“Apolodor, un pinguin călător” – un bildungsroman ce se termină în “or” |
Ovidiu Eftimie
Probabil că aţi citit zilele astea o chestie, că studiu nu pot să-i zic, din care reiese că printre cele mai influente 10 bloguri colective din România se numără şi Daily Cotcodac, alături de neserioşi de tipul bookblog.ro. Mi se pare un motiv suficient pentru o televiziune, un ziar ceva, să ia iniţiativa şi să-i ia un interviu lui Groparu, să povestească el cum a făcut un blog aşa interesant ca DC.
Vreau şi eu să profit de puterea de influenţă a Groparului în Social Media şi să mai bag o recenzie de carte, în speranţa că mai există un editor la Antene care să-i pună poza la Acces Direct atunci când eu sau Pircă vom câştiga premiul Nobel pentru critică literară. Da, Raeţchi, ştiu că am căzut în nefericitul păcat al chenodoxiei, dar nu mă pot abţine, la fel cum un tânăr de 14 ani cu internet de mare viteză nu se poate abţine de la păcatul malahiei.
Gellu Naum a fost un respectat poet al generaţiei sale, care a scris nişte chestii grele şi, probabil, plicticoase, despre care nu vom vorbi aici. Noi vom vorbi despre “Apolodor, un pinguin călător”, un volum atât de prost încât nici pe pagina oficială a răposatului poet nu este menţionat. De altfel nici nu ştiu dacă l-a scris Gellu Naum, dar numele său este pe copertă, aşa că o să dăm vina pe el.
Acum e momentul să-i liniştim pe copiii care caută referate pe net: da, am citit cartea, că n-are decât vreo 20 de pagini, deci vorbesc în cunoştinţă de cauză. E adevărat totuşi că am citit-o la data apariţiei, undeva prin anii ’80, deci s-ar putea să nu-mi mai aduc aminte corect ce se întâmplă prin ea. Cert e că Apolodor este un pinguin de la circ, care stă pe frigider toată ziua şi cântă. La un moment dat îl apucă dorul de casă şi vrea să plece spre Labrador, la fraţii lui, din două motive foarte importate. În primul rând, e tâmpit şi, trăind în România, destul de needucat, aşa că n-are de unde să ştie că în Labrador nu sunt pinguini. În al doilea rând Labrador rimează cu Apolodor şi călător, deci îl scuteşte pe Naum să mai compună vreo rimă mai complicată în primele 5 pagini. Până la urmă gagiul pleacă spre Labrador, acolo află că nu există pinguini în emisfera nordică, aşa că se îndreaptă spre sud. În cele din urmă, după o sumedenie de peripeţii incredibile, ajunge la familia sa de la Polul Sud. După care se răzgândeşte şi pleacă înapoi spre Bucureşti, dovedind, încă o dată, ceea ce vă spuneam la început – că e tâmpit.
În principiu cam 90% dintre rimele din carte se termină în or, Naum epuizând din acest punct de vedere aproape toate rimele din domeniu, cu câteva excepţii notabile cum ar fi “executor”, “polizor” şi “Stroboscop”.
Deşi mie mi se pare o carte pentru copii, se pare că alţii văd cu totul altceva în ea, dovedind, încă o dată, că alcoolul e un drog uşor, ce nu se compară sub nicio formă cu heroina. Astfel, am descoperit în România Literară un eseu intitulat “Apolodor şi drumul spre Ithaka – Motive homerice la Gellu Naum”, din care am extras un citat edificator pentru puterile halucinogenelor.
„Trecerea-dincolo a lui Apolodor nu este o katabasis, ci o anabasis. Tîlharul din Connecticut reuşeşte să-l înhaţe pe pinguinul călător, iar şefii Ku-Klux-Klan îl condamnă la pedeapsa capitală prin expulzare în cosmos. Apolodor ajunge astfel pe Lună la bordul unei rachete. Faptul este extraordinar, incredibil, nemaivăzut. Semnificaţia ieşită din comun a întîmplării este subliniată apăsat de poet, care găseşte de cuviinţă să-i închine eroului său un imn de slavă: “Trăiască-n veci Apolodor,/ Cosmonaut neînfricat,/ Acela care a zburat/ Pe vreme rea, pe vreme bună,/ Neodihnit şi nemîncat,/ Stînd singur cuc în aparat/ El, primul pinguin pe lună! etc.” (Imn de slavă pentru Apolodor, primul pinguin cosmonaut, § 51). Apolodor transcende şi el limitele pămîntescului, însă nu în jos ca Odysseus, ci în sus.” – Cătălin Enache, România Literară, nr 25/2005.
