Radu Pircă

Într-un sat cu nume pitoresc din județul Neamț, Constantin B. era cunoscut drept un bătrân bețiv și nu foarte gospodar. În această din urmă privința asta vina nu-i neapărat a lui, fiindcă dacă ați încercat vreodată să faceți treabă în gospodărie după 10-12 beri știți că nu-i așa ușor și că în general e bine să aveți numărul SMURD-ului la îndemână.

Lui Constantin îi era oarecum rușine că trăiește în Neamț și nu-n Vaslui, fiindcă pe el mai degrabă l-ar fi atras cultura și obiceiurile acestui din urmă județ. O altă supărare a sa era că avea două nurori. Supărare – o dată pentru că cele două spurcate își împiedicau soții să devină și ei niște alcoolici de frunte cu care tatăl lor să se poată mândri iar în al doilea rând, pentru că împrumutaseră bani de la el și nu-i mai dăduseră înapoi. De fapt Constantin nu era așa sigur că nu cumva împrumutase el bani de la nurori – sau poate că de fapt banii îi dăduse unui vecin, să aibă de jân pe săptămâna aia. Dar, la fel ca și treaba în gospodărie, nici contabilitatea nu se amestecă foarte bine cu băutura.

Așa că, după ce s-a îmbătat strașnic, venerabilul patriarh a pus mâna – pe par, poate v-ați pripit să spuneți, dar v-am avertizat că suntem în Neamț, aici oamenii sunt mai avuți – pe pușcă. Arma de foc era deținută perfect legal, după cum au constatat polițiștii ulterior (să nu-mi ziceți că nu vă așteptați să apară și ei în această poveste). Acest fapt ne face să credem că în Moldova permisul port-armă se acordă un pic diferit de restul țării, probabil în urma unei întreceri de rezistență la băutură (practic, această procedură ar putea fi introdusă la eliberarea oricărui act în Moldova, reducându-se astfel birocrația).

”Hai cu mine!”, i-a spus Constantin nevesti-sii. ”Dar unde mergem, bărbate?” ”La cules de ghebe, proasto”, zise Constantin, în vreme ce-și lua cu el pușca. La vederea armei, femeia s-a convins că merg după ghebe și l-a urmat. S-au urcat în căruță (vedeți, dacă s-ar fi acordat și permisul de conducere așa cum sugeram mai sus, acum Constantin nu s-ar mai fi chinuit cu un vehicul cu tracțiune hipo) și au pornit spre casa nurorilor.

Pe drum, aburii alcoolului s-au mai împrăștiat din capul lui Constantin, spre marea sa bucurie, căci acum putea ochi mai bine. Tocmai atunci s-a întâmplat să-i iasă în cale nora cea mare. Constantin și-a pregătit pușca, dar brusc în cătare au apărut și cei doi nepoței. Bătrânului i s-a făcut milă, gândindu-se că după aia rămân orfani și trebuie el să-i crească și să împartă cu ei băutura. A lăsat jos pușca. Între timp, din motive care ne scapă, nora cea mare o luase la fugă, trăgându-și copii după ea. ”Poftim educație”, gândi respectabilul bătrân, ”să nu-i lase ea nici măcar să-și salute bunicul.”

Constantin își văzu mai departe de drum și curând ajunse la casa nurorii celei mici. Femeia ieși prietenoasă în prag, zâmbindu-i. Constantin îi zâmbi și el în vreme ce lua pușca din căruță și țintea cu grijă. Se dădu apoi jos să vadă ce a făcut și fu vizibil dezamăgit: nora încă mai trăia, ba chiar nici nu părea că pierduse prea mult sânge. ”Bă, ce alice mi-au vândut pungașii ăștia, că parcă-s de mămăligă”, bombăni bătrânul. ”Ia să mă uit dacă nu-or fi jucat dracii de copiii cu arma și n-or fi înfundat-o, ștrengarii”. Duse țeava puștii la ochi, să vadă mai bine ce e înăuntru, în vreme ce se juca cu degetul pe trăgaci, verificând dacă n-o fi naibii blocat.

Restul presupun că-l știți din desenele animate cu coiotul și struțul. Și, la fel ca și personajele de acolo, și nora și Constantin au supraviețuit. Peste 15 ani, când el o să fie eliberat, să mai intrați pe Daily Cotcodac, că mai mult ca sigur vom avea un update.

Dacă v-a plăcut acest text, pe lângă că sunteți cu siguranță sociopați, s-ar putea să vă mai placă și:

• Un ginere de coșmar
• Amputații, fracturi și înjunghieri de week-end
• Cumnatul sună întotdeauna de două ori