Cms

Momentul ales arăta o bună cunoaştere a obiceiurilor locatarilor. La ivirea zorilor, după ce Julius ieşise ca să cumpere ţigări şi o sticlă de apă minerală şi să se holbeze o oră întreagă la oamenii muncii care se grăbeau cu noaptea în cap la slujbă, atacatorii au sărit gardul şi au pătruns prin gârliciul pivniţei. Din subsol la parter şi apoi în toată clădirea, comandoul terorist a pus repede stăpânire pe frumoasa vilă în stil brâncovenesc şi, odată cu ea, pe întreaga redacţie Daily Cotcodac.

Poliţia a înconjurat locuinţa într-un timp record, însă toate somaţiile au rămas fără răspuns. În spatele geamurilor nu se clătinau nici măcar draperiile.

La ora 10, Camionagiul, îmbrăcat aşa cum fusese surprins de evenimente, într-o pijama fucsia cu inimioare albe, a ieşit în balcon pentru a citi cererile teroriştilor. S-a aflat astfel că redactorii Daily Cotcodac erau ţinuţi ostatici de temuta organizaţie a ursuleţilor de pluş „Blăniţele Roşii”. Principala cerere era eliberarea lui Toader, simbol al rezistenţei antideciste, de la a cărui trimitere în spam se împlinea un an şi care urma să asiste la inaugurarea liniei de producţie a ursuleţului Toader, „cel care s-a luat la trântă până şi cu Julius”. Alte cereri erau introducerea unei noi rubrici muzicale, „Întâlnirea din bârlog”, cu DJ Mormo (făcând apologia growlingurilor) şi concursuri mânărite, cu premii constând în ursuleţi de pluş pentru cititoare, astfel încât fiecărui ursuleţ să-i fie repartizată câte o doamnă sau domnişoară drăguţă, cu care să doarmă noaptea sub plapumă.

În cazul în care cererile nu vor fi satisfăcute, ameninţa organizaţia, pe blogul Daily Cotcodac urmau să fie postate o serie de informaţii compromiţătoare despre Julius şi echipa sa: o foaie cu autograful lui Lenţi Chiriac şi textul „Pentru cea mai înfocată admiratoare, Adriana”; un buletin IML de analiză a alcoolemiei şoferului Eftimie Ovidiu – rezultat negativ; fotografia lui Julius purtând fular alb-roşu, în faţa stadionului din Ştefan cel Mare; dosarul de obţinere a cetăţeniei franceze, înaintat consulatului francez din Bucureşti de Radu Pircă în decembrie 2010, şi alte asemenea grozăvenii.

La 12 fără un sfert, experţii negociatori nu căzuseră încă de acord, iar patronul Julius se temea de ce e mai rău când, deodată, în mulţime se stârni rumoare. Siluete agile trecuseră fulgerător printre privitori şi se topiră în curtea vilei asediate. Erau acolo şi Rashi, despre care unii au spus mai târziu că avea figura impenetrabilă a lui Aleksandr Kaidanovsky în „Călăuza”, şi motanul Zorro, cu mişcări demne de tizul său mascat. Dar mai erau şi alţii – toţi actorii concursurilor de mimă cu pisici. În mai puţin de 5 minute, în curte începu să plouă cu ursuleţi smotociţi, având câte un ochi scos sau cu umplutura la vedere. Apoi au apărut la lumina soarelui, ieşind pe uşa vilei, toţi cei ţinuţi sub ameninţare. Calvarul se terminase!

Noaptea târziu, în timp ce în vila Daily Cotcodac era petrecere şi pisicile străbăteau etajele cocoţate pe pian şi cântând din toţi rărunchii „Ev’rybody wants to be a cat”, Julius deschidea uşa secretă a carcerei lui Toader.
– Ce se întâmplă?, vru să ştie osânditul. De ce e atâta gălăgie sus?
– Judeci! E mare petrecere. S-a împlinit un an de când te-am trimis aici, îi spuse Julius. Ţi-am adus şi un cadou. E cam mototolit, dar sunt convins că nu ai altceva mai bun de făcut decât să te apuci să-l repari. La Mulţi Ani!

Şi patronul închise uşa temniţei în urma lui, lăsându-l pe Toader să mângâie afectuos un ursuleţ smotocit de pluş. Altfel, o jucărie foarte drăguţă, pufoasă, fabricată în China, toxică.