Acest eseu m-a pus pe gânduri serios. Sigur, e amuzant să faci mişto de criticii literari dar, pe de altă parte, se pare că sunt extrem de bine plătiţi. Mă gândesc la asta pentru că heroina este, totuşi, un drog mai scump decât vişinata şi nu poţi să scrii aşa ceva fără să fi fost destul de curentat. Iar ca să te curentezi în stadiul ăsta ai nevoie de bani, se-aude, Julius, acolo?
Twitter
Facebook
Marian
Rushenne
Cristina Ş.
sebra
3 Octombrie 2010 la 11:32 am
Eftimie,
Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si Julius bani de visinata, ca m-ai scutit de citit celebra poezie-roman-fluviu!
Chiar zilele trecute povestea cineva cum fi-su recita pagini din, si ma simti-i complexata, ca io, adica, cadra didactica, n-am citit-o, si copilu’ aleia reproduce pasaje!!!
3 Octombrie 2010 la 11:32 am
de ce nu a plecat apolodor , in zbor , cu un planor , deasupra unui nor , intoxicat cu bor ,cantand in cor : melodia inimilor , adunand de zor hainele spalate-n clor , exact cand il trecea un fior , vazand ” pinguinii din madagascar ” la televizor ? sigur era un pinguin-puisor .
3 Octombrie 2010 la 11:38 am
Da’ Catalin Enache acela exista, e o fiinta vie si adevarata???
3 Octombrie 2010 la 11:51 am
Nepoată’mea când era mică şi nu primea ce vroia, ne pedepsea recitând (din toţi rărunchii) Apolodor, un pinguin călător, de regulă era vorba de îngheţată
Eftimie, vrei îngheţată?
3 Octombrie 2010 la 12:11 pm
eftimie, zi şi mie: asta-i recenzie???
later: aoleu, am întrebat în rime… jele!!!
3 Octombrie 2010 la 12:47 pm
Și pentru că nu putem avea deplină încredere în Eftimie, nu ratați: http://www.trilulilu.ro/vortex8612/b5a5b24c5b6231
3 Octombrie 2010 la 12:53 pm
Eftimie, m-ai dezamagit! Am inteles TOTUL! Asta-i recenzie! Noroc ca ai apelat la citatul din Catalin Enache, din care nu am inteles absolut nimic; vezi, ASA se face o recenzie, eseu, critica, etc.!
“Hai, lasati prostiile si treceti la treaba!”
3 Octombrie 2010 la 2:00 pm
Eu cum am reuşit să ratez cărţulica?
3 Octombrie 2010 la 2:42 pm
Dar despre povestea(trista, normal) de iubire a lui Apolodor nu zice nimic domnul Enache?
Noroc cu ada Milea:
http://www.trilulilu.ro/eneoana2000/c42a4243e29f2b
3 Octombrie 2010 la 3:11 pm
@lulu
Cred ca Ada Milea canta despre Apolodor din Damasc (ca ala mai mergea prin deşert spre Damasc sau dinspre)…
3 Octombrie 2010 la 6:56 pm
da’ eftimie n-are, şi el, un blog?
3 Octombrie 2010 la 7:33 pm
@Cougar
De ce? Vrei să i-l sabotezi?
3 Octombrie 2010 la 10:26 pm
Am ras cu lacrimi!! Eftimie, faci cele mai tari recenzii pe care le-am citit vreodata! De-abia o astept pe urmatoarea!
4 Octombrie 2010 la 11:37 am
daca l-ati recenzat pe apolodor, se poate si “aventurile lui habarnam si ale prietenilor lui”? astea doua, si inca una care incepea cu “a fost o data ca-n povesti/ din mandre neamuri iepuresti…” (cum se chema, oare? oricum, cred ca dupa ea s-au facut desenele animate cu “nu zaiet, pagadi” ) au fost cartile copilariei mele, cred ca tata le mai stie si acum pe dinafara
31 Octombrie 2010 la 4:01 pm
faceti voi misto dar eu tre sa fac rost de porcaria asta lu fi-miu la scoala si nu o gasesc pe net.
2 Octombrie 2011 la 2:12 pm
@ienihabarnam: Si eu sunt foarte curios cine a scris carticica respectiva, deoarece a mea nu mai are copertile si ii lipsesc si cateva pagini si as fi interesat sa aflu mai multe informatii. Ma refer la cea cu iepurasii.
10 Decembrie 2011 la 9:07 pm
He he, se vede ca ai copil la gradinita, am trecut si eu prin asta…
Vezi ca la scoala trebuie sa-i faceti si un rezumat, credeai ca ai scapat? Noi (fii-mea din a V-a) trebuie sa faca rezumat la schita “Cele doua fete ale unei broaste testoase” de un autor spaniol, nu mai tin minte exact. o prostie mai mare ca Apolodor. Faceti o recenzie pleasssssseeeeee!