Radu Pircă
Zama este azi unul din sătucurile împuțite de la periferia Tunisului (aș fi vrut să scriu ”prăfuite” dar m-am gândit că poate ați fost în Tunisia și o să vă indignați). Oricând vei găsi aici un localnic săritor care să-ți vândă o cască romană autentică – dovadă faptul că scrie pe ea ”Made in the E.U.”, or Roma e în UE, nu?

Însă cu aproape două milenii și un sfert în urmă, Zama a fost scena uneia din cele mai importante ciocniri militare din istorie, bătălia în care Cartagina a fost definitiv învinsă și Roma a devenit stăpâna Mediteranei.

Înainte să intre în conflict cu cartaginezii, Republica Romană era o putere de mâna a doua, limitată la teritoriul Italiei de azi și organizată ca o confederație de popoare, unele supuse prin război, altele aliate de bunăvoie, dar toate ținute sub control de teama armatei romane, pentru care masacrarea civililor răsculați făcea demult parte din rutina zilnică. În ciuda numelui, Republica Romană nu era ceea ce am numi azi o democrație; puterea politică reală nu se găsea în mâna cetățenilor cu drept de vot, ci a unui grup restrâns de bogătași, care luau toate deciziile importante. Scuze: de fapt era exact ceea ce am numi azi o democrație.

Despre Cartagina nu știm mare lucru, tocmai pentru că a fost învinsă. Fondată prin 814 î. Hr. de negustorii fenicieni veniți din actuala Sirie, a devenit rapid o metropolă comercială mulțumită poziției sale chiar în mijlocul Mediteranei. Odată cu bogăția a venit și lăcomia: din negustori prosperi, cartaginezii s-au transformat curând în imperialiști hrăpăreți, care s-au extins în Africa de Nord, Peninsula Iberică și în insulele din jurul Italiei – ocazia perfectă pentru a intra în conflict cu Roma, care și ea vroia să stăpânească Mediterana. Despre guvernarea lor știm și mai puțin, dar se pare că și Cartagina era tot o democrație.

Confruntarea decisivă între cartaginezi și romani a început în anul 218 î. Hr. și e cunoscută de istorici drept Al Doilea Război Punic (Primul a fost mai mult de încălzire, iar Al Treilea, mai degrabă un masacru). Cartagina avea un general extraordinar – Hannibal – dar, spre deosebire de Roma, îi lipsea o armată permanentă. Trupele lui Hannibal erau formate din mercenari recrutați în întreaga Europă; dacă ar fi putut, l-ar fi adus probabil și pe Florescu (dar l-ar fi și crucificat după ce îl vedea o dată în acțiune). În fruntea lor, generalul cartaginez a invadat Italia și le-a administrat romanilor câteva dintre cele mai rușinoaste înfrângeri din istoria lor, dar nu a putut cuceri Roma. Nici popoarele supuse nu s-au răsculat în masă, așa cum spera Hannibal, din motiv greu de înțeles (afară de cazul în care credeți că teama de un potențial masacru este un motiv serios). Mai mult, romanii au găsit un general capabil – Publius Cornelius Scipio – care, în loc să se chinuie să apere Italia (strategie cunoscută pe atunci drept ”curu’n poartă”) a invadat și el Africa (romanii au numit această strategie ”focu’ la ei”), amenințând direct Cartagina. Hannibal a fost rechemat în patrie și pe 19 octombrie 202, cei doi comandanți s-au înfruntat la Zama, în bătălia decisivă a războiului.

N-are rost să povestesc bătălia propriu-zisă – un lung măcel în care Scipio și Hannibal și-au condus oamenii absolut lamentabil, fiecare sperând doar că ai lui n-or să fugă primii de pe câmpul de luptă. Am preferat să vă las să savurați scena bătăliei din filmul de propagandă Scipione l’africano realizat în 1937 în Italia lui Mussolini în ideea că poate urmașii romanilor vor fi inspirați să devină la fel de viteji (deși presupun că urmașii romanilor au profitat mai degrabă de întunericul din sala de cinema ca să pipăie fetele).

Consecințele bătăliei de la Zama au fost dramatice. Cartaginezii au capitulat imediat și Roma le-a preluat imperiul, devenind stăpâna Mediteranei. Mai mult, victoria le-a deschis romanilor pofta de cuceriri, pe care le-a luat apoi 300 de ani să și-o sature. Printr-o coincidență, romanilor le-a trecut această poftă, preschimbându-se în greață, imediat ce i-au cucerit pe strămoșii noștrii, dacii.

Dacă vreți să știți mai mult: o carte nouă, ușurel scrisă, despre Hannibal și conflictul între Roma și Cartagina