Camionagiu

– Stai jos, bătrâne! Un bourbon?, mă întrebă Julius, cu amabilitatea pe care i-o ştim toţi din redacţie.
– Da, mulţumesc!
– Mai târziu, acum avem treabă!, s-a oţărât puţin, bătând în acelaşi timp cu palma în birou. Tocmai de aia te-am ales pe tine, fiindcă ştii mai bine decât toţi ceilalţi exigenţele unei redacţii serioase – doar ai lucrat la „Infractorul”, „Infractoarea” , iar la „Infractori de ambe sexe” ai fost chiar şef, nu?
– Da, dar…
– Uite, am primit o informaţie despre unul Fernando din Caransebeş şi vreau să pleci în delegaţie. Aştept un interviu beton, da?
– Plec mâine cu maşină de la redacţie?
– Ce mâine? Subiectul arde! Chiar acum. Te opreşti la o piaţă, îţi iei chiloţi, la ciorapi nu te controlează nimeni, ai bonuri de masă şi la lucru!, şi aruncă un bilet de tren care se rostogoli în aer până spre uşă. Nicio maşină, e criză! Ţi-am luat bilet la personal, în două zile ar trebui să fii acolo. Succes!

Am ieşit cocârjat de supărare, dar conştient în acelaşi timp că pe praful ăsta o pâine se câştigă greu. Când coboram scările am auzit glasul mogulului tunând spre secretară:

– Eftimie la mine imediat! Pleacă la Cannes cu Lufthansa în patru ore! Karolina Kurkova nu aşteaptă după el.

Tot răul spre bine, căci în drumul lung de aproape două zile am reuşit să-mi mai actualizez lecturile. Am citit reportajele-roman ale ziaristului legendar Brunea Fox şi mi-am amintit de prima mea zi la Daily Cotcodac, atunci când m-am prezentat, încântat, cu un reportaj de 200.000 de semne, muc şi sfârc, pulitzer curat.

– Ce-i asta, dom’ne? Faci mişto de mine? Aşa ceva o să public atunci când o să mă caute Interpolul – câte două episoade pe zi, un an avem materiale. Scurt şi cuprinzător, cititorii noştri premium urăsc lecturile lungi. Aşa s-a făcut şi Balzac de cacao la vremea lui, povestind pe zeci de pagini despre o o nenorocită de piele de sagri. Eu o dădeam pe facebook din două vorbe!, m-a informat Jul cu tact părintesc.

Cu un scrâşnet oribil, trenul s-a oprit în gara din Caransebeş. Eram puţin emoţionat de întâlnirea cu domnul Fernando, însă omul a fost mult peste aşteptări. M-a luat cu îndrăzneală de braţ şi m-a condus spre un restaurant din zona gării, povestindu-mi despre atmosfera oraşului, cum mai merge economia şi făcând câteva glume fine despre femeile zonei. Oamenii se opreau şi îl salutau reverenţios – „Să trăiţi, domn’ Fernando!”, lucru care mă umplea şi pe mine de respect. M-am simţit ca pe vremea când am vizitat Vadu Roşca, la dreapta lui Nea Gigi.

– Ce vi s-a întâmplat?, am intrat eu direct în subiect.
– I-am spus şi domnului Julius, ceva incredibil, o păţanie recentă de-a mea. E mai ruşinoasă, dar sper să mă înţelegeţi, doar sunteţi bărbat…, a început omul cu obrajii învăpăiaţi. Într-o zi îmi verificam mailurile şi n-am avut ce face şi-am dat clic pe o reclamă la masaj tailandez. Am intrat pe site-ul unui salon bucureştean de lux şi din curiozitate, numai din curiozitate, vă rog să mă credeţi, sunt om serios, am început să cercetez.

Camerele erau superbe, cu draperii roşii, până în pământ, paturile imense, acoperite cu mătăsuri chinezeşti, mici lampioane care aruncau o discretă lumină orange, iar fetele, ce să vă spun, teribile, domnule, teribile! Una din ele semăna izbitor cu marea mea dragoste neîmpărtăşită de la 15 ani şi din momentul în care am văzut-o n-am mai avut linişte. Am încercat să lupt:

„Eşti ditamai Fernando, nu se poate să te cobori până acolo încât să mergi la Bucureşti la bordel!”, dar degeaba.

Noapte de noapte vedeam mica maseoză cum mă trage de mână în pat, şi până la urmă, n-am mai rezistat. Mi-am scos de la CEC toţi banii pe care îi aveam pentru zile negre şi am plecat în Capitală. Am ajuns pe strada Mătăsari pe înserat, taman bine pentru un masaj erotic de calitate. Clădirea cenuşie, cu uşă metalică imensă, m-a înfricoşat puţin, dar imaginile cu camerele superbe au început să mi se aprindă, una câte una, în creier – patul cu dragoni, lumina orange, aparatul de aer condiţionat şi, bineînţeles, maseoza minusculă cu ochii uşor oblici.

– Poftiţi, e deschis!, a răsunat o voce de matroană. Într-adevăr, pe scările din faţa unei uşi – una din multele care dădeau în acea curte interioară în care intrasem – stătea mâncând seminţe o grasă cu trei rânduri de burţi.
– Cred că am greşit adresa, mă scuzaţi!, m-am bâlbâit, dând să ies.
– Staţi domnu’ aşa, nu vă fie ruşine, se poate! La fete aţi venit, da?
– Da, la Vanessa, am văzut-o pe site şi…
– Sigur, sigur, dar Vanessa e în concediu, veniţi că avem alte fete la fel de frumoase!, şi nici una, nici două, m-a luat de mână şi m-a târât într-un hol întunecos. Pe aici, urcaţi!, m-a împins pe nişte scări în spirală până la etajul întâi. Vero, ia vino fă şi masează-l pe domnu’ bine de tot, ca Vanessa!
– E pericol Veronica, o să vedeţi, mi s-a adresat confidenţial, apropiindu-şi buzele de urechea mea.

După care mi-a dat un brânci într-o cameră mizerabilă, cu un recamier puturos şi nişte jaluzele vechi, zdrenţuite. M-am aşezat pe marginea patului tremurând de sentimente amestecate – frică, indignare, silă – uşa s-a deschis şi a intrat o ţigancă absolut sinistră.

– Hai frumosule, că te masez de nu te vezi!, m-a luat de ceafă şi m-a băgat cu moacă între ţâţele ei transpirate. Deşi nu-mi explic cum, animalul din mine a răspuns la apelul ţigăncii şi am trecut la fapte. După câteva minute s-a dat uşa de perete şi un cioroi cu moacă de recidivist mi-a ordonat:
– Gata, moşu, bagă gonetă că s-a terminat fitilu’ şi face BUM!
– Păi pe net scria că două ore avem plăceri nebănuite, că…
– BĂ SCULĂ BLEAGĂ, LASĂ-MĂ CU NETUL CĂ IO NU-S VREUN BLOGGER DE ĂLA DE-AL VOSTRU! Hai, gonetă că rămâi şi fără Iphone-ul ăla cu care te dai şmecher.

Cu nădragii în vine, bucuros că scap fără bătaie, cobor în fugă scările strâmte, dar când dau să ies pe uşă aceasta se prăvăleşte peste mine, în nişte urlete oribile:
– Culcat, toată lumea culcat, nu mişcă nimeni!

În trei secunde câţiva mascaţi erau călare pe mine, punându-mi cătuşele.
– E o greşeală, eu nu, eu…
– Gura, traficantule!, a urlat unul şi mi-a ars o palmă în ceafă de mi-am spart nasul de marmura veche şi prăfuită din hol.

Am stat toată noaptea în Secţie, iar dimineaţă, după ce am plătit o amendă zdravănă, am fost lăsat să plec. Dar nu înainte de a primi un perdaf straşnic de la un tablagiu:

– Ruşine, domn profesor, păi se poate! Profesor la cel mai bun liceu din Caransebeş şi să mergeţi la bordel… Cum o să ia copiii BAC-ul cu aşa dascăli?