NEWSFLASH cu Mona Lisa şi oamenii de ştiinţă italieni! |
La început de săptămână, cercetătorii italieni n-au vrut să fie mai prejos decât colegii lor americani şi au ieşit şi ei pe Realitatea.net cu o descoperire extraordinară: adevăratul cod al lui da Vinci ar fi ascuns in ochii Giocondei.
Un om de ştiinţă italian, pe numele său Silvano Vincenti (pe Realitatea o să vedeţi că-l cheamă Vincetti, că în fond ce contează o litera, e ca diferenţa dintre a spune că editorii Realităţii sunt cretini sau că sunt creştini) susţine că Leonardo da Vinci ar fi pictat în ochii Mona Lisei litere şi cifre minuscule, care pot fi citite doar cu ajutorul unei tehnologii optice speciale (lupă). Potrivit lui Vincenti, în ochiul drept ar fi literele LV iar în cel stâng CE sau B sau 72 sau L2 – caligrafia trebuie că nu era punctul forte al lui Leonardo.
Desigur, ar mai fi câteva ipoteze. De pildă, ştim că da Vinci era un tip simpatic, de aceea s-ar putea să fi pictat în ochiul stâng al Giocondei un
, ca să-i înveselească pe savanţii care-l vor descoperi secole mai târziu. La fel, cum ştim că nu-i plăceau femeile, poate că a desenat de fapt nişte simboluri ale dolarului ($), cum văzuse prin desenele animate, ca să arate că femeile sunt nişte fiinţe materialiste. La fel de posibil e să-şi fi notat ceva ce nu vroia să uite, de exemplu “luat brânză, plătit întreţinerea”. Sau, în fond, n-ar fi exclus ca Vincenti să fi citit corect şi în ochiul drept al faimoasei Mona Lisa să scrie chiar CE, indicând că tabloul este conform cu standardele Uniunii Europene privind siguranţa şi sănătatea consumatorului şi nici nu poluează mediul.

Twitter
Facebook





13 Decembrie 2010 la 5:09 pm
Eu cred ca Leonardo a scris in ochii Monei Lisa: “Cand va bate vantul/Prin muntii Carpati/Sa-ti aduci aminte Silvano/Ca sunteti niste fraieri, bah!”
13 Decembrie 2010 la 5:13 pm
astia nu stiu ce traznaie sa mai scoata, sa mor io
cred ca deja Da Vinci face tumbe prin mormant 
13 Decembrie 2010 la 5:16 pm
Eu cred ca DaVinci a ramas fara panza si a pictat Mona Lisa pe notitele care le-a luat la cursrile de matematica din facultate.
13 Decembrie 2010 la 5:20 pm
poate a tinut la realism si a pictat reflexia de la telefonu pe care se juca de plictiseala femeia.
13 Decembrie 2010 la 5:27 pm
Prin ochii lu’ Gioconda
Adesea am cetit.
Mă cunoşteau savanţii toţi,
Doar io ştiam că-s un scrântit.
13 Decembrie 2010 la 5:30 pm
Hmmm, eu cred totusi ca e ecuatia complexitatii inefabilului artei in dezvoltarea orientarii sexuale
13 Decembrie 2010 la 5:33 pm
Cine e Gioconda, una din femeile cu burta din articolul anterior?
13 Decembrie 2010 la 5:46 pm
Oare cine l-a lasat pe omul de stiinta italian, sa se apropie de tablou? E deja celebra ura italienilor fata de francezi, pe motiv ca operele lor magistrale si-au gasit locul pe peretii Luvrului, ca de aia au si incercat sa le fure de-a lungul vremii. Si, la cat a fost de bombardat cu raze speciale, tabloul, de s-a stabilit de cate ori a fost restaurat, abia acum a vazut italianul ca in ochi s-a scris codul? Daca, totusi initialele astea apar , sunt ale lui Leonardo (LV)si ale iubitului lui (CE), un fel de Mimi + Nelu = Love
13 Decembrie 2010 la 5:59 pm
Nu mai plange Leo,
Plansul e de forma,
Mona nu-i pictata,
Mona se transforma.
mereu m-am intrebat ce tot reprezinta rahatul ala de tablou ca sa starneasca atata rumoare .
13 Decembrie 2010 la 6:07 pm
Rezolva enigma Brad Pitt si Matt Damon in Ocean”s 15 …aaaaa si George Cloney (na ca era sa-l uit, ma gandeam ca si-a bagat repede actele de pensionare inainte sa publice Boc masurile de (intrare) iesire din criza
13 Decembrie 2010 la 6:42 pm
Daca o picta Rubens pe Gioconda o facea de 200 de k
13 Decembrie 2010 la 7:15 pm
Jules e invidios ca n-a descoperit el asta….
13 Decembrie 2010 la 8:35 pm
in ochii umflatei e de fapt adresa din berceni unde gasesti rosii ieftine
14 Decembrie 2010 la 1:15 am
@Dlgisport: da’ ce, ti se pare ca-i vreo filiforma anemica?

Asa-i mistoc, sa aiba misterul amploare si adancime.
Imagineaza-ti ca la astea uscative, totu-i subtirel si transparent.
Si ioc mister!
14 Decembrie 2010 la 9:40 am
io Lungu Victor sa fiu in ochii lu’ fata aia? hmm!
14 Decembrie 2010 la 10:22 am
eu totusi cred ca Nenea Leonardo nu a avut atatea mistere in cap cate au baietii astia… creca nici macar fan filme politiste nu era!!!
15 Decembrie 2010 la 8:33 pm
[...] NEWSFLASH cu Mona Lisa şi oamenii de ştiinţă italieni! » Daily … AKPC_IDS += "10544,";Popularity: unranked [?] Greselile istoriei lumii Categorized under: social. Tagged with: de ce urasc italienii pe romani, foamea din italia, nationalistii italieni, ura italienilor. Powered by Derscanu'Blog and Numarul1 [...]
7 Martie 2011 la 10:42 pm
[...] NEWSFLASH cu Mona Lisa şi oamenii de ştiinţă italieni! » Daily … [...]