Naufragiul unui ateu şi convertirea acestuia la dreapta credinţă
Urcându-se pe puntea transatlanticului Queen Mary II, ateul fu întâmpinat cu ridicări de sprâncene atât din partea echipajului, cât, mai ales, din partea căpitanului, căruia experienţa sa în materie de pasageri îi spunea că un asemenea personaj nu poate aduce decât ghinion la bord. Cum însă acesta prezentase un bilet în regulă, ba chiar la clasa I, căpitanul nu avu altceva de făcut decât să ridice din umeri şi să încuviinţeze ambarcarea, mormăind printre dinţi o rugăciune adresată Sfintei Fecioare, ocrotitoarea marinarilor.
Oricât de puternică ar fi însă influenţa sfinţilor asupra Atotputernicului, inevitabilul se produse, astfel că, în a treia săptămână a croazierei, transatlanticul se izbi de o stâncă submarină şi se scufundă, trăgând după el în adâncuri cea mai mare parte a echipajului şi călătorilor. Puţinii supravieţuitori ai scufundării navei îşi găsiră sfârşitul în mijlocul talazurilor furioase ori între fălcile rechinilor mâncători de oameni, foarte încântaţi de asemenea pleaşcă care, datorită evoluţiei tehnologice, este din ce în ce mai rară, din păcate, în zilele noastre.
Inutil de precizat că singurul individ pe care apele mării îl regurgitară dezgustate pe plaja unei insule nelocuite, dar plină de toate cele necesare traiului, fu ateul nostru. Acesta, fiind ateu, nu găsi de cuviinţă să mulţumească cuiva pentru norocul său, ci se grăbi să se pună la adăpost de valuri, căutând un punct mai înalt de pe ţărm. Apoi începu să se orienteze, văzând şi făcând.
Trecură câţiva ani, în pace şi linişte. Instalat destul de confortabil pe insuliţa lui, ateul nu regreta nimic din viaţa sa anterioară. Cu excepţia, poate, a colecţiei de volume de Asimov pe care obişnuia să o poarte peste tot după el, închisă într-o cutioară elegantă din piele şi care fusese înghiţită de un rechin-ciocan imens, în timpul naufragiului.
– Cărţile alea mi-au salvat viaţa – obişnuia să-şi şoptească ateul, uneori, amintindu-şi cu groază de silueta enormă ce ezitase, pentru o clipă, între persoana lui şi cutia maronie, înainte de-a o înşfăca, hulpav, pe cea din urmă. Mda, fără nicio îndoială că mi-au salvat viaţa…, concluziona el de fiecare dată.
Stând ani de-a rândul în mijlocul naturii, ateul căpătase o altfel de percepţie asupra lumii. Bolta înstelată a nopţii, anotimpurile ce se succed uşurel, unele după altele, însuşi faptul că o asemenea mică insuliţă putea oferi omului cele necesare traiului, toate acestea îi vorbeau pe îndelete de înţelepciunea Cosmosului, de inteligenţa materiei şi de generozitatea Mamei Gheea, al cărei prunc iubitor se considera. În sinea lui, purta recunoştinţă şi milioanelor de ani de evoluţie a speciei sale, evoluţie care îi permitea lui, aşa cum se afla, singur-singurel, pe această bucată izolată de pământ, să se bucure de toate acestea, să le folosească pentru beneficiul propriu şi, mai mult, ca o veritabilă trestie gânditoare ce era, să mediteze asupra sensului lor, să le clasifice şi să le organizeze în mintea lui metodică, ştiinţific compartimentată.
Cum spuneam, numai pierderea colecţiei Asimov, datorată lăcomiei acelui monstru marin, îi mai tulbura uneori viaţa pierdută în reverie…
…Să tot fi trecut zece, poate cincisprezece ani, de la naufragiu când, într-o dimineaţă, în undiţa azvârlită în larg cu ajutorul unei catapulte, o pradă începu să se zbată cu o violenţă nemaiîntâlnită. În mod normal, nu şi-ar fi consumat energia pentru o pradă incertă, pentru o creatură marină ce nu merita, poate, osteneala orelor de muncă necesare pentru a o trage la mal şi ar fi tăiat coarda, dar ceva îl împingea să nu renunţe. Lupta dură o zi şi jumătate, cu rare pauze, dar, în cele din urmă, izbândi. Pe plaja pietroasă, plină de alge aduse de marea furioasă, stătea, imens, un rechin-ciocan de aproape şapte metri, un gigant printre giganţii speciei lui. Iar, pe partea stângă, lângă branhii, cicatricea aceea îngrozitoare, ce n-o putuse uita nici în somn, întipărită în mintea lui pentru totdeauna în momentele îngrozitoare de după naufragiu…
Nu se ştie ce schimbare avu loc atunci în mintea ateului. Să fi fost amintirea pierderii colecţiei sale mult iubite? Ori îndărătnicia rechinului ce continua a se zbate, deşi era clar că nu mai avea nicio şansă să se întoarcă în mare, în mediul său, unde era cunoscut drept un despot feroce, fără îndoială? Să fi fost privirea ochilor sticloşi, mici şi răi, de creatură cu sânge rece, ce nu cunoaşte îndurarea?…
Nu se ştie.
Cert este că, la un moment dat, ateul nu se mai putu stăpâni şi strigă, cu un glas ce acoperi, pentru o clipă, zgomotul valurilor şi ţipetele isterice ale pescăruşilor atraşi de captură:
– Ei, ai văzut?! Există un Dumnezeu, până la urmă!
varianta prescurtata e “mi-a mancat cainele tema si era atata de proasta c-o regurgitat-o?”
Dumnezeule, ce text bun!!!
@4mall: Unde?
da. mişto rău. să scrie numa’ domnu’ arhitect, că el ştie.
@4mall: aşa a început şi 704D3R. aşa, ca mine.
@Sandi: Era pe-aici adineauri…
@Cougar: Ia continua, sa vedem daca patesti si tu la fel :))
Ce dragoste de carte avea naufragiatul! Mai rar intalnit in zilele noastre asa ceva!
Este si foarte e.du.ca.tiv acest text! Bravo Andryusha!
Aiaiaiaiiiii, doar din titlu si deja m-am infrigurat: “dreapta credinta”
Gata, am adus popcornul :))
Puteti incepe :))
P.S. Andryusha: =)) si eu te banuiesc ca esti si ecologist =))
Oricit de bine ar fi scris textul, finalul e neverosimil. Orice ateu serios ar fi zis: “te-am prins, ‘mnezeii m.-tii”.
@Ina_adevarata: Nu scrie nicăieri că ateul era român… 😀
Mda, merge… :D:D:D
@Ina_adevarata: Nu era roman, de unde dracu’ la romani bilet clasa intai pe Queen Mary ? Si mai ales si ateu !
Fara indoiala, este de apreciat efortul autorului de a teoretiza sincronicitatea reflectarii unei probleme transcedentale in constiinta unui laic, chiar daca d.p.d.v al istriei cugetarii, accentul s-a deplasat, alternativ, dinspre unul la celalalt.Desi nu poate fi acuzat de simonie (in lipsa probelor!) asezarea in acelasi plan a unor personaje, idei, diametral opuse ma duce cu gandul la un anacronism…mai mult chiar la constatarea ca exegeza hiperspeculativa dauneaza creatiei in aceeasi masura ca si superficialitatea dezarmanta a promovarii de tip jurnalistic…
Deci sa inteleg ca azi chiar nimeni nu serbatoreste cei 79 de ani de la nasterea lui Tarkovsky??? Pffffff….
magnific…da’ totusi de unde avea tipu’ catapulta pe insula?
