Julius

Un maidanez bucureștean, numele său e mai puţin important, se plimba pe la 11 seara pe străzi, cufundat în gânduri. La un moment dat, în timp ce trecea prin faţa unei șaormării deschise non-stop ce răspândea un miros aţâţător, maidanezului insomniac i-a tăiat calea o pisică neagră. “Hait, am pus-o! O să am ghinion”, a constatat el amar, renunţând să mai alerge după pisică din cauza faptului că de două zile nu reușise să mănânce mai nimic și nu era într-o formă fizică prea grozavă. Mirosul înnebunitor de şaorma, pisica neagră care îi tăiase calea, frigul pătrunzător de afară, toate acestea îi accentuau mizerabila stare sufletească în care se găsea. Şi, ca şi cum ceea ce îi era dat să îndure n-ar fi fost de ajuns, câinele nostru s-a pomenit, pe când traversa Calea 13 Septembrie, cu farurile unui Matiz în ochi.

“Da’ chiar că am ghinion”, şi-a spus el, realizând că Matizul care îl orbise cu farurile circula cu faza scurtă, deci nu prea era nimic de făcut.

Să-l părăsim acum pe câinele pieton şi să ne îndreptăm puţin atenţia asupra celui care conducea Matizul. Este folositor să ştim că, spre deosebire de pietoni, care au ghinion când le taie calea o pisică neagră, șoferii au ghinion atunci când le taie calea un câine. A fost și cazul șoferului aflat la volanul Matizului – imediat ce a văzut câinele, a tras de volan în dreapta şi s-a lovit de un taximetru, apoi de bordură și, în fine, de un pom.

Cât despre taximetrist, el a știut că o să aibă ghinion în momentul în care a văzut că un Matiz îi taie calea.

Târziu în noapte, agentul constatator P. încerca să stabilească vinovăţiile în acest complicat accident rutier, fără a bănui nici un moment că totul pornise de la o pisică neagră.

Adevăratul vinovat se sustrăgea rigorilor legii lingându-şi blana sub un burlan.

Share:

19 comments

  1. alin maramu" 5 October, 2010 at 08:27

    pai ce ii pasa pisicii, si dac primeste condamnare pe viata, nu-i bai, ii mai raman 8 vieti :))

  2. alin maramu" 5 October, 2010 at 08:28

    hehehe

  3. Dan1 5 October, 2010 at 09:06

    Cuuum? Un accident rutier in lant fara sa fie pe fondul consumului de alcool, al vitezei excesive, fara ca autoturismul sa fie furat cu numere de inmatriculare false? Cred ca trebuie rescris articolul, ca e cam banal. Macar a explodat ceva?

  4. asteris 5 October, 2010 at 09:41

    o javra ordinara!

  5. dc 5 October, 2010 at 09:42

    Sa nu-mi spuneti ca “agentul constatator P.” este, in timpul liber, cautator de rosii ieftine, ca nu cred in coincidente… 😀

  6. sebra 5 October, 2010 at 09:46

    Marele ghinionist a fost pomul :))

  7. Ion Stoica 5 October, 2010 at 11:03

    Eu zic ca soferul matizului nu a adaptat viteza la conditiile meteo si mai ales, nu a redus viteza pana la limita evitarii oricarui pericol. Restul, puteti uita.

  8. Vlad 5 October, 2010 at 11:25

    e o poveste mai veche nu? pentru ca in momentul de fata ca sa vina la fata locului un agent(de orice fel) trebuie sa ajunga si cineva implicat in accident pe la spital…

  9. argy 5 October, 2010 at 11:27

    pai 90 la suta din accidente se intampla din cauza unei pisi , ori taie calea cuiva , ori merge prea decoltata pe strada si timpul in care capul revine in pozitia initiala e prea lung pentru a mai putea evita accidentul , fie e pe scaunul soferului si incurca pedala de frana cu pedala de acceleratie , fie e pe scaunul din dreapta si te cicaleste la cap .

  10. Dan C 5 October, 2010 at 13:19

    sa scrie altcineva care stie exact ce s-a intamplat, asa n-are nici un sens.

  11. N.A. 5 October, 2010 at 14:09

    Cine zice, dom’le, ca nu e important numele maidanezului, eu vreau sa-i stiu numele, poate e bietul Costica, din curtea blocului, ca tot lipseste de ceva vreme… Sa stiu daca-l mai astept cu oasele alea…

  12. Oana 5 October, 2010 at 14:39

    Sunt sanse ca si pisicii sa-i fi taiat calea un soarece.Si poate si soarecelui i s-a taiat de la atata branza din partea lui frate-su’.
    Insa, daca e sa-l citez pe Groucho Marx as spune ca “daca o pisica neagra iti taie calea inseamna ca acea pisica se duce undeva”.

  13. JULIUS 5 October, 2010 at 14:48

    @oana: avea dreptate omul.

  14. Laura 5 October, 2010 at 14:56

    Eu zic ca Puiul este de vina. Cum care pui? Ala din care era facuta saorma cu miros innebunitor!

  15. Dan1 5 October, 2010 at 15:04

    @Laura
    Sau poate chiar familia Puiu =))

  16. Cougar 5 October, 2010 at 15:38

    “să aibe”? really, julică?

  17. M3bis 5 October, 2010 at 16:02

    @Cougar
    Lasă-l, bre, că e bucureştean şi el de-acum.

  18. Dan 5 October, 2010 at 20:05

    LOL
    Clasic, de colectie.
    Sa traiesti Julius, sa te vad tradus in ceha peste 100 de ani.

  19. Yas 10 October, 2010 at 12:53

    :))

Leave a reply