Poveşti cu cai: Dan Fulgerul
Vivi Floricica
Aveam vreo 10 ani când tata, Dumnezeu să-l ierte, s-a gândit el să împrumute un cal de la un prieten. Se apropia culesul porumbului și a zis că ar fi mișto să aibă cal pentru evenimentul ăsta.
Așa se face că, într-o dimineață, m-am trezit cu un cal alb, mare și frumos în curte. Am fost cea mai fericită. Mi l-a prezentat tata, îl chema Dan, și mi-a zis că o să mergem cu el la câmp. Auzisem eu de călărețul singuratic, deja mă visam cu pletele în vânt… Bine, nu călare pe cal, dar măcar așa, în căruță.
A doua zi era culesul porumbului. Mamaia zise să plecăm la 4 dimineață de acasă, ”să n-ajungem acolo când e soarele sus pă cer”. Porumbul nostru era undeva foarte departe de sat. M-am dus devreme la culcare în seara aia, mi-era să nu cumva să nu mă trezesc și să mă lase ăștia acasă. N-am închis un ochi, mă imaginam în picioare, în căruță, cu hățurile în mână, cu părul în vânt și pe Dan alergând ca Black Beauty (numai că Dan era alb).
Am fost în picioare la primul sunet din casă, când s-a dus tata la veceu. Până la urmă, ne-am strâns ușor, ușor de plecare. Ai luat apa? Ai luat țuica? Ai pus mâncarea? Îl înhămă tata pe Dan, scoase căruța în drum, eu eram deja în ea de când ieșisem din casă. Veni și mama, veni și mamaia. Mamaia cu o pătură și două perne în brațe. Ce faci, ghia, cu ele? o întrebă mama. Păi io stau cu Nicu în față și tu mai dormi cu fata colea jos în căruță, îi zise mamaia. De parcă mie îmi ardea de somn.
Se urcă și mamaia în căruță și dăm să plecăm. Eu mă uit mai bine:
– Unde e tataie, mă?
Lipseau frati-mio și tataie. Frati-mio sigur se scosese din schemă pe motiv că învață, dar tataie?
– Eheeee, tac-tu mare cică mai doarme nițel și vine cu bicicleta… cică ajunge și înaintea noastră, zice mamaia și o umflă râsul, după care începem toți să râdem.
Râdeam pentru că tataie, Dumnezeu să-l ierte și pe el, era un fenomen. N-am înteles niciodată cum reușea să-și păstreze echilibrul la viteza aia. Noi făceam mișto de el, că el zicea că merge cu bicicleta ca să ajungă mai repede, dar în realitate mergea mai repede pe jos. Eu chiar îl suspectez că mergea pe bicicletă ca să se odihnească.
– Nicule, ai mai mânat cai?, îl întrebă mamaia pe tata.
– Nu.
– Dă hățurile încoa’, hai că-l lăsăm ușor pân’ la asfalt.
Dan mergea la pas.
Eu eram în picioare, între ei, așteptam să-i dea mamaia bice. Ajunserăm la asfalt, zâmbeam deja.
– Hai, jos lângă mă-ta, du-te d-aci. Nu stai în picioare, în căruță, când fuge calu’, și nu stai nici cu noi în față că tragi aer rece în gât și faci gâlci.
Și cu asta m-a pus la punct mamaia. M-am întins lângă mama.
– Hai, Dane, diiii!
Dan mergea la pas.
– Diiii, mă, Dane!
Dan mergea la pas.
– Hai, Dane, că-ți dau bice, diiii!
Dan mergea la pas.
– Dă, mă, biciu-ncoa’. Na un bici, acu’ mergi?
Dan se opri și sări de cur în sus.
– Eh, s-o fi speriat de mașini, hai că după ce ieșim de pe asfalt îi dau io bice ca lumea, că n-om merge acu’ la pas până-n deal, zise mamaia.
Parcă nu trecuse nicio mașină, dar na… eu n-aveam vizibilitate că eram culcată în căruță.
Ieșirăm și de pe asfalt și Dan nimic. Dacă-i dădeam bice, sărea-n sus. La un moment dat, tata ai zice lu’ mamaie:
– Dă-mi, bre, hățurile, că nu te știe pe mata. Mie mi l-a lăsat stăpânul lui.
Încercă și tata.
Dan mergea tot la pas.
A răsărit soarele, am făcut și plajă în căruță și nu eram nici la jumătatea drumului. Treceau alte căruțe pe lângă noi ca vântul. Până și cei mai amărâți măgari alergau în galop. Numai Dan mergea la pas. Unii îi mai și ziceau lu` tata:
– Nicule, ce cal frumos ți-ai luat! Trage, trage?
Și răspundea mamaia, de frică să nu se facă de râs:
– Trage, trage, da`nu e învățat la ham! (Mai avea să spună că a fost al lui Mihai Viteazul și ăla nu l-a pus niciodată la căruță sau că l-a luat din Letea și abia acum îl domesticește).
Pe la vreo 11 ajungem și noi. Vecinii deja culeseseră destul și plecau spre sat cu primul transport. Tata, ca s-o scalde că se simțea cu musca pe căciulă din cauza calului:
– Eh, lasă că bagăm tare și îi prindem din urmă.
Ne ridicăm cu toții în picioare, în căruță, ca mangustele, să ne uităm din capul locului la porumb.
– Prrrr, hoooo, Dane, c-am ajuns! zise mamaia și trase de hățuri.
Și Dan o luă într-o fugă nebună, de ne trânti pe toți cu cracii-n sus, în căruță, claie peste gramadă. Se ridica unul, cădea altul și nimeni n-ajungea la hățuri. Degeaba urlam să stea, că din galopul lui n-auzea nimic. Tot câmpul sărea în ajutorul nostru, dar n-aveau ce să facă în fața fulgerului. La un moment dat, a luat-o pe miriște și a început să ne zdruncine și mai tare.
Se mai ridica tata din când în când, se uita în față, zicea ”tineți-vă bine!” și se lăsa iar în jos. Am mers așa mult și bine, am trecut în altă tarla, am făcut rotocoale prin porumbul lumii până a obosit Dan. Când s-a oprit (adică pe la prânz), a coborât tata, l-a luat de căpăstru și am mers până la porumbii noștri. Tataie fusese cu un rând la cap și acum venea înapoi cu al doilea.
La întoarcere a fost perfect, așa cum visasem, cu vântul în față, lin ca un vis. M-a luat tataie pe bicicletă.
Alte texte olteneşti de Vivi Floricica:
Mamaia rules – Bijamale
Olteanul și blugii
Bravo Julius!
Apai vezi ce texte scot daca pui biciul pe ei! 😀 😀
Cu care nu merge poti s-o incerci si pe aia: “- Prrrr, hoooo, Dane, c-am ajuns! “ 😀
Un tip se intoarce acasă si vede chiar în faţa intrării un magar mort. Suna la poliţie si le spune despre măgar.
– Ia de-l îngropa! Ce vrei de la noi?
– In astfel de cazuri e normal să informezi mai intai rudele!
Io cred că, calul a ţinut cu tataie’tu. :))
@Vivi: E, asa da. Chapeau. Presupun ca in discursul de la decernarea Pulitzerului (sau Goncourt, nu e problema) vei multumi calului Dan, care a facut totul posibil.
Ce-ţi mai place în echipă, Viviano!
dar graunte primesc oamenii astia de scriu? sau tot cu sincere felicitari, saraca echipa?! =))
Frumoase astea, historias de caballos. 🙂
Puerro :-))))
Dan interpreta comenzile prin Google Translate, sau cum? =))
Io cre’ca Danut era nitel sado si-i placea ca-l biciuiti :D:D:D
Dan, calul care se visa catâr! 🙂
Anunţ off topic:
Cumpăr zmeu nou sau puţin folosit. Aştept provincia (numai oraşe mici).
=)) cat exces de zel, ” Prr, hoooo!” catre un cal care doarme in ham.
La textul asta, Dan1 o sa comenteze la pas. :))
Dan1 n-a comentat inca la postul asta :)). Cand comenteaza prea mult sau prea putin (functie de gusturi) stim ce sa-i zicem 😀
LE
@Ciprian
mi-ai luat-o inainte 😀
So comenteze numai Dan1, că el ştie.
Vivi, frumos. mi-a placut.
eu, desi am avut bunici la tara, n-am prea stat pe acolo… cica de morti numai de bine, dar tare mai erau chitrosi… 🙂 vorba ta: “Dumnezeu sa’i ierte”.
Asta-i cu dedicatie, ca-i saptamana cailor pe feisbuc, nu? =))
Da, acum inteleg si eu de ce si-a luat omu’ nick Dan1. “Dan” simplu era luat de cal. =))
Eu n-am amintiri placute de la porumb, de cand eram mica. Nu stiam cum sa ma sutesc. Canicula, sculat de dimineata, munca, oboseala, mamaia se rastea la tataia ca nu facea indeajuns de bine sau de repede nu stiu ce, praf, mers cu tractorul de mi se reorganizau organele interne.. Bleah!
@N.A.: =))
@georgiana – Razi de suferinta altora, ai? :)) Daca stiam ca exista Protectia copilului, ma duceam intins sa-i reclam, ca m-au exploatat!
Se duce un cal la cinematograf. Bate in gemulet: Vreau si eu un bilet!
Cucoana de la casa face ochii mari: Aoleu, maiculita, un cal care vorbeste!
Calul: Pai nu, ca inauntru tac.
Dan a avut o eroare de soft si trebuia restartat.
Muicaaaa! Texte d-astea de Nobel tre’ sa scrii ca sa-l castigi pe Tatalor?! Nashpa…:D
P.S. Bravo, Vivi! Fortza, fetele! :))
Si cu asta vad ca s-a inceput week-end-ul textelor bune pe Daily Cotcodac si sper sa ne scutiti de Doamne iarta-ma fanteziile camionagiului care se zgaieste pe net ca pustiul ala italian la chilotii lui Malena de pe sarma.
Ne detracati de tot cu asa ceva!
@Vivi Floricica:
Trebuia sa-i daţi jăratic.
Aţi fi câştigat şi un zmeu.
@camionagiu: Mmmmmm, Malenaaaa …
@Julius: ma gandesc ca ar fi o idee buna, in vederea dezvoltarii armonioase a site-ului, evident, ca mesajul referitor la exluderea din lista de autori sa fie postat de cateva ori pe saptamana 😀 [de fapt, doresc sa multumesc astfel pentru textele din ultimele zile 🙂 ]
Bre eu abia acu’ ajunsei sa comentez, ca venii la pas! =))
@Vivi, trebuia sa încercati si îndemnuri de-astea americane, poate era un calut educat: “Hi-yo, Silver!”, “Gere Up!”.
@vivi
pff tata..asa-i daca n-aveti carnet de carutzas…
sigur ati slabit frana inainte sa plecati?
sau o tras saracu dan caruta cu tot cu frana pana pe tarla si s-o fi zdruncinat intr-un hop de si-o dat drumu
iar animalu cand o simtit o vrut sa va puna in cvr de ciuda
Wow! Ce text!
Wow! Ce comentarii!
Calul din povestea lui Vivi pare ruda cu calul lui Winnetou!=))
era cal fabricat in marea britanie ?