Iar Tzica? Tzica echivalent DEX, WIKI, Enciclopedii etc. Am plecat dupa ele :))
Tzica strikes again =))
@RoseN: Păi nu am spus că am pus maşina pe GPL? Ce altă dovadă mai fierbinte de dragoste faţă de natură vrei? =))
Io’s curioasă ce-i răspunde @andryusha: lui @Tzica: 😀
@jezzy: Avea si trebuchet si balista…. da’ pe alea nu le folosea =))
Astept cu nerabdare un text pe DC scris de Tzica. LUNG 😉 . Doar pe el il inteleg. /:)
@sebra: Lui Tzică îi spun doar atât: @Tzica: ai dreptate, ţine un like! =))
@jezzy: A construit-o singur, după ce a aşteptat timp de trei ani să vină indigenii pe insulă, să-i trimită la pescuit…
frecventarea acestui site m-a facut sceptica, deci nu cred nimic din ceea ce ai scris. rechinul nu avea cum sa traiasca atat de mult!
sînt curioasă la ce-a prins rechinu, la mămăligă sau la miez de pîine?
@Radu Udrescu:
ba da. rashi, în faţa oglinzii.
Mai bine-l înghitea rechinul si astfel, omu’ devenea un Iona modern. Aia convertire! :))
io cred ca i-a zis: “no, ma, ti-o fost cald cu dintii-n gura”? – ca un iubitor de ma-sa Geea ce era.
@Tzica: Ai uitat un spatiu. In rest, n-am inteles nimic. 😀
@clara: Cărţile lui Asimov au proprietatea de a prelungi neobişnuit de mult viaţa posesorului. De ce crezi că le căra ateul după el peste tot? :))
@Dan1: Şmecheria cu dispărutul în burta peştelui e pentru avansaţi, nu se face chiar de la convertire. Întreabă-l pe Camionagiu, el e cu tehnicile astea esoterice… =))
@clara:
Eh, o fi fost si rechinul tinerel la prima intalnire :))
Si apoi, ce nu face Divinitatea pentru a converti un necredincios?? Se vazura minuni si mai mari 😀
poate rechinul venise sa’i inapoieze cartile: ia-ti-le naibii ca mi-au stat in gat!
nu vom stii niciodata:d
@andryusha: credeam ca vroia sa le reciteasca sau sa ascunda intre pagini ceva bani lichizi cu care sa isi cumpere bilete la clasa I. dar ai dreptate, asa are mai mult sens. as vrea sa recomand solutia asta,daca imi permiti, ar face atatia oameni fericiti, mai usor decat cu tratamente sau rugaciuni…
no, rechinul vroia sa il intrebe daca are cumva si colectia lui Frank Herbert, ca pe asta a terminat-o si i-a placut
@RoseN: nu, nu era tanar, ca era “imens” ca sa fim exacti si avea cicatrice. partea a doua nu ma mai hazardez sa o discut. not anymore.
@Vali: deci pana la urma miracolul il privea pe rechin, care s-a onvertit la sf. si a dat dovada de vocatia martiriului.
@clara: corect 🙂
Mai era un banc:
“Un ateu prin padure il fugareste un urs. Ursul il prinde si inainte sa il muste, ateul:
– Doamne ajuta-ma!
Se opreste totul in jur si se aude o voce divina: cum, acuma in ultimul ceas imi ceri ajutorul dupa ce nu ai crezut in Mine o viata?
– Bine, atunci fa-l pe urs credincios.
La care ursul: – Doamne, binecuvanteaza aceste bucate! “
Putea sa dea o mana de ajutor, si DJ Cotco, si sa bage o coloana sonora cu Celine Dion, ca doar se implinesc saptamana asta, 99 de ani de cand cu Titanicu’
@Vali: E veeechi! (Si era vechi si când l-am zis eu :)))
@Rada: ehhmmmm…spatiu ??
@clara:
Acum, ca sa fim corecti, un rechin cam pe la 15 ani atinge maturitatea, si imens cred ca i s-ar fi parut si-un amarat de delfin :))
Deci se pare ca biologic n-a fost nici un miracol :)) doar un rechin batran :))
@dr.Lecter: Sau putea chiar andryusha sa mai bage, din când în când, versuri de-astea: “Vai, vai, vai şi dureri/Uiti bre, vamporiul cum chieri/Şi marinaaari cum moari/Cum moari şi cum dă din chişoari”. =))
@RoseN: Pe Hemingway nu l-a acuzat nimeni că a fabulat când a scris “Bătrânul şi marea”. Aşa suntem noi, autorii mai tineri, mereu nedreptăţiţi… =))
Scuze, era pentru dr.Lecter, nu’s ce-mi dadu peste mâna si apasai alt buton! :))
@DAN: tu tii cu ursul? A zis cineva ca e bancu’ nou?
@andryusha:
Daaa bietii de voi, dar si cand vine Nobelul frate, e, eee??
in alta ordine de idei, putem rezuma:
“Intrebare:Imaginează-ţi că eşti într-o barcă şi se scufundă într-o apă cu rechini. Cum te salvezi?
Răspuns: Te opreşti din imaginat.”
Dan1
=)) =)) =))
mesajul e subtil: DC i-a platit lui Andryusha o croaziera cu Queen Mary 2, si ca sa nu fie socul puternic pentru noi, amarastenii, ne ia prin invaluire, de acum
si in cazul asta, chiar nu exista Dumnezeu! =))
Mâncai un “i” la “marinaaarii” (din cauza “a”-urilor :)))
@RoseN: Ei, mare jmecherie cu Nobelul ăsta… Ce crezi că aduce? Numai necazuri: impozite, CAS-uri, băşcălie din partea Nadiei… =))
@dr.Lecter: N-am reuşit să te păcălesc, nu-i aşa?… :))
Andryusha
Te-a dat de gol pasiunea pentru carti. Deci, le iei cu tine peste tot!
@dr.Lecter: Într-o cutie maro, din piele, după cum scris este.
@andryusha: in primul rand dezavuez cu toata puterea ideea ca in spatele textului se ascund baze cuantificabile contabiliceste.Cat despre nedreptatire…cum altfel se poate explica reverberatia atenuanta a ecourilor absconse, protoarmonice, ascunsa printre cuvintele disonante ale ale unui filon crepuscular, sincretic de sorginte a realismului ???
Autorul rastalmaceste, evident tendentios, doua mituri crestine: arca lui Noe de fapt a esuat, iar Iona e de fapt numele unei colectii de scripturi inghitita de un rechin, nu de o balena.
In concluzie, nici ala nu e ateu, ci liber cugetator (ca asa e politic corect), si il cheama Ion Iliescu. “Insula nelocuita, dar plină de toate cele necesare traiului” e, clar, Romania. A, si nu e Asimov, e Ceausescu – “Opere complete”.
Un text foarte potrivit unei zile de luni, cand nimic nu e ce pare a fi 🙂
@Tzica: Nicidecum altminteri decât spui dumneata, dragă domnule, căci, fără nici urmă de îndoială, continui a avea dreptate în cele ce afirmi. Ţine un like! =))
Andryusha,
da’ de ce vorbesti ca pasoptistii? zici ca scrii la Dacia Literara
@dr.Lecter: Pentru că, dacă prin idei şi cunoştinţe nu mă pot ridica la nivelul lui Tzicu, măcar să punctez prin elocinţă şi poleiala stilului… =)) =))
@Tzica: Nu se zice ecouri abstruse? =))
@dyers_eve: cu permisiunea moderatorilor (sic) aceste texte, care implica problema epistemologica a relatiei dintre arta si realitate, nu fac decat sa aneantizeze aspiratiile si sa inchida portile unei evadari transcedentale, salvatoare, unde totul e realizabil.
Andryusha,
lasa, ca in curand, Tzica ii va deslusi si-i va impartasi lui T0ad3r, taina discursului
@Dan1: mde…”Iar trandafirului alt nume de i se va da….tot trandafir se va chema”..interventia dvs. confirma, demonstreaza chiar, cheia narativa a teoriei semiotice…
@dr.Lecter: =)) =)) =))
Revenind la corectitudinea politica, ceva miroase a discriminare aici. Adica daca e ateu trebuie sa fie musai intelectual? Nu are si el dreptul la un partener de viata uman, fie el barbat sau femeie?
Andryusha,
are dreptate dyers_eve, refa textul si baga-l pe Vineri in program
@dr.Lecter: Poate iese de-o continuare, da’ fără Vineri, că io-s mai tradiţionalist, aşa. :))
@dr.Lecter:
Vineri e ocupat cu Robinson. Cred ca Luni e liber…
@andryusha:
Chiar merge de-o continuare. Pastrezi motivul insulei si preiei rubrica “Evenimentul zilei de ieri” 🙂
Andryusha,
Primeste-l totusi, iar data viitoare cand vine rechinul ciocan cu pensia, i-l oferi drept spaga
sau o iei pe Wednesday…va rezolva ea problema cu rechinul
@dyers_eve: Adevărul e că la motivul insulei se potriveşte orice rubrică… =))
@dr.Lecter: Fiindcă n-am buletinul la mine, ştiu. =))
@dr.Lecter: Cred că, în cele din urmă, ar fi vrut şi rechinul să zică precum ursul: “Doamne, binecuvântează bucatele acestea”, da’ era prea târziu, fusese prins în flagrant cu literatură subversivă asupra lui…
@andryusha:
Asa-i, se potriveste, dar cu “Insula din ziua de ieri” iti revendicai un inaintas celebru, ca Eco. Ia exemplu de la Dan Brown, ca ala gandeste pozitiv.
@dyers_eve: Crezi că nu se prinde Mogulul dacă mă arunc să plagiez din ăştia mari? Lui Dan Brown îi vine mai uşor, că el publică pe hârtie, da’ aici, pe site, habar n-ai ce aspră-i cenzura… =))
sunt foarte curios cum se descurca ateul lui Andryusa daca ar lua doua: Marti si Mier.cur.i
Poate iese vreo ana-liza ceva?
Asta-i prea gogonată!
Cum să înghită un rechin toate operele lui Asimov?!?!
@serban: S-a cam stricat la burtă de la atâtea gogoşi, ce-i drept, da’ era pe fundul apei, nu-l vedea nimeni la urma urmei…
@andryusha:
Nu era tot pe fund. Eu cred că îi ieşea o parte din ocean, nu încăpea cu totul, dacă ar fi înghiţit tot ce a scris omul ăla.
@serban: Ei, nu chiar tot ce-a scris. Cât încape într-o valijoară elegantă, maro, din piele.
@andryusha:
Acuma si eleganta valijoara aia???
dar cate pretentii pentru un fund =))
@RoseN: Păi, vrei să ne sară asociaţiile pentru protecţia animalelor în cap? Nţ, nţ… :))
textul (si comentariile ) mi`au amintit de un banc misto si veeeechi..
Iisus mergea prin desert, pentru a medita, sau poate tocmai fusese ispititi de Diavol, nimeni nu stie…Deodata, dintre dune, apare un batran cu parul alb si se apropie de el…
– Tata, Tu esti? intreaba Iisus cu bucurie si speranta in glas
La care batranul, deschide larg bratele si alearga spre Iisus, strigand:
-Pinochio !!!
adica n-a inghitit decat “Fundatia” si o parte din “Eu, Robotul”.
monstru marin – Jules Verne – capitanul Nemo si 20000 de leghe sub mari!
doooar un rechinas amarat???
eu am citit pana la scufundare , nu-mi plac dramele :))