Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Archive: August 2011

O mie şi una de nopţi pe facebook

Ecologia picnicului la români

Ionuţ Şendroiu

Imaginea familiei de gherţoi care pleacă de la picnic cu o maşină din care bubuie manele, lăsând pajiştea acoperită cu resturile chiolhanului e deja un clişeu. Un clişeu pe care familiile de gherţoi din patria noastră nu îl mai merită. Mulţi dintre acesti ţopârlani au făcut în ultimii ani progrese care nu ar trebui ignorate. Nu îmi pot explica motivele acestor manifestări de respect faţă de mediul înconjurător (adică mediul în care cocălarul român obişnuieşte să-şi înfulece micii în week-end), dar cert este că ele au început să apară. (more…winking

Semne bune omul are

Radu Pircă

Pe vremea când eram noi mici era incredibil de uşor să fii popular. Cel mai mic semn distinctiv – o aluniţă, o ureche mai clăpăugă, o julitură mai şmecheră – te transforma în meseriaşul cartierului, idolul copiilor de la o duzină de scări de bloc. Chiar şi tatuajele din pachetele de gumă te făceau interesant: dovedeau măcar că ai gumă. (more…winking

Întâlnirea de la miezul nopţii, cu DJ Cotco

Cigarettes – Russian Red
(more…winking

Primul chef la grădiniţa lui Raeţchi

- Scumpe maestre, mi-a spus Raeţchi pe un ton paternal, îndelung exersat în discuţiile cu părinţii veniţi să-şi înscrie copiii la faraonica sa grădiniţă, înţeleg că pentru o beţie bine articulată nu te poţi baza decât pe Cms şi Cougar. Corectează-mă, te rog, dacă greşesc.

- Şi pe doctorul Şendroiu, m-am apărat cam fără convingere. Acum e în Africa. Dar să ştii că gândurile lui bune ne-au însoţit din cârciumă în cârciumă!

- Să nu ne ascundem după deget, maestre, a continuat Raeţchi. Cei mai mulţi cititori Daily Cotcodac sunt oameni serioşi, familişti. Or, ce bărbat şi-ar lăsa nevasta şi copiii acasă pentru a chefui toată noaptea cu băieţii în oraş? Cunoşti tu astfel de oameni?
(more…winking

Recomandări de seară. Astăzi, mai devreme

Trecând peste conspiraţia banchero-iudeo-masonică pe care autorul o vede în spatele pieţei imobiliare din zona Titan, să reţinem totuşi cifrele: un apartament de 3 camere, de 63 mp, s-a vândut la licitaţie cu suma de 42.500 euro. Înainte să luaţi la rând site-urile de anunţuri imobiliare, căutaţi puţin pe internet, să nu păţiţi (more…winking

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Puţină lume mă cunoaşte mai bine decât Pircă. Dovada – în timp ce alde Camionagiu şi 4mall se întreceau în urări de sănătate şi viaţă lungă (bine, Pircă ştie pe pielea lui cât de odios sunt de pe acum, sunt convins că „viaţă lungă” e ultimul lucru pe care mi-l doreşte), mi-a trimis acest mail care mi-a umplut inima de bucurie: (more…winking

Mic tratat de logică şi stomatologie

Adrian Călăraşu

Dacă pasta de dinţi Colgate ar fi chiar aşa de bună şi te-ar apăra într-adevăr de carii, ar mai recomanda-o medicii stomatologi? Cât de proşti ar fi s-o facă? Să spunem că te speli de trei ori pe zi pe dinţi, îi freci, îţi schimbi periuţa periodic (mă opresc aici, sunt convins că unii dintre voi deja se simt prost) şi, pentru că foloseşti pasta de dinţi Colgate, nu mai faci carii niciodată. (more…winking

Despre dialectică şi Gheorghe Hagi

Să presupunem că, în urmă cu vreo aproape 40 de ani, tânărul Gică Hagi n-ar fi fost văzut de Iosif Bukossi bătând mingea pe maidane, ci de Noica în timp ce zgâria hârtia în biblioteca judeţeană Săcele încercând să copieze un referat la “Puiul” de Al. Brătescu-Voineşti. Impresionat de tenacitatea tânărului, Noica l-ar fi luat sub aripa sa.

Şi s-ar fi dovedit că nu greşeşte, tănărul Hagi debutând în revistele literare ale Constanţei la doar 16 ani, direct cu un eseu despre fragilitatea epistemologică a fiiinţei. Revistele din Bucureşti l-ar fi ochit din prima şi ar fi ajuns, cât ai zice peşte, în echipa naţională de retorică. (more…winking

Întâlnirea de la miezul nopţii, cu DJ Cotco

Grupul vocal şi foarte puţin instrumental Van Canto.
(more…winking

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • ionut: Daca am raspuns corect la toate intrebarile, castig urmatorul concurs de mima cu pisici?
    • Old John Wheel: @Rada: Noi să fim sănătoşi, că mai mult ca perfectul ăla e cam căzut în desuetudine, dă-l dreaq! :))
    • Jo: Rambo 14 :d
    • Rada: @Old John Wheel: D’aia n-am inteles eu niciodata gramatica limbii romane! Am fost un invatacel bun pana...
    • Cristina Ş.: @Old John Wheel: merci, bine-ai facut :)


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac