Recomandări de seară: prietenii ziariştilor
Încheiem această zi grea în care chiar şi domnii autori au trollat până n-au mai putut cu tradiţionala noastră rubrică de recomandări de seară (ştiţi de ce n-am renunţat la ea, nu? exact, fiindcă nu s-a plâns nimeni că lipseşte). Iată aşadar ce am găsit astăzi pe blogurile alea bune pe care le are Eftimie în rss:
• Şoricelul Simonei Tache s-a întors cu noi căcăţei. Deşi nu l-a văzut niciodată, vecina Simona bănuieşte că bestia ar locui în aparatul de aer condiţionat. Deci, vecină, ca să lămurim şi asta: lilieci le zice la ăia.
• Rămânem în cartier, la vecinul Nic: De ce nu putem folosi telefonul mobil în avion? E, cum de ce, vecine? Păi dacă ar vorbi toată lumea la mobil, cum am mai auzi noi ce vorbesc oamenii ăia în filmele de pe laptop la care ne uităm cu sonorul dat tare?
• Ştiaţi că Imprimeria Naţională tipăreşte periodic cartele de consum necesare populaţiei în caz de mobilizare şi război? Mă rog, dacă le tipăreşte efectiv contează mai puţin, important e că banii se plătesc – via Zoso.
• Ce m-ai fac suporterii lui Poli Timişoara aflăm de la prietenii ziariştilor, ziariştii sportivi – via Piticu.
Si de la prietenul Petreanu nimic?
Ce m-ai fac suporterii? Julius, ți-ai uitat cartea de gramatică în parc? Sau a păpat-o șoricelul Simonei?
Cartelele de raționalizare sunt absolut necesare dacă mai rămâne bokulețul…
@Arsulici: da si click pe link inainte. sau trebuie sa pun in paranteza “gluma!” ?
Simona Tache, eu zic că nu ai nici un şoricel. Petreanu e cel care îţi lasă căcăţei sub aparatul de aer condiţionat, ca să te sperie, e specialitatea lui. Dacă nu mă crezi, citeşte textul Camionagiului, să vezi cum e în stare acest individ diabolic să terorizeze întreaga familie a lui Julius.
@Arsulici: Cine te-a pus? Inca n-ai invatat ca daca descoperi vreo gresala(intentionata sau nu) iti inghiti in tacere rusinea de a sti putina gramatica, si te rogi sa nu te afle Simona Tache sau(Doamne fereste) Eftimie??? :d
@Arsulici: te-ai ars!(…cu gluma)=))
Aia cu eventualu’ război în Braşov nu e-ra mai veche? Că mai citisem io acu’ vreo câteva luni, parc-ă. Iar se alocă de la buget?
Şi, pe urmă, războiu’ ca războiu’, dar mobilizare, pen’ce? Să ştim şi noi!
Arsulici – cu respect.
@JULIUS: Aș da eu click, dar sunt în tren, și semnalul de la Vodafone merge ca și când ar avea probleme de prostată…
Scuze, pls… 🙁
@lulu: n-a expirat inca ultimatumul! mai are timp!
Simona Catrina si Camionagiul fac parte din Echipa!:))
@Julius: vecine, iar razi de nenorocirea altuia?
@Simona Tache: Miaaaauuuuuuuuuuu 🙂
Daca locuieste langa AC, e Batman. Daca e Batman, poate fi momit folosind Batsignal-ul.
@Simona Tache – Te-ai gandit sa oferi un sejur de neuitat unei matze din vecini? Tu o gazduiesti, ea iti face o deratizare moca. Rashi saracul cred ca ar da orice sa mai scape de acasa… :))
P.S. – iete si o invitatie de la Arsulici :))
@N.A.: Doar ca Arsulici e în tren! =))
@Dan1 – Avem atatea matze pe site, mi-e si mila de bietul soricel, n-are nici o sansa…
@N.A.: Sa nu uitam de Ran…nel Pisica!=))
Fieca să fiți la înălțimea Înălțării!
@M3bis
Off topic
Ajută, pliiiizzzz o pisică oropsită… N-am mai intrat la mine pe blog de peste două săptămâni… Aveam în spam un comentariu pe care aș fi vrut să-l salvez și să-l aprob, doar că, la vremea respectivă, a trebuit să închid rfapid computerul și n-am mai avut vreme să-mi intru pe blog… Și wordpress-ul mi l-a șters, a făcut curat, neștiind că mie îmi place dezordinea… Întrebarea mea către tine e: Îl mai pot recupera cumva?
@Arsulici: Calatorie placuta!=))
Cred ca l-ai impresionat pe M3bis! El e prigonitorul pisicilor oropsite si ocrotitorul strutilor modesti!=))
P.S. Scuze, M3bis, dar nu pot sa uit razboiul ala randunelo-strutulesc!
