Postul nu e post destul

Domnul P. merge la bancă

Radu Pircă
În calendarul domnului P., ziua de plată a facturilor e întotdeauna o zi fastă, căci are ocazia să se enerveze și să fie pricinos din te miri ce cât e ziua de lungă, întocmai ca un septuagenar autentic. Vulgul ce apelează la soluții facile precum Internet bankingul nu poate aprecia – cel puțin, până pe la 65-70 de anișori – plăcerea dialogului cu o tanti acră la ghișeu.

Domnul P. e momit să intre în prima bancă de o apetisantă hârtie cu inscripția “A venit pensia”. În plus, instituția financiară mai are și nume grecesc și domnul P. știe că elenii au măsline – dacă nu și roșii – ieftine. Pe de altă parte, nu-i coadă – semn rău, oare n-or fi băgat bani?

Tanti de la casă afișează o expresie plăcută, de femeie de 50 de ani proaspăt părăsită de al treilea soț. Pare descinsă din nobila spiță care a dat patriei generații întregi de funcționare scârbite de la Circa Financiară. Domnul P. savurează deja în gând schimbul de replici ce va urma.

Tanti ia facturile din mâna domnul P. și le scanează cu mâini îndemânatice, exersate în zeci de ani de croșetat și completat rebusuri în spatele geamului de la ghișeu. “Un act de identitate, vă rog.” “Nu am”, jubilează domnul P. Tanti îl privește peste ochelari. “Nu am la mine, adică”. “Nu puteți plăti facturile dacă nu aveți un act de identitate. Un permis?” “Dacă aș avea permisul la mine, ar trebui să am obligatoriu și buletinul, nu?”, contra-atacă finul cunoscător al Codului Rutier. “Un pașaport?” “Aici poate are dreptate femeia, gândește domnul P., deja nu mai sunt în Berceni, sunt în Dristor, ar fi trebuit să iau pașaportul cu mine”. “Nu am, doamnă, niciun act, am ieșit doar să plătesc facturile. Nu umblu de obicei cu toate actele în original, copii legalizate și cu un dosar cu șină după mine.” “Poate vă știți seria și numărul de la buletin și CNP-ul”, încearcă tanti. “Nu, să-mi sun soția, că le are ea notate pe undeva”. “Vă rog să ieșiți din sediul băncii dacă vreți să sunați”. Ah, gustul dulce al victoriei… “E bibliotecă? Deranjez pe cineva – că văd că sunt singura persoană care a intrat la dumnevoastră de 10 minute? Nici nu-i de mirare, la cum vă tratați clienții”. Lui tanti se vede că îi stă în gât una din replicile repetate ani de zile în spatele geamului de la Circa Financiară. Savurând momentul, domnul P. își ia facturile, lent și meticulos, și iese.

Următoarea bancă. Francezi. Domnul P. știe că francezii n-au roșii ieftine, dar sunt zgârciți, deci pot să aprecieze la adevărata ei valoare o roșie ieftină. Intră. Înăuntru, primă supriză neplăcută: în fața sa răsare silueta neprietenoasă a unui automat de plată a facturilor, cu care nu-i chip să te cerți. Domnul P. se încruntă, dar, cu abilitate demnă de un cenzor de asociație de proprietari, găsește imediat soluția. Merge la casă: “Puteți să-mi schimbați și mie o hârtie de 50 pentru aparatul de facturi?” “Da, dar puteți să le plătiți și la mine.” Zâmbetul triumfător înflorește iar pe chipul domnului P.

Pentru scurt timp, însă. Semn rău – casiera e tânără și drăguță. Semn și mai rău – pare amabilă. “Să știți că n-am niciun act de identitate la mine”, forțează atacul domnul P, în vreme ce fata – o copilă cu caș la gură, necălită prin Circi Financiare și Case de Pensii – scanează neîndemnatic facturile. “Păi n-aveți nevoie, că nu faceți operațiuni în cont.” Domnul P. se încruntă. “Alături mi-au cerut”. “Aaaa”, se luminează tânăra, “de-aia tot vin de acolo la noi clienți cu facturi”. “Da, de-aia”, spune posomorât domnul P. Plătește fără nicio bucurie.

Evident, partea cu casiera bătrână și nepoliticoasă și cea drăguță și amabilă i-a povestit-o seara acasă, doamnei P. oarecum invers.

Dacă ți-a plăcut acest articol e clar că ești și tu un pensionar odios, deci o să-ți placă și:

Share:

16 comments

  1. Alexena 14 September, 2010 at 23:17

    evident, doamna P. nu citeste Daily Cotcodac.

