Câtă cultură!Postul nu e post destul

Radu F. Alexandru vrea să ia pr0n-ul de la gura copiilor

Ovidiu Eftimie

Senatorul Radu F. Alexandru, care nu a fost membru PCR şi nu a colaborat cu securitatea, după cum am aflat de pe site-ul său personal, a introdus nişte amendamente la legea pornografiei, care se discută zilele astea în Senat. Mamelucul cere o taxare separată a accesării de site-uri porno, susţinând că “este o taxă care se adaugă automat la abonament în aşa fel încât părinţii în momentul în care primesc factura să poată să-şi dea seama că în lipsa lor, sau mai bine zis fără ştirea lor, minorii au reuşit să pătrundă pe cablu”.

Aş fi crezut că un om de o asemenea aleasă cultură ca Radu F. Alexandru, care a frecat mangalul vreo 11 ani prin Senat şi încă pe atâta prin joburi la stat, să cunoască în profunzime şi cum se freacă ca mangalul când pleacă părinţii acasă. Dar, din păcate, senatorul RFA habar n-are care e situaţia pe teren, în mijlocul poporului care are abonament la porno.

Păi, măi tată, nu ştii că nu copiii sunt cei care umblă la porno de-acasă? Ce ştiu copiii despre pornache? Mai nimic, dau şi ei un search la întâmplare şi în 5 minute au terminat. Restul de 90% din porn este consumat de adulţi, care ştiu ce şi unde să caute, să savureze porn select franţuzesc sau exotic de la japonezi, vintage sau gonzo, toate alea (apreciez că te-ai străduit să pari oarecum necunoscător înşirând exemplele astea inofensive – n. Simona E.).

Cum să apară pe factură accesul la pornache, mă? Vrei să ne bagi mortu-n casă? Ce vrei, mă, scandaluri conjugale de genul “poate am fi avut bani dacă nu dădeai tu luna trecută jos de pe net porno de 500.000”. Ce naiba, Radu F., te-ai senilizat pe final de mandat? Vin alegerile, promite şi tu pensii, măriri de salarii, ceva de genu’ ăsta.

Ştii ce-i cel mai nasol? Că mie chiar îmi place mă cum scrii, mi se pare că eşti cel mai bun dramaturg/scenarist postdecembrist. Uite de-aia o să închei acest text citând dintr-una dintre piesele mele de teatru favorite, “Nimic despre Hamlet”, de Radu F. Alexandru (versiunea aia cu Răzvan Vasilescu):

“Te bag în mă-ta”

(Cortina)

Share:

87 comments

  1. camionagiu 5 April, 2011 at 18:05

    “apreciez că te-ai străduit să pari oarecum necunoscător înşirând exemplelele astea inofensive” – n. Simona E

    @ Simona E – cum adica inofensiv pornul frantuzesc? Mie Emanuelle mi se pare chiar scarbos (ala de pe National Tv, cu extraterestrii care venisera in frunte cu Emanuelle sa invete sex de la pamanteni, isi puneau niste bentite electronice pe frunte si aveau mega orgasme – neveste-mii nu i-am gasit una de cumparat, ai dreaq frantuzi ca le-au luat pe toate).
    In plus, daca nici japonezii nu mai stiu sa mai faca porcarii sexuale, atunci nu mai stie nimeni. (asa am auzit la garaj)

    Simona E – m-ai facut sa rosesc. MA BUCUR CA NU TE CUNOSC!
    gata, nu mai intru aici.

  2. aisha 5 April, 2011 at 18:14

    Hooopa! al doilea text pe ziua de azi!
    ce indignat esti! si…ce citate stii!

  3. Borish 5 April, 2011 at 18:19

    @camionagiu: Totul pana la Emanuelle!

  4. eftimie 5 April, 2011 at 18:28

    @aisha: Păi da, problema copiilor în ţara asta nu e legată de pornache ci de faptul că unul ca Funeriu, coleg de partid cu senatoricul ăsta de F. Alexandru nu-i în stare să facă o reformă a sistemului de învământ. Oricum fac toate mizeriile. Altfel spus, pedeliştii sunt acum mai mult preocupaţi de labă decât de carte.

  5. Belle d'Imagination 5 April, 2011 at 18:37

    Aş copii! Stimabilul e interesat să vadă cât se uită la pornache soaţa în timpul mandatului conjugal care se desfăşoară departe de casă.

  6. aisha 5 April, 2011 at 18:40

    @eftimie: eu despre invatamant, religie si fotbal nu (mai) comentez!

