Postul nu e post destul

Spirochete pe câmpii

Dr. Ionuţ Şendroiu

Doamna Dorina şi-a început ziua prost. A citit la cafeaua de dimineaţă că România e pe primul loc în Europa la tbc şi sifilis. Mai mare ruşinea!

Mii de tone la hectar
Pe la nesul de la unşpe i-a mai venit inima la loc. Şi-a dat seama că tbc-ul şi sifilisul s-au înmulţit de la antibioticele astea moderne, care au ieşit acuma. Pe vremea dumneaei, existau doar două medicamente: algocalmin şi piramidon. Dar România nu era pe primul loc în Europa decât la floarea soarelui la hectar. Şi la orz şi orzoaică, parcă …

De atunci, producţia la hectar a scăzut vertiginos. Floarea, orzul şi orzoaica s-au tot rărit, iar în locul lor au început să crească alte plante: păpădie, tătăneasă, talpa gâştii, ţintaur. Şi echinaceea, evident, care a apărut tot după revoluţie, că pe vremea lui Ceausescu nu exista. Sau, poate că exista, dar era trimisă toată la export şi poporul nu ştia de ea. Eventual, păstrau doar câteva chile pentru nomenclaturişti. Oricum, doamna Dorina nu a auzit de echinaceea decât după ‘89, dar acuma se găseşte chiar şi în supermarket-uri, alături de aloe vera. Ţinând cont de căte rafturi sunt pline cu creme cu echinaceea numai la Cora şi la Carrefour, doamna Dorina crede că e cultivată pe o suprafaţă cam cât judeţul Călăraşi…

Culmea e că populaţia, în loc ca să devină mai sănătoasă, odată cu creşterea producţiei de pătlagină şi echinaceea la hectar, a devenit tot mai bolnavă. De ce? Din cauza doctorilor, care, în loc să recomande plante medicinale, prescriu reţete cu pastile compensate. Cu care îţi faci sânge rău, la farmacie, numai când vezi cât costă. Şi în timpul ăsta, bunătate de muşeţel se îngălbeneşte pe marginea drumului de la eşapamente. Tone întregi, să-ţi vină să turbezi, nu alta!
Doamna Dorina începu din nou să simtă cum îi clocoteşte frustrarea în vene, mai ales într-o varică de la piciorul stîng.

Recoltăm şi eradicăm
De teamă să nu o ia palpitaţiile, şi-a mai pus nişte zahăr în nes şi a aprins o ţigară. Revelaţia a lovit-o după al treilea fum. Soluţia eradicării sifilisului şi tebeceului în patria noastră este ca toţi bolnavii să fie trimişi în excursii la ţară. Cu autocarul. Cînd trece pe lîngă cîte o fâneaţă, şoferul să oprească, iar pacienţii să coboare şi să culeagă plante. Tebeciştii – coada calului şi plămânărică, iar venerabilii de la dermato, ţâţa vacii şi p…pppăsărica ţigăncii, Doamne iartă-mă!. Trei pahare de infuzie pe zi, la sifilis, numai două la gonoree. Da’ cei cu gonoree trebuie să facă o spălătură cu pelin la trezire. Sau, mă rog, la sculare, deşi nu e bine să vorbeşti de funie în casa spânzuratului.

Share:

48 comments

  1. Cougar 25 April, 2011 at 11:15

    “De teamă să nu o ia palpitaţiile, şi-a mai pus nişte zahăr în nes şi a aprins o ţigară.” – priceless.

  2. sendroiu 25 April, 2011 at 11:20

    @Cougar: preferata mea ramane, totusi “Pe la nesul de la unşpe i-a mai venit inima la loc” 😉

  3. sebra 25 April, 2011 at 11:50

    Parcă ai zis de mine acolo cu ness-ul şi ţigara. 😐

  4. Stephanie 25 April, 2011 at 13:06

    Eu mi-am aprins un nes si mi-am pus nitel zahar intr-o tigara, in asteptarea postului despre indigestiile pascale 😉
    Gizas, doctore, dintre toate pozele sexoase pe care le posezi, taman dracia aia ai ales-o pentru avatar? Imi pui dragostea la incercare… =))

  5. Arsulici 25 April, 2011 at 13:19

    Auzi, doctore, acolo, pe vapor, când aveai de tratat câte un sculament, prescriai pătlagină? Sau gălbenele? Nu… Tot chimicale prescriai, între două ness-uri și-un Kent…

  6. tahemet 25 April, 2011 at 13:28

    Doctori? Ce doctori? Care doctori?!

    Las că ştie doamna dorina mai bine! Numa” nişte arivişti, puşi pe şpăguială! Că nu poţi să mai intri domle într-un spital fără să ungi şi pe portar, darămite pe medic!
    În schimb, uită-te la domnu” condurăţeanu! ce DOMN e! cum pune el medicii la punct şi cum ne învaţă pe noi să supravieţuim ocultei mondiale care vrea să vânză usturoiul la farmacie şi să nu mai existe pastile de spirulină la plafar! că d-aia vor ăştia să bage codexu alimentarius peste noi, să ne omoare ca să ne ia aurul din apuseni şi câmpiile pe care le lăsăm necultivate ca să crească mai bine pătlagina şi orchis militaris pe ele!

    PS Acum are şi doamna dorina un picuţ de dreptate. antibioticele nu pot să eradicheze o populaţie bacteriană/ micotică în proporţie de 100%. Vor reuşi să ucidă cam 95-99%, iar populaţiile care se vor dezvolta din acele 1-4% procente vor deveni cam imune la medicamentele folosite pe tulpinile mamă. de aia apar permanent antibiotice mai tari, care în câţiva ani nu se mai pot folosi.

  7. talldarkandhandsome 25 April, 2011 at 13:29

    “doamna Dorina crede că e cultivată pe o suprafaţă cam cât judeţul Călăraşi… ”
    a ajuns judetul Calarasi etalon de masura in DailyCotcodac

  8. Rada 25 April, 2011 at 13:34

    Si, pana la urma, a facut infarct? Pre-infarct? Nu? Atac cerebral? Astept sitirile de la ora 5 😀

  9. Serban 25 April, 2011 at 14:08

    Cu dedicaţie, pentru Don’Doctor:

    Bietul om a murit. L-au luat şi l-au pus p-o scândură în căruţă şi au plecat cu alai şi damigene spre cimitir.
    La un cot al drumului, hârtoape, gropi, şleauri au făcut să se încline căruţa şi mortul a alunecat jos în şanţ.
    N-a observat nimeni şi au mers mai departe jelind şi trăgând câte-o duşcă…

    Spre seară, un tractor se întorcea de la o şparleală de porumb şi la acelaşi cot de drum s-a dezechilibrat de a fost nevoie ca Gheorghe să tragă de volan în toate părţile şi s-o ia prin şanţ.
    -Bă Gheorghe, ai dat peste cineva, zise Ion, însoţitorul de bord, luând un gât.
    -Zău ba? zise Gheorghe lăsând jos sticla.
    Când s-au uitat să vadă ce-i:
    -Auoleu, am călcat omu’! Dă sticla aia că mi se face rău.
    -Mai bine hai să-l tragem încolo pân’la baltă şi scăpăm de el să n-avem belea.

    Când se lumina de ziuă, doi pescari dădeau tăcuţi la peşte la baltă. Linişte, doar căte o gâlgâitură la răstimpuri.
    -Trage, l-am prins. Hait, e baban, l-am agăţat pe bătrânu’…
    -Ai grijă, să nu-l scapi, dă sticla-ncoace.
    -Nu se zbate, cre’ că-i somn.

    -Băă, e un înecat.
    -Am dat-o’n bară, să vezi acu’ anchetă, declaraţii… Ia o gură de-aici.
    -Hai mă să-l cărăm de-aici pe fâşie, să se spele grănicerii la cap cu el.

    La patrularea de prânz, sergentul Bostan vede pe unu’ culcat pe arătură.
    -Ioane, uite contrabandistul, se pitulează!
    -Stai că trag!
    -Mă, n-auzi, scoal’te în picioare cu mâinile deasupra capului!
    Foc de avertisment.
    -Cetăţene, trag în plin dacă nu te ridici!
    Descarcă toţi automatele în infractor.
    -Bă, ăsta-i nea Vasile din sat. O fi fost beat săracu’ şi a adormit aici. Ce facem?
    -Io zic să-l ducem la spital.
    -Da’ nu vezi că-i mort?
    -Lasă-i pe ei să constate, noi ne-am făcut datoria, mergem pe Şenghien, nu fi prost!

    După câteva ore de aşteptare, îl văd pe doctor ieşind din sală.
    -Voi l-aţi adus?
    -Da, don’doctor, a fost un incident de frontieră, ştiţi…
    -Lasă, nu-i nimic. A avut mare noroc, l-am operat, scapă.

  10. Cms 25 April, 2011 at 14:58

    @Serban: =))
    “Nu-mi mai trebuie-altă cură
    În natură,
    Să mă duceţi cu alai!”
    (George Topîrceanu, Vara la ţară)
    @Sare’n Ochi: Poftim de vezi potriveală! :))

  11. sendroiu 25 April, 2011 at 15:02

    @Stephanie: asta e avataru’ meu de post 😉

  12. Sare'n Ochi 25 April, 2011 at 15:04

    @Cms: pai! rezonanta magnetica as zice =))

  13. Serban 25 April, 2011 at 15:10

    @Sare’n Ochi:
    Excelent!

  14. sendroiu 25 April, 2011 at 15:12

    @Serban: 🙂 un mega like! :))

  15. silavaracald 25 April, 2011 at 16:20

    @sendroiu: Parcă-i poză de ”Urmărire generală”!
    Schmb-o, bre dom’ doctor, că nu mai e post! 😀

  16. Dan1 25 April, 2011 at 16:33

    Corect era: “Cu care îţi faci sânge rău, la farmacie, numai când vezi cât e coada”. :))

  17. Lumi 12 25 April, 2011 at 16:34

    Doamna face abuz de zahar degeaba,sa vezi cand o afla ca suntem pe primul loc in Europa la mai multe!:)))Nici ness-ul nu mai este ce-a fost…

  18. Sandi 25 April, 2011 at 16:38

    Doctore, spanz si matraguna nu recomanzi? Chiar nimanui?

  19. Ferdinand 25 April, 2011 at 17:55

    @sendroiu: Cum adică?

  20. aisha 25 April, 2011 at 18:39

    Foarte inteligenta madame Dorina! Prin urmare, metoda naturista e solutia salvatoare! Combinata cu agricultura bio, desigur!
    Banuiesc ca tanti Dorina stie ce inseamna si “spirochete” si a auzit si de “bacilul Koch”!

  21. dr.Lecter 25 April, 2011 at 19:01

    Eeee, pe la noi, pe la tara, se auzise in anii de dinainte de Revolutie, de Sinerdol, pentru ca era santier national aici, renumitul Baraj-Siriu, unde erau santieristii, unul si unul, umpluti de o boala rusinoasa, care incepe cu scu- si se termina cu -lament. Erau fete destoinice prin zona… Si unul dintre vecinii mei aducea din Germania Federala Sinerdol, il dadea la pret triplu, dar era ceea ce se cheama o afacere buna…

  22. Arsulici 25 April, 2011 at 19:19

    Doctore, orice ai zice, cele mai bune medicamente sunt „Lopatin” și „Gropafix”. Vindecă definitiv…. 😀

  23. sendroiu 25 April, 2011 at 19:50

    @sebra: “orice asemanare cu situatii sau persoane reale este pur (si simplu) intamplatoare” (ps: tu vrei sa zici ca atunci cand simti ca vine palpitatia, mai pui zahar in nes si aprinzi una?! ntzzz ntzzz)
    @Ferdinand: cum adica … ce?!

  24. Dan1 25 April, 2011 at 20:01

    Off-topic: N-o sa comentez! (meciul)
    andryusha, zi-o si tu p-aia! =))

  25. sebra 25 April, 2011 at 20:01

    @sendroiu:
    Corect e: mai beau o cafea şi-mi aprind o ţigară 😉

    @Dan1,
    Să nu-ţi aud gura cât ţine meciul!!!!

  26. Dan1 25 April, 2011 at 20:19

    @sebra: Nu bre, parol! (Da’ oricum, o s-o ia Steaua pe cocoasa, nu V3nt0R? :)))

  27. Insignifianta 25 April, 2011 at 20:32

    Să vindece numai medicina alopată, că ea ştie!
    Sau, poate, doar laboratoarele LOR farmaceutice ştiu de ce!
    Vivat vaccinurile!
    Jos ginsengu’! Jos cătina, mierea şi scorţişoara!
    Muguri de brad, la muncăăă, nu la întins mâna!
    Homeopaţilor, ruşineeee!
    Tibet, China, jos labele de pe “civilizaţie”!

  28. Dan1 25 April, 2011 at 20:52

    @Insignifianta: Muguri de brad? Poate… muguri de fluier! =))

  29. aisha 25 April, 2011 at 20:54

    si…P.S. Sper ca zaharul era brun!

  30. Insignifianta 25 April, 2011 at 20:59

    @Dan1: Fluieru’ are mugur, bre! Unu’, da’ bun! 🙂

  31. silavaracald 25 April, 2011 at 21:29

    @Insignifianta: E valabilă și reversa, adică: Mugur are fluier? 😀

  32. Insignifianta 25 April, 2011 at 21:36

    @silavaracald: Păi, ştiu eu? Depinde de care Mugur vorbim! Că unii are, alţii n-are! Fluierătura ie câştigătoare! Că ştii tu, vorba aia: Când vrea să fluiere Muguru’, apăi fluieră, bă, tată, bă! 😀

  33. silavaracald 25 April, 2011 at 22:05

    @Insignifianta: Tot îi bine dacă nu fluieră a pagubă! ;))

  34. sendroiu 25 April, 2011 at 22:21

    @Insignifianta: era cat p’aci sa tastez si eu ceva de genul “sa vindece numai medicina homeopata, ca ea stie!”, dar nu sunt sigur ca fraza ar avea sens 😀
    Faptul ca tarile cu cea mai mare incidenta a tuberculozei in lume sunt fix India si China, sugereaza ca ori ginsengul nu mai e ce era o data, ori domnul guru a scapat prea mult praf de corn de rinocer in galeata cu elixir si a gresit reteta.
    Si mie imi place scortisoara in cafea, dar nu m-as culca cu o tipa care isi trateaza spirochetele cu scortisoara 😉

  35. silavaracald 25 April, 2011 at 22:29

    ”Durexul” nu-ți zice nimic, doc? ;))

  36. Arsulici 25 April, 2011 at 22:41

    @silavaracald: Durex-ul cu gust de scorțișoară? 😀

  37. Arsulici 25 April, 2011 at 22:43

    @sendroiu: Doctore, incidența cea mai mare, raportat la India și China, cred că are o strânsă legătură cu faptul că au, împreună, peste 2 mld. locuitori

  38. sendroiu 25 April, 2011 at 22:46

    @silavaracald: durex-ul nu e tocmai o chestie homeopata, nu?! 😉

  39. Insignifianta 25 April, 2011 at 22:55

    @sendroiu: Adevarul este ca nici eu nu m-as culca cu o tipa cu spirochete. Ba nici, macar, cu tipul care i-a baut din cafeaua cu scortisoara. 😀
    Ca, vorba ceea, adevarul e intotdeauna, undeva, la mijloc… 😉

    De un lucru sunt, insa, sigura: Stiu ca nu stiu mai nimic.
    Si-atunci, deschid ochii, ciulesc urechile, casc gura. Poate voi pricepe, pana mor, ceva, din tot amalgamul intereselor invataturilor lumii asteia.
    Unde fiecare se doreste a fi cu mult mai egal decat celalalt.
    Parerea mea.

  40. vitaclub 26 April, 2011 at 01:41

    Putem sa bem noi la ceai pan’ ne-o veni acru, si apo mergem si dam iama intr-o shaorma, te mai mari ca suntem un popor bolnav, cu tendinta spre obezitate.

  41. Traian Băsescu 26 April, 2011 at 01:42

    Sunteti tari, va citesc aproape zilnic !

  42. Insignifianta 26 April, 2011 at 11:27

    @Traian Băsescu: Basescule, DailyCotcodac se citeste zilnic, nu “aproape zilnic”! Vezi, d-aia a ajuns tara asta cum a ajuns! Nici presedintii nu mai citesc cum citeau odata! Rusine! =))

  43. Dan1 26 April, 2011 at 11:51

    @Insignifianta: Poate, “nu mai citesc cum beau odata” ai vrut sa zici! =))

  44. Insignifianta 26 April, 2011 at 12:07

    @Dan1: Asa, asa…;)

  45. sendroiu 26 April, 2011 at 12:15

    @Insignifianta: adevarul e undeva la mijloc, corect, numai ca te poate lovi dur, sub centura, atunci cand, de exemplu, toti colegii de birou isi trateaza amigdalita pultacee exclusiv cu extract de arnica … 😀

  46. Insignifianta 26 April, 2011 at 12:27

    @sendroiu: Chiar toti colegii de birou s-au procopsit cu amigdalita aia pultacee? 😀 Daca incepeau tratamentul, de la primele simptome, cu tinctura de propolis, nu mai ajungeau la penicilina!
    Parerea mea… 😀

  47. Didinutza 27 April, 2011 at 11:26

    Cum zicea un doctor la radio zilele trecute: “daca mai aud o data de galbenele, imi fac diploma bucatele”

Leave a reply