Păţanie cu o doamnă în vârstă

Adrian Călăraşu

Treceam prin piaţă fără nici o treabă, eram doar în drum spre muncă. Şi la ieşirea dintr-un magazin o băbuţă dădea agitată din mâini: “maică, ajută-mă şi pe mine să merg până ‘colo la alimentară”. Bine, zic, şi îi dau braţul să o ajut să coboare treapta şi să o duc. După câteva secunde şi doar un pas parcurs la braţ cu venerabila, mă loveşte un damf de jeg amestecat cu urină şi fecale animale. Băga-mi-aş! Cum pana mea nu am observat, că se vedea limpede că parcă era ieşită din cocină, da’ aşa sunt eu, atent la detalii… Şi dacă aş fi observat din prima, zic, ce aş fi făcut? Aş fi trecut mai departe făcându-mă că nu-i aud rugămintea? Îmi place să cred că sunt totuşi sensibil în astfel de situaţii, când văd oameni neputincioşi…

Dar în situaţia dată, ce fac?

Drăcuşorul de lângă urechea stângă îmi şoptea – FUGI ! Celălalt tip, îngeraşul, lipsea – cred că era prins în trafic sau matol, că mai obişnuieşte – şi, deci, nu zicea nimic. Am hotărât să-i mai dau o şansă totuşi.

Dau capul în partea opusă ca să inspir aer fără compuşii ăia organici în descompunere şi merg mai departe – femeia se mişca încet, cumplit de încet!

“Ce bine că te-am găsit, maică, hai şi cu mine în alimentară, că eu nu mai văd prea bine, să-mi iei şi mie nişte salam, nişte cremvurşti şi …”. De aici nu am mai auzit nimic pentru că deja construiam în cap un plan de evadare.

În faţa alimentarei mă mai uit o dată după îngeraşul cu chipul meu de deasupra urechii drepte. Tot nu ajunsese. Atunci, fără altă alternativă, mă uit din nou în stânga. Drăcuşorul abia aştepta. “FUUUUUUGI”, zice disperat. „Vrei să-ti desenez?!?!”.

Şi aşa am şi făcut, am lăsat-o la intrarea în magazin şi m-am topit.

Pana mea, ce puteam să fac, dacă tu ai fi făcut altfel dă cu piatra, pot suporta.

M-am îndepărtat deci, am ridicat privirea spre cerul care începuse să se înnoreze (vă rog să observaţi scena plină de melodramatism rafinat) şi am zis, aproape cu voce tare:

– Doamne, ştiu ce ai vrut să faci, ai vrut să mă încerci pentru că te-am mâniat cu gerontofobia mea. Acuma sunt gata să suport consecinţele, mă macină conştiinţa şi sunt pregătit să mă loveşti după faptă. Pot să-mi aleg singur pedeapsa? Mulţumesc. Aş dori să nu mai trăiesc 100 de ani, cum îmi doream înainte!

Alte texte de Adrian Călăraşu:
Care e treaba cu Twitter?
Killing me software
Specii pe cale de apariţie

79 Comentarii »

  1. Jumbo 18/02/2011 @ 08:13