Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Vespasian, cel mai simpa zgârcoman (III)

Julius Constantinescu

Suntem în anul 69. Apreciatul artist liric Nero se stinsese de sabie. Autoritatea imperială se prăbuşeşte şi soldaţii schimbă împăraţii ca pe ciorapi (de fapt, anul 69 e cunoscut drept “anul celor 4 împăraţi”, deci mai corect ar fi “soldaţii schimbă împăraţii mai des ca pe ciorapi”). Otho îl ucide pe Galba, Vitellius pe Otho, Vespasian pe Vitellius, şi cine ştie cât ar fi ţinut-o tot aşa dacă ultimul dintre ei, Vespasian, n-ar fi avut o idee complet neobişnuită: anume, să nu se lase ucis. Avem aşadar de-a face cu un împărat care restabileşte ordinea, reorganizează finanţele şi armata şi, în general, face o mulţime de lucruri bune care, evident, nu ne interesează câtuşi de puţin.

Vespasian nu era totuşi complet plicticos – logic, altminteri n-ar fi avut ce căuta pe Daily Cotcodac alături de tipi aşa mişto ca Eftimie. De pildă, o trăsătură plăcută care ne-a reţinut atenţia era zgârcenia lui proverbială. Lui îi datorăm termenul de “vespasiană”, în amintirea primei latrine publice cu taxă. Acuzat în Senat că a ajuns să impoziteze până şi urina, Vespasian a răspuns: “Banii nu au miros” – deci, lui îi datorăm şi replica asta.

Probabil o să-l îndrăgiţi şi mai mult aflând că nu era doar zgârciob, ci şi uşor hahaleră. Suetonius povesteşte cum unul dintre servitorii favoriţi ai împăratului i-a cerut odată un post pentru un presupun frate al său. Vespasian avea însă nasul lunguieţ şi i-a mirosit imediat a şpagă, aşa că l-a chemat pe candidat în biroul lui şi l-a jumulit personal de bani. Apoi, a trimis după servitor şi, când acesta s-a prezentat, i l-a arătat pe proaspătul numit în funcţia râvnită spunându-i: “Căută-ţi alt frate, ăsta a devenit fratele meu”.

Atenţie, acum suntem siguri că deja o să-l adoraţi: deşi strâns la pungă când venea vorba de treburile statului, se pare că n-avea nici un fel de jenă să spargă banii visteriei pe femei. Unei femei cu care se culcase şi care după aia declarase că e topită după el i-a dăruit 400.000 de sesterţi, ordonându-i administratorului să treacă banii în evidenţe drept bani “pentru dragostea inspirată de Vespasian”. Desigur, ştim cu toţii că nici o sumă nu e prea mare când e vorba să scapi de o femeie care se crede prietena ta, dar la fel de bine ar fi putut pune vreun soldat să răspundă la telefon şi să spună că împăratul e plecat din localitate şi nu ştie dacă se mai întoarce.

Legenda despre zgârcenia sa l-a urmărit şi după moarte. În timpul funeraliilor sale, mimul care îi purta masca imitând gesturile şi vorbele defunctului i-a întrebat pe organizatori cât a costat înmormântarea. Auzind că a costat zece milioane de sesterţi, mimul a început să urle: “Pe Jupiter! Daţi-mi o sută de mii şi aruncaţi-mă în Tibru!”.

Citeşte şi:
Glume despre Cezari – divertisment de calitate pe propria răspundere (I)
Caligula şi Nero, doi împăraţi de un haz nebun (II)


Poză de tip Ioku din arhiva împăratului Antoninius Pius: “Io ku Julius Constantinescu”

31 comentarii la “Vespasian, cel mai simpa zgârcoman (III)”

  1. 1. serban a spus:

    Ce bine seamănă cu Copos!

