Radu Pircă
Secole de-a rândul, Balcanii au avut renumele unui loc plăcut, unde vecinii își scuipă unul altuia semințe în cap peste gard și uneori își mai aruncă și câte o grenadă, o țeastă însângerată sau alte asemenea mici atenții. După Primul Război Mondial, însă, mai mulți lideri politici din statele balcanice s-au gândit că ar fi o idee mai bună ca țările lor să-și unească eforturile pentru a scuipa semințe în capul altora, de pildă al occidentalilor.

În mare, aceasta a fost ideea din spatele Conferințelor Balcanice – patru la număr, desfășurate între 1930 și 1933. Mai precis, aceasta ar fi trebuit să fie ideea, fiindcă rapid Conferințele au fost deviate spre scopuri mai practice, de pildă crearea unei alianțe împotriva Bulgariei.

Cum au ajuns superputerea murăturilor și dulceții de trandafiri să fie privită drept un pericol? Simplu: după ce vecinii bulgarilor s-au unit împotriva lor în Al Doilea Război Balcanic și în Primul Război Mondial, la finalul cărora România, Grecia și Serbia (apoi Iugoslavia) au plecat acasă cu bucăți masive din Bulgaria (indicate prin săgeți roșii pe harta de mai jos), era absolut normal ca patria gogoșarilor să nutrească sentimente nu tocmai pașnice la adresa acelorași vecini. Guvernul de la Sofia a început deci să-și caute frați mai mari printre puterile europene, fie că era vorba de Franța, URSS sau de Italia (deși, realist vorbind, cred că bulgarii ar fi putut să-i ajute pe italieni și nu invers). Evident, vecinii au început să se panicheze, mai ales că odată cu teritoriile luate în războiaie veniseră la pachet și minorități bulgare, despre care se credea că ar ascunde mitraliere și grenade prin borcanele cu zacuscă. Ca urmare, Conferințele Balcanice le-au oferit românilor, grecilor și iugoslavilor pretextul perfect pentru a unelti împreună cu turcii, dușmanii tradiționali ai bulgarilor (find vorba de Balcani, ”tradiționali” înseamnă de vreo 60 de ani, că înainte se înțelegeau ca frații).

A treia Conferință a avut loc la București, în octombrie 1932 și aparent a fost absolut inutilă. Politicieni, diplomați, profesori universitari, industriași – practic, doar Dragoș Bucurenci mai lipsea – s-au întâlnit ca să pună pe hârtie diverse planuri, de la creearea unui Institut de Istorie a Balcanilor (am senzația că Nicolae Iorga mai avea nevoie de o sinecură, că nu-i mai ajungeau banii de țigări) până la unirea tuturor statelor din regiune într-o federație. Delegații bulgari s-a retras rapid de la discuții atunci când li s-a spus clar că nu se va discuta problema minorităților, mai ales a minorităților bulgare din alte țări, deoarece sunt chestiuni mai importante pe ordinea de zi, de pildă schimbul de filme între țările balcanice.

În ultima zi a Conferinței de la București s-a luat însă și o decizie importantă. România, Grecia, Iugoslavia și Turcia au hotărât să formeze cât mai repede posibil o alianță care să le apere de Bulgaria, ca și cum aceasta s-ar fi transformat peste noapte în vreun imperiu dotat cu roboți uriași și cuirasate galactice.

Alianța, botezată Înțelegerea Balcanică, a luat ființă în 1934. Istoricii români, greci, sârbi și turci susțin și azi că a fost creată strict pentru menținerea păcii și prieteniei între popoare, împotriva guvernului agresiv de la Sofia etc. Ce omit ei (sunt convins că nu din reavoință) ar fi că, în perioada respectivă armata bulgară era jenantă (bine, nu ca armata italiană, dar totuși jenantă), iar guvernul nu vroia decât pace pentru a putea trece peste criza economică. În plus, la scurt timp după semnarea Înțelegerii un diplomat francez a făcut publice prevederile secrete ale acesteia, incluzând măsuri pașnice precum ocuparea militară a Bulgariei în cazul în care ar fi fost obraznică cu vecinii.

Nici azi nu se știe dacă prevederile erau reale, dar bulgarii, cel puțin, așa au crezut. În consecință, câteva zile mai târziu, guvernul de la Sofia a fost răsturnat de un puci militar pus la cale cu ajutorul iugoslavilor. Noul regim a stat cumințel în banca lui, a desființat organizațiile naționaliste bulgare care spărgeau geamurile vecinilor și așa a scăpat de invazie.

Din fericire, se pare că, la fel ca și noi, și bulgarii au uitat frumoasa istorie a Conferințelor Balcanice. Cel puțin, așa sper de fiecare dată când mănânc în țara vecină și nu caut cu furculița după scrum sau cioburi.