  7. Insignifianta 5 April, 2011 at 18:54

    O varianta la fel de scurta, dar expresiva, ca aceea din final (inainte sa cada cortina), mai putem gasi si aici: http://www.youtube.com/watch?v=AhTxAVo3AMY

  8. Tzica 5 April, 2011 at 18:59

    http://www.youtube.com/watch?v=knFmjVf0jVk&feature=related

    francezii astia dom’le…au si aspecte pozitive 🙂

  9. dr.Lecter 5 April, 2011 at 19:09

    Eu as vrea sa citesc desfasuratorul primelor facturi la abonamentul internet, depuse de demnitari, la Parlament, pentru decontare. Asta, daca s-ar adopta legea in forma propusa de RFA

  10. Miorlaupufos 5 April, 2011 at 19:11

    Vintage, adica din spate liceu, din fata muzeu?

  11. sorin 5 April, 2011 at 19:58

    si eu! si eu!

  12. Stephanie 5 April, 2011 at 20:02

    @Miorlau: adica in fata…tufis… 😉

  13. Miorlaupufos 5 April, 2011 at 20:05

    Sa vina Eftimie sa ne lumineze despre ce intelege el ca ar fi vintage in materie de pr0n. O fi tot una cu MILF?

  14. Stephanie 5 April, 2011 at 20:10

    @Miorlaupufos:Chiar,ai dreptate! Pe bune acum, ce intelegi dumneata, domnule Eftimie , prin pr0n “vintage” ?

  15. camionagiu 5 April, 2011 at 20:22

    Atata interes din partea femeilor la subiectul asta pentru rigoarea definitiei si contextualizare ma emotioneaza.
    😛

  16. Miorlaupufos 5 April, 2011 at 20:24

    @ Stephanie Vintage, adica de-alea cu pinze de paianjeni?

    @ camionagiu Diavolul se ascunde in detalii

  17. Stephanie 5 April, 2011 at 20:29

    @camionagiu: observ ca te mananca pielea 🙂

  18. Dan1 5 April, 2011 at 20:29

    Tzica! Ti-ai revenit! Ce-nseamna dom’le un articol bun si la obiect! :))

  19. camionagiu 5 April, 2011 at 20:30

    acuma si interes teologal!
    gata, ba nene, ma duc pan’ la garaj ca am uitat un bidon de ulei deschis.
    vb

    :p

  20. M3bis 5 April, 2011 at 20:36

    vintage, hm! adecălea calitate VHS?

  21. ErRon 5 April, 2011 at 21:02

    Cetateni, eu am o nedumerire: tot am auzit de japonezi, ca ce-ar face, ca cum, ca ce grozave sunt gheisele lor, ca picturile lor explicite si nerusinate, etc, etc.
    Da’ n-am vazut in viata mea nimic concret!
    Ia fiti gentilomi si dati aici ceva link-uri, sa-mi imbogatesc si eu cultura, pana nu pun astia taxa!:D

  22. camionagiu 5 April, 2011 at 21:03

    am revenit de la garaj, lovit de revelatie:
    Dragii mei, voi observati cata stiinta a lucrului necurat este in acest Eftimie?
    Arunca de la balcon pungile cu sex si noi, amaratii, ne imbrancim prin tufisuri sa vedem ce-i in ele.

  23. Cms 5 April, 2011 at 21:12

    @M3bis: Şi filmate în “sepia” 😉
    @camionagiu: Păi ce-ar putea fi în ele? Urmaşii lui Eftimie, condamnaţi la moarte!

  24. ThoR 5 April, 2011 at 21:24

    astia-s nebuni=)) maine poimaine au sa interzica si drogurile usoare…noile generatii au sa moara de plictiseala=))

  25. Cms 5 April, 2011 at 21:42

    @Eftimie: Sper să nu te supere comentariul meu de mai sus (23). E o glumă, dar acum observ că poate a sunat cam sadic. O:-)

  26. Dan1 5 April, 2011 at 21:48

    @camionagiu: Bah ce m-ai speriat (cu revelatia aia)! Credeam c-ai gasit bidonul de ulei plin de muste (de ulei :)))

  27. Dan1 5 April, 2011 at 22:19

    @ErRon: E a patra incercare de a-ti raspunde decent! :))
    Deci noi, nu ne uitam la “gheisele lor, la picturile lor explicite si nerusinate, etc, etc.” ci, mai degraba, la centralele lor nucleare. Si ce vedem? Niste imbecili si niste incompetenti. Ultimii derbedei si bagabonti care trec acum pe sub balconul meu (din Colentina) sau al camionagiului din Giulesti (parca), daca-i arestezi si-i trimiti sa stinga reactorul ala, il sting in 48 de ore, iar aia, eminenti savanti si oameni de stiinta o freaca dubios de saptamani de zile. O sa-i judece colegii lor – academicienii…

  28. RoseN 5 April, 2011 at 22:21

    @Dan1:
    Beeei, omul a cerut niste linkuri cu dudui :)) nu lectii despre stiinta unora sau altora :))

  29. Dan1 5 April, 2011 at 22:24

    @RoseN: N-am de-alea! 😐

  30. Cms 5 April, 2011 at 22:26

    @ErRon: De vreme ce nu se înghesuie nimeni, hai să-ţi povestesc eu un film pe care l-am văzut care mi-a fost descris:
    O japoneză drăguţă în costum de baie se plimbă prin pădure, într-un fel de drumeţie. Lipsa altor haine pe corpul atrăgător al tinerei este explicată prin perioada deosebit de călduroasă a anului, dedusă prin prezenţa unui număr mare de vrăbii de copac (passer montanus) care cuibăresc (McLure, 1957:326 – http://www.jstor.org/pss/4158618).
    În vreme ce fata cască ochii la frumuseţile naturii, camera se mută pe un tufiş din care apar doi indivizi îmbrăcaţi în cearşafuri şi purtând pe cap măşti ca la Fukushima. Aceştia se apropie tot mai mult de nebănuitoarea victimă, până când aceasta îi vede şi, scoţând un ţipăt, o rupe la fugă. Camera o urmăreşte îndeaproape, centrându-se pe graţia elementelor în mişcare ale ansamblului.
    Următoarea scenă se petrece în altă parte a pădurii. Imprudenta turistă a fost legată de mâini de un copac, iar cei doi răpitori încep să o gâdile, lucru care se pare că îi displace profund fetei (sonorul era pe mute aşa mi s-a povestit). După o sesiune prelungită de presopunctură şi reflexoterapie (suntem în Japonia), fata este luată pe sus şi mutată într-un templu abandonat, unde cei doi indivizi binevoiesc să-şi dea în sfârşit jos cearşafurile şi măştile şi să treacă la nişte reprize oarecum atipice de sumo. Filmarea se încheie cu un prim plan al vegetaţiei luxuriante a templului, unde recunoaştem pinul negru japonez (Pinus thunbergiana) şi feriga japoneză (Athyrium niponicum).

  31. green 5 April, 2011 at 22:28

    atata discutie despre vintage dar nimeni nu intreaba ce-i aia pr0n gonzo; suna grunge si psihedelic…hmmm?
    domnu autor, de pr0nul klingonian nimic, nimic?

  32. RoseN 5 April, 2011 at 22:40

    @Cms:
    deci, te-a mintit prietenul de ti-a povestit =)) in templu s-au rugat mai!!! s-au dus acolo ca sa-si ridice kundaliniul lui camionagiu..aaa…parca asa era!

  33. Dan1 5 April, 2011 at 22:44

    @RoseN: Aia e indieni bre! (biiine, ca nici cu astia nu mi-e rusine :)))

  34. RoseN 5 April, 2011 at 22:54

    @Dan1: Hmmm, pai eu stiam ca japonezii sunt budisti 😀 adecatelea stau si ei asa frumos pe popenet si asteapta sa li se ridice…ceva =))

  35. aisha 5 April, 2011 at 23:06

    deci, aseara, cand nu credeam ca primim recomandari, ne-au dat!
    iar, acum, cand e evident c-am vrea recomandari, ne ignora!

  36. Ina_adevarata 5 April, 2011 at 23:09

    @Cms:
    Deci vrabiile faceau s.e_x?

  37. aisha 5 April, 2011 at 23:10

    @Cms: si ti-a placut filmul?
    ca din descriere nu-mi dau seama de gradul de satisfactie!

  38. ErRon 5 April, 2011 at 23:28

    Dan1 & Cms
    Mersi!
    Da’, totusi, un link?:D
    Bun, am inteles ca daca am facut aci, pe site, un apel pentru copierea de muzica de copii de pe youtube nu s-a inghesuit nimeni!!
    Da’ ce va cer acuma??
    Numai si numai pentru ridicarea nivelului culturii mele in arta din tara soarelui rasare!
    Cms, fain film pacat, ti-a fost doar povestit!!:P

  39. Cms 5 April, 2011 at 23:28

    @Ina_adevarata: Din câte am înţeles eu din filmul ăla, cam toată suflarea din pădure era ocupată cu acest lucru.
    @aisha: Jocul actriţei principale mi s-a părut foarte convingător (totuşi oarecum nepotrivit pentru rubrica de mimă cu pisici, în caz că-i vin idei lui Julius). De asemenea, maniera de filmare mi-a amintit de documentarele National Geographic. :-“

  40. jademan 5 April, 2011 at 23:32

    Băieţi, comentariile sunt mai amuzante ca textul! Faceţi ceva, nu doar descrieţi! 😀

  41. ErRon 5 April, 2011 at 23:34

    @Dan1: Cre’ ca nu ti-au lasat comentariile deoarece p-aici sunt apreciati doar savantii britanici!

  42. aisha 5 April, 2011 at 23:35

    @Cms: ar fi cazul ca in rubrica aia sa apara si niste exemplare thailandeze!

  43. Insignifianta 5 April, 2011 at 23:38

    @ErRon: Uite, un link: http://www.youtube.com/watch?v=l_NRQ0tEx-Y

  44. Cms 5 April, 2011 at 23:50

    @green: Cred că pr0n Gonzo se mai numeşte medical şi “disfuncţie erectilă”

  45. ErRon 6 April, 2011 at 00:15

    @Insignifianta: Multumesc!
    Am gasit niste chestii faine cu masaj, medical, desigur, ca mi s-a facut o pofta!!!!:D

  46. Insignifianta 6 April, 2011 at 00:43

    @ErRon: Pai, vezi, ca nu te lasa prietenii (care e, ei, prieteni), la greu, cand ceri, cu “chip strain”, ca o “harta arsa”, linkuri despre “praful caiselor” ? http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-extraterestrii-dintre-noi/7733246-extraterestrii-in-arta
    Ume No Chiri, atata iti zic.
    Vezi, vezi, ca mai ai prieteni?

  47. ErRon 6 April, 2011 at 00:57

    @Insignifianta: Numai noi mai suntem pe aici?
    O fi postat Bucurenci ceva si-s toti buluc, acolo???

  48. Cms 6 April, 2011 at 01:08

    Insi, pentru că le faci reclamă, prietenii tăi (şi ai lui ErRon) îţi dedică următoarea melodie >-) :
    http://www.youtube.com/watch?v=tUcOaGawIW0

  49. Insignifianta 6 April, 2011 at 01:23

    @ErRon: O fi apostat postat, te pomenesti… De nu s-or fi speriat de extraterestrii astia de langa noi link-urile astea si s-or fi culcat toti buluc brusc! Ca mi-e ca! 😀

  50. ErRon 6 April, 2011 at 01:24

    @Cms:
    E ceva ce nu-mi place la tine!
    Nu prea ai spirit de echipa!
    Pai nu demult, ne besteli adminu’ cum ca nu urmarim National Geographic, ca nu recunoscuram nici unul nu’s ce melodie din generic!!
    S-acuma vad ca tu urmaresti cu consecventa emisiunea, ca cunosti feriga, pinul si vrabiile japoneze, da’ atunci n-ai sarit sa speli onoarea sindicatului!:D

  51. Insignifianta 6 April, 2011 at 01:28

    @Cms: Baaaaaa! Esti extraterestru sau nu mai esi? Recunoaste! =))

  52. Insignifianta 6 April, 2011 at 01:45

    @Insignifianta: Adica, nu (mai) eşti? Recunoaşte, doar!
    P.S.Frateee, am o problemă cu t-ul ăsta! =))

  53. Cms 6 April, 2011 at 01:48

    @ErRon: Sunt foarte modest, de fel. Şi comentez pe Daily Cotcodac numai când am ceva important de spus. În general cam o dată pe săptămână. Şi nu-mi place să mă laud cu preocupările mele. Şi altele asemenea…
    @Insignifianta: Recunosc! Fetele, vă face băiatu’ o plimbare cu ozeneu’ personal, cu neoane albastre sub şasiu? B-)

  54. Insignifianta 6 April, 2011 at 01:54

    Bheiii, doar de gradul trei, întalnirea asta? Păi şi berea lui Eftimie are mai multe grade! Ce sa mai zic de-o ţuică de-a lui Tzică, de-un coniac de-al Sebrei, de-un alt chelcăşoz de-al lui Dan1… =))

  55. Insignifianta 6 April, 2011 at 02:03

    @Cms: Mie mi-ar plăcea să experimentez. 😛 Da’ n-aveţi şi neoane roze? Că ar fi mai romantic. Cromatic, vorbind. =))

  56. Cms 6 April, 2011 at 02:10

    @Insignifianta: S-ar putea ca neoanele alea să fie de fapt roz, că noi, extratereştrii bărbaţii, percepem altfel culorile.
    P.S. Vezi că Dan1 e inginer, din câte ştiu. Se va prinde imediat de aluzia cu gradele de libertate…

  57. XereX 6 April, 2011 at 02:23

    Eu propun ca guvernul să acorde o subvenţie ceva nush. Dar mă gandesc că nu se găsesc banii pentru aşa ceva :))

  58. Insignifianta 6 April, 2011 at 02:29

    @Cms: Păi, dacă flacăra, ca şi cravatele, sunt mai peste tot violete, de ce n-ar fi şi neoanele roze?
    P.S. Gradele de libertate le-am studiat, pe vremuri, la roboţi, în studenţie, pe vremea când îmi plăcea cartea. Acum, studiez, doar, diplomele de pe pereţi din pungă!

  59. Cms 6 April, 2011 at 02:47

    @Insignifianta: Atunci e clar de ce ai nevoie!
    http://www.youtube.com/watch?v=4UpqLhYQz28

  60. Adriana Popescu 6 April, 2011 at 02:48

    @all: Terminati cu tampeniile, iar cel mai instruit sa-mi explice diferenta dintre manga si hentai, pentru ca mie toate mi se par din seria Pokemon! Ca sa nu mai spun ca ochii aia mari si lacrimosi imi aduc aminte de desenele animate cu Sindbad! Desene animate in care parca aparea si un pasaroi care spunea ceva de tip (acum incerc o transcriere fonetica): “Hocaicada, Sindobatooooo!!!!! Handaiooooo!!!!!”

  61. Insignifianta 6 April, 2011 at 03:00

    @Cms: =)) =)) Te bagi? =))

  62. Insignifianta 6 April, 2011 at 03:03

    @Adriana Popescu: Doamna Adriana, eu ma bag doar la explicatia diferentei dintre un mango si un bonsai, ca la restu’ n-am diplome suficiente sa ma califice in a decela! Si nici a decide! =))

  63. XereX 6 April, 2011 at 03:10

    @Adriana Popescu In desenele manga nu este sex sunt doar nişte desene obisnuite. Iar desenele hentai sunt cele porno :))

  64. Cms 6 April, 2011 at 03:23

    Insi, ştii cum e: la dedicaţii înainte, la eroi, înapoi. N-ai văzut ce condiţii se cer: “white knight upon a fiery steed”, “He’s gotta be strong”, “he’s gotta be fast”, “he’s gotta be fresh from the fight” şi, mai ales, cireaşa de pe tort “he’s gotta be larger than life”? . Aşa că mai ia o dedicaţie , din Naruto (anime-ul, nu manga, Adriana)
    Adriana, dacă nu vezi diferenţele între aceste genuri, e de bine, zic eu. Că doar nu voi cădea în capcană să recunosc că sunt cel mai instruit. Poftim şi ţie o dedicaţie din Naruto, mai pe gustul tău.

  65. Insignifianta 6 April, 2011 at 03:27

    @Cms: M-ai dezamăgit, iremediabil. 🙁

  66. Adriana Popescu 6 April, 2011 at 03:32

    @XereX: Deci Sindbad e manga, desi are o privire dubioasa! Merci de lamurire :))

    @Cms: Sunt fan Naruto! E rocker, nu? Metalist, chiar!!!! =))

  67. XereX 6 April, 2011 at 03:40

    @Adriana Popescu mai multe detali aici http://lotteandcriss.wordpress.com/2009/05/31/manga-anime/
    :))

  68. Cms 6 April, 2011 at 03:45

    @Adriana Popescu: Mă rog, el se crede ninja. Este probabil un fel de Herman Li Wannabe 😉
    @Insignifianta: Of, of! Ce să mă fac eu cu tine, Insi? #-o

  69. Adriana Popescu 6 April, 2011 at 03:46

    @XereX: M-am umplut de complexe! Cine e Death Note si ce vrea de la mine? Ca si Sailor Moon, de altfel. In plus, Sindbad era ori entuziasmat, ori trist, dupa cate am dedus eu din “pictogramele” alea. Btw, manga astea n-au si optiunea “sictirit”? Si n-am remarcat ca in tematica sa aiba si optiunea “rocker” Da’ ce?! Noi suntem mai suckeri sau cum????? :)) Cred ca ma voi limita la filmele alea minunate cu baieti si fete care zboara, cu sabia in mana, din copac in copac!

  70. XereX 6 April, 2011 at 03:49

    @Adriana Popescu : Este in realitate aceasta optiune se numeste Boc :))

  71. Insignifianta 6 April, 2011 at 03:55

    @Cms: Păi nu ziseşi că te faci ieroul meu? Te răzgândişi, brusc? =)) Domnule, nici în eroi nu poţi să mai ai încredere, în ziua de azi! =)) Nu mai e nici eroii, ce era…

  72. XereX 6 April, 2011 at 04:02

    @Insignifianta In Romania este criza de eroi :))

  73. Insignifianta 6 April, 2011 at 04:08

    @XereX: Daaa, o criza ca asta, eu n-am mai pomenit! 😀

  74. XereX 6 April, 2011 at 04:19

    Va trece ea intr-o buna zi :)) sau nu

  75. Insignifianta 6 April, 2011 at 04:21

    @XereX: Da! Sau, nu.

  76. pepe 6 April, 2011 at 07:47

    Impotentu’ dreaqu’. Pai ma lasa pe mine fara sex japonezoaicele mele scolarite? Daca e de la PDL, s-a lins pe bot de vot de la mine. Hai ca i-am iertat pentru taierea de salarii, pentru ord. 50 care a fost un mare fas, pentru lipsa de drumuri , sosele si autostrazi, pentru scumpirea tigarilor ( mama lor de hoti si nevestele la toti !)dar asta pune capac. Huooooooooooooooooooooooooooooo !

  77. Radu Udrescu 6 April, 2011 at 08:36

    Doamne, ce bine c-am fost la crasma aseara si am pierdut discutia asta 😀

  78. Dan1 6 April, 2011 at 08:40

    @ErRon: Nu, mi le-am autocenzurat chiar eu, ca aveau link-uri nepotrivite pentru un site de arogante. :))
    @Insignifianta: Mie-mi placu mai mult asta: http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-extraterestrii-dintre-noi/7745434-extraterestri-cu-aspect-uman-infiltrati-printre-noi =))

  79. sebra 6 April, 2011 at 08:56

    O zi am lipsit şi v-aţi făcut de cap p’aicea :))

  80. undera 6 April, 2011 at 09:54

    Dupa o analiza atenta pe text trag concluzia ca blog-eri DC sunt speriati ca-si pierd “fanii”. Pai daca baga astia taxa pe pr0n inseamna ca n-o sa mai caute nimeni pe net “babe, sex cu pitici”, “eleva cu 2 elvetieni”, “Vaslui tinara 80 ani si nepot manga”, “pisica pr0n Vaslui” si alte texte imbietoare de acest gencu care va faceti “audienta”.

  81. XereX 6 April, 2011 at 09:59

    @sebra Bine ai revenit. :d

  82. Rada 6 April, 2011 at 10:02

    Pfuaaai, si tocmai imi facusem abonament din ala cu toate discoverurile. Bani aruncati pe fereastra.

  83. Marius 6 April, 2011 at 10:26

    @eftimie, ai uitat sa precizezi (si tu) ca e vorba de taxa pe siteurile hostate in Romania. Prin urmare fix pix, cum s-ar zice. N-o sa rezolve, n-o sa afecteze nimic. Eventual o sa scada afacerile hosterilor romani, deci mai putini bani la buget.

  84. pepe 6 April, 2011 at 10:27

    @Rada
    Si tu ?

  85. Savantu' 6 April, 2011 at 13:07

    @ErRon,

    cum nu s-a invrednicit nimeni sa-ti dea un link la ceva pronache japonez, eu zic ca nu pierzi mare lucru. In alea japoneze si cu actori japonezi, ei au putza f. mica, iar ele sunt stramte jos, dar in 90% din cazuri neepilate, si au niste bushuri dese si negre de te sperii.
    Pe de alta parte, un soft-pron japonez tare fain a luat acu vreo cativa ani Oscar pentru cel mai bun film strain. L-am vazut mai demult, cred ca l-au dat si la noi.

  86. Nero 6 April, 2011 at 14:38

    @Savantu’: Asta din ce ti s-a explicat:)

  87. Insignifianta 6 April, 2011 at 15:37

    @Dan1: Si mie. Dar n-am vrut sa recunosc chiar asa, din prima.:)

Leave a reply