Domnul J. în Irlanda: capcana abil întinsă
Julius Constantinescu
Domnul J. e nevoit să mănânce la nişte hoţi. Căci ce poate însemna un pub aglomerat pe coasta sălbatică a Irlandei, în opinia domnului J., dacă nu o uriaşă escrocherie, o capcană abil întinsă turiştilor înfometaţi pentru a-i atrage înăuntru şi a-i jefui fără ruşine şi de ultimul bănuţ? Trebuie spus că domnul J. are abilitatea de a ghici pe dată unde se mănâncă prost şi scump, iar acest pub este, fără discuţie, unul dintre acele locuri.
Norocul pare să surâdă economiilor domnului J., fiindcă nu i se poate oferi o masă, din simplul motiv că nu există nici una liberă. „Carevasăzică, trebuie să te şi rogi de ei să te jefuiască. Frumos, n-am ce spune!”, gândeşte domnul J. O familie care aproape terminase îl scuteşte însă pe domnul J. de umilinţa de a se ruga să fie jefuit, oferindu-i cu amabilitate jumătatea de masă rămasă liberă. Domnul J. mulţumeşte frumos, în timp ce în gând pufneşte dispreţuitor: „Americani!”.
Timpul se scurge şi familia de americani nu pare să aibă vreun gând să plece. „Hai, moşule, ai 120 de kile, fă şi tu puţină mişcare, altfel crăpi repede”, îl încurajează domnul J. pe comeseanul său yankeu, în timp ce afişează un zâmbet fermecător.
În locul americanilor, în capcana abil întinsă cad trei englezoaice în adidaşi. Toate au peste 70 de ani, dar sunt neobişnuit de zglobii pentru vârsta lor. Imediat ce se aşează încep să turuie despre carpe diem, apoi, odată cu vinul, atacă subiectul Hare Krishna.
– Cheers, girls!, spune cea care pare a fi şefa, şi se lansează într-o discuţie aprinsă asupra importanţei ustoroiului în mâncărurile bogate în colesterol.
Atenţia domnului J. este deturnată de la prostiile îndrugate de babetele pistruiate de cuplul de nemţi de la masa vecină. Domnul J. nu poate să nu observe mutrele plictisite ale celor doi.
– Ăştia doi se uită pe pereţi de când au venit, n-au scos o vorbă.
Desigur, ar fi vrut să remarce şi că „asta nu şi-o mai pune cu el de 10 ani, ascultă la mine!”, dar a reuşit să se abţină. În schimb, a decretat că nu-i poate suferi fiindcă „sunt anoşti, nu vezi ce feţe de vite au?”.
Între timp, a sosit supa. Inamicii domnului J. au venit mai târziu şi aşteaptă încă mâncarea, aşa că domnul J. îi dezvăluie prietenei sale că tare ar mai pofti să plescăie zgomotos.
– Ştii, spune el, le-o fi foame, le-aş putea face în ciudă. Mmmm…
Aici, prietena domnului J. simte că îi vine sângele-n cap şi intervine energic:
– Termină imediat! Ce ţi-au făcut oamenii ăia?
– Nu pot să-i sufăr, se apără domnul J., dar lasă totuşi lingura jos.
Între supă şi felul doi se întinde un gol măricel, pe care domnul J. îl umple cu consideraţii răutăcioase despre ceilalţi clienţi ai capcanei abile. Iar când felul doi soseşte, acesta nimereşte la masa nemţilor. Domnul J. se sufocă de indignare, ba chiar i se pare că pe faţa inflexibilă a neamţului distinge un uşor zâmbet batjocoritor. Şi, ca şi cum asta n-ar fi fost de-ajuns, şi babele pistruiate sunt servite înaintea lui!
– Ăştia îşi bat joc de noi!, urlă domnul J, aruncându-i chelneriţei priviri sălbatice. Ce, au văzut că suntem români şi ne tratează ca pe gunoaie??, se dezlănţuie el.
Pentru a doua oară, prietena domnului J. se vede nevoită să reprime avântul jumătăţii sale:
– Te rog să încetezi. Nu fi român paranoic! Aici oamenii sunt drăguţi, comportă-te ca atare.
Dar domnul J. nu poate fi păcălit, discriminarea este mai mult decât evidentă. Situaţia este salvată in extremis de felul doi – revolta domnului J. este înăbuşită în mod perfid cu ajutorul unei fripturi de vită cu cartofi, stropită din belşug cu un sos acrişor.
Domnul J. se ridică învins. Mâncarea a fost foarte bună şi preţurile ok. Aerul rece de afară îl înviorează: “Să vezi de nu ne luăm o ţeapă la hotelul ăsta…”.
Aia fu capcană breee? Păi să vezi la noi pe litoral! =))
Da, da, rămâi în alertă! Întâi te aburesc cu bunăvoinţă, mâncăruri gustoase şi ieftine şi, când vigilenţa scade, hop şi înşelăciunea =))
Cu asemenea atitudine la masa, Domnule J, nu vedeti prea curand o invitatie la gratar din partea camionagiului. Pofta-n cui. Si cuiul in fund.
Stati jos, va rog!
Şi te mai miri de ce nu vrea nimeni sa meargă la cafea cu tine la Starbuck.
Pfuuu, ce nenorociti! Bine ca ne-ai zis, sa nu calcam pe la ei!
Deci, ești așa de ușor de cumpărat! Numai cu o friptură bine făcută. Ne făcuși de râs în mândra Irlandă! Măcar să-ți fi vândut pielea mai scump: cu ceva delicatesuri…
Ma gandesc ca nu le-ai lasat nici o leţcaie bacsis… 😀
Ce zgarciobi irlandejii astia. O masa gratuita in fiecare zi timp de o saptamana nu ar da. Si se mai mira ca bloggeri de renume mondial scriu articole in doi peri despre ei.
