Ghid de conversaţie cu părinţii
Eftimie
Acest ghid este foarte util când aveţi de-a face cu părinţii unui copil de vârstă preşcolară. În toată această perioadă, cei care susţin că sunt părinţii copilului respectiv se vor comporta ciudat şi vor fi greu de înţeles. Acest ghid vine în ajutorul prietenilor acestor părinţi, care nu înţeleg “de ce au înnebunit Popeştii”.
“Doarme dus toată noaptea”. Este tipul de informaţie pe care o anunţă, triumfător, absolut toţi părinţii de sugari. Fiţi fără grijă, toţi mint ca nişte pedelişti, nu este vorba de aşa ceva. Cel mai probabil, când un părinte vă spune asta este taman invers, sugarul este antichristul în persoană, urlă încontinuu de la apusul soarelui şi până la răsărit. Daţi aprobator din cap şi folosiţi expresii neutre gen “Ah, asta e bine” sau “Slavă domnului”.
“Este foarte deştept/talentat”. Cum spunea un mare scriitor tradus şi aici pe Daily Cotcodac, copiii altora urlă şi aleargă ca bezmeticii, copiii noştri cântă şi dansează. Absolut orice căcăcios de trei ani este talentat la toate, părinţii lui cred că va ajunge direct Gaudi dacă pune trei cuburi unul peste altul. Cel mai bun răspuns ar fi “poate ar trebui să-l daţi la o şcoală specială, să-şi dezvolte abilităţile”. Lăsaţi-i pe ăia de acolo să le spună că micuţul este normal ca toţi ceilalţi.
“I-am dat nişte ceai de sunătoare şi am fost la o farmacie naturistă să…”. Copilul este bolnav muci, aşa va fi toată copilăria, pe la 7 ani va dezvolta, cel mai probabil, o gamă variată de alergii. “Întrebaţi totuşi şi un pediatru să vedeţi ce părere are” ar fi o recomandare bună.
“Ne-ajută şi mama”. De obicei e o satană revitalizată de naşterea nepotului, convinsă că are centura neagră în crescut copii, care face viaţa amară tuturor din casă şi spune, odată la câteva ore , “dacă nu aş fi eu s-ar duce totul de râpă”. Cea mai bună abordare, luat bărbatul casei deoparte şi “hai bă să merem să bem ceva, simt că ai nevoie de-o tărie”.
“Noi am stabilit deja ce facultate va face”. Copilul se va pişa noaptea în pat până la 14 ani.
“Ne-am gândit să mai facem unul”. În traducere, “Ferească Dumnezeu, chiar de ştiu că fac bătături de fierar în toate palmele, nu!”.
Lipseste: “Are ochii lui taica-sau”. Si gura, culoarea parului, zambetul si gropitele lu’ vecinu’ de la trei… 😀
Cu permisiunea autorului, cateva completari:
“Doarme dus toata noaptea, ziua nu prea, e foarte energic” (urla non-stop)
“Mananca absolut tot, ii gateste maica-sa, numai natural, de casa” (mama a renuntat de mult la ceea ce numeste “fierturi scarboase”, acum se cumpara en-gros borcanele Nestle/Humana
“Aaa, al nostru merge de la 9 luni, seamana cu ta-su, energic” (i-au cumparat deja al treilea premergator, alelalte doua s-au rupt cand a cazut cu tot cu ele)
Vorbești din experiența ta de fierar-betonist? =))
Eftimie rulz!!! :)))))))))
=)) are talent de mic. da, acum primeste sincere felicitari si pe Daily Cotcodac.
Aţi uitat-o pe aia cu personalitatea :))
in loc sa-i incurajezi pe rumani sa faca copkii, ca in curand populatia tanara a romaniei o sa fie proasta, hoata si tiganeasca
PS sebra tu esti cumva Irina Loghin undercover?
Nu comentez, da’ macar am dat like la toata lumea de pana acu’! =))
P.S. Sa scrie Eftimie, ca e mai scurt si mai concis! =))
e putin sensibil la curent- e autist
ii plac animalele- ori e zoofil ori sadic
se joaca frumos cu ceilalti copii- niciun vecin nu ne mai raspunde la salut
Eu nu am crescut nimic, nici macar bacterii. Un caine l-am plimbat odata. Deci imi pot expune vasta experienta voua, ma refer la cupluri ( barbat/femeie, si chiar si pentru tine botezatu, barbat/barbat). Ai facut copil, poti sa-ti spui adio de la viata, cel putin 10 ani, apoi usor-usor tampesti, si astepti sa plece dracu de acasa, sa poti da linistit o basina.
Am mai dat doua like-uri!
Poate ies si eu pe plus! =))
Eftimie, e greu să abordezi subiectul ăsta. Nu câteva vorbe sau mişcări sunt definitorii, ci un întreg mod de viaţă, de abordare a lumii, a celorlaţi. Şi nu numai ale părinţilor, şi ale celorlalţi.
Acum ceva vreme ne întâlneam periodic o gaşcă de amici, băieţi şi fete, la câte o cârciumă şi stăteam ore întregi la o discuţie la bere, mici, etc. Toată lumea era veselă, relaxată, se discutau cele mai variate subiecte, se făceau ironii fine (pe româneşte, mişto) se râdea şi se lua în serios câte o chestie. Stăteam toţi până spre dimineaţă.
După câţiva ani, pe rând, s-au căsătorit şi au procreat.
Ne-am mai întâlnit şi atunci. Altceva.
Veneau târziu şi plecau devreme. Subictul conversaţiilor (dacă le pot spune aşa) era unul singur, ştii care. Din timp în timp se ridicau să se uite în cărucior, mai apoi pe la mesele alăturate ca să-şi recupereze odrasla deja mergătoare. De fapt, 90% din timp. Se ridicau şi cei care nu erau părinţii chestiei urlătoare sau mişunătoare ca să facă de aproape observaţii tâmpite gen gugulugu şi să aplice un ciupit de obrăjor urmat de pupici zgomotoşi.
Am încercat să aduc în discuţie f’un subiect oarecare (nelegat de puericultură). Nimic. Nu eram auzit.
Mă simţeam teleportat în alt univers, ciudat, plictisitor.
De la un moment dat, am refuzat politicos să mă mai duc inventând tot soiul de treburi de făcut, boli, etc. şi am mers in timpu’ ăla la Căţeaua leşinată să beau singur sau cu f’un comesean necunoscut grobian şi aburit la greu. Mai aveam ce discuta cât de cât cu ăsta.
M-am întrebat: oare aşa am fost şi eu când a fost fiică-mea mică? Probabil că da.
Pentru că, vorba unui poet, “lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi”
la partea cu “ne-ajuta si mama” permiteti-mi sa adaug “pai daca va cresteam eu pe voi (eu si sora-mea) asa cum il cresti tu pa asta micu, eram si eu cocoana . pe vremuri nu erau pempars, ulei de baie, lotiuni pentru copii etc…. fierbem mama scutecele, spalam la mana, etc etc etc” si daca indraznesti sa te ridici sa pleci, sau sa lasi capul in jos “”asa mama, nu ma asculta, asta e recunostinta ca am chinuit cu tine… etc etc etc…””
P.S. “nefericita e sora-mea. ea are copil, ea suporta. eu doar ascult din cealalta camera la o bere cu cumnatu si ne hlizim.
tind sa fiu de acord cu toate comentariile, s-o fi întâmplat ceva
S-or fi pus scaunele pe masă? S-a zis că asta-i ultima comandă?
Mai erau alea:
Ia sa vedeti ce poezie stie – zi-o mama p’aia cu catelu’!
Stie engleza de rupe, da are aia ceva cu el!
Aaaa al meu face la oala de la 5 luni, merge de la 7 si face logaritmi de la 3 ani!
Face pian, engleza, fotbal, dansuri – nu are timp de loc saracu’!
@Ramses3,
M-ai auzit cântând sau de ce?
@Eftimie,
Te-ai uitat şi-n spam? :))
@Serban: Doamne cata dreptate ai (ma refer la primul comentariu in special :)) )
Dupa un text din asta ce declanseaza atatea amintiri dureroase, ma simt ciudat, agitat.
Sa scrie numai Pirca, dupa lecturarea textelor lui dorm ca un copil.
“Ne-am gândit să mai facem unul”!
eu i-am intrebat pe parintii mei.
– de ce n-am si eu frati, cum au ceilalti copii de la bloc? toti au, numai eu n-am.
– pai noua ne ajungi tu! a zis tata, razand (sotto-voce, strabunica mea care m-a crescut pana la 7 ani, a completat – ca ne mananci la toti sufletul, fetitza, drac impielitat ce esti – Doamne, iarta-ma! ca ma bagi talpa Iadului!)
avand auzul fin, eu am inregistrat ambele explicatii. deci, am plusat cu inca o intrebare.
– aha! deci sunt o pacoste, nuuu? sigur nu-s adoptata?(in secret, speram asta, ca-mi placuse Hector Malot.) ca asa s-ar explica multe!
– nuuu! cum sa crezi tu una ca asta? nu-ti spune maica-ta ori de cate ori faci prostii ca semeni cu mine, iar cand esti desteapta – ca semeni cu ea si cu familia ei? a zis tata.
– da, taticule! cu tine seaman eu cel mai mult!
– pai daca faci multe prostii! lasa ca-i mai bine sa semeni cu mine, decat cu inteligenta aia de bunica-ta! bietul socru-mmiu, ii plang de mila!
aici, inevitabil intervenea mama in discutie.
– ai zis ceva de mama! te-am auzit!
– am zis, e adevarat! dar am zis de bine! ca-i inteligenta, ca si tine, draga mea!
– nu te cred! tu nu vorbesti niciodata serios! te iei de familia mea! vezi ca ne certam!
tata – saracul- catre mine.
– acum vezi de ce ziceam ca ne ajungi tu! ca si cu tine pe cap si cu maica-ta si cu toata familia ei…cine sa mai vrea ceva in plus? mai taci odata din gura cu intrebarile tale! tu si cu soacra-mea vorbiti prea mult!(de mama nu cuteza sa zica nimic. abia dupa ce-au implinit 10 ani de casatorie, a mai prins curaj.)
ps daca nu era mister E. cu textul lui, aproape c-as fi uitat cat de mandru era tata de mine in copilarie. si cat de des o pomenea tata pe bunica materna. de bine, bineinteles. de cele mai multe ori – cand era mama prezenta. si cat de des il santajam eu pe tata ca-l raportez mamei cu diverse chestii pe care el nu dorea ca mama sa le stie.
scuze de lungimea comentariului, dar mister E. mi-a rascolit amintirile din copilarie. si mi-a provocat hohote de ras.
hait! am pus virgula intre subiect si predicat! scuze!
cred ca am mai comis si alte greseli!scuze!
@aisha
Auzi, de ce nu postezi tu pe DC? Ca Julius abia asteapta! Si ai talent! =))
P.S. Tine si un like!
@Dan1,
ce ironic esti! spre sarcastic! de parca eu chiar nu mi-as da seama singura ca n-am talent! la scris!
ps eu gratis nu fac nimic.
@aisha
Ai, chiar nu eram sarcastic!
da, povestea cu “al meu doarme toata noaptea” am auzit-o de la toti prietenii mei fara exceptie. care cum isi aducea odrasla acasa de la maternitate se simtea dator a doua zi sa imi spuna ca si el, parintele, dar mai ales ala micu’ a dormit bustean, neintors, opt ore pe ceas. m-am tot gandit ce pacate oi duce eu in spate de pustiul nostru ne-a trezit pana la doi ani jumatate noapte de noapte?
apoi, ideea ca orice cacacios care pune trei cuburi unul peste altul este vazut ca un Gaudi e in parte adevarata. in sensul ca o multime de pustiulici au stofa de superkid/ superman si, undeva, pe parcurs, habar n-am daca la gradi sau la scoala, se pierd, se uniformizeaza, ceea ce il facea deosebit de ceilalti dispare. nu’sh daca parintii, mediul sau ambele sunt de vina. ca acu’, daca tot veni vorba, i-ash lua gatutzu’ doamnei invatatoare ca ma tot bate la cap ca pustiulica al meu de sapte ani scrie urat. dar tuta tutelor nu vede ca pustiulica face operatii cu numere negative. si la trei ani spunea; bine, bine, de la zero in sus am inteles ca sunt cifre si numere. dar de la zero in jos ce e? geniu, nu? :))
@Xtina
Da’ de energia neagra n-a intrebat nimicuţa-nimicuţa?
@Dan1:
sau de teoria coardelor?
de fapt, mai bine, teoria stringurilor că altfel cine ştie cum se interpretează…
şi iar suntem ameninţaţi cu conturile
intrebare catre parinti: cine schimba pemparsu? ca de cum ala micu lua o mimica asa…. cum ar fi ca se gandea el profund la greutatile vietii, cumnatu isi aducea aminte ca tre sa repare ceva la masina.
Da foarte frumos, mi-a placut tare mult expresia ,,centura neagra in crescut copii” mi-o imaginam deja pe experta in chimonou avand in fiecare brat cate un copil.
@dodel
Cum spunea si Eftimie, intr-un alt articol remarcabil: pacat ca nu se mai fabrica Dacii 1300, o multime de barbati se plictisesc, ca nu mai au ce sa surubareasca! =))
Deci ca mama de 2 bucati gen “Singur acasa”, reclame la Durex, etc, propun executia publica a parintilor cu plozi care:
1. Dorm noaptea singuri / fara sa se trezeasca de vreo 15 ori
2. Fac singuri la olita cam de cand s-au nascut
3. Nu fac istericale, stau ca niste legume toata ziua in patul / camera lor
4. Cand li se spune “nu fa asta” chiar asculta
Eu am fost cinstita in privinta somnului copilului.Chiar si acum, cand cineva imi spune ca al lui e linistit si doarme,eu spun:”Patru luni n-am dormit nici ziua ,nici noaptea”,si vad cum se schimba la fata parintele cu asa un copil linistit!Cred ca era energic rau copilul meu,dar ii pot linisti pe parintii de copii mici:energia dispare odata cu anii,iar atunci cand ar trebui sa faca diverse treburi nu mai au deloc!
@eftimie – ei, esti inca subjugat de magia sarbatorilor, sunt sigura ca-ti revii tu.. :))
@aisha: bun, bun, bun textul! Placut mult!;)
ba, sunteti cu totii niste nesuferiti! Eu cand spun ca fiica-mea e cea mai mistoaca, e cea mai mistoaca, da?! :))
De aia zic ca acest ghid de buzunar nici nu are, nici nu face (cu sensul de: a produce/a raspandi/a genera :D) sens! :))
Delia, n-ai înţeles, postul se referea la părinţi, nu la copii. Si nu se adresa nici părinţilor, ci altora care sunt chinuiţi de parinţii care-şi laudă cu sârg copiii.
Ba, de fapt, Delia, acest post se adreseaza numai CELORLALTI parinti. :))
Dupa aceasta micuta adnotare adusa de tine, N.A., ma pot duce linistita la un somnic. Acum, as putea spune ca textul este genial rotunjit, intregit si indragit chiar si de mine! :))
Cred ca faza cu “doarme toata noaptea neintors” e spusa de parinti care in facultate ziceau “nu am invatat la examenul asta, doar m-am uitat o data peste cursuri”.
Eu nu inteleg de ce toata lumea, in preajma unor copii, dar mai ales in preajma unor noi nascuti, trebuie sa inceapa sa se strambe si sa se scalambaie, sa vorbeasca pe un ton stricat.
Te uiti la oameni in toata firea, mari cat malu, vorbind cu vocile alea…
Eu nu pot fratica sa fac asa, nu imi vine.
Mai si speculez asa, ca se uita copilu la mine si o zice “i-a uite-l si pe asta ce tampit e”.
Nu stiu cine se plangea mai sus, de scris urat…
Asa e draga, in sistemul nostru unde fiecare face aceleasi lucruri indiferent de abilitati si de aptitudini si de dotari native…
Eu nu zic ca nu tre sa aiba toti o baza, dar mai lasa naibi orele obligatorii pentru toti sic reaza optionale.
Ma chinuia pe mine unu la muzica in scoala, de in clasa intai am luat locul doi fiindca am avut media 9 la muzica.
Un alt coleg saracu, si mai oropsit, a luat locul 3 ca a avut 8 la lucru manual si 9 la muzica.
Noi eram aia, inaptii clasei.
In schimb, pe locul intai, toate pramatiile, care au luat locul I doar in anul ala.
Eu ca sa scap de aceasta corvoada, marturisesc sincer ca i-am dat spaga profului de muzica ca sa ma lase dracu in pace cu materia lui.
Adica am 10 la 15 materii pe linie si vi tu si pui 9 la muzica, pai ce sa fac vericule daca asa vruse natura sa rag ca un magar si dupa 3 pahare de wisikey sa grohai ca un porc.
Alta caracteristica pe care am urat-o tare a fost ora de religie.
Ma puneau aia sa invat rugaciuni pe dinafara si imi dadea note ca stiu rugaciunea lu nu stiu cine.
Hai frate, ma lesi?
Deci draga mea te inteleg bine si ai dreptate, din pacate in sistemul nostru de aici (chiar si in ala vechi mult laudat de generatia anterioara) talentele se pierd si toata lumea este plafonata la un nivel. Dar suntem mandrii ma, ca avem cultura generala.
In general parintii simt nevoia sa puna in copil/copii toate chestiile alea care i-ar face pe ei niste parinti exceptionali, vinovati de inteligenta, creativitatea, cumintenia, spirtualitatea etc etc (adaugati si voi) cu care l-au putut inzestra pe micul plod. Iti dai seama ca tu ca parinte responsabil ce esti nu poti sa recunosti ca odorul e un mic cacacios, linge jucarelele de pe covor si oracaie 16 de ore din 24. 😀
Eu l-am testat pe-al meu daca i-e dor de gradi, dupa vacanta.
Si, zic io,( profa si pe jumate psiholog): Asa-i ca abia astepti sa mergi sa-i vezi pe copii? Ai colege si colegi asa de draguti, de cate ori vine mama sa te ia, lucrati cu totii, desenati, decupati, construiti din cuburi, sunt la gradi copii foarte draguti!
Si copilul, sociabil ca si mine (ca doar de aia ma hlizesc singura pe DC dimineata devreme!): Asta demonstreaza ca sunt HARNICI!
@Eftimie
Scolile speciale sunt pentru cei cu deficiente, nu-i recomandabil sa sfatuiesti vreun parinte sa-si duca acolo copilul!!!:D