Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Julius Constantinescu, un om între oameni

Eftimie

Cum ştii că mogulul tău n-are suflet de mogul, ci suflet de poet? Atunci când te sună şi-ţi cere să scrii ceva.
Pe barba lui Pleşu, Ciutacu poate scrie volume întregi despre asta. Şi Mircea Badea ar putea, dacă ar şti să scrie, iar despre Cartianu ce să mai vorbim, e mai bine să nu scrie deloc. Doru Buşcu a scris deja vreo două editoriale despre asta şi, din ce am înţeles de la DNA, mai are vreo două în pregătire.

Aşa şi în mine tresaltă inima când mă sună mogulul Julius: “Bă, trebuie şi tu să scrii ceva”. Din fericire, cum spuneam şi la început, Julius n-are suflet de mogul, el dă libertate totală de expresie. Aşa că eu, de fiecare dată, îl întreb: “Despre ce să scriu baroane?”, iar el răspunde candid: “Nu ştiu, mă, de-ale tale, scrie ceva, orice”.

De-aia ajung să cred că e bine totuşi ca patronatul să se implice în textele angajaţilor, să le dea indicaţii preţioase “pe cine, cum, ce”, urmând ca aceştia să şlefuiască gemele de gândire în nişte texte legendare pentru literatura română.

Aşa a ajuns Adrian Păunescu mare înainte de ’89 şi neinteresant după. Îi lipsea dictatorul care să-i spună pe cine să mai pupe în cur şi în cine să mai arunce cu lături.

37 comentarii la “Julius Constantinescu, un om între oameni”

  1. 1. JULIUS a spus:

    Eftimie, tot mai speri la prima de Paste?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Nicoleta a spus:

    E mai bine sa scrii un “nimic cert” decat un “ceva nesigur” happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. camionagiu a spus:

    Doamne fereste, si eu care ma gandeam sa scriu unul despre “Cum se colaboreaza cu Julius”, din tolba cu dezvaluiri.
    Voi ori imi cititi gandurile prin priza, ori nush ce sa zic.
    Da oricum, la mine e altfel. Prin sms primesc comanda (“Mircea 9, Ciutacu 7, etc), numerele insemnand, pe o scara de la 1 la 10, cat de rau sa-l tarnosesc pe respectivul. Si banii pe card, jumatate inainte, jumatate dupa “daca textul e bun”… Sigur ca niciodata nu e, dar prima jumate ajunge, oricum e mai mare.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. camionagiu a spus:

    @JULIUS: Tirul ala cu miei a pornit spre capitala?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Ferdinand a spus:

    @Eftimie: deci ție nu-ți apar modificări la “corectură”?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. RoseN a spus:

    @camionagiu:
    Nu mai, doar ti-o zis la telefon rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. Sandi a spus:

    Da’ suna personal mogulul ? N-are secretara? rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. Sandi a spus:

    @camionagiu: De pornit am auzit si eu ca a pornit, dar o sa treaca pe langa. Piata araba e mult mai buna . hee hee

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. kekee a spus:

    Asta intră la categoria ” Odă Mogulului “

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. kekee a spus:

    @ sandi
    Taci bre, nu întreba, că imediat ne explică de ” dimensiunea umană ” şi ” căldura sufletească ” a tiranului care preferă contactul personal uman.
    ps.
    Maaaaare foamete-i în capitala aia.
    Nţ-nţ-nţ

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. 4mall a spus:

    @Eftimie: Pai si, pana la urma, cand scrii si tu un text?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Vlad a spus:

    Insinuezi ca Badea sau Ciutacu ar da din clont la comanda? Blasfemie!!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. Prozac a spus:

    normal ca suna personal. daca o ia pe aratura cu pretentii, secretara nu-i poate explica pe cine si pe unde a ingropat sefu’ sau ce nenorociri se pot intampla prin vila DC cand lumea se uita la meciurile Craiovei (acum nu mai e cazul) si nu e atenta la ce se toarna in pahare. daca vrei un lucru bine facut nu te bazezi pe altu’… e prima regula din “Ghidul Micului Mare Mogul”.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. abc a spus:

    toate ca toate da’ cine-i in timbru? julius n-are cum, dupa freza rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Pasarea Lira a spus:

    Io ce inteleg din asta e ca ori n-aveti instalat ori n-aveti voie sa folositi mess-ul in firma sa vorbiti intre voi si sa dati mesaje sefului. Si atunci folositi acest site si pentru comunicarea interna. Nu ? Sau pur si simplu ati ramas fara subiecte ca pisici ne-am convins ca nu mai aveti !

