Camionagiu

Ca răspuns la o serie de atacuri apărute, sub semnătura lui Julius, pe acest blog, atacuri mârşave, nedrepte, interesate, găunoase, abjecte, mizerabile – aştept la comentarii şi alte califictive care să curgă din cultura voastră urbană ca stuchitul din gura lui Giovani – la adresa bieţilor proprietari care au case de închiriat, iată şi perspectiva dureroasă a celeilalte părţi. Fiindcă am fost şi eu proprietar.

Şi e greu!

După ce am scăpat ca prin urechile acului de linşajul pe care mi-l pregăteau locatarii din blocul în care locuiam – fiindcă vezi-Doamne distrusesem psihic nişte fetiţe care n-aveau altă treabă decât să stea pe sub balconul meu când făceam dragoste cu strigături & pleznituri – mama a decis că e cazul să închiriem garsoniera.

– Încă nu eşti maturizat, nu eşti în stare să locuieşti singur fără să-ţi urci toţi vecinii în cap!, a concluzionat Mama Dolores, bătând din picior.

– Dar, mamă, ce sunt eu de vină că stăteau fetiţele pe sub balcon…

– Dragostea se face în linişte! Nu ştiu ce ai vrut să demonstrezi, dar ai arătat că tot la mă-ta acasă ţi-e locul!, a spus cu dispreţ cea care-mi dăduse viaţa aceasta grea pe cap.

N-am mai zis nimic, fiindcă era clar că mama nu văzuse în viaţa ei filme cum văzusem eu la Jan la video, unde intensitatea plăcerii urlate de excelentele actriţe tremura candelabrul de sticlă adus de tatăl lui Jan tocmai din Algeria.

A sosit şi ziua primei vizionări.

Două domnişoare superbe, cu fustiţe scurte şi papucei de plastic, au intrat numai zâmbet înăuntru. Mama, ca orice hoaşcă de băiat neînsurat, a început să se şi uite chiondărâş la prinţese.

M-am oferit să le fac o cafea, dar maică-mea a sărit că:

– Poate fetele se grăbesc să vadă şi alte case!

A început între mama şi fete o discuţie absolut jenantă pentru mine, despre bani şi situaţia prinţeselor – Studente? Sigur că da!

Niciodată n-am văzut atâta meschinărie şi hagitudosism !

Bani? Bleah! Eu îmi doream din toată inima să ajutăm fetele şi să le lăsăm să stea liniştite, să înveţe.

Ele îmi zâmbeau, îşi strâgeau pulpiţele puternic, după ce schimbau poziţia picioarelor. Una a început să se joace cu papucelul de plastic, până l-a scăpat jos.

Mama deja nu mai era în cameră, ci plecase cu cealaltă prinţesă în baie, să-i arate maşina de spălat. Atunci am avut una din dilemele cele mai mari ale vieţii mele şi vă rog să mă ajutaţi, mai ales voi, ăştia mai pricepuţi în afaceri: dacă începi să-i sugi degeţelele de la picioare viitoarei chiriaşe e de bine sau nu?

Nu mai ştiu ce spun cărţile de conduita în afaceri despre chestia asta.

M-am stăpânit numai la gândul că m-ar putea vedea mama în acea situaţie jalnică. Back in business!

Mama nu le-a acceptat pe fete, aşa că am plecat din garsonieră un pachet de nervi. M-am stăpânit cât m-am stăpânit, dar în 117 am izbucnit:

– Şi mă rog de când te-ai făcut aşa de meschină? N-ai văzut că fetele sunt într-o situaţie grea? Chiar sunt singurul om milos din familia asta?