Julius Constantinescu

Mersul în excursie cu prietenii este o activitate reconfortantă și prilej de mare bucurie pentru orice om, cu excepția celui desemnat să fie șoferul gălăgiosului grup.

Chinul conducătorului auto începe în zorii zilei în care s-a stabilit plecarea în excursie. În timp ce prietenii săi încă dorm sau își savurează cafeluța și croissantul la micul dejun, el este deja afară, făcând ultimele verificări tehnice. (more…

Când găsim pe DC comentarii de genul “foarte slab!”, “trebuia să râd, sau cum?”, etc (nu le reluăm, le ştiţi foarte bine; suntem siguri că fiecare dintre voi a postat cel puţin o dată, sub alt nume, un astfel de comentariu), obişnuim să-l rugăm pe autorul comentariului cu pricina să ne arate ceva scris de el, să ne putem bucura şi noi de măiestria sa literară. Bineînţeles că simpaticul nostru cititor nu răspunde niciodată la astfel de încercări jalnice (un motiv ar putea fi acela că el, de fapt, nu citeşte site-ul nostru şi intră doar ca să lase comentariile respective, dar noi nu credem aşa ceva), iar noi îl băgăm în spam şi nu ne mai batem capul cu el. (more…

Una dintre marile plăceri pe care progresul tehnologic ni le răpeşte încet-încet este meşteritul de duminică.

Pe vremuri, lucrurile, de la mixere la autocamioane, se stricau şi puteau fi reparate în cursul unei după-amieze de week-end de un bărbat dotat nu neapărat cu inteligenţă sau pricepere, ci mai