28 octombrie 312: Bătălia de la podul Milvius
Julius Constantinescu
Suntem în anul 312 d.Hr., deşi încă nu ştim asta fiindcă Hristos nu e aşa popular. Momentan, Imperiul roman e păgân. Este guvernat de patru împăraţi – doi auguşti (un fel de împăraţi-plini) şi doi caesari, secunzii lor, fiecare controlând câte o parte a imperiului. Sistemul se numeşte Tetrarhie şi a fost introdus de Diocleţian pentru a pune capăt crizei secolului III, când armata schimba împăraţii ca pe ciorapi. Ierarhia e strictă, în frunte aflându-se augustus maximus (cel mai egal dintre auguşti), care stabileşte şi succesiunea în funcţii a co-împăraţilor – prin urmare, tronul nu se transmite ereditar. În realitate, evident, sistemul nu funcţionează aproape deloc, aşa că vom avea mai mereu fie mai mulţi, fie mai puţin de patru împăraţi, funcţie de cât de repede reuşesc pretendenţii să-şi ia reciproc gâtul.
În 306, armata din Occident îl proclamă împărat pe Constantin – fiu al fostului împărat, e drept, dar nedesemnat legitim de către Galeriu, augustus maximus din acea vreme. De drept, este în afara Tetrarhiei şi, deci, un uzurpator. De facto, deşi nu îl numeşte oficial, Galeriu îl tolerează – în parte în amintirea prieteniei pe care i-o purtase defunctului său tată, în parte fiindcă detesta din suflet războaiele care s-ar fi putut termina prost. În cele din urmă, Galeriu e nevoit să-l numească oficial caesar al Occidentului – bineînţeles că nu din simpatie, ci în urma unor calcule politice. Constantin domneşte în Gallia şi pentru moment stă la cutie, aşteptând vremuri mai prielnice.
În acest timp, la Roma domneşte Maxenţiu. Este tot fiu al unui fost împărat şi nu dobândeşte nici el legal tronul. Galeriu trimite în două rânduri o armată să-i explice regretabila neînţelegere birocratică, dar Maxenţiu se dovedeşte greu de cap şi le măcelăreşte pe ambele. Între Constantin, acum desemnat legal caesar, şi Maxenţiu, oficial uzurpator, se instalează un soi de război rece, căruia latinii îi spun, pe limba lor, status quo.
Şi vine anul 311, când bătrânul Galeriu le face o bucurie amândurora şi crapă. Ca doi uzurpatori serioşi ce sunt, Constantin şi Maxenţiu îşi spun că a sosit momentul să afle care dintre ei va intra în istorie drept un uzurpator ordinar şi care împărat legitim prin voie divină. În acest scop, o delegaţie de senatori pleacă pe şestache în Gallia să pupe viitoarele moaşte ale lui Constantin – aflate momentan sub formă de mâini, pe care îl asigură de întreaga lor preţuire în schimbul unor avantaje mai mult aşa, de gest – cum ar fi viaţa, averile şi funcţiile. Afişând optimismul oficialilor dinamovişti înaintea unui meci cu o echipă de pluton – să zicem, la întâmplare, Rocar -, Constantin îşi scuipă în sân, zice „Jupiter ajută!” şi trece Alpii în anul 312, îndreaptându-se spre Roma. Pe 28 octombrie, într-o bătălie fără mare istoric, îl învinge pe Maxenţiu în bătălia de la Podul Milvius. Maxenţiu se îneacă în Tibru, iar Constantin devine stăpânul Romei. Să vedem însă în ce mod s-a implicat Dumnezeu în această bătălie şi ce l-a făcut pe Constantin să afirme ulterior că „Dumnezeu a fost creştin astăzi!”.
Pentru a înţelege mai bine cu cine a ţinut Dumnezeu la podul Milvius, să vedem ce lucruri pe placul Domnului săvârşiseră până atunci cei doi combatanţi.
Despre Maxenţiu se ştie că era deja creştin, sau cel puţin că întreţinea relaţii foarte bune cu Biserica creştină. Se ştie că nu s-a omorât să pună în practică edictul lui Galeriu de prigonire a creşinilor şi că, împreună cu episcopul Romei, a găsit o soluţie de compromis prin care a evitat confiscarea averii creştinilor, raportându-i senin lui Galeriu că nu s-a găsit picior de necredincios, darmite avere. Reputaţia sa de om al lui Dumnezeu era atât de bună încât a circulat legenda că soldaţii creştini ai unui rival de-al său, Flavius Valerius Severus, au refuzat să lupte împotriva sa, frate întru Hristos cu ei.
De cealaltă parte, ceva mai abil, Constantin încerca să se pună bine cu toţi zeii influenţi în epocă. Parte din acest sentiment profund religios, parte pentru a nu se trezi în situaţia lui Severus, Constantin a avut o binevenită viziune în ajunul bătăliei, arătându-i-se pe cer o cruce luminoasă cu inscripţia in hoc signo vinces. Noaptea, a visat cu Iisus, care i-a sugerat să picteze Crucea pe scuturi, fiindcă soldaţii creştini ai lui Maxenţiu sunt sensibili la artele plastice. Să mai notăm că, în timp ce Constantin visa cu Iisus, Maxenţiu dormea dus şi visa fotomodele, iar generalii său au fost nevoiţi să comploteze pe un ton scăzut ca să nu-i tulbure somnul.
Despre bătălia propriu-zisă nu sunt prea multe de zis – cam toate faptele conduc la aceeaşi concluzie, anume că Maxenţiu o pierduse înainte să înceapă. Chiar faptul că a fost sfătuit să-l înfrunte pe Constantin în afara oraşului, în condiţiile în care nu trebuie să fii mare geniu militar să realizezi că e mai uşor să te aperi din spatele unor ziduri groase, arată cât de mult îşi doreau generalii lui Maxenţiu victoria. Prefectul Romei s-a îmbolnăvit subit în ziua bătăliei şi s-a scuzat că nu poate participa, deşi i-ar fi făcut mare plăcere; în fine, un amănunt de mai mică importanţă – flancul drept n-a mai ajuns pe câmpul de luptă fiindcă a făcut pur şi simplu stânga-împrejur şi băieţii s-au dus să bea o bere în linişte, unde nu-i deranjau camarazii din centrul atacului cu gemetele lor de moarte. Realizând cu mare neplăcere că o mare parte a armatei sale face blatul, Maxenţiu se grăbeşte să se refugieze în oraş, dar se îneacă în Tibru şi nu mai apucă astfel să afle dacă garnizoana l-ar fi lăsat să intre sau l-ar fi predat lui Constantin, în semn de prietenie. De notat şi faptul că proaspătul învigător nu schimbă pe nimeni din funcţie după preluarea Romei, semn că avea suficientă încredere în ei; or, Constantin avea deja 40 de ani, vârstă la care se presupune că nu prea îţi mai faci prieteni noi.
În următorii ani, Constantin îl învinge şi ucide şi pe scumpul său aliat şi prieten Licinius, devenind unicul împărat al Imperiului, situaţie nemaiîntâlnită din anul 285 încoace. Apoi, printr-o serie de edicte favorabile creştinismului, se apropie de această religie, pe care o şi îmbrăţişează puţin înainte de moarte.
L-a ajutat Dumnezeu cu adevărat pe Constantin la Podul Milvius? Tehnic, e greu de spus. Îl va ajuta însă în mod sigur mai târziu când, după „există un singur Dumnezeu”, a adăugat, cu bunăvoinţă: „un singur imperiu, un singur împărat”.
S-au schimbat lucrurile prin redacţie, sau doar aţi încurcat birourile de se ocupă Julius de isorie şi Pircă de
chiloţimondenităţi? :))Oricum, noi suntem persoane cumsecade, şi comentăm orice şi mai ales pe oricine 😀
On topic:
Lipsesc din articolul ăsta, obişnuitele referiri la neveste, prietene, iubite 😛
Ori e articolu’ lui Julius prea lung, ori i-a îngheţat lui M3bis serveru’ în balcon. Merge ca ochii mortului.
@sebra: s-a inghesuit f multa lume sa-l citeasca.
@Julius,
Cre’că!
Fantastic! Vad ca ce-am cerut aseara aici (fiind si putin “bine-dispus”) http://www.dailycotcodac.ro/2010/10/ruptura-la-daily-cotcodac/#comment-64028 a prins viata! Daca mai apare si un post al lui Julica despre intamplari din judetul Vaslui si o recenzie scrisa de domnul J., pot spune ca mi s-a implinit o dorinta (ca aia cu publicatu’ de dimineata era chiar deplasata, nici macar eu n-am crezut ca se poate :))).
Ei Eftimie, ai vazut?
Diferenta intre abordarea lui Julius si cea a lui Pirca a fost fix ca cea dintre o masina germana (alegeti voi o marca nemteasca la intamplare, mai putin Opel) si una italiana (aleg eu de data asta, Alfa Romeo).
Julius a fost foarte eficient, a dotat articolul cu toate cele necesare protectiei in trafic si comfortului cititorului, a marcat la meritul tehnic – chiar daca la consumul de carburant n-a fost chiar ca japonezii – si s-a oprit aici. Design-ul nu s-a modificat prea mult (daca n-ati ales voi o masina nemteasca, va dau eu o idee: VW Passat)
Pirca, in schimb, a mai scapat pe ici pe colo niste chestiuni, insa le-a livrat intr-un articol cu care te poti duce oriunde sa agati orice bunaciuni, indiferent ca-s in Regie sau Bamboo.
Concluzie…..ma abtin de la concluzii, ca sa nu adancesc si mai tare criza din redactie, pentru ca-l simt pe Eftimie pregatindu-se in culise de tamplarie.
Legenda:
Tamplarie = activitate ce consta in a sta dupa colt si a da la tampla)
Acum inteleg de ce si-a luat Julius atata pauza. Probabil si Tolstoi a stat 2-3 saptamani pe bara inainte de “Razboi si pace”.
Nefiind documentat istoriceste remarc doar ce poduri babane faceau aia.De cine or fi fost facute ? Basescus ? Berceanus ?
Soro, parcă-s la History Channel aci la voi! Tare interesant! Pe când un articol despre bucătăria romană din secolul III d.Chr?
@asteris: ctitorul podurilor era Berceanodor, nepotu’ lu’ Apolodor din Damasc
@dc: neah, era nepotul lui Apolodor, un pinguin calator.
@dc: a, merci.am citit si cartea cu Apolodor!
@asteris
Vezi bine ca s-a rupt podul, si n-a trecut pe el decât infanteria, nu vreo coloana de blindate… E clar ca e facut de Basescus prin vreo firma fantoma a lui
CocosGallus. =))Superb!!! De-acum vrem fiecare fapt istoric relatat cuminte si la obiect de Pirca sa il avem interpretat si explicat si in stilul inegalabil al lui Julius. Si asteptam desigur si interpretarea lui Eftimie.. :))
este doar un drept la replica.
asteptam o parere impartiala a Maestrului Eftimie
sa fie din 3 surse ca la bibisi
:)) …trimite în două rânduri o armată să-i explice regretabila neînţelegere birocratică, dar Maxenţiu se dovedeşte greu de cap şi le măcelăreşte pe ambele… :))
Maine poimaine parca vad ca va luati si de Stefan cel Mare si Sfant … si relatiile de prietenie cu var’su Vlad Tepes
@Julius
Prima data am auzit de DC dintr-un interviu de-al tau la Foaia Transilvana, in care ziceai ca vrei sa fii presedintele Romaniei.
Am gasit aici oameni unu’ si unu’, citesc cu placera textele istorice, ma rad cu lacrimi la altele si ma intreb: cum naiba poate fi tara asta intr-un rahat atat de mare, daca se exista oameni ca si voi??
Pe bune, candidati careva la presedintie?:D
Eu da, că am deja jumătate din calităţi.
@eftimie
Vrei sa devii si tu “fiinta extraordinara” in scurt timp? =))
@Eftimie: mda, ai dreptate! schimbam un presedinte care functioneaza pe baza de vodca cu unul pe baza de bere? Schimbam!
@Ozzy: :)) (ai si un like de la mine)
Niste voci revansarde si revizioniste sustin ca imparatul costel 1 ar fi avut ceva “intel” cum ca in armata lui maxentiu sunt crestini cu duiumul si astfel ar fi folosit scuturile propriei armate pe post de panouri electorale. Dar asta e , bineinteles, doar un zvon raspandit de iudeo-masoneria mondiala spre a indeparta credinciosii de la invatatura cea adevarata.
Ce văd eu? Julius se califică şi la comentatori. Are o grămadă de like-uri =))
@sebra: bine ca m-ai facut atent, sa-mi dau si singur niste like-uri.
@Julius,
Ai fi tu în stare de aşa ceva??? Nu cred=))
deci ba, deci Constantin asta, deci ma-sa era era curva sau nu? Ca io despre asta am vazut ca era vorba in teaser.. Deci ma innebuniti voi cu povestile voastre…Maestre Eftimie, baga matale varianta ta cu “Constantin, ce-ti mai place sa desenezi cruci !!!”
@dc
Aprob pozitiv, eu am un Alfa Romeo, pe care l-am luat exclusiv pt ca BMW-ul echivalent nu imi inspira nimic.
…ai lung o fost… 😀
Inca din start cititorul pasionat de lecturi lungi poate sa observe ca aceasta scriptura de mare valoare pentru epoca in care traim si in care, din pacate, suntem contemporani cu alde ai lui Cartarescu, Blandiana, Paraschivescu este un atac literar subliminal, fara scrupule, siret si chiar pervers la adresa lui Augustus Traianul Basarabus. Bine ca istoria pastreaza vii in memoria vegetala a umanitatii doar numele autorilor, titlurile inscriptiilor si deloc continutul.
Giulius, sigur nu umbli şi după roşii ieftine, prin pieţe? Doar după minerale la sticlă? =))
[…] primul blat din istorie în care biserica creștină îl amestecă pe Dumnezeu, am mai scris aici. Nu vom mai insista asupra modului în care Dumnezeu, în marea Lui bunătate, i-a luat la El pe […]