Domnul Jul are deja exercitiul alegerii unor localuri decente, ca doar l-a plimbat pe Eftimie in Buc, numai prin astfel de locuri! =))
Ho-paaaa! Avem deja semi-descrierea prietenei domnului Jul, care intervine bland:
-Termina imediat! Te rog sa incetezi!…
Inca un pres la usa, pentru domnul Jul! =))
Cu asa o atitudine, domnule J veti ajunge ca in remarca despre neamt :))))
Maitre nu ai luat cumva reteta la sosul acrisor? 😀 sau era zeama de spam=))
ce paranoia?!!?!….asta e zgarcenie curata,de parca ar cheltui din banii lui,din salariile umililor scriitori de pe DC mananca.
Cosmopolite pub-uri mai au si irlandejii astia! :))
Da’ supa…supa de care fu, bre? Ca sunt in pana de idei la felu’ unu. 😛
@Insignifianta: Radautzeana 😀
@Lecterita – Hihi, am remarcat si eu prezenta prietenei. Semn ca-i treaba serioasa, altfel nu aparea, asa, pur si simplu, intr-un articol. :))
avand in vedere ca mancarea irlandeza/englezeasca e oribila, tind sa cred ca sosul era halucinogen. drept urmare mancarea ti s-a parut buna, sigur ti-ai luat teapa la pret dar nu ti-ai dat seama si e de inteles puseul de paranoia.
stai sa vezi cum e cand mananci prajiturele in amsterdam…
Iulius , noroc cu prietena ca altfel scuipa chelnarita in mincare 😀
În Santorini, pe o străduţă comercială îngustă, doldora de magazinuţe, buticuri, tejghele, toate ticsite, se scurgea o masă pestriţă de turişti.
Auzeam comentarii în diverse limbi. Reţinute, entuziaste sau îngăduitoare (au grecii un talent de a amesteca frumosul – ei au dat cuvântul estetică – cu kitch-uri strepezitoare). Comentarii calme, civilizate şi de cele mai multe ori binevoitoare. Lume în vacanţă, lume liniştită.
Deodată, aud un cuplu din spate:
– Iete-te bă, la ăştia!
– Ce căcat!
– Bă, da ce preţuri şi-au tras.
– Sunt muci, îţi spun io…
Peste două ore, la o tavernă mă delectam cu minunatele mâncăruri locale. La alte mese, turişti din toată lumea se bucurau asemănător. Chiar şi nemţii găsiseră fripturi de porc şi cartofi.
Au apărut şi cei doi români. Au comandat pizza şi Cola. Mi s-a părut paradoxal, restaurantul avea şi aşa ceva. Au nechezat toată seara şi au făcut “caragaţă” de calitatea, cantitatea şi preţul celor comandate.
Bine ca nu ai avut asteptari prea mari ca sa nu fii dezamagit. 🙂 Te-ai si riscat chiar.
vai de mine şi de mine, ce miros de căs’torie vine 😀
@serban: Viena. Restaurant cu autoservire. Pretul in functie de marimea farfuriei ( 3 tipuri ), nu conta cat si ce ti-ai pus in farfurie.
Eu singur, nu am vorbit cu nimeni, mi-am luat farfuria ( varianta medie ) si mi-am pus cate putin din ce mi-a placut printre care si porumb fiert.
La un moment dat se apropie un tip de mine si zice in cea mai pura moldoveneasca:
– De unde ati luat porumbul ?
– De unde stii ca sunt roman ?
– Eh, nu-ti spun !
– Nici eu nu-ti spun unde-i porumbul. =))
P.S. Daca stie cineva sa-mi explice si mie de unde stia ca sunt roman.
P.P.S. Inca mai aveam portofelul =))
@ Domnul J: aşadar n-aţi găsit până la urmă nimic de reproşat verzii Irlande. Abia acum înţeleg de ce primul lucru care v-a preocupat la întoarcere a fost scăderea traficului pe DC. :))
Acasa la mama prietenei lui Julius.
Prietena: Deci, mami, io cu asta nu mai merg in nici o vacanta! E mai sacait decat Nea Costica (n.n. Nea Costica e un vecin care a iesit la pensie de vreo douazeci de ani).
Mama: Vezi, eu ti-am zis de prima data ca nu e de tine! Ce naiba, urata nu esti, proasta nu esti, nu puteai sa-ti gasesti si tu unul mai de Doamne-Ajuta?
Prietena: Vaaai, mami, dar stii ce dragalas era cu sepcuta cu paiete? Iti venea sa-l mananci!
Mama: Daca voiai ceva dragalas trebuia sa-ti iei un catel!
partea buna pentru personalul restaurantelor este ca indivizii care sufera de genul asta de nevroza nu traiesc prea mult 😀
@sendroiu: baga si-un like daca tot trollezi :))
Pt. Dl. J: ai aici toata (sau cel putin asa pretind baietii astia) oferta de “tepe” din Dublin :)) (for the next time)
http://www.kindle-maps.com/blog/where-are-all-the-pubs-in-dublin.html
Exista si o varianta pt cei aflati la rehab:
http://www.kindle-maps.com/blog/yes-it-is-possible-to-cross-dublin-without-passing-a-pub.html
Cine e domnul J ? 😀
@Sandi: Unu’, mai scrie p-aicea din cand in cand! =))
@Stephanie:
Mama: Daca vroiai sa mananci ceva de ce nu mi-ai zis? Ca aveam chiftele proaspete! =))