De partea cealaltă a lui Mawashi
Ovidiu Eftimie
Inspirat de povestea Camionagiului, mi-am adus aminte de o ispravă similară de pe vremea când băgam 66 şi grase de Cotnari prin parcuri în timp ce trebuia să fim la ora de fizică, franceză sau vreo materie de-asta cu f.
Pe vremea aia toată lumea făcea karate şi toată lumea ştia să numere în japoneză până la 10. Jumate din clasa noastră fusese la un moment dat la karate iar chestia asta, combinată cu hormoneala specifică vârstei de 16 ani, ne făcea destul de agresivi. Într-o zi, vreo cinci karatişti de la noi din clasă vizitam o colegă. Să băgăm un 66, că atâta ne ducea mintea. Aia, săraca, probabil aştepta şi alte iniţiative de la noi, nu să stăm ca blegii să jucăm cărţi.
De fumat ieşeam pe casa scării. şi într-una din pauzele astea am supărat un karatist din bloc. Ăla şi-a adunat gaşca (era un bloc de 10 etaje) şi i-a transmis colegei noastre că ne aşteaptă când ieşim să ne bage minţile în cap. Karatiştii blocului respectiv erau destul de convinşi că o să ne întindă mucii pe asfalt, noi fiind de la o clasă de info, deci tocilari. Aveau şi ceva dreptate, colegul meu de bancă dintr-a X-a lucrează la Microsoft, ăla dintr-a XI-a are nu ştiu câte patente şi brevete prin Germania, iar ăla dintr-a XII-a, un repetent constant, e un geniu al animaţiei pe calculator. De mine nu mai zic, am ajuns cel mai bine dintre toţi, doar scriu la Daily Cotcodac.
Se-adunaseră deci vreo 10 karatişti să spargă tocilarii. Atâta doar că noi făceam liceul într-un cartier destul de rău famat, probabil cartierul cu cei mai mulţi karatişti pe cap de locuitor din Braşov. Fiind atât de mulţi karatişti, cu greu ieşea o bătaie, nici nu mai ştiai de cine să te iei pe stradă să nu care cumva să-ţi rupă oasele. Atâta le-a trebuit băieţilor din cartier, să afle că tocilarii lor sunt în pericol. În maximum jumătate de oră, în jurul blocului s-au adunat vreo sută de karatişti unul şi unul, de la un repetent de 35 de ani până la copii de şcoală generală. Curgeau karatiştii pe alei ca fiii Vrâncioaiei, înarmaţi cu nunceaguri făcute din coadă de mătură, boxuri din robineţi de apă caldă, cuţite luate la promoţie şi bâte de baseball cumpărate de la artizanat, cu motive populare pe ele.
Am ieşit din bloc cu pieptul sus, urlând: “Băăă, care vreţi bătaie?”. N-a fost să fie, până la urmă s-a dovedit că unul dintre cei 100 era coleg de liceu cu frac-su lu’ unu’ dintre cei 10 şi ne-am împăcat.
Doamne, era o nebunie. Daca ne incingem pe subiectul “artele martiale in perioada imediat postdecembrista” in 2-3 bagam o carticica :)))
A fost incredibil, am avut o tinerete superba, nu ca astia care au acuma 17 ani.
PS
va vine sa credeti ca pe bune am fost si un fel de profesor de nunceag? :))
S-a adunat Clanu’ Sportivilor in exclusivitate pe Daily Cotcodac =))) .
Macar nu ati fost la box ca mine … si dupa vre-o doua luni , i-am tras un cap la usa de la intrare (era mai mica de inaltime) de m-o facut KO … rezultatu ? m-am lasat de box, si m-am intors la atletism … proba preferata … fuga … de raspundere …
Certific, pe vremea aia, nimeni nu pleca de acasa fara sa isi ia mae-geri sau yoko-geri la el. Era bun si in caz de ploaie.
Copilarie aventuroasa :). Zi-o pe aia cu ursul ca e faina
Adica numai derbedei pe site-ul asta :))
Cei mai periculosi eram insa cand ieseam de la cinematograf, dupa un film chinezesc. Atunci nu era bine sa ne stai in cale !
Visul oricarui copil: executarea perfecta a unui Yoko Tobi Geri aka “triunghiul mortii” – http://www.funakoshi.de/bilder/b-trainer/almer_mathias_yoko_tobi_geri.jpg =))
bai, ce constat? ca ati cam fost cu totii victimele lui “bruslii”, “cichician” si “getlii”. nu ca noi care apreciam lantul de bicicleta si robinetul ca niste adevarti “ciarlsbronsnani” ce eram… ce-ar fi sa ne vedem in fata blogului sa avem o discutie? =))
asta ca sa nu va fac afirmatia ca pana si un “terilafront” de-al nostru ar fi putut sa va baege un bicaseu de piatra cu prastia de la o buna distanta incat sa va franga “intrarea dragonului” in plin salt (asa cum David l-a tarnosit pe Goliat – intrebati-l pe Nil Sinaitul) 😀
@Sare’ n Ochi: Apăi amu’ am înţăles! Da’ pân-am înţăles, tăt mi-o fo’ trăbuit o poaclă de dohan şi-o şcătulă de chiufe! =))
@Camionagiu: Pai ia da-i niste lectii de viata (si de nunceag) lu’ V3ntor, ca vad ca in loc sa se ia la bataie cu lumea pe strada, el prefera sa piarda vremea pe publicatii online…ntz ntz ntz
Daca tot vine sezonul “iepurasilor” imi aduc aminte de o discutie avuta cu un coleg de liceu :
P: “Ba undera mi-am luat un comp nou de pasti. tu ce-ai primit?”