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. JULIUS a spus:

    @serban: mie copos nu mi se pare simpatic. mai degraba cu miki spaga as zice.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. Dan1 a spus:

    Hai bre ca esti chiar rautacios! Pa’ nu-ncepu el Colosseumu’? Cu banii adunati din rahat taxe de-astea… rolling on the floor

    Thumb up +8
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. Dan1 a spus:

    A, iar Nero nu se stinsese de sabie. Se auto-sinucisese, daca pot spune asa, ajutat de un sclav, deci se stinsese de stilet, sau pumnal, sau cum îi zice… rolling on the floor

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Dan1 a spus:

    Si Julius, cred ca te învârteai de vreo 2-300.000 de sesterti daca il lasai si pe Vespasian sa-si faca o poza de-asta Yoku cu tine. rolling on the floor

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. aisha a spus:

    n-as vrea sa exagerez, dar -
    1. ati mancat un verb… paragraf 1, rand 4 – cine stie(pana acum, ati fost impecabili – ca ortografie, ca stil, ca gramatica – azi v-au apucat pandaliile ca pe patronul sau ca pe antrenorul Stiintei, ca mie nu mi-e clar cine are dreptate).
    2. am impresia ca, in zilele noastre, prince leo of mh il imita pe imparatul ala. ce putin a platit! si a emis si factura pt. serviciile prestate!
    3.de fapt, erau niste funeralii de bucurie, nu de durere! se bucurau ca au scapat de el! vai, cum sa-l arunce in Tibru, sa polueze apa! puteau sa-l incinereze – degaja caldura, miasme, co2 etc.
    4. nu stiam ca lui J.C. i-au construit statuie inca din timpul vietii. imperatorul Antoninius Pius pare un turist pasnic si putin incruntat.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. marius vl a spus:

    Cred ca Serban vorbea de cel de langa statuie…

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. JULIUS a spus:

    @dan1: gladium ii zice. adica, sabie. unul tinea de ea drept si sinucigasul ii dadea un pupic si-l strangea in brate, cu tot cu sabie.

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. aisha a spus:

    scuze. am gresit. l-am cofundat pe Julius cu Antoninius Pius. deci, rectificam – Julius n-are inca statuie. dar, totusi, macar o fresca, un tablou nu s-a gandit nimeni sa-i dedice?!sa-l imortalizeze pt. posteritate, adica. sa fie el nevoit sa publice doar o simpla photo!
    ps oricum, acum cred ca J. e ocupat cu conferinta de pe gsptv sau pozeaza pt. viitoarea statuie.

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. aisha a spus:

    confundat! omg! m-am contaminat! mananc litere! din nou!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. dr.Lecter a spus:

    Iata ce inseamna vidul de cultura ! Daca citea si Leonius din Strehaia despre Vespasian, putea sa scrie si el pe extrasul de cont: pentru dragoste inspirata de Leo si expirata de Crudu

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. delia a spus:

    eu ma intreb iar si iar: pentru care dintre trasaturile lui placute ai ales sa te pozezi cu el?
    De fapt, sa stii ca noi ne-am prins de felul in care tu operezi: evidentiezi tot ce-i naspete la un element, posibil termen de comparatie, si apoi, hopa, i te alaturi. Si
    uite asa-ti adaugi capital nemeritat la imagine. laughing

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. Stephanie a spus:

    Cre’ca mai e un amanunt pe care istoria nu-l mentioneaza si anume ca nu-si platea carturarii care trudeau la blogul unde era admin . batting eyelashes

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. sebra a spus:

    Cât fac 400.000 de sesterţi?

    Thumb up +12
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. RoseN a spus:

    Deci care e Vespasian? big grin A, cred cel mai alb…alb de invidie ca nu e si el mogul rolling on the floor

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. ThoR a spus:

    @sebra cred ca ce vrei tu de fapt sa intrebi e cate posete pot fi cumparate de banii aia rolling on the floor rolling on the floor

    Thumb up +12
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Kilroy a spus:

    Cat fac sestertii in Euro sau franci elvetieni?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. sebra a spus:

    @ThoR,
    Nu, bre! Da’chiar aşa mă crezi?? Mă gândeam la parfumuri! winking

    Thumb up +8
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Sare'n Ochi a spus:

    deci la 4 din 69, numai 1-ui norocos. big grin Julius, ti-ai pus vreodata problema cum ar fi functionat vespasienele numai cu simple felicitari (felicitari, n-ati nimerit colacul)? rolling on the floor asta ca ma uitam la poza aia cu tine si-mparatu’ si constatai ca ala are mai multe brate.

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. CID a spus:

    Julius for prezident !

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. Sare'n Ochi a spus:

    @sebra, 4 sesterti reprezentau in acea perioada 3.85 gr argint. deci 3.86 de inmultit cu 100 da mii = (taiem 2 zerouri de la coada sa adaugam la zecimala in fata) 386000 gr argint. iaca 386 kilo de argint macru. ori cat naiba o mai fi fiind argintu pe piata de capital (m-am uitat pe goagal si la NY este 0.9532 USD / gr), rezulta (sa-mi iau calculatorul ca din minte de inginer nu rezulta calcule complicate de cand a omorat domnul E mitul despre inteligenta cainilor), 367935,2 USD. or fi fiind ceva plusuri sau minusuri, dar cred ca merita efortul sa te dai topita dupa un imparat.

    Thumb up +12
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Ciprian a spus:

    Semanati la freza.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. Dan1 a spus:

    @Sare’n Ochi
    Astea-s abureli, dom’le, precis esti contabil, ca prea le-ai calculat frumos… auzi 400.000 de sesterti = 367.935$ rolling on the floor
    Ia un like aici!

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. sebra a spus:

    @Sare’n Ochi,
    Merci!
    Şi asta fără să fie nevoită să se mărite cu el şi să facă reality show la vreo televiziune obscură!

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. Serban a spus:

    Sare’n Ochi, îţi dau io un like deşi nu am urmarit calculaţia, dar, te rog, ne place mai mult poezia decât socotelile. Mai bagă un Villon, mai bine!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. Serban a spus:

    @marius vl: bineînţeles, dar mi s-a parut şi sugestia lui Jules de ajuns de pertinentă. big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. dyers_eve a spus:

    Cateva concluzii intestinale:
    1. Deci sper sa nu te citeasca Boc si sa kpt cinestiece idei vis-a-vis de impozitare;
    2. Deci sper sa nu te citeasca taxatorii de la budele publice across the Romania, ca o sa inceapa sa se creada descendentii decadenti si directi ai imparatilor romani;
    3. Deci te tii de arogante si confuzionezi lumea: ala care s-a pozat cu tine (ti-a dat si tricoul cu autograf?) e de fapt Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus (http://en.wikipedia.org/wiki/Antoninus_Pius).

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. dyers_eve a spus:

    Si inca ceva: stiam ca am mai vazut undeva mutra aluia din primul poster, da’ nu tin minte sa fi vazut nici in Dosarele X, nici in Millennium si nici in Lost referinte culturale despre Roma si budele ei (http://www.cinemarx.ro/persoane/Terry-O-Quinn-162.html).

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. RoLitoral a spus:

    Decat “soldaţii schimbă împăraţii mai des ca pe ciorapi”, mai corect ar fi fost “soldaţii schimbă împăraţii mai des ca Universitatea antrenorii”…

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. Tweets that mention Vespasian, cel mai simpa zgârcoman (III) » Daily Cotcodac -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Ovidiu Eftimie. Ovidiu Eftimie said: Vespasian, cel mai simpa zgârcoman (III) http://ff.im/-wwRNu [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Elena Basescu a spus:

    Deci, citind toate comentariile postate de voi (textul de deasupra comentariilor nu l-am citit, eu intru pe acest site doar pentru comentarii, nu pentru ce scriu autorii astia insipizi), am inteles ca:
    -Julius e cel din dreapta fotografiei;
    -Antonius Pius (cel din stanga pozei) avea o avere de 367935,2 USD;
    -400.000 de sesterti = 367.935$
    -Julius e mogul…
    Ca si concluzie: WTF?!?!

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • mifty: @Cms: … se ține strâns între genunchi, este??? :D
    • Cms: Ce am înţeles eu până la urmă din textul lui Julius este că relaţia se îmbunătăţeşte în urma folosirii...
    • laurentiu: Este incredibil ce poate face un apel al-lu-Julius: “Produsul cautat nu se mai regaseste in oferta...
    • Dan1: @Belle d”Imagination: Eu bag sama ca o sa putem câstiga o tableta de-asta la urmatorul concurs de mima cu...
    • mifty: @Belle d”Imagination: 8,45 ore cu ecranul stins, cred!!! :))))))))


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac