Promo

Exclusiv: Acum Daily Cotcodac te şi catehizează!

Fără a urmări vreun scop ascuns şi – Doamne fereşte! – meschin, gen „ia să le arăt eu părinţilor de pe Daily Cotcodac că sunt o persoană cât se poate de serioasă, căreia îi poţi încredinţa educaţia propriului copil!”, maestrul Raeţchi se întoarce pe site-ul nostru cu rubrica de cultură. De-acum, în fiecare sâmbătă, ne va ţine cu sufletul la gură invitându-ne să urmărim incredibilele şi nemaivăzutele aventuri ale lui Nil Sinaitul în pustie, palpitantele dispute teologice dintre Chiril al Alexandriei şi patriarhul Nestorie şi, bineînţeles, argumentele teologice în disputa iconoclastă formulate de Ioan Damaschinul.

Chiar de mâine, maestrul Raeţchi ne va antrena intensiv la metafizică, pentru a căpăta supleţea necesară căutării lui Dumnezeu. Şi, aşa cum trupul care se pregăteşte pentru concursuri olimpice trebuie să renunţe mai întâi la hamburgeri, gogoşi cu ciocolată şi sucuri acidulate, tot aşa mintea şi sufletul care îl caută pe Dumnezeu trebuie să renunţe în prealabil la greşelile în care au fost împinse de lecturile dezordonate şi slaba pregătire ontologică.

• Nu ti-ai clarificat niciodată notiunea cu care lucrezi (”Dumnezeu”). E doar o preluare confuză.
În domeniile care operează cu notiuni abstracte există o salutară operatiune numită ”definirea conceptelor”: ca să stim cu toti, în mod clar si distinct, despre ce vorbim. Despre Dumnezeu, în schimb, avem păreri transante fără să ne fi clarificat vreodată în mod critic notiunea. Aglomerăm în ea lucruri auzite la popi, la bunici, în Matrix, în romanele lui Dan Brown si în articolele cele mai reusite ale lui Camionagiu. Amestecăm o lectură etică a conceptului (Tatăl cel bun) cu una de-a dreptul fizică (Creatorul) ori, cum spuneam mai sus, metafizică (Fiinta Supremă).

Mâine, la 11, prima parte din Mic îndreptar de greşeli metafizice şi religioase.

Share:

67 comments

  1. Lecteriţa 2 September, 2011 at 13:29

    Daca stim Crezul, ne dai o mie de euro? =))

  2. Cougar 2 September, 2011 at 13:44

    fi-v-ar moderarea de cap să vă fie.

  3. Radu Udrescu 2 September, 2011 at 13:45

    Si daca-s ateu? 😐

  4. andryusha 2 September, 2011 at 13:46

    Cateheza nu se face cu dispute teologice, tot aşa cum nu se învaţă limba franceză din textele lui Cioran. (Am auzit că le avea cu franceza, io n-am citit decât un text slab, în limba româna 😀 )

  5. Cougar 2 September, 2011 at 13:47

    cioran era emo.

    ‘ai să vedem aşa:

    “ăsta da fragment, te face pr*st în faţă.

    – matrixu’ e un ghiveci din descartes, dancy, putnam şi-ncă vreo 15 de gnoseologi, epistemologi şî alţi badass motherf*ckers, cu toţii.
    – n-am citit niciodată ceva de dan brown.
    – de bunici am ascultat cât mi-a convenit, după care tot am ascultat, că mi-era drag de ei, după care n-am mai ascultat, deşi mi-era drag de ei.
    – de popi n-am ascultat niciodată. m-am spovedit de curiozitate, acum vreo 10 ani, de paşte. era pe bandă rulantă: “înjurpăcătuiejdairăului?” “da.” “nnnnumeletatăluşalfiuluşalsfântuluduhamin”.
    – în aceeaşi ordine de idei, când eram mic, credeam în tăcere că duhaminul e vreun medicament miraculos, de-i spunea toată lumea “sfânt”.
    – nu-mi aduc aminte să fi dat vreodată like unui articol scris de camionagiu.

    totuşi, aştept îndreptarul. pariez c-are să fie cel mai mişto articol de multă vreme-ncoace.”

    bun, merge. aşa, tranşant în opinii, cum este.
    acum, m3bis, fii bun şi şterge-l pe primul, că ăsta a primit like.

  6. M3bis 2 September, 2011 at 13:50

    @Cougar: Ai văzut că se poate? 😀

  7. Dan1 2 September, 2011 at 13:51

    @Cougar: N-ai dat vreodata like unui articol scris de camionagiu ca ti-era ca – cu votul tau – îti sufla recordu’ de like-uri, este? =))

  8. andryusha 2 September, 2011 at 13:55

    @Radu Udrescu:
    Dacă eşti ateu, se cheamă că eşti în eroare, domnule! =)) =))

  9. Cougar 2 September, 2011 at 13:58

    @Dan1: esteeeeeeeee!

  10. Radu Udrescu 2 September, 2011 at 14:16

    @andryusha: Naaa biiine naaa, sa zicem ca sunt agnostic. Asa e mai bine? 😀

  11. Dan1 2 September, 2011 at 14:19

    @Radu Udrescu: Păgân, e şi mai bine, cred! =))

  12. andryusha 2 September, 2011 at 14:19

    @Radu Udrescu:
    Noa, bre, cum să fie bine?! Păi vrei să azvârle Scaraoţchi în tine cu pixuri personalizate o mie de milioane de miliarde de infinituri de ani? =)) =))

  13. Dan1 2 September, 2011 at 14:21

    @andryusha: Un catralion! …ziceam noi când eram mici. =))

  14. sebra 2 September, 2011 at 14:21

    Eu, preventiv, m-am împrietenit cu 2 Dumnezei de FB. Şi sunt prietenă şi cu câteva mănăstiri şi parohii. Ele m-au căutat.

  15. ErRon 2 September, 2011 at 14:22

    Putem veni cu propriile definitii, interpretari, sau e musai sa subscriem la opiniile ce vor fi exprimate in articole?:-/

  16. Dan1 2 September, 2011 at 14:25

    Acu’ ma dumirii eu ce e cu aceasta asa-zisa “rubrică de cultură”! Julius a observat ca, la aproape doua mii de ani de la rastignirea Mântuitorului, volumul (si calitatea) trollingului este mult mai mare pentru posturi religioase decât pentru oricare altele (fotbal, arta, istorie, politica (si chiar decât “Postul nu e post destul” )). =))

  17. Dan1 2 September, 2011 at 14:27

    @ErRon: Tu vezi ca sus de tot, în stânga, scrie “Trolling since RoBlogFest 2010”? Deci, trolleaza fiecare ce-i tuna lui prin cap! :))

  18. Cms 2 September, 2011 at 14:27

    @Radu Udrescu: Hai, măi Udrescule, măcar Matrix l-ai văzut, nu?

  19. andryusha 2 September, 2011 at 14:37

    @ErRon:
    Într-adevăr, “Eu sunt Cel ce sunt” e o auto-caracterizare cam seacă, nu-i aşa?…
    =)) =)) =))

  20. Radu Udrescu 2 September, 2011 at 14:42

    @andryusha: Macar mi-s sigur ca nu azvarle cu piese de-a lui DJ Ortho…
    @Cms: Decat varianta aia buna “Matrix – an XXX Parody” 😀

  21. ionut 2 September, 2011 at 14:45

    @sebra: Te cautara sa-ti fure din statusuri 😛 – invidiosi 🙂

  22. Tzica 2 September, 2011 at 15:42

    inteleg ca e vorba mai mult de un demers hermeneutic, decat de o imixtiune in competenta specifica teologiei, axat pe diponibilitate pentru dialog care exprima posibilitatea complemetaritatii dintre teologie si stiinta.Relatia teologie-stiinta nu trebuie redusa si inteleasa doar intr-un plan apologetic, in care teologia trebuie sa-si caute argumente stiintifice pentru a-si demonstra propriile adevaruri de credinta.Ma astept la o analiza critica, bazata pe criterii de consistenta, a unor concepte fundamentale care stau la baza descrierii comprehensive oricarui proces, si anume timpul, contextul si cauzalitatea.Doar o deschidere metafizica a epistemologiei stiintifice bazata pe onestitate si buna intentie poate pregati o cunoastere adecvata.Teismul reprezinta in mod adecvat o bogata baza de intelegere a lumii, in care cunoasterea este asoociata axiologiei.Relationarea epistemologiei cu ontologia, implica pe de o parte recunoasterea Tainei ca realitate in demersul stiintific, iar pe de alta parte ca naturalul este ancorat in supranatural.

  23. Radu Udrescu 2 September, 2011 at 15:50

    @Tzica: Nu mai bine ziceai si tu ca esti ateu??? 😀

  24. Insignifianta 2 September, 2011 at 16:01

    @sebra: Eu sunt prietena doar cu…unu’,…Dumnezeu Tatal (se stie el! :)) ) Care, mi se-mpare ca, la un moment dat, voia sa se imprieteneasca cu altu’, Isus Cristos, sau ceva…. si mi-am zis mie insami: Bai, stop! Ori cu tata, ori cu fiul! Hotaraste-te! :))

  25. Tzica 2 September, 2011 at 16:06

    @Radu Udrescu: mde…discutabil..in mod cert printre slabiciunile mele nu se numara..manelele dar(!) cand un concartierist simte nevoia unei infuzii de “durere in suflet” (cu decibelii de rigoare) pot eu sa zic ca eu nu ascult?Mentionarea vorbelor lui Voltaire, (definire concepte) nu inseamna neaparat asezarea pe pozitii ireconciliabile.Apartenenta ateismului la stiinta il face tributar, repetabilitatii si mai ales demonstratiei.Pe de alta parte, irationalitatea unui lucru, poate fi o conditia de baza e existentei sale..

  26. mifty 2 September, 2011 at 16:07

    ”Amestecăm o lectură etică a conceptului (Tatăl cel bun) cu una de-a dreptul fizică (Creatorul) ori, cum spuneam mai sus, metafizică (Fiinta Supremă).”

    oh, oribilă greșeală de tipar… scria ”etilică” nu ”etică”… nici nu știți ce mișto e o dispută teologică având în față MULT ”sânge al Domnului”… sau măcar coniac, pălincă whisky, ceva.

    nu, bere nu… aia nu numai că nu e o băutură, nici n-are nici un fel de semnificație…
    și, la urma urmei, cui dreq îi place berea caldă???

    @sebra: păi au văzut că ai o față de sfântă! 😛

    @andryusha: ”ateu” e un cuvânt la fel de vag în semnificație ca și ”credincios”…

    @Tzica: după 2 sticle de vin o să fiu în stare să încerc să găsesc un sens comentariilor tale.
    treaz fiind, mi-e milă de neuronii mei, oriunde ar fi ei!!! ;))

    ar trebui să postez separat… de unde naiba să știu ce merită un like și ce nu :)))

  27. Tzica 2 September, 2011 at 16:14

    @mifty: err…nu am vrut decat sa atrag atentia ca stiintei ii lipsesc elementele de natura teoretica, instrumentala si (mai ales) metodologica, in abordarea teoriei creationiste.
    (si cand zic stiinta nu ma refer la teoria restransa a lui A.E.)

  28. mifty 2 September, 2011 at 16:38

    @Tzica: A.E.????
    dacă vrei să discutăm cât de cât serios, hai s-o facem într-o limbă comună! 😀

  29. Cougar 2 September, 2011 at 17:19

    heh. îmi aduc aminte de meme-ul ăla cu scumbag god:
    “commands that thou shalt not commit adultery, then goes on and knocks up another guy’s wife.”

  30. Rada 2 September, 2011 at 18:16

    @mifty: Hai ma ca pe una de-a lu’ Tzica am inteles-o. Are un vecin care-i pune manele :))

  31. Insignifianta 2 September, 2011 at 19:02

    @Cougar: Cougar, de ce vorbesti, in marea majoritate a timpului, in termeni englezesti? Esti elitist, sau ce? Ca, de umblat descult, inteleg. Dar, de conversat intr-o alta limba, cu maternii, chiar nu pricep. Ma luminezi?

  32. andryusha 2 September, 2011 at 19:31

    @mifty:
    Ateu = nu crede în existenţa lui Dumnezeu
    Credincios = crede în existenţa lui Dumnezeu
    Nu văd unde e marea ambiguitate aici.
    Oricum, eu nu am folosit nici unul dintre termeni, ateu s-a făcut Radu Udrescu pe sine, apoi agnostic, pe urmă a anunţat că se pocăieşte, după ce l-am ameninţat suficient de mult cu focul Gheenei. =))

  33. Cougar 2 September, 2011 at 19:38

    @Insignifianta: u mad, sis?
    @andryusha: am citit: “a ameninţat că se pocăieşte”.

  34. andryusha 2 September, 2011 at 19:42

    @Cougar:
    Amenintat dacă “nu” se pocăieşte… =))

  35. ionut 2 September, 2011 at 19:45

    @andryusha: probabil Radu Udrescu nu avea garnitura pentru ceva gatit la cuptor 🙂

  36. unmihai 2 September, 2011 at 19:54

    @Tzica:
    eu is curios cum ceri tu o ciorba de burta la restaurant..

  37. andryusha 2 September, 2011 at 19:58

    @ionut:
    Domnule, nu ştiu – acuşi începe meciul cu Luxemburgul şi eu am o singură problemă: oare Bănel mai ţine minte suficientă română încât să se înţeleagă cu colegii şi să priceapă indicaţiile domnului Piţi? =)) =))

  38. ionut 2 September, 2011 at 20:04

    @andryusha: Partea buna e ca o sa fie destul de francez incat sa ii incurce pe Ribery si ai lui peste cateva zile 🙂

  39. Dan1 2 September, 2011 at 20:09

    @andryusha: Biiine, pot sa-i strige si “ja căre, mo!”, ca sa-nteleaga sa-ntelege si el! =))

  40. sebra 2 September, 2011 at 20:09

    @andryusha:
    Da’ Măţel ăla cine e??

    @ionut:
    Sau mă căutară să mă pregătească de marea plecare? 😀

  41. Dan1 2 September, 2011 at 20:13

    @unmihai: Tzica poate sa vorbeasca si pe întelesul nostru! Aici se alinta si el! Mie-mi place! Mai aflu cuvinte noi! =))

  42. Insignifianta 2 September, 2011 at 20:13

    @Cougar: Yes, I am, bro! Da’ al dracu’ de mult si de rau, nu cred ca vrei sa stii cat! Si nici nu ti-as dori, my beloved brother!

  43. andryusha 2 September, 2011 at 20:17

    @all:
    Nu mă mai perturbaţi, bre, acum sunt ocupat să adun energiile pozitive în jurul Naţionalei. Nu-i uşor, la câte greşeli s-au făcut până acum… =))

  44. ionut 2 September, 2011 at 20:17

    @sebra: Poti sta linistita: inca sunt ocupati cu “proprietarii lui Julius” 🙂

    @Dan1: Si totusi: daca se alinta si in fata ciorbei de burta? :-SS 🙂

  45. Dan1 2 September, 2011 at 20:20

    @andryusha: Nu te forta prea tare ca cre’ ca si Anghel Iordanescu se roaga pentru aceeasi treaba! Ca doar e român si el! =))

  46. sebra 2 September, 2011 at 20:41

    @andryusha:
    Îţi făceai degeaba griji. Bănel nu joacă, probabil n-a trecut testul de limbă. Da’ se remarcă, din prima, Măţel! În 10 minute a atins mingea de câteva ori! =))

  47. unmihai 2 September, 2011 at 20:41

    apai vad ca treaba bate pasul pe loc
    ia hai sa dam drumul la dedicatii
    un live meserias de la Zdob si Zdub
    LE
    sa nu spuneti ca va uitati la meciul ala cu Romania =))

  48. Cougar 2 September, 2011 at 20:48

    chiar, la cât începe meciu’?

  49. sebra 2 September, 2011 at 21:02

    @Cougar:
    Aproape s-a dus prima repriză.

  50. Dan1 2 September, 2011 at 21:09

    @unmihai: Mooo, Caliule, hai revenit?! :))

  51. andryusha 2 September, 2011 at 21:20

    Până acum, Măţel rulz big time! =))

  52. Tzica 2 September, 2011 at 22:58

    @unmihai: “Ajungand la ceasul in care containerul desemnat alimentarii mele exchibitioneaza o totala depasire a parametrilor volumetrice, se poate degusta la dvs o structura portanta de nutrienti ? ” 🙂

    (euristica e totul…parol)

  53. RoseN 2 September, 2011 at 23:20

    Bre, dar ocupati ati fost astazi 😀 ati avut limbrici pe limba, sau ceva

  54. Tzica 2 September, 2011 at 23:33

    @mifty: ehhmmm…limbajul nu este bunul unui individ solitar, de vreme ce el exista numai intre oameni.Si totusi el NU este bunul comun a doi oamnei, deoarece este evident ca prin intermediul cuvintelor doi oameni nu au (aproape!) niciodata in vedere acelasi lucru.Desi am un umor mai chiznovatc, nu urmaresc sa jignesc…pur si simplu concretizez material toate gandurile creatoare, utile revelatiei functieri mele interioare…si mi le asum cu toata libertatea..

  55. RoseN 2 September, 2011 at 23:39

    @Tzica: Complicat interior mai ai si tu 😀

  56. Tzica 2 September, 2011 at 23:55

    @RoseN: er…mai ceva ca o femeie?? 🙂
    Un tip se plimbă pe plajă şi găseste o lampă fermecată. O ridică, o deschide şi apare Duhul.
    Imediat, tipul îl întreabă dacă el îi poate îndeplini trei dorinţe.
    Duhul zice:
    -”Nu. Din cauza inflaţiei, a veniturilor reduse în ţările lumii a treia şi a competiţiei globale, nu-ţi pot îndeplini decât o singură dorinţă. Deci, care ar fi aceea?”
    Tipul, fără ezitare, spune:
    – “Vreau să fie pace în Orientul Mijlociu! Vezi harta asta? Vreau ca toate ţările astea să înceteze să se războiască!” .
    Duhul se uită la hartă şi exclamă:
    – “Doamne Iisuse,! Aceste ţări sunt în război de mii de ani! Sunt eu meseriaş, dar nu chiar atât de meseriaş! Nu cred că asta se poate face, aşa că pune-ţi altă dorinţă!”
    Tipul se gândeşte un minut şi spune :
    – “Ei bine, niciodată n-am fost în stare să găsesc femeia potrivita.Ştii tu,căreia să-i placă să gătească..etc…. Asta îmi doresc…sa stiu ce e in mintea unei femei!”
    Duhul privi lung, oftă adânc şi spuse:
    – “Mai dă-mi să văd &%#@%$*#… încă o dată, harta aia!!!”

  57. RoseN 3 September, 2011 at 00:06

    @Tzica: :)) Nu era chiar asa bancul, daaaaaaar daca tu zici :))
    Eh, poate pentru ca blândeţea invinge duritatea, apa erodeaza stânca, asa si femeile sunt mai complicate decat barbatii 😀

  58. Cms 3 September, 2011 at 00:14

    @RoseN: “Apa erodează stânca”… Aha, de aia vorbea Camionagiu de pionieri şi ecluze… =))

  59. RoseN 3 September, 2011 at 00:17

    @Cms: 😀 Da mai, Camionagiu asta e baiat polivalent, pe toate le stie 😀

  60. Ciprian 3 September, 2011 at 00:35

    Deschide uuusa crestineee, deschide uuuusa crestineee, sa trollam siii noi la tiiine, sa trollam siii noi la tine.

    Ca boierii nu-s acasa, domn domn sa trollam, c-au plecat la vanatoare, domn domn sa trollam, sa trolleze caprioare, domn domn sa trollam.

  61. Cms 3 September, 2011 at 00:36

    @Ciprian: Ptiu, Ciprian, ce m-ai speriat! Era să scap paharul cu bere din mână! =))

  62. Tzica 3 September, 2011 at 00:44

    @RoseN: ehhmmm…doar acribia ma indeamna sa remarc faptul ca in intelegerea esentei unei inferari, trebuie sa tinem cont ca in timp ce premisele de la care se porneste au valoare de adevar, concluzia inferentei nu mai poate fi evaluata d.p.d.v. tautologic, ci doar drept corecta, sau incorecta..dupa caz 🙂

  63. RoseN 3 September, 2011 at 01:08

    @Tzica: Pai nimic nu ajunge la noi asa cum e. Desi fiinta noastra e simpla, personalitatea nu e niciodata. Iar fiinta simpla e ascunsa dupa atât de multe filtre incât nu se poate vedea, insa, din cauza ca e ascunsa dupa atâtea filtre nici ea nu poate vedea lumea, pentru ca tot ce ajunge la ea e corupt de filtre inainte de a ajunge la ea.

  64. Cms 3 September, 2011 at 01:21

    @RoseN: Nature vs nurture 😉

  65. Insignifianta 3 September, 2011 at 01:31

    @RoseN: Muicaaa, asa experimentare de personalitati multiple nu mai intampinai de mult! :))
    Ma scuzati, pardon, ma culc! :))

  66. MonicaS 3 September, 2011 at 12:56

    @Tzica: Ma alatur lui Unmihai si insist. Cum ceri, intr-o maniera specifica, o ciorba de burta? Sintagma “structura portanta de nutrienti” nu mi-ar spune, ospatar fiind, ca vrei neaparat o ciorba de burta… 😀

  67. Tzica 3 September, 2011 at 14:24

    @MonicaS: in foarte rare cazuri sunt nevoit sa adaug la s.p.n. ” din proximitatea acumularilor acvatice non-torentiale”.Nu incerc decat sa ma conformez principiului ca nu sunt decat trei lucruri bune, pentru stomac, pentru privire si pentru spirit..nu intotdeauna am parte de toate trei.

Leave a reply