U: “Un bocanc in maxilar”
Mentiunea la acest dialog e ca nimic nu poate bate farmecul batailor intre sate. Cand Vasile din satul R vine in satul P la Marie, singura gagica acceptabila din punct de vedere anatomic din sat. Problema cu Vasile, e ca nu vine singur, ci, inspirat din legendele Vasluiului,vine cu 20-30 prieteni cu 3-4 furci, 4 coase, ceva sape, un tarnacop, o grebla, si un faras (sa-si adune prietenii gata impachetati probabil).
Iar binecunoscuta tactica de lupta Franceza (fugi-dai-fugi) nu prea tine cant dupa colt te asteapta un “bocanc in falca”.
Baiii ce e aici ? Bataie si pe mine nu m-a anuntat nimeni? Nu mai am loc sa iau si eu o palma ca tot omul….. :))
Incerc sa realizez dimensiunile intamplarii, daca unul dintre cei 100 ar fi lasat-o gravida pe sor-sa lu unu dintre cei 10!
Si eu am participat la un stagiu cu un sensei din BV; cu Dan Stuparu, desi noi eram in gasca lu Manea de la Dinamo.
sa scrie si julius despre
cum a luat bataiesporturile copilariei, ca si el stie@Dan1: cu ghifele atentiune mare sa nu inhalezi chestia aia… fosp… posf… ptiu! (mai bine-ti zic bancul: cica Ion in gara la Cluj da sa-si aprinda o dohana, dar cand sa se caute de ghiufe, ioc! un tanar de langa el isi scaote el scatula de ghiufe si-o dohana, aprinde o ghiufa, isi aprinde dohana si-i dau apoi si lui Ion. zice Ion: tinere, fara suparare, da io stiam ca civilizatu-i sa-mi dai mie mai intai foc si-apoi tie la dohana. no, bade, s-o schimbat modificarea – civilizat si sanatosu-i, ca-s gazda, sa-mi aprind io tigarea si sa inhalez io fosforul si-apoi sa-ti dau tie, curat, ecologic. No se minuneaza Ion si cand ajunge acasa-l cheama de indata pe Ghio la el in casa. no, manca. ma, be ceva, sa-ti arat minunatie de la oras! si manca ei, beu si la final scoate Ion poclu de dohane, il serveste pe Ghio, se serveste, scoate ghiufele si-si aprinde lui, apoi ii da lui Ghio. ba, Ioane, te prostisi la oras – zice Ghio – politicosu-i sa-mi dai mie intai foc la dohana. no, ma, zice sfatos Ion, esti salbatic si necivilizat. alta-i modificarea. amu politicosu-i sa-mi aprind io primul dohana, sa inhalez io aia… posf…, aia… fostp… aia, ptiu! p…zda ma-tii, sunt la mine-n casa, fac ce vreau!)
=)) sper ca nu de la fosfor mi se trage asteptarea… =))
Haa :)). Mi-am amintit o intamplare asemanatoare din generala. Surprinzator, am facut si eu karate 4 ani, asa ca eram “mare” smardoi prin clasa. Mi se pare unul din cele mai frumoase sporturi. Pacat ca nu m-am tinut.
pfoai ce mai spargeam tigla de cap…mi-aduc si eu aminte vremurile alea, o fo mare scandal ca bah isi luase unu mai smecher niste nunchaguri d’alea de os, nu stiu de unde plm le luase, si le purta in chiloti (la scoala n-aveai voie sa aduci) si noi purtam da de lemn de alun sau in cel mai bun caz aia cu aparat de sudura aveau din tevi subtiri imbracate cu un furtun de cauciuc..deci cum ziceam ala cu nunchaguri de os, pfoai era senzatie vro doua saptamani..si odata s-o luat de unu dus cu pluta care i-o aruncatara in ochi un shurican d’ala facut dintr-o rotita zimtata de la bicicleta
Daaaaţi-mi voooie, daţi-mi voie! Să nu trecem cu atâta uşurinţă peste o parte sfântă a tinereţii noastre: BĂTAIA.
Nu ştiu cum s-au antrenat alţii, dar pentru mine antrenamentul era religie, într-o vreme. Ba chiar pot spune că dacă mi-aş da interesul pentru creştinism (pe care cică îl iubesc, cel puţin din gură) numai 10 la sută cât m-am forţat să fac şpagatul pe dreapta, că ăla pe stânga mergea super, aş fi departe, aţi veni în pelerinaj la mine la spovedanie.
Dar cel mai mult de furcă mi-a dat exerciţiul shaolin cu stingerea lumânării. Apropii pumnul la 1 cm de flacăra lumânării şi apoi îi retragi atât de repede, încât lumănarea trebuie să se stingă de la vidul creat de pumn. Nu mi-a ieşit, doar mi-am scrântit umărul. Voi cum v-aţi antrenat?
Tzică?
Dane?
Serban?
Julică?
@camionagiu:
Io am fost copil de oameni sărmani, nu aveam lumânări.
@camionagiu: Noi o stingeam dînd cu pumnul înspre ea, dar fara s-o atingem; asa propusese colegul Alin, care era mare fan Bruce Lee (avea si un tricou). Da’ se stingea, se stingea!
Dan1 si Serban si-au recunoscut faptele!
@Dan1 şi @camionagiu:
Da’ există şi un fel de căciuliţă de tablă cu mâner (căutaţi pe goagăl-imagini: candle extinguisher)
Decât să dai cu pumnu’, e mult mai comod, mai chic şi mai old fashion, cum se spune în Franţa.
@eftimie: “cu cine ai facut? cu Stuparu sau cu Adi Popescu?” 🙂 eu mai am inca o diploma semnata de Adi Popescu si decernata in stagiu la Olimp prin ’86 🙂
PS
in Brasov nu existau cartiere “rau famate” la vremea aia, doar cartiere de moldoveni si cartiere de brasoveni 🙂
Asa o fo si la RoBlogFest. Si-o chemat Eftimie toti karatistii de la el de pe strada DC, iar aia or venit in corpore, pentru ca-l indragesc. In frunte cu sensei Julius. Ce puteau sa faca saracii karatisti de pe alte bloguri in fata revarsarii de luptatori cu biciul sau flautul, de bruslii si cichiceni, de surori 13, de segali si vandami? Toti antrenati sa ucida, pardon, sa voteze, si setosi de sange de bloger inocent…
@camionagiu: Camionagiu Sensei! Onegai shimasu!
Chiar dacă nu am fost invitat pe tatami, permiteţi-mi să vă dau vestea cea bună: am reuşit să sting lumânarea când retrăgeam mâna, aşa cum aţi recomandat. Da’ Senseiul meu de la Dojo mi-a spus şi să expir puternic atunci când fac o figură de luptă. Are ceva? 😀
Arigatou gozaimashita, Camionagiu Sama! ^:)^
Io am facut aikido, arta martiala pentru cei cu aere de filozofi =)). Da’ma antrenam cu Katana sic. 😀 Am si diploma semnata de sensei Ionescu. 🙂
De aceea tot timpul conflictele de acest gen trebuiau rezolvate între cât mai puțini indivizi. TOT timpul când eram mai mult de 10 oameni se găsea unul dintre cei implicați să se cunoască cu unul dintre adversari și de ducea totul naibii.
@frm Braşoveni erau ăia care au avut voie să intre în cetate doar după ce s-a dat drumul şi la moldoveni?
@camionagiu: “bataliile” mele s-au desfasurat in sfera potentialitatii si a abstractului..si acum ma doare intelectul pentru ca (la vreme respectiva) nu am gasit argumente pentru a deconstrui eseul unui husanderbedeu (sic)ce afirma ca maieutica lui Ilie Moromete e o dovada de intelectualitate ..
Acu’ imi aduc aminte de faza cu lumanarea. Doar ca nu era lumanare, ci curent electric. Si nu se stingea, ci il “lua” impuscatu’ in fiecare seara intre orele 18.00 si 21.00.
eeeei, pai daca tot v-apucarati sa va laudati pe-aci cu karatele, ia sa ma dau si eu mare: barbati-miu e fost vicecampion european la karate traditional, na! 😛 (adica a incasat cantitati impresionante de bataie la viata lui =)) )
“pe vremea cand se facea karate pe bune, nu ca acuma” – citez :))
@eftimie:
neah, brasoveni erau numa’ aia din Schei respectiv aia care erau deja in cetate si au deschis usa cat sa aeriseasca o leaca si aia a fost :-/
acuma daca e sa fim toleranti, putem sa-i numim brasoveni pe aia care au intrat in cetate pana la Scripcaru 🙂
@N.A.: ti-as spune sa nu il enervezi prea tare, atunci .Ca poate nu se stie :))
@dana – … Ca acuma se enerveaza si se duce sa doarma pe pres! Asa, de-al naibii! :))
[…] graţie regretatei Jeana Gheorghiu, prietenă bună cu maică-sa, îl luă pe Nicu într-o serie de mawashi în văzul celor mai frumoase fete din liceu, care strigau, ţopăind: „Haide, Mircea, fii […]