Suuuper!

cred ca roti d-astea-mi lipseau la masina.

😀 Mda, tipic 😀

Oda inginerilor constructori

Pe strada Toamnei, unde,
Pomii-si scuturau povara,
Locuia o cuconita
Blonda si frumoasa -Clara!

Avea trup de crin si gura
Rosie ca o muscata,
Sanii, doua crizanteme
Si era si maritata.

Sotul ei, Avram Barbulea,
Voiajor prin toata tara ,
Pleca luni de dimineata
Si venea sambata seara.

Astfel ca, in alte zile,
Clara dulce , dragastoasa,
Marti si joi, sa se distreze,
Ma primea pe mine-n casa.

Ii citeam poeme, versuri,
Ma-mbatam de glasul ei,
Ne spuneam povesti, si-n urma
Petreceam, ca de-obicei.

Casa-n care dragei mele
Ii fusese scris sa sada,
Avea doua-apartamente
Cu balcoanele spre strada.

Jos, in gang, urcai o scara,
Care-asa, din construire,
Nu avea alta intrare,
Nu avea alta iesire.

Iar alaturi, statea Sprinta
Cu barbatul sau, Haim Malne,
Care-avea tot astfel casa
Si tot astfel de balcoane.

Nimeni, nimeni, numai scara
Luminata de un bec,
Ma stia cand vin la Clara,
Mai ales, stia cand plec.

Vremea-si impletea cununa
Si destinul priveghea,
Sa gustam din fericirea
Dragostei, si eu si ea.

Da-ntr-o noapte violenta,
Cand cu draga ma distram,
Se-auzira pasi pe scara
Si ea-mi spune: – Vine-Avram!

Ma imbrac in fuga, fulger,
Vinovat ca un borfas
Si deschid in graba usa
Si-mi dau drumu-n balconas.

Doamne, Tu, care scapat-ai
De la jertfa pe Isac,
Fa si-acuma o minune
Si ma-nvata ce sa fac?

Si precaut, fara voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Si-ntr-o clipa sunt alaturi,
In balconul celalalt.

Situatia e grava,
Simt in creier un ciclon,
Ce ma fac daca vecinul
Ma gaseste in balcon?!

Sa sar jos, cu neputinta!
Trotuarul e departe,
Simt in cerebel o lupta
Si pe viata, si pe moarte!

Si de-odata se deschide
Usa-ntr-un moment fatal,
Si-n chenarul ei apare
Sotul Clarei, personal!

Eu inghet si gura-mi muta
Nici o soapta nu indruga!
Si ridic in semn de spaima
Bratele, in semn de ruga…

Pe cand el, vazandu-mi halul,
Ca sa-mi crute umilinta,
A dedus fara-ndoiala
Ca am fost surprins la Sprinta.

Si intelegand din semne
Ca-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mana sa sar iarasi
In balconu-n care-am fost!

A deschis cu grija usa ,
Nici un zvon sa n-o alarme
Si, cu patos i-a spus Clarei,
Care se facea ca doarme:

– Nu ti-am spus eu, Clara draga,
Cum ca Sprinta-i o stricata?
Uite de-unde are blana,
Skong, cu care-i imbracata!

Vino-ncoa, poete draga
Si iti jur pe Dumnezeu,
Ca n-o sa ne stie nimeni,
Nici sotia, nici chiar eu!

M-a condus de mana vesel,
Iara eu priveam cuminte,
Trupul Clarei, strans in brate
Cu o ora inainte.

Si cand m-am vazut in strada,
M-am rugat, c-asa mi-e firea,
Sa traiasca inginerul
Care-a construit cladirea!

Fiindca ce faceam eu daca,
Ma pastea un ghinion,
Si aceasta casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!

ca sa trecem cu vederea peste faptul ca prima creatie a unui inginer a fost un esec total: femeia :D… dar experimentele premargatoare au fost un mare succes 😉

@Andryusha,
Domnul în cauză a lăudat inginerul constructor, nu arhitectul! 😛

@V3ntoR,
La fel de bine se putea numi “Odă lui Avram Barbulea”, un domn foarte înţelegător şi cumsecade =))

@sebra
Tu ai desenat scris asta? =))
(desi pare clar Ion Pribeagu :)))

Vă mulţumesc pentru acest filmuleţ.
Am văzut la Sarmisegetuza o grămadă de roţi de-astea mari de piatră şi totdeauna m-am întrebat la ce le trebuiau.
M-aţi luminat, de acum încep să-i apreciez mult pe strămoşii nostri, dacii.

Buna si apa asta la ceva!
Da’ la sticla de sticla nu inventasera? Ca-i vad mai ecologisti ashea, de-aia ma-ntreb!
Si Volvic-ul asta, sa fi fost el mai bun ca Bilbor-ul nostru?!

Off-topic: Sebra, respect! =))
I-ai facut pe toti arhitectii si inginerii cu poezia! =))
Si pe poetii si pe doctorii si pe academicienii!
Pe toti i-ai facut sau, ma rog, cine i-a facut de unde ai imprumutat tu! =))

barbatul tot barbat ramane… 🙂