Postul nu e post destul

Raeţchi, ce grădi ţi-ai tras!

Pentru că nouă nu ne place s-o lălăim în teasinguri nesărate (exceptând situaţia pur ipotetică în care am fi plătiţi pentru asta) vom prezenta adevărul despre dispariţia lui Raeţchi tranşant, chirurgical, cu o răceală demnă de un norvegian (bine, da’ şi astora când le sare ţandăra… ): omul şi-a tras grădiniţă.

Un monstru faraonic de patru etaje, o Casa Poporului a grădiniţelor în beneficiul căreia, vezi Doamne, şi-a abandonat studiile teologale despre Nil Sinaitul şi Cuviosul Gherman, care ne umpleau de viaţă şi farmec sâmbetele şi sfintele duminici.

Ca să nu ne răcim gura de pomană pentru cei care (aviz Camionagiu!) nu înţeleg că sexul are o valoare strict procreativă şi nu e sursă de distracţie lubrică, o să vă dăm direct linkul şi o să trecem la întrebarea care animă atât de bine spiritul Daily Cotcodac: ce avem noi de câştigat din asta?

În generozitatea lui mercantilă (arghirofilă – ne-ar corecta Avva Daniil al Pustiei!), Raeţchi ne pune la dispoziţie sala de petreceri pentru un soi de tweetmeet-uri infantile, pe care le putem numi ”Seratele recreativ-educative Daily Cotcodac”: noi băgăm karaoke, trambulină, ping-pong şi fotbal la locul de joacă (asta e dimensiunea recreativă, cum ar veni), iar copiii sunt păziti de educatoare şi mai pun şi ei mâna pe o carte cu ocazia asta (partea educativă, deci).

În caz că încă nu aţi înţeles: facem chefuri de adulţi (nu, Camionagiule, nu din alea!) la care puteţi veni cu piticii, dacă nu aveţi cu cine îi lăsa acasă – noi ne distrăm porceşte sus, iar ăia micii vor sta cu doamna educatoare.

Ce trebuie să ne spuneţi voi (asta e partea în care mimăm consultarea cititorilor, deşi e clar că oricum bărbaţii se vor uita la fotbal iar femeile vor face potecă să vadă ”dacă e totul bine cu ăla micu’, n-am eu încredere în educatoarea aia boită”) este ce jocuri ale copilăriei vom practica împreună în minunata familie Daily Cotcodac. Aruncarea pungii cu apă? Azvârlirea cu inele colorate pe gâtul raţei galbene? Umplerea mingii cu pietre?

Podiumul din stânga va servi drept scenă pentru spectacolele cu copii de la grădiniţă. Desigur, la chef, dacă vom reuşi să-l îmbătăm pe unul dintre cei mai iubiţi autori DC, sperăm să-l putem asculta cântând “School’s Out”.

Cea mai bună propunere va fi premiată în ziua petrecerii cu copii cu o diplomă minunată, plină de floricele maro, pe care va scrie încă ezitant, dar încântător: ”Sincere felicitări, mami!”

Share:

29 comments

  1. ZeceDeZero 10 August, 2011 at 21:59

    V-am spus eu ca-i la gradinita? (si acum ca am comentat post sa citesc linistit textul de mai sus)

  2. Dan1 10 August, 2011 at 22:00

    IQest! Moaaama!

  3. Loredana P 10 August, 2011 at 22:03

    Tara, tara, vrem postaci! Si sa ne arate camionagiu colectia lui de machetute.

  4. Sare'n Ochi 10 August, 2011 at 22:12

    diorama cu Pustia si Nil Sinaitul =))

  5. sabina 10 August, 2011 at 22:13

    De tirania ta a fugit Raetchi la gradinita! Asa-i ca te-a mintit ca
    ‘e o absenta temporara de pe blog”? :))
    Si sa nu ne zici ca si-a deschis gradi cu salariul de la DC! :))

  6. Spiep 10 August, 2011 at 22:15

    admin, conduci tu?

  7. Dana G 10 August, 2011 at 22:24

    Cred ca e prima data cand imi pare rau ca nu sunt din/in Bucuresti…
    LE: ma rog, si/sau “adulta” 😀

  8. Cms 10 August, 2011 at 22:42

    Sunt pur şi simplu copleşit! Acum mai trebuie să fac rost doar de un copil, ca să pot să particip şi eu la aceste întâlniri.
    În ceea ce priveşte jocurile, chiar nu ştiu de ce ne mai bătem capul: avem propunerile Camionagiului şi completările cititorilor, aici şi aici

  9. Ina_adevarata 10 August, 2011 at 22:54

    Copiii de la gradinita aia vor avea examen de absolvire din rezolvarea cubului Rubik? Sau dau direct bacul?

  10. iritatul 10 August, 2011 at 22:57

    Aviz Loredana P: Ai sansa cu aceasta ocazie sa te convingi de existenta in carne si oase a lui Raetchi. Cine stie? Poate vei reusi si sa-l pipai si sa urli “este!”

  11. Sandi 10 August, 2011 at 22:59

    @Ina_adevarata: ambele ! ;))

  12. Klaus 10 August, 2011 at 23:12

    Deci trebuie DOAR sa gasesc cu cine, sa fac un plod, sa astept sa se nasca si sa creasca, sa ma mut la capitala si sa-mi vina o idee de joc genial, nu?
    Cred ca raman la trollat :))

  13. MonicaS 10 August, 2011 at 23:24

    Wow, ce dragut!
    Cateva chestiuni de lamurit insa: sa ai copii, pe care sa ii lasi ulterior cu dna educatoare, este conditie sine qua non pentru a participa la aceste intalniri recreativ-educative? 😀 Daca da, e musai sa fie ai mei? 😀

  14. iritatul 10 August, 2011 at 23:24

    @Klaus: Primele 2 nu sunt chiar atat de grele.

  15. Cms 10 August, 2011 at 23:27

    @Klaus: Te complici! Vino direct la Bucureşti, ia un aurolac din faţa Gării de Nord (colţul cu Calea Griviţei) şi pe drumul spre grădi întreabă-l cum fură de pe tarabe. Ai rezolvat toate problemele. 😀

  16. Klaus 10 August, 2011 at 23:35

    @Cms: Genial maestre! Atat de simplu era… 😀

  17. MonicaS 10 August, 2011 at 23:59

    Am lasat si eu un umil comentariu si sunt la moderare… What did I do?… I mean what did I do wrong… Era on topic 😀

  18. Ina_adevarata 10 August, 2011 at 23:59

    @Cms: fa tu rost de copil, ca vad ca te pricepi; intram amindoi cu el. Si apoi ne jucam: il punem pe ala micu’ sa goleasca buzunarele mogulului DC si dupa aia ridem de enervarea mogulului!

  19. JULIUS 11 August, 2011 at 00:16

    @MonicaS: la cum il stim pe maestrul Raetchi, sufletist si dezinteresat, sunt convins ca, in schimbul unei sume modeste, o sa-ti poata oferi de jos unul de inchiriat.

  20. Klaus 11 August, 2011 at 00:37

    @MonicaS: Cuvantul ala de incepe cu edu si se termina in cative te-a trimis la arest, masura de protectie impotriva numitului T… =))

  21. vlad 11 August, 2011 at 01:54

    spicuire din “link” … “activitati educative (frontale)”
    priceless…

  22. camionagiu 11 August, 2011 at 09:23

    1. mi se pare inadmisibil sa rad mai mult la textele de reclama deşănţată decât la alea la care mă screm să fiu amuzant, da mai mult îmi râde kooooru
    2. acest text e pentru mine un imbold (sau in bold = un bold în fund, dacă vreţi să fim puţin mai elitişti), abia aştept să-mi deschid garaj şi şcoală de şoferi să vedem ce o să mai scorneasză atunci pentru reclamă

  23. add 11 August, 2011 at 10:42

    n-a platit hostingul?

  24. Mortyse 11 August, 2011 at 11:26

    Bai, mogulu’ ne provoaca la facut copchii! Ia te uita, deja se formeaza perechi de coproductie! Si nici macar nu v-ati dat seama ca e manarit din start concursu’ asta! Ce-a zis ca o sa scrie pe diploma? “Sincere felicitari, mami!” Clar ca se duc la sebra (dar mogulu’ n-o sa i le mai trimita pe motiv ca oricum le strica si-o sa le pastreze in contu’ lui din bermude – alea cu floricele maro).

  25. dc 11 August, 2011 at 11:28

    @Julius, admin sau care esti azi “in charge” acolo:
    io zic sa scoateti link-ul catre pagina gradinitei lu’ Raetchi, nu de alta, dar la capatul unui click ne zic unii ca webhosting-ul e suspendat temporar pentru neplata….si asta nu e o reclama buna pentru o afacere 😉

  26. admin 11 August, 2011 at 13:53

    @add, @dc: a fost o incurcatura, s-a rezolvat 🙂

  27. Primul chef la grădiniţa lui Raeţchi » Daily Cotcodac 16 August, 2011 at 20:10

    […] lăsându-se pe spătarul impunătorului său fotoliu directorial, este să-i chemi pe toţi aici. Cititorii vor putea veni cu familia. Adulţii vor chefui în sala de jocuri aflată la etajul IV […]

  28. N.A. 17 August, 2011 at 02:13

    Si daca-i ploduletul prea mic si urlator dupa ma-sa? Cum se procedeaza? 😀

  29. Cms 17 August, 2011 at 02:39

    @N.A.: Recomand metodele emisiunii “Schimb de mame”

Leave a reply