22:03

    @RoseN:
    Nu i l-am suflat, bre; am loat io afacerea ca am fost pe faza, dupa aia fac fifty-fifty cu colegu’! Pai, ce facem aici?!
    Daca nu ieream io acolo, venea frun arhitect d’aia care nu umbla pe DC si ne loa afacerea! Cum sa lasi asa ceva pe mina necunoscatorilor?

  55. Ina_adevarata 15 September, 2011 at 22:04

    @RoseN:
    deci, aia muzicala…sa ma scuze…sa nu bagi tu un Village People intr-o emisiune care se pretinde e.ducativ.a!

  56. punKreas 16 September, 2011 at 01:10

    Presimt c-o sa aiba de lucru m3bis :))

  57. Pentru de dimineață | aghiuţă 16 September, 2011 at 08:14

    […] Eftimie face mișto de metaforele lui Tolontan, din interviul cu Mihai […]

  58. SuperAlix 16 September, 2011 at 09:35

    @Lecteriţa: miroase urat, asa ca un sconcs.. 🙂

Leave a reply