  2. Scriu Pareri 14 September, 2010 at 23:40

    Sunt curios… oare cum se desfasurau ostilitatile daca domnul P. intra in alta banca si dadea nas in nas cu un nene la costum, cu fustita de balerina si bagheta magica. Piiiing! :))

  3. N.A. 15 September, 2010 at 00:10

    Ce zi proasta! 🙁

  4. cato 15 September, 2010 at 07:38

    bai, ce zgarcit! daca flutura si el, un 5 lei…

  5. sebra 15 September, 2010 at 07:51

    Alea de la băncile ce au în geam anunţul “a venit pensia”, ori sunt instruite să se fie acrite, ori sunt plătite în lămâi şi li s-a făcut gura pungă :))

  6. Radu Vasile 15 September, 2010 at 08:09

    Cat de neinstruit este domnul P. Auzi tu, usurinta si facilitatile internet banking-ului.
    Draga domnule P daca la internet banking nu ai ocazia sa te certi cu banca, atunci nu mai stiu unde ai.
    Sa vezi ce frumos cand faci un transfer si iti da eroare tie pe pagina si tu zici, “mai fac odata ca nu a ajuns” nmai da odata eroare si iar incerci.
    In final merge, stai linistit ca ti-ai platit factura si dupa catava vreme, te duci la banca sa scoti bani de pe card si te uiti uimit ca nu mai ai bani pe card.
    Pentru ca evident la tine a dat eroare, dar banca a extras banii.
    Astfel am asteptat eu vreo 2 luni sa mi se returneze vreo 7 milioane lei vechi in cont.
    Sa il fi vazut pe domnul P ce facea in situatia in care ii plecau 7 Milioane din cont si ar fi trebuit sa astepte 2 luni sa ii vada inapoi.

  7. Dan1 15 September, 2010 at 08:56

    @sebra
    =)) Asa e, ca grecii au si lamâi ieftine =))

  8. sebra 15 September, 2010 at 09:05

    @Dan1,
    Ăştia sunt şi mai colerici. N-ai văzut ce greve faine fac? :))

  9. Moroi 15 September, 2010 at 10:40

    He he he. Nici băncile nu mai sunt ce au fost odată. Înainte te jecmăneau fără să-ți dea nici bună ziua. Acum ca să-ți ia banii, trebuie să le spui, Nume, Adresă, CNP, ultimele două domicilii, numărul de copii și de case de vacanță, și câți părinți mai ai în viață. (eventual câți ani de pușcărie ai dacă te afli pe raza județului Vaslui)

  10. Dan1 15 September, 2010 at 16:17

    Mi s-a intâmplat si mie odata un schimb de replici cu o functionara de la ghiseu, la circa financiara, pe care cred ca dl. P si l-ar fi dorit din inima, dar care, iata, se intimpla probabil odata la o suta de ani si mi s-a intâmplat MIE :))
    Era inainte de ’89, deci istorie moderna, nu? Ca contemporana clar nu e! M-am dus cu nu-mai-tin-minte-ce-hârtie pe care scria sa ma prezint pe data de, sa zicem, 15 septembrie, “dupa ora 9:00”. La noua si un sfert m-am prezentat la ghiseu, era o fetisoara fara experienta care nu facea NIMIC (nu se inventasera calculatoarele). Ii intind hârtia, se uita pe ea si mi-a arunca inapoi zicîndu-mi: – Veniti pe 15 septembrie! Eu i-o dau din nou zicîndu-i – Azi e 15 septembrie! Se uita din nou pe ea si mi-o arunca din nou inapoi zicîndu-mi: – Dupa ora noua! I-o dau din nou zicînd: – E ora noua si un sfert! De data asta a luat-o si s-a apucat sa o “proceseze”, s-o noteze intr-un registru, etc. Norocu’ meu (si ghinionu’ ei) e ca avea si un calendar de perete care arata cu nerusinare data si un ceas de perete care arata tot cu nerusinare ora, ca altfel cred ca ma facea si mincinos :)) A fost o frumoasa victorie pe care am repurtat-o impotriva sistemului! L-am ingenuncheat! Mi s-a supus! Vae victis!

  11. Lautaru 16 September, 2010 at 01:07

    tovarasi , nu tineti banii in banci ( cheltuitii )

  12. bogho 16 September, 2010 at 01:28

    Mi s-a intamplat o data, cu e-banking, sa platesc o factura romtelecom si in loc de 200 am scris 2000. Ca sa recuperez banii a trebuit sa ma duc cu avocatii peste cei de la Romtelecom, fiindca ei vroiau sa imi retina banii astia ca avans pentru urmatoarele facturi. Ideea ar fi fost buna, doar ca nu mai aveam alti bani 🙂

  13. Stephanie 18 September, 2010 at 13:50

    :)) Oarecum invers?! Adica tanara acra si menopauza amabila? Neverosimil!!! :))

  14. Domnul E. la cumpărături » Daily Cotcodac 18 November, 2010 at 08:05

    […] Domnul P. merge la bancă […]

  15. Domnul P., motanul şi voia lui Dumnezeu » Daily Cotcodac 3 January, 2011 at 12:39

    […] Domnul P. merge la bancă […]

  16. Fratele Andryusha 27 December, 2011 at 13:17

    Şi eu plătesc la BRD şi sunt cât se poate de amabili când e să-ţi ia banii… =))

Leave a reply