Ghidul de cavernă
Julius Constantinescu
La Peştera Urşilor (sau Bears Cave, cum îi spunem noi în Ardeal), am prins tura scurtă: era duminică, ultima tură. Se făcuse târziu, aşa că ghidul, înainte să ne trimită pe la căşile noastre, ne-a ţinut cursul intensiv de peşteri: a fost descoperită în anul cutare de minerul cutare, s-a creat acum jdemii de ani (am uitat imediat când; oricum, mai demult decât ultimul titlu câştigat de Craiova), are cutare număr de galerii, şi alte câteva chestii care ar plictisi până şi un speolog însurat. În capătul peşterii, în jurul unui schelet de urs, am aflat şi de ce se numeşte Peştera Urşilor: pentru că trăiau urşi în ea. Mai exact, urşi de cavernă, Ursus Spelaeus, animale despre care aş fi vrut să aflu mai multe, dar din păcate n-am putut pentru că nu era semnal în peşteră şi nu mergea netul.
Înainte de ieşire, ghidul a făcut o ultimă oprire ca să se pună niţel în valoare, arătându-ne, ca orice ghid de peşteră (Ghidus Spelaeus) care se respectă, ce vede el în formaţiunile calcaroase. Şi aşa am văzut şi eu, cu puţin ajutor de specialitate, un castel din basme, un brăduţ nins care îl aştepta pe Moş Crăciun, un căpcăun, o grădină şi alte câteva chestii de-astea specifice formaţiunilor calcaroase şi norilor de tip cumulo-nimbus când te plictiseşti. În timpul ăsta, sor-mea aia mică, aflată pentru a enşpea oară în Peştera Urşilor, făcea pronosticuri: “Stai aşa, că acu’ o bagă pe aia cu ursul care a încercat să scape”. N-a terminat bine de zis, că ghidul ne-a arătat un perete care lui i se părea că seamănă cu un dos de urs şi ne-a zis că ăsta a fost ultimul urs pe care l-a mai găsit în viaţă minerul care a descoperit peştera. Şi că ursul s-a speriat de miner şi a vrut să iasă, dar a rămas înţepenit în peretele peşterii (probabil că ursul era student la arhitectură, că altfel nu-mi explic cum s-a speriat de un miner).
Ghidul tocmai îşi terminase savantul său expozeu despre brăduţii ninşi şi piticii de grădină din peşteră, când unul dintre beiuşenii ieşiţi duminică la plimbare i-a adresat o întrebare perfect îndreptăţită, de vizitator cu state vechi: “Da’ Ştefan cel Mare unde e?”. Luat prin surprindere, ghidul a reflectat câteva clipe, după care a clătinat gânditor din cap: “Cine ştie cu cine aţi mai fost…”.
“Stefan e departe/Bratul lui prin taberi/Mii de morti împarte” i-as fi zis eu, daca eram ghid. :))
Cum adică unde e?!… La non-stop, la Putna!
@andryusha: Daaa, si-atunci ar fi zis (vizitatorul): “Stefane, Maria ta/Tu la Putna nu mai sta/Las-arhimandritului/Toata grija schitului”! :))
@Dan1: Lasă urme adânci în memorie vizitele în nordul Moldovei din copilărie, nu?.. =)) =))
Un raspuns potrivit ar fi fost: “In sectorul 2, Bucuresti”.
@andryusha: Nu-nu, orele de limba româna! =))
Hmmm, nu stiu voi ce-ati retinut, dar euuuu am remarcat ca arhitectii se tem de ursi :)) si Craiova a castigat vreodata un titlu?!!?? =))
Hai sa vedem cine comenteaza primul despre “urmele de laba” … :D:D:D
io cred ca in pestera aia se vedea si luminita de la capatul tunelului nu numai Fane cel Mare
@Radu Udrescu: Stefan cel Mare, mineri, studenti arhitectura, ursi. Ce au toti in comun? … Cred ca ai acoperit bine acest subiect.