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. undera a spus:

    din textul asta am inteles ca :
    1. Julius e un mogul dictator (Felicitari! Cum ai reusit?).
    2. Eftimie e “pupinbotist”, dupa cum recunoaste si el.
    3. Nu stiam de ce nu mi-era dor de textele lui Eftimie. In locul lui Julius te-as pune sa scrii un “text adevarat”, nu sa dai copy/paste din Scanteia.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. M3bis a spus:

    @Pasarea Lira: Cu ym nu avem voie, că avem aitist rău!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. aisha a spus:

    @abc: cum de nu l-ai recunoscut pe Ricky Martin?!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. aisha a spus:

    @abc: scuze! Enrique Iglesias, vroiam sa zic!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Ferdinand a spus:

    Să fie mogul numai Julius, că el știe să fie!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. dr.Lecter a spus:

    Tu crezi ca scapi usor? Lu’ C.Petrescu i-au trebuit 6 volume sa scrie Un om intre oameni, si tot n-a terminat, si tu , cu un snop de randuri, l-ai topit, pe mogul?
    Ia sa vezi ce de Evanghelii ai sa scrii!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. abc a spus:

    @aisha: te intreci, io am zis ca-i chel, nu gay!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. V3nt0R a spus:

    Deci, cand radem si noi big grin ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. aisha a spus:

    Julius e doar baron?! Ar fi fost mai interesant sa fie marchiz!
    “nobil, cavaler, baron, viconte, conte, marchiz, duce, prinţ …”
    parca mai existau si titlurile de arhiduce, infant, delfin…
    nu ma pricep sa le pun in ordine!
    P.S.1 Help me, please, mister Tzica!
    P.S.2 RoseN, invoca-l, te rog!!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. undera a spus:

    @V3nt0R: Inainte sa te trimita astia la scoala vreau sa stii ca te sustin. Facem o petitie ceva ?
    Sa scrie numai aia comici ca ei stiu (sa fie comici). laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. M3bis a spus:

    @V3nt0R: Deci, eşti în vacanţă, cumva?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. aisha a spus:

    @abc: Anna Kournikova e de alta parere!
    p.s. vorbim de fiul lui Julio, ex-goalkeeper-ul lui RM!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. CID a spus:

    @ aisha:rangurile nobiliare,in ordine ascendenta:cavaler,baronet(numai in UK),baron,viconte,conte,marchiz,duce,arhiduce(numai in Austria/Austro-Ungaria, echivalent cu titlul de print),megaduce(numai in Rusia,de obicei fratele/fratii tarului),print,rege,imparat.
    Titluri specialetonguerint de Wales(mostenitorul tronului in Anglia),Delfin (mostenitorul tronului in Franta),Monsieur(fratele regelui in Franta),infanti/infante (copii regilor Spaniei si Portugaliei).
    Datorita faptului ca tarii acordau cu larghete titlul de print,acesta devenise foarte des intalnit,megaducele era mult mai important.La fel arhiducele in Austria,titlul era mai important decat cel de print.In fine,in Anglia exista lorzii,toti cei care sunt cel putin baroni.Aparitia lor se explica prin faptul ca atunci cand Wilhelm Cuceritorul a luat in stapanire Anglia,era doar duce asa ca vasalii lui nu puteau fi mai mult.Dar multi baroni normanzi,deveniti englezi,aveau domenii mult mai intinse si o putere miltaro-economica mult mai mare decat a multor nobili de pe continent,asa ca s-a creat acest titlu,lord,care sa echivaleze cu orice titlu nobiliar de pe continent.
    Inca o chestie simpatica cu Anglia si englezii,ei considera ca sunt langa Europa,nu ca fac parte din Europa.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Ciprian a spus:

    Puturos text.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. Sandi a spus:

    @Ciprian: Puturos? Imputit merge mai bine, nu crezi?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. aisha a spus:

    @CID: Megaduce? Mare duce, adica…
    Perfidul Albion!
    P.S.1 Merci!
    P.S.2 Mister Tzica, va roooog, comentati dvs, in stilul inimitabil caracteristic!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. Ciprian a spus:

    @Sandi: Am zis sa nu jignesc autorul. Dar tu daca ti-ai asumat riscul..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. RoseN a spus:

    @aisha:
    rolling on the floor Da Tzica ai dreptate, ca intotdeauna!
    rolling on the floor nah, eu am incercat, o fi si el cu cozonacul in gura rolling on the floor

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. aisha a spus:

    @RoseN: Ah! Ca-mi pierdusem orice speranta!
    Merci!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. dr.Lecter a spus:

    @RoseN:
    Eu cred ca pe Tzica l-a sechestrat M3bis si l-a pus sa scrie de un milion de ori : Eruditii e pedepsiti!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. M3bis a spus:

    @dr.Lecter: Te cam plictiseşti, ha?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. Insignifianta a spus:

    Din acest text nu am inteles nimic.
    Deci, nu comentez.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • mifty: @cristina: … de frica tarantulelor de apă? :D
    • mifty: @Cms: … se ține strâns între genunchi, este??? :D
    • Cms: Ce am înţeles eu până la urmă din textul lui Julius este că relaţia se îmbunătăţeşte în urma folosirii...
    • laurentiu: Este incredibil ce poate face un apel al-lu-Julius: “Produsul cautat nu se mai regaseste in oferta...
    • Dan1: @Belle d”Imagination: Eu bag sama ca o sa putem câstiga o tableta de-asta la urmatorul concurs de mima cu...


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac