Evenimentul zilei de ieri

14 decembrie 1824: Se naşte Puvis de Chavannes, pictor simbolist însurat cu o moldoveancă

Radu Pircă

După cum v-aţi obişnuit deja la Evenimentul zilei de ieri, când n-am timp (adică chef) de scris bag câte un compozitor (multe clipuri, puţin text) sau pictor (e cu poze). Ei, şi azi e una dintre zilele alea, aşa că îl avem pe Puvis de Chavannes şi nu zborul fraţilor Montgolfier sau sfârşitul invaziei franceze în Rusia (chiar dacă habar nu ştiţi boabă de istorie, sunt convins că vă puteţi imagina cum s-a încheiat).

Născut la Lyon, Pierre Puvis de Chavannes descindea, ca tot francezul, dintr-o familie nobilă. Cum însă odată cu Revoluţia dispăruse complet şi feudalismul, perspectiva de a-şi dedica viaţa jefuirii ţăranilor amărâţi şi căsăpii altor nobili nu mai era tocmai de actualitate. Aşa că Puvis a încercat iniţial să se facă inginer de mine, apoi avocat, şi în fine s-a decis pentru pictură, spre bucuria părinţilor – cum să nu te bucuri când afli că fiu-tău vrea să devină practic muritor de foame?

Puvis început prin a studia cu Delacroix şi cu mai mulţi pictori de mâna a doua de la care nu avea nimic de învăţat. Cu ultimul său profesor, un anume Couture, faimos pentru compoziţii maiestuoase cu personaje istorice arătând a culturişti, s-a certat groaznic atunci când a încercat să-i impună să picteze carnea personajelor într-o anumită culoare, pe care Couture o considera singura potrivită (o nuanţă de roz scârbos, judecând după tablourile sale). “Dumitale chiar în culoarea asta vezi oamenii?” a răcnit la el Puvis şi dus a fost.

În anii care au urmat, Puvis a organizat un grup de pictori cu idei similare, toţi certaţi cu maeştrii epocii şi cu publicul, care refuza să le cumpere lucrările (foto: Munca, terminată în 1863, ar fi făcut deliciul criticilor socialişti şi chiar şi naţional-socialişti). Şi nu-i de mirare: atunci când deschizi o istorie ilustrată a picturii (sau mergi la Orsay), Puvis de Chavannes e unul acei artişti care-ţi sar în ochi pentru că nu-ţi dai seama ce vor de la tine. Pictura lui nu te dă pe spate prin frumuseţe, prin inovaţie ori prin abilitatea de a surprinde realitatea; în schimb, chiar dacă te poate fascina prin aerul ei nepământesc, îţi dă şi un sentiment de jenă, lăsându-te cu senzaţia că pictorul ştie sau înţelege mai multe decât tine, privitorul. Chiar şi snobul scriitor şi critic J.-K. Huysmans, altminteri mare amator de ciudăţenii, era de părere că “Puvis e un mare artist, dar a lungit prea multă o ciorbă de care eram deja sătui. S-a specializat în sublim; în toate tablourile sale oameni cu oase care le ies prin piele, aşezaţi artificial în mici grupuri, stau de parcă ar avea un băţ în fund iar artistul se consideră absolvit de răspunderea de a le da un colorit cât de cât natural.” Adevărul e că dacă ne uităm la cel mai celebru tablou al lui Puvis, Bietul pescar (foto jos), cam aşa e…

Evident, nu asta a fost intenţia lui Puvis de Chavannes. El vroia să reinventeze pictura decorativă a secolului al XIX-lea inspirându-se din arta dinaintea exceselor de muşchi ale Renaşterii pentru a crea opere simple şi clare, care să transmită mesaje uşor de înţeles pentru orice privitor, la fel ca frescele din catedralele medievale. Rezultatul a fost exact opusului: arta lui Puvis pare ţeapănă, simplistă ca stil şi complet ezoterică pentru privitorul care nu ştie exact ce a avut artistul în cap (de asta e şi catalogat adesea drept simbolist, o categorie unde intră cam orice pictor la tablourile căruia te scarpini în cap uşor nelămurit). Cu toate acestea (sau poate tocmai din cauza asta), pe la 40 de ani Puvis de Chavannes a început brusc să fie apreciat de snobi şi de critică. În 1865 a expus o compoziţie monumentală, intitulată “Ave Picardia Nutrix” (o puteţi vedea mai sus, dar nu sunt sigur că vreţi neapărat) cu care i-a cucerit pe criticii şi amatorii de artă francezi, morţi după asemenea fresce imense (nu pot decât presupune că varul avea preţuri astronomice, din moment ce preferau să-şi acopere pereţii cu aşa ceva). În curând, comenzile au început să curgă – enormele sale fresce decorative împodobesc, pe lângă primăriile din vreo duzină de oraşe franceze, Sorbona şi Pantheonul din Paris (foto: Sfânta Genoveva), dar şi Biblioteca Publică din Boston, unde a pictat alegorii ale electricităţii şi biochimiei inspirate din arta Evului Mediu (chiar nu cred că aici îşi mai are rostul  o poantă).

Banii nu au mai fost nici ei o problemă, mai ales după ce a cunoscut-o pe Maria Cantacuzino, fiica unui mare boier din Iaşi. În tinereţe e paşoptistă înfocată, Maria a fost muza (nu vreau să insinuez nimic porcos, să ştiţi) lui Alecsandri şi Bălcescu. A plecat apoi în Franţa, unde a rămas tot muză, dar la alt nivel: Victor Hugo (pentru scurt timp, ăsta era însurat şi nu prea-l lăsa nevasta la muze),Theophile Gautier, pictorul Théodore Chassériau şi, în fine, Puvis, cu care s-a şi căsătorit în 1897. Maria (care era şi mătuşa lui Theodor Pallady) este cea reprezentată sub chipul Sfintei Genoveva în Pantheon şi o puteţi vedea mai bine ]n dreapta, într-un portret de bătrâneţe. La un an după această căsătorie tardivă (ambii miri aveau peste 70 de ani), Puvis a fost însă lovit de un automobil – ceea ce pe atunci trebuie că era chiar mai puţin probabil decât să fii lovit de un meteorit. A murit pe 24 octombrie 1898 şi e în general uitat chiar şi de majoritatea iubitorilor de artă, din fericire pentru artişti precum Sabin Bălaşa, care îi pot jefui opera în voia inimii (foto – cred că S. B. ţine o poză cu fresca asta în buletin, pentru cazurile când ar avea nevoie de inspiraţie).

Share:

18 comments

  1. ionut 14 December, 2010 at 12:47

    felicitari.
    m-am hotarat:il votez pe Pirca presedinte la urmatoarele alegeri libere:)
    ca el stie 😀

  2. RoseN 14 December, 2010 at 12:57

    Wow, ce de oameni despuiati, cu asa ceva musai musai faci trafic 😀

  3. Dan1 14 December, 2010 at 13:13

    Habar n-avem! E Rusia sub ocupatie franceza? =))

  4. ionut 14 December, 2010 at 13:20

    @Dan1
    francezii auzira ca rusii au femei frumoase iar rusii spera sa ia asa pe furis din aurul ala de pe versai’ si de pe alelalte case mai mari .
    fu cam de comun acord , nu trebuira sa se lupte 🙂

  5. anndryusha 14 December, 2010 at 13:28

    A stat cam mult textul ăsta în draft fiindcă, după ştiinţa mea, S.B. fuse şi se cam mai duse… :))

  6. miki 14 December, 2010 at 13:32

    SB nu mai are buletin, ci doar o cruce de lemn vopsita in albastru.
    Aaa, si acu locuieste la “Eternitatea”. Cimitirul. Din Iasi.

  7. Pirca 14 December, 2010 at 13:33

    @anndryusha
    Chiar nu ştiam, mi-ai făcut ziua mai frumoasă. Mai ai din ăştia? Nu-mi zi că şi Păunescu înfulecă acum cu îngerii şi eu habar nu aveam.

