Promo: P. C. Ferrigni – Când plouă
Pentru că eu unul m-am săturat să aud ”dar nu e un text inedit în limba română, mai există o traducere apărută la editura Lumina Spiritului din Zalău în 1993” – sincer, chiar n-aveți nimic mai bun de făcut decât să pierdeți vremea verificându-mă? Nu găsiți prin casă o revistă cu femei goale sau cu sfaturi ortodoxe, ca să vă ocupați timpul? – , ca să nu mai apară deci asemenea acuzații, week-end-ul ăsta veți avea un autor suficient de obscur ca să nu fi fost tradus niciodată în română.
Piero Coccolutto Ferrigni s-a născut la Livorno în 1836 (știu că nu vă interesează, dar există o categorie de oameni care invariabil se interesează dacă nu cumva am încălcat copyright-ul, oameni pentru care din păcate Dante nu a rezervat o bolgie). A fost un copil-minune, după care, la vârsta maturității s-a transformat, cum era și firesc, într-o loază-minune. După o carieră eșuată (cu mare succes, se poate spune) în avocatură, a devenit revoluționar de profesie și a participat la răsturnarea Marelui Duce al Toscanei, la războiul împotriva austriecilor din 1859 ca secretar personal al lui Garibaldi, și la Expediția celor O Mie din 1860, unde a dat dovadă de reale calități de strateg, căzând rănit din prima ciocnire cu inamicul pentru a fi apoi detașat pe lângă Statul Major. Rămas fără războaie unde să ducă cafele și să facă copii după ordinele generalului, a fost nevoit să-și găsească un serviciu (da, tocmai se însurase. Cum ați ghicit?). Și fiindcă îi plăcea peste măsură de tare munca, s-a făcut jurnalist, scriind mult și despre orice subiect, de la ultimele noutăți de la Congresul Internațional de Medicină de la Florența până la pescuitul coralilor. Sub pseudonimul Yorick a produs o cantitate impresionantă de articole satirice, suficient de absurde și incoerente pentru a fi considerat de criticii literari unul din precursorii futurismului (deși personal l-aș considera mai degrabă părintele umorului scris după a șasea bere). În ultimii ani de viață, unui industriaș bogat i s-a făcut milă de el și l-a angajat ca secretar, ca să nu mai fie nevoit să-și câștige existența scriind texte cu poantă. A murit în 1895, habar nu am de ce, dar ceva îmi spune că nu de epuizare.
Asta veţi citi la Week-end-ul cultural de săptămâna asta – alături, desigur, de mult aşteptata recenzie a lui Eftimie la „Apolodor, un pinguin călător”.
PS: Puţină cultură găsiţi astăzi şi la vecina Simona Tache – un dialog (probabil) imaginar între Liiceanu şi Patapievici. Atenţie, nu e tradus în limba română.
”… să ducă cafele și să facă copii după ordinele generalului”.
Ah, de-asta s-a însurat imediat după aceea, să-i poată face din proprie inițiativă. ;))
“unul din precursorii futurismului”…
uffff… deci… practica turismul sexual??? 😕
mă aşteptam să ajung la “modelare”, da’ am zis că poate-poate!!! ;))
“(deși personal l-aș considera mai degrabă părintele umorului scris după a șasea bere)”. Pirca – te-am prins! Aici vorbesti de Eftimie! =))
Iar, dialogul
irefutabili… re… ma rog – stiti voi, dintre Liiceanu si Patapievici… stiam ca e un patibular care s-a legat de poporul nostru, da?@Slvc,
=)) Şi cafeaua tot din proprie iniţiativă! :))
Deci (sic!, ca cum ar veni, concluziv de la inceput) ia mai duce-ti-va voi sa cititi o carte mai interesanta, sa vizionati un film mai cerebral, folosind alte platforme decat DOS-ul si, in general, ia mai duceti-va, voi, sa va ocupati de pixeli, de luminatoare, de bancuri, de stiri, de copii (cei care-i aveti – SA VA TRAIASCA!), de mame, de tati, de familii.
Poate ca va simt lipsa (EI) si, la un moment dat (al istoriei, nu vreau sa zic care, ca ati zice, la pariu, ca-mi asum rolu’ de Mesia, de Jesus, de Hezus, de Allah, Mohamed, magistrala universala de date sau, doamne-feri, cine stie ce extraterestri, ori de vecina din cartier, cu greieri in dotare la mansarda logiei)- CEEA CE NU-MI STA IN CARACTER!:)))))
CONTINUARE…
Deci, ia mai duceti-va voi,la AIA LA (DE, dupa caz)CARE TINETI!, ca poate au nevoie de voi chiar acum si va striga, urla dupa ajutorul vostru (de mame, de tati, de fii, de fiice, dupa caz)si VOI, cu toata glagoria si omnipotenta (gandirii, instalatiilor, serverelor, mistocarelii, intromisiunii greieresti sau cartitaciocaresti, de-a dreptul, nu le veti veti putea rezolva cu un simplu :)) sau 😀 sau 😛
Bhai, mamelor! Bhai, tatilor! Bhai, oamenilor, care sunteti voi, oameni!
Ia, hai, pa! si …decat… pe subiecte cu adevarat interesante si fara pre-view, deja-vu sau online view sa mai merite statutul dvs, de oameni (mame, tati etc) sa aveti replica pertinenta, acida (ca voma, aia vazuta si…nevazuta, poate doar povestita!), deontologica (ca scarba, aia pe care v-o provoaca mucegaiul de la mansetele camasilor), dizidenta (ca aia pe care v-o provoaca vizionarea fiecarui act sexual de genul “women on top”), sa mai asertionati/achiesati, la o adica, in cunostinta de cauza.
Ca, in rest, in necunostinta, facand un mishto grandios (voi, nu eu, ca eu de-abia acum am aflat!) :)))), nu va poate interzice nimeni!
Doar copiii vostri, ma gandesc, cand vor afla ce faceati voi. Hahaind, la randul lor, cu gura pana la urechi, ca mamele si ca tatii lor, cand vor afla/vedea/asculta, ca…ce mishto era!
@Insignifianta
Cu alte cuvinte: poate noi avem treaba in alta parte si tu ne retii, nu? =))
@insignifianta,
Nu ne faci un rezumat la ce-ai vrut să spui? Mă mai strigă copiii…
Intii…citind biografia aia, am crezut ca e vorba de o recenzie de simbata la Edmondo de Amicis- deci, o sa avem Eftimie! Dupa aia, ajungind la “umorul de a sasea bere”, mi s-a intarit convingerea ca e vorba de Eftimie.
Apoi, cineva a murit.
Iar eu acum nu mai stiu: weekend-ul asta o sa avem o recenzie la Apolodor, la Ferrigni, sau la De Amicis? Si unde se tine priveghiul?
@Ina,
Nu te hazarda, o să avem Raeţchi :))
Nu va hazardati!
Doar traiti!
Dar traiti-o p-a voastra!
Dac-o aveti: viata, recenzia, autobiografia, coliva, fiica!
Daca-l aveti:rezumatul, priveghiul, week-end-ul, Apolodor-ul, fiul!
Daca nu le aveti pe astea, faceti-vi-le!
Si inregistrati-le, ca sa aveti la ce va uita, cand va veti plictisi de moarte.
Berea o dau eu.
Daca ma simt generoasa, s-ar putea sa primiti chiar un vin. Rosu.
Respect, Herta Muller!