Câtă cultură!

P. C. Ferrigni – Când plouă

Traducerea: Radu Pircă

Să presupunem – atunci când folosești expresia ”să presupunem” vrei de fapt să spui că ești perfect sigur de ceea ce urmează să afirmi și abia aștepți să pună dracu’ pe careva să exprime o opinie contrară – să presupunem deci că omul chiar ar fi un animal dotat cu rațiune.

Această originalitate ușor bizară, și anume că e o creatură rațională, nu umbrește cu nimic faptul că până la urmă omul este un animal.

Acum vă întreb eu: la ce e bună rațiunea, dacă nu ca să ne facă să ne luăm umbrela când plouă afară? Degeaba ne credem mai presus de toate celelalte făpturi și ne mândrim cu învățătura, știința, experiența, noblețea sau bogăția noastră; dacă ne prinde ploaia fără umbrelă ne transformăm pe loc în cea mai penibilă ființă posibilă.

Hai să fim cinstiți: specia umană e tare urâtă atunci când o privești printre picăturile de ploaie, în lumina rece și tristă a unei zile fără soare, sub cerul plumburiu pe care norii s-au așezat ca un capac pe oală. Oamenii au fețe lungi, pe care se citește ură neîmpăcată la adresa meteorologiei, urmare a fenomenului cunoscut sub denumirea științifică de ”apăraie”, ce are o influență atât de nefastă asupra coafurilor noi și încălțărilor vechi. Își văd bombănind de drum sub dușul continuu al burlanelor, țopăind printre băltoace cu fețe ceva mai sumbre decât cerul de deasupra lor, mormăind printre dinți înjurături care se aud ca și cum o oală ar bolborosi înainte să dea în foc. La fiecare colț de stradă, întâlnirea cu spițele unei umbrele, cu stropii de noroi aruncați în toate părțile de copitele unui cal sau cu apa murdară dintr-un șanț care pur și simplu nu a mai putut rezista atracției exercitate de prospețimea unei perechi curate de pantaloni, toate acestea îi provoacă victimei mai întâi o privire ucigătoare, apoi o contracție a mușchilor faciali care dovedește clar că descindem din maimuțe și, în fine, o serie de interjecții în surdină exprimând dorința absolut creștinească de a-și vedea aproapele legat la gura unei mitraliere.

Pentru un bun creștin nu există niciun dubiu că ploaia a apărut pe lume ca o pedeapsă pentru păcatele noastre. Sfânta Scriptură nu suflă o vorbă despre precipitații înainte de Potop. În acele vremuri putem presupune că sămânța încolțea în țarină și recoltele dădeau rod fără să aibă nevoie de ploaie. Adam, ne spune Biblia, a fost osândit de Creatorul său să-și crească ogorul cu sudoarea frunții sale, și acest tip primitiv de irigație se pare că era mai mult decât suficient în vremurile antediluviene.

Dar, când omenirea păcătoasă a atras asupra sa mânia divină, Creatorul, în nemărginita Lui milă, a decis să institutie o serie de pedepse dintre care cea mai măruntă, dacă ne luăm după Biblie, pare să fi fost moartea precedată de oareșcari torturi mai mărunte. Cu această ocazie trebuie că El a inventat și ploaia, care și-a făcut treaba din plin, după cum știm din povestea lui Noe.

Sincer, Potopul biblic mi s-a părut multă vreme unul dintre cele mai inexplicabile episoade ale Istoriei Sfinte. Geneza, de pildă, nu m-a surprins deloc; din partea Creatorului mă așteptam la așa ceva. Dar Potopul? Patruzeci de zile de ploaie fără întrerupere, până când întreaga specie umană se va îneca… Nu vi se pare totuși un exces de răzbunare hidraulică? Cred însă că lui Dumnezeu nici prin gând nu i-a trecut ceva atât de exagerat. O băiță generală de trei-patru zile trebuie că i s-a părut absolut suficientă pentru a scăpa lumea de păcătoși. Dar omul, supus acestei hidroterapii divine, a devenit atât de antipatic, de bombănitor, de odios, încât Atotputernicul nu s-a mai putut abține și a dat drumul apelor să spele Pământul de această făptură dezgustătoare.

Cel puțin, asta e explicația mea, și dacă vă place puteți să o folosiți ca pildă înțeleaptă de dat sărmanilor care cerșesc în fața bisericii, în loc de pomană. Iar dacă nu vă place, nu puteți totuși să spuneți că nu e perfect dogmatică sau că ar contrazice în vreun fel litera Bibliei.

[Aici Ferrigni se lansează într-o polologhie destul de plicticoasă, la care voi evita să vă expun și care mă face să cred că era plătit la numărul de pagini. Sărim direct la final.]

Spre deosebire de femei și de copii, care atunci când plouă preferă să stea în casă, bărbații își găsesc urgent ceva de făcut pe afară. Mulți dintre ei urăsc de moarte ploaia, și cu toate acestea o preferă nevestei. Un amic de-al meu are mereu scandal acasă din cauza absențelor prelungite, ce au apărut doar după o oarecare perioadă de fericire conjugală.

”Pe vremea când mă iubeai”, strigă la el doamna, ”nu te-ai mai fi dat dus de lângă mine. Acum te-ai spălat pe dinți, ți-ai pui pantofii și la revedere, nu te mai vede omul cu zilele!…”
”Normal”, răspunde soțul infractor, ”pe când eram doar iubiți, eram două persoane, pe când acum, când suntem soț și soție, suntem o singură făptură, trup și suflet.”
”Păi și cu atât mai mult…”
”Dimpotrivă, draga mea. Eu când sunt singur mă plictisesc, așa că ies la plimbare.”

Share:

10 comments

  1. M3bis 2 October, 2010 at 11:22

    Să presupunem că Julius te-a somat să termini textul de tradus, că nu avea ce să pună pe blog şi de asta ai apelat la parantezele alea pătrate!

  2. Spiep 2 October, 2010 at 11:59

    @M3bis: textul este oricum prea lung pentru cât putem noi duce în weekend, așa că aș presupune că a făcut bine.

  3. sebra 2 October, 2010 at 12:05

    Potopul biblic şi mie mi s-a părut o exagerare. Oricum n-a reuşit să scape Pământul de făpturile dezgustătoare. Poate ar fi reuşit, dacă, n-o făcea Noe pe-a deşteptu’ cu arca lui.

  4. Ina 2 October, 2010 at 13:42

    Plimbarile lungi prin ploaie pot fi justificate sotiei prin cautarea minutioasa a unor rosii ieftine. Dar deh…Ferrigni nu locuia in Berceni, nu avea de unde sa stie asta.

  5. Kilroy 2 October, 2010 at 13:51

    Bine ca a venit sfarsitul mai repede, ca era cat pe ce sa adorm. Foaaarte interesant. Ca un Jerome K Jerome mai flamand, dar mai lenes. Oare autorul mai facea si altceva in timp ce scria acest text? Spre exemplu, se concentra sa imprastie norii cu puterea gandului? Mi-e teama ca nu vom afla niciodata raspunsul la astfel de intrebari extrem de importante

  6. Dan1 2 October, 2010 at 14:53

    Excelenta alegere! Excelenta traducere (cu o mica exceptie, care poate nici nu e de la traducere, ci chiar din textul original: “exces de răzbunare hidraulică”; poate hidrologica, hidraulic insemnind altceva, cam ca si oliopneumatic :)))
    Si, in plus, de o regretabila actualitate, ca si Caragiale! La asta ma refer: “să presupunem deci că omul chiar ar fi un animal dotat cu rațiune”.
    Ar merge de minune si o recenzie facuta de Eftimie acestui text.

  7. Dan1 2 October, 2010 at 14:59

    Iar in legatura cu potopul biblic, cei care ati vazut Forest Gump tineti minte ca, la un moment dat a zis: “intr-o zi a inceput sa ploua, si a plouat 6 luni!” Asa ca 40 de zile nu e un capat de tara. =))

  8. Pirca 2 October, 2010 at 19:34

    @Dan1
    Multumesc pentru aprecieri.
    In legatura cu corectura: “Quale eccesso di vendetta idraulica !”, zice pasajul in original si din cate stiu eu cuvantul are exact acelasi sens si in italiana. De aceea cred ca autorul a folosit intentionat acest adjectiv pompos.

  9. mifty 2 October, 2010 at 23:09

    pircă, stai calm…
    bacovia ţi-a luat-o demult înainte, aşa că nu te apuca de scris poezii cu ploaie!!! 😀

  10. silavaracald 3 October, 2010 at 00:56

    Pentru puterea noastră de asimilare, putea rămâne doar:
    ”Pe vremea când mă iubeai”, strigă la el doamna, ”nu te-ai mai fi dat dus de lângă mine. Acum te-ai spălat pe dinți, ți-ai pui pantofii și la revedere, nu te mai vede omul cu zilele!…”
    ”Normal”, răspunde soțul infractor, ”pe când eram doar iubiți, eram două persoane, pe când acum, când suntem soț și soție, suntem o singură făptură, trup și suflet.”
    ”Păi și cu atât mai mult…”
    ”Dimpotrivă, draga mea. Eu când sunt singur mă plictisesc, așa că ies la plimbare.”

    Doar că atunci ați fi postat două bancuri pentru intelectuali, nu doar ăla cu peștișorul de aur. 😀

Leave a reply