Postul nu e post destul

Zi-le, dom’ profesor!

Ovidiu Eftimie

Spectaculos, adevărul a ieşit la iveală în cotidianul Adevărul. Profesorul de matematică Florin Popovici e spurcat la gură. Profesorul Popovici s-a enervat şi a făcut-o pe una umflată, i-a ţipat să tacă din gură când vorbeşte el, chestie care, nu ştiu cât e cunoscută în lumea mică a profilor, dar e în general o treabă de respect.

Profesorul Popovici e un mic geniu, e doctor în mate, de-ăla adevărat, nu făcut prin parlament, e corespondent de zeci de ani al Gazetei Matematice. Îl ştiu, că am avut ocazia să studiez cu el la Cercul de Matematică. L-aş recomanda oricui care vrea să-şi vadă copilul că învaţă nişte matematică, una dintre cele mai mişto materii. Nu ţin minte să fi înjurat pe careva la ore, iar dacă a făcut-o sunt convins că avea motive.

Şi-mi plac şi urletele de la final: “Trăiesc un coşmar, doamnă, poporul român, demnitate, i-auzi demnitate, fă umflato, de unde ai scos cuvântul ăsta?”.

Cum spuneam, tipul e un geniu.

P.S. Mă mir cum vigilul agramat Dorel Agache, liderul inspectoratului şcolar Braşov, nu ia nişte măsuri şi împotriva profesorilor care l-au filmat pe ascuns pe Popovici. Că-s destul de convins că şi faza asta ţine un pic de demnitate, moralitate şi, de ce nu, legalitate.

Share:

20 comments

  1. Pentru de dimineață | aghiuţă 7 April, 2011 at 08:35

    […] Daily cotcodac face un comentariu la un material despre un profesor rău de gură, dar bun la mate. […]

  2. Zodrac 7 April, 2011 at 09:12

    Am scris aici (http://thoughts-o-matic.blogspot.com/2011/02/ai-carte-ai-parte.html) un articol despre profesori/genii/oameni supradotati si parerea mea despre ei. Prea mult intr-o parte da deficit in cealalta parte, adica, sa fiu mai explicit: geniile au lipsuri, si daca sunt in partea ratiunii e o problema mare.

  3. Sare' n Ochi 7 April, 2011 at 09:37

    dar nu putea s-o injure pe ipochimena de multimea vida a ideilor continute intre unghiul ascutit al fruntii si cel obtuz al cefei? eu stiu ca matematica contine suficiente injuraturi de mama la adresa ignorantilor.

  4. Lepka 7 April, 2011 at 09:38

    Inca din liceu traiesc cu impresia ca profesorii de matematica (in special aia meseriasi)nu`s chiar cu toti boii acasa 😀 Oricum aici tind sa fiu de acord cu el;cred ca l`au adus aia la limita suportabilitatii.

    Mie mi`a placut insa cum nuanteaza lucrurile Eftimie cand muta un text de pe blogul personal pe DC (sau poate e mana lui Julius???) Pe eftimie.net “matematica, cea mai mişto dintre materiile posibile”, pentru filologii de pe DC insa “matematica, una dintre cele mai mişto materii”. Multumim pentru intelegere. =))

  5. andryusha 7 April, 2011 at 09:41

    @Lepka: Una dintre cele mai mişto materii de la care poţi să chiuleşti, ca să fim foarte riguroşi. =))

  6. M3bis 7 April, 2011 at 09:46

    @Lepka: Tu n-ai auzit de comutativitate?

  7. undera 7 April, 2011 at 09:49

    “… domnul profesor a avut un comportament total nepotrivit, jignindu-i pe aproape toţi colegii participanţi..” Intrebarea de un milion de “umflati” este : De ce nu si-a jignit toti colegii?
    Variante :
    1. Nu au avut toti chef sa vina la consilui.De fapt multi nici nu stiau unde e scoala.
    2. Nu i-a permis timpul.
    3. S-a pastrat pentru consiliul urmator.
    4. A realizat ca apare in CanCan (de fapt Adevarul Sarmarilor) si nu in Gazeta matematica.
    5. L-a sunat nevasta sa faca piata.
    6. Derivata de oridinul 2 din suma patratelor variantelor de mai sus.(Bagam si un Laplace ceva, dar totusi e matematica de liceu, nu de TCM)

  8. Lepka 7 April, 2011 at 10:37

    @M3bis: eu v-am vorbit frumos, da?

  9. Dan1 7 April, 2011 at 10:45

    @andryusha: Vezi, avusei eu dreptate când spusei ce spusei! =))

  10. M3bis 7 April, 2011 at 10:45

    @Lepka: N-am zis nimic de distributivitate sau de derivate și integrale, da?

  11. andryusha 7 April, 2011 at 10:57

    @Dan1: Da, bre, avuseşi. Plus că, în studenţie, ne mai apucă şi o frică teribilă de mineri… =))

  12. Dan1 7 April, 2011 at 11:01

    @Lepka: Zi-i: eu v-am vorbit la persoana a-ntâia, da? (cum am vazut eu într-o farsa televizata, când asteptam la dentist :)))

  13. ThoR 7 April, 2011 at 11:10

    referitor la banner ala cu azi poate fi mai mult decat ieri. de data asta astia chiar nu mint iar la mine e o chestie sigura …..factura de azi e tot timpul mai mare ca factura de luna trecuta=)) bre oamenii sunt sinceri=))

  14. Insignifianta 7 April, 2011 at 14:29

    @Dan1: Ce-ti mai place sa te autoconspectezi si sa-ti creezi paralele biunivoce intre tine si tine insuti! 😛

  15. Dan1 7 April, 2011 at 14:30

    @Insignifianta: Narcisist batrân ce sunt. :))

  16. Insignifianta 7 April, 2011 at 14:36

    @Dan1: Bine ca, macar, recunosti! 😛

  17. ErRon 7 April, 2011 at 16:18

    Adevarul e ca sunt unele directoare/directori extrem de nesimtiti.
    Si la noi in scoala e injurata conducerea, la fel de urat, dar in grupuri restranse. Directoarea mea e pocaita si isi favorizeaza co-religionarii pe fata (ore la plata cu ora, deplasari in strainatate, gradatii de merit).
    E teribil de greu sa fii profesor destept si sa accepti ca depinzi financiar, de o persoana inferioara, pe care-o detesti!
    (De unde stiu io ca-s desteapta????
    Pai, am aproape un an de cand ma culturalizez pe aici!!:D)

  18. Raluca 7 April, 2011 at 18:17

    Sa mai zica cineva ca profesorii nu merita spor de stres! 🙂

  19. N.A. 7 April, 2011 at 19:21

    Deci problema a fost ca i-a deranjat pe unii colegi, de fapt…

  20. Razvan 13 April, 2011 at 22:15

    Pacat ca a plecat din Titulescu. Nu l-am mai prins, pacat…..

Leave a reply