@Ciprian: Ce-ai facut bre? Parca andryusha era mai
habotnicevlavios, asa! =))@Arsulici: Si mi-am adus aminte! Deci, ce-ai visat?:))
@Dan1: Ciprian s-a contaminat!=))
@aisha – o, daaaaa, cum as putea sa-l uit?! Si la cat l-a sustinut Simona, zau c-ar trebui sa-i intoarca favoarea!
@N.A.: Eu am flashbackuri cu el!
Ar fi o cauza cu adevarat nobila s-o salveze de invazia soriceasca!=))
@aisha: Cre’ ca a visat un Visurât! =))
@aisha: Nu mai țin minte, dar sigur nu cu Sebra, că atunci mi-aș aminti 😀
@all Somn ușor
@Arsulici: Dormi in tren?!=))
@maica aisha, frate dan1 băi nu vă lăsați ispitiți, eu zic să fiți cuminți că de când am postat comentariul de 4 ori mi-a cazut curentul.
@aisha: Sunt la vagon de dormit așa că …
și sunt singur în cabină 🙂
@aisha: se culca cu nașul =))
@Ciprian: Cine?:))
@Arsulici: Fara dame de companie?=))
@Ciprian: Sister Aisha, bre!=))
@Arsulici: Ai mâncat ceva? Ţi-ai luat şi tu un parizer, un ziar ceva? Că poate ţi se face foame cât staţi în gară la Ciulniţa! =))
@aisha: Arsulici bre, am recitit comentariul si se intelege ca tu =))
In cuseta vagonului de dormit se aude o bufnitura. Buimaca de somn, sotia intreaba:
– Ce-a cazut acolo, Arsulici?
– Blana, draga.
– Cu atita zgomot?
– Eram si eu in ea..
@Ciprian:
Arsulici nu face zgomot! Pică în picioare! :))
@Ciprian: Aha! O eroare neintentionata, evident!
=))
Ce naiba vroiai sa insinuezi?!:))
@aisha Ce zgomotos razi. Liniste ca toarce trenul.
@Dan1: De la Arad la București trenul nu trece prin Ciulnița 😀 Sau ești cumva taximetrist în București și, pentru tine, geografia e un lucru relativ? (Pentru taximetriștii din Gara de Nord, ruta cea mai scurtă spre Piața Chirigiu trece musai prin Obor și Tei 😀 ) =))
@sebra: Mulțumesc, Sebra =))
@Arsulici: Nu
@Arsulici: Laas’ ca nici cu CFRu’ nu mi-e rusine! Ca mai sunt inundatii, furturi de sina, alunecari de teren si pac, o ia pe niste rute ocolitoare! =))
@Dan1: Era o gluma mai veche:
vorbesti de CFRu’ din Romania, nu din CFRu’ francez! Ca sa nu mai zic de impecabilul si ireprosabilul CFR japonez!=))
Caile Ferate Internationale!:D
@Ciprian: Pe motanul tau il cheama Diesel, presupun!=))Vin Diesel?:D
@aisha: Pe motan îl cheamă Bănel, n-a fost ideea mea, dar mi s-a părut un nume potrivit.
@Ciprian:
1. Cine a fost nashul(sau nasha)motanului?:))
2. E un motan de culoare?:D(Mandela ar fi fost o alegere interesanta)
@Ciprian: Costea sau Dina nu i-ai fi zis si tu! Sau… chiar Mititelu! =))
Salut, vecine!
Brava și mulțam, văz că pui umăru’ la popularizarea științei. Super, să aducem lumina la orașe și sate! Și, cu puțină baftă, chiar și la noi, în Berceni!;)
@Dan1: N-am auzit de personajele de care spui, banuiesc ca sunt alergatori de minge.. In ce liga lovesc mingea?
@aisha rasisto!
@Ciprian: Eu detest xenofobia! Tu destesti Stiinta!
P.S. Pe Nelson Mandela l-am admirat si respectat mereu, ca sa stii! Poate n-ai inteles!
@aisha:
În metrou, o duduie indignată îl apostrofează pe un student negru care stătea liniştit pe scaun:
– La noi, în România, doamnele stau pe scaun, iar tinerii ca tine stau în picioare!
– La noi în Africa, băieţii ca mine stau în jurul focului, iar doamnele ca tine stau în cazan, la fiert!
=)) =))
@Dan1: Dar sper ca nu era canibal!:))
Sau poate i se parea doamna apetisanta!=))
Noooo cred ca era canibal! Zicea si el asa! =))
@aisha: Nu m-am dus cu gandul in alta parte, si eu il admir pentru ce a facut, …. dar in mai mare masura pentru ca e compatriot cu Charlize Theron.