  8. anndryusha 14 December, 2010 at 13:34

    În altă ordine de idei, mie-mi plac picturile. Pescarul parcă e făcut în Google Sketchup, dacă înţegeţi ce vreau să zic… =))

  9. Dan1 14 December, 2010 at 13:34

    @Pirca
    Cu Leslie Nielsen! =))
    @anndryusha
    Pescarul trebuia sa aiba si el acolo niste scule, lansete, rubesiana, rod-pod… Nu asa, cu mana-n c**, asteapta sa prinda ceva.

  10. anndryusha 14 December, 2010 at 13:36

    @Pirca: personal, am credinţa că îngerii au gusturi mai bune… vis-a-vis de persoanele alături de care obişnuiesc să-nfulece… =))

  11. anndryusha 14 December, 2010 at 13:38

    @Dan1: Păi, tu de ce crezi că e aşa de resemnat? Dacă deşteptul ăla de pictor a uitat să i le deseneze… =)) =))

  12. dr.Lecter 14 December, 2010 at 13:40

    Despre cum s-a sfarsit invazia franceza in Rusia, nici nu trebuie sa stim; e suficient sa alaturam poza lui Sarcoţăi, de cea a lui Putin, nu mai zic de faptul ca primul isi doreste din tot sufletul un Iliuşin ca al ţarului, dar n-o să-l aiba, ever!
    Aia s-a maritat la 7o de ani? o gasise pe un sait de horny granny?

  13. Dan1 14 December, 2010 at 13:55

    A, Pirca, inca o intrebare pertinenta: ce inseamna “Ave Picardia Nutrix”? Avea capitanul Picard nutrii? =))

  14. lucius fascius 14 December, 2010 at 14:14

    Radeti voi de francezi, dar sunt autorii celei mai bestiale colonizari din istoria colonizarilor. Atat au invadat Africa pana cand au devenit ei invadati, doar ca acum nu mai sunt la moda marsurile prin Paris (revolta tinerilor maghrebieni de acu vreo 3 ani se pune?)
    Cat despre S.B. acum poate ii face un portret Elenei prin ceruri si Leslie Nielsen il parodiaza pe Dumnezeu cu EL de fata 😉

  15. aisha 14 December, 2010 at 14:37

    urata rau de tot maria aia. doar funda de satin e frumoasa si mai salveaza imaginea deplorabila care ne agreseaza retina…parca seamana cu andreea marin b. varianta old.
    ps am vazut ieri niste imagini-un reportaj cu a.m.b.-avea bunditza si era coafata in stilul anilor 60-70- si am ras. tot a moldavian girl si ea, ca si maria asta, tot muza si ea pt. sotul ei…wow! cate similitudini!!!

  16. silavaracald 14 December, 2010 at 14:44

    Răi mai sunteți! Mă refer la chestia cu Bălașa… Da, sunteți răi, că mi-ați furat poanta! :))

  17. mifty 14 December, 2010 at 16:26

    Pirquee, 2 întrebări mici şi înguste:

    1. Eşti sigur că nu-l chema “Pubis”, că io aşa am citit prima oară???
    2. Eşti sigur că n-ai vre-o rubrică de artă, ceva, prin dilema, veche, 9, ce-o fi… că numai acolo se mai aud căscături cu poftă (în redacţia caţavencu e interzis să caşti… să nu se interpreteze ca o aluzie la umor… mă rog, şi lipsa de umor poate fi umoristică, nu?)???

  18. cosmin 14 December, 2010 at 21:10

    saracu. presupun c-ai vrut sa-ti bati joc de el in ultimul hal cand ai zis “banii n-au mai fost nci ei o problema dupa ce-a cunoscuta pe Maria Cantacuzino”. pentru ca asta a durat cam un an, ca dup-aia l-a lovit meteoritul :))
    tot e bine un an de stabilitate financiara din 70 de viata.
    pentru cinism te-as premia cu rosii ieftine, dar stiu c-o sa apreciezi mult mai mult niste calde si sincere felicitari 😀

Leave a reply