@RoseN: A câstigat! In cretacic! Când s-a format pestera aia. =))
(sa vezi ce sejur în spam o sa-mi iau eu pentru comentariul asta :)))
in primul rand ca-i spunem Ursus spelaeus cave (la noi in Ardeal), mai Julius, chici boy!! ca de aceea te-am botezat si noi pe tine dupa imparati romani sa nu te confunde nimeni cu vreun ungur din Ardeal.
in al doilea rand, desi nu mi-ai raspuns de multa vremuri la mailuri, tin sa remarc auto-critica privind U Craiova (cam pe vremea aceea, a formarii pesterii a mai castigat si echipa aia vreun titlu), acum ma pun pe jos si rad, ma scuzi =))
in al treilea rand, ursul nu-i chiar att de tampit sa traiasca intr-o pestera ca nu-i aduce nimeni pizza la poarta… eventual hiberneaza si, in mod cert, se duce sa crape alaturi de stramosi (cam ca elefantii in cimiturul elefantilor daca o fi existand). singurul lucru pe care meriti sa-l retii despre Ursus spelaeus este ca-i singurul mamifer (ma rog, era) care avea un os (din os!) in penis (intru la moderare daca scriu membru?) – dovedit cu probe si conexiune anatomica (asta nu era mirositor =))).
al patrulea: braduti, castele bla-bla-bal! a avut ghidul bunul simt sa va zica cum au jefuit locuitorii din zona pestera de formatiuni calcitice si de unicatele din aragonit pina sa fie declarata pestera monument? am facut parte din prima echipa de speologi care a intrat acolo dupa ce, printr-o nefericita explozie cu dinamita, au dat de aceasta. bradutii aceia pe care nu i-ai vazut se vindeaui pe vremea lui Ceasca cu 1000 – 5000 de DM.
si cinci: nici ursul de pestera nu rezista in fata unui miner. ar fi trebit sa fii ca mine in Bucuresti, sa-i vezi cu ochii tai. eu am prins suta in 5 secunde – am ajuns la Gara de Nord inaintea legitimatie de jurnalist care le-ar fi dat lor ideea ca as putea fi intelectual…
Julius,
da nu ne povestesti si noua cum a fost cand ai vazut pentru prima data “pestera muierii”??
Rectific:
Julius,
da nu ne povestesti si noua cum a fost cand ai vazut pentru prima data “pestera m-u-i-erii”??
@Radu Udrescu: Corecteaza-ma, frate Udrescule, ca nu prea stau bine cu numaratoarea: nu cumva ai fost chiar fratia ta?
@Savantu’: aia-i la fel de lipsita de savoare si formatiuni ca o baba violata in Vaslui.
@Dan1: Eu stiam asa: “Stefan e departe / Bratul lui prin baruri / mii de sticle imparte”. Deh, daca am chiulit de la orele de romana 😀
@Radu Udrescu: urmele de laba erau in Vartop. dar s-au vandut cu suma de 25000 DM, dupa ce au fost decupate din calcit. restul este de-a noastre… triste 😀
Eu n-am avut bafta de un ghid ghicitor in stalactite. Am prins lotul unor studenti la arheologie de la Bradford, si-i turuia lu’ unu’ gura. de ziceai ca l-a facut ma-sa in Pestera Ursilor. La plecare, ne-au intrebat daca in Romania se gaseste Stolicinaia (la sticla), si i-am zis ca e doua tari mai incolo…
@Dan1: Ştefane, Măria Ta,/ Tu-n peşteră nu mai sta/ Lasă-le turiştilor/ Dosurile urşilor!
@Rada & @Cms: Poetilor! =))
La pestera-n poarta, oare cine bate?
(ora e trecuta de si jumatate).
-Sunt eu, Ursus Spelaeus, dar un pic ranit,
(in barba: Eu, si din Cretacic ma intorc, spasit)
-Pleaca de aicea, du-te inapoi!
Nu e loc pe lume pentru amandoi!
(“Ia uite, al dracului”, mormai Ursul Carpatin)
@dr.Lecter:
N-ai ştiut. Şi nici el, chiar dacă era bine documentat. La două case înspre vale, pe dreapta, vinde nana Simona cea mai bună palincă din Chişcău (şi asta înseamnă că e din cele mai bune din Bihor).
Uita de gustul vodcii definitiv.
@Insignifianta: =)) =)) =))
mormai Ursul Carpatin (si-n sinea lui: “cu osul lui penian cu tot! nu-i de-ajuns ca ma intorc de la Zmeura fermentata sa dorm pe lichenii de la intrarea in pestera, mai trebuie sa gasesc si urme de, vorba lui Udrescu: laba… bai, evolutia sunt eu!”)
@Sare’ n Ochi: Ai dreptate. =)) Cand ai, ai. =))
la pestera dambovicioara (judetul arges) toate generatiile dintre mine si tatal meu, cu +/- 10 ani pornind de la cele “doua puncte fixe” (eu si genitorul sus amintit) au auzit si aud in continuare acelasi text. “recitarea” a fost compusa acu’ has mii de ani de un invatator/profesor din cea mai apropaiata localitate, care le-a dat-o de invatat elevilor, ca sa vada si ei ca pot face un ban si din invatatu’ pe din-afara. ulterior, compunerea s-a raspandit pe cale orala pana in zilele noastre.
cele mai haioase texte sunt atentionarile: atention a la tete si atention a la pied intr-o deplina si inocenta ignorare a acordurilor dintre subiect si predicat in limba lui depardieu, dar si intr-o deplina ignorare a intelesului cuvintelor emise.
Bucura-te ca nu ai vazut vreun simbol falic printre stalactite si stalacmite. Cand te uiti la nori nu vezi de-astea?
Ghidul de aia e ghid sa stie toate povestile!
In urma cu cativa ani, se dadea la o scoala de centru din Cluj examen de admitere in clasa a-V-a de engleza. Una dintre fetite se pregatise exact cu profa examinatoare. O intreaba aia, fata stie ca pe apa. Zice profa, foarte bine, zece, poti pleca. Da fetita contrariata:
– Da, tovarasa, nu m-ati intrebat cu “My best friend!”!!!:D
@Radu Udrescu:
Ce, a trecut şi voievodul Jiji prin peştera urşilor ca să lase urme de labă?
@Radu Udrescu: incepusem sa scriu un comentariu haios despre urmele de laba, si mi-am zis: “hai sa vad ce au scris pretinii mei, comentatorii”, asa…siiii…am vazut ca mi-ai luat fata. 🙁
update: uau, ce de like-uri ai! Azi te urasc!!!
update2: ia si de la mine un like!
@Sare’n Ochi: pe bune? Aveau un os de os in …chestie? Pai si atunci de ce au disparut? De epuizare? Cu asa dotari cred ca erau bine primiti in orice casa de ursoaica… =))
era ghidul ala care vorbeste taraganat?
“a-ceas-ta pes-te-ra a fost des-co-pe-ri-ta in a-nul o mie noo sute………”
@Stephanie: =)) ca le-a stat osul in gat?
@Insignifianta: =)) Da, dar ursul de peşteră stătea acolo din convingere, pe când ursul carpatin fugea din calea lui Ţiriac.
@Stephanie: Dar şi când îi apuca artroza la bătrâneţe…
@Cms: Şi eu, care credeam că din calea lui Ţiriac fug doar porcii mistreţi… =))
În ce eroare am putut trăi, în nemernicia mea.
Cred ca e si-n functie de moacele vizitatorilor, ce le inspira ele ghidului. Noua, cand am fost, ni s-au aratat altele, Mosi Craciuni, diverse animale, o dantelarie, alte chestii, in mod sigur! Era si un perete zgariat tot – pe acolo incercasera 300 de ursi sa scape, cica. Deci da – urme de zgarieturi de labe. :))
Am incercat sa ma abtin, dar NU POT. “cumulo-nimbus” se scrie fara cratima. Pentru a evita “confuzii” de genul asta, propun un articol emotionant si distractiv pe tema taxonomiei norilor scris de Pirca (vrem explicatii detaliate si eventual traducere in ceha). 😀
@N.A.: “Era si un perete zgariat tot – pe acolo incercasera 300 de ursi sa scape”
Bun, avem acum şi explicaţia pentru care a dispărut Ursus Spelaeus – se rătăcea în peşteră şi nu mai găsea ieşirea. Cum s-ar spune: “Când n-ai simţ de orientare, vai de osul din dotare!” =))
@cms – Stai ca mi-am adus aminte! Fusa un cataclism natural si ultimii 300 de ursi au ramas blocati in pestera asta, intrarea/iesirea a fost blocata de niste bolovani si ei au tot zgariat peretele ala incercand sa iasa. N-au reusit, se pare…
Iti dai seama ce fete de fraieri aveam, noi, astia de i-am inspirat ghidului povestea asta? :))
@Cms: @ N.A.: Bateţi
peşterilecâmpii! 😀@N.A.: Îmi închipui. Mă şi gândesc cum lucrau urşii ăia în ture, ca să zgârie acelaşi perete zi şi noapte, fără să se producă busculadă. Şi cu os penian, şi raţional organizaţi – mai bine că au dispărut, că altfel noi eram la grădina zoologică şi ei comentau pe Daily Cotcodac! #:-S
P.S. Rondul de noapte, Insi? 🙂 Vezi că sunt încă roz, minunea rezistă…
@Cms: Înseamnă că o tratezi cu produse de calitate! =))
@Insignifianta: Se cheamă lene… cu extracte naturale de mac :))
Un banc ce merge la fuga ursilor, si e cu francezi:
I: In al Doilea Razboi Mondial, de ce tancurile franceze aveau oglinzi retrovizoare?
R: Ca sa vada frontul.
🙂