Julius Constantinescu

Un Logan albastru loveşte o fetiţă pe o trecere de pietoni. Fetiţa rămâne pe asfalt şi începe să plângă. Şoferul, un tip sensibil, nu suportă scena şi pleacă în grabă.

Doi jandarmi încearcă să pună niţică ordine: cheamă o ambulanţă, delimitează locul accidentului, îi împrăştie pe doctorii de ocazie, dau drumul la circulaţie pe o bandă. Când lucrurile păreau să se îndrepte, perpendicular pe axul drumului se înfige maşina poliţiei rurale. Reuşeşte miraculos să evite fetiţa. Din maşină coboară poliţistul rural. Are un mers mlădios, ce explică atât parcarea meseriaşă, cât şi mica întârziere: a auzit mai târziu de accident, că era gălăgie în cârciumă.

Ştiţi scenele alea din filmele americane, când vin tipii de la FBI şi-i iau cazul şerifului local? Aşa a preluat şi poliţistul rural cazul de la jandarmi: i-a concediat cu un gest elegant, dar ferm, şi-a tras o veste reflectorizantă, care i-a conferit pe loc mai multă vizibilitate, după care a trecut la treabă. Pentru început, a oprit de tot circulaţia, să se poată concentra. Ce-a meditat el acolo, în mijlocul drumului, scărpinându-se cu o mână sub caschetă şi cu una în cur, e greu de spus, însă o revelaţie bruscă i-a întrerupt procesul gânditului şi l-a determinat să treacă la acţiune. S-a repezit spre prima maşină şi i-a făcut semn şoferului să treacă. Apoi, s-a răsucit pe călcâie şi, ţopăind ca Siegfried când a văzut-o pe Odette, a dat drumul şi maşinilor şi din sens opus. Situaţia nu l-a descurajat deloc: s-a întors spre prima maşină căreia îi făcuse semn să treacă şi a dirijat-o cu aceeaşi graţie înapoi. După care, rotind în aer un pulan imaginar, a reuşit să blocheze de tot şi sensul eliberat de jandarmi puţin mai devreme . Ba chiar, la un moment dat, a fost aproape să realizeze ceva de fineţe: să dirijeze o maşină să-l calce.

După ce salvarea a luat-o pe fetiţă, a apărut o maşină a poliţiei rutiere, conţinând poliţişti adevăraţi, care i-au luat cazul. Au izolat locul accidentului cu bandă, au chestionat martorii şi au dat drumul la circulaţie, acţionând rece, profesionist şi cu eficienţă.
Şi totuşi, publicul a părăsit scena, n-a vibrat şi nu i-a iubit, pentru că dragostea adevărată nu se cumpără cu gesturi, de multe ori e doar o mlădiere sau un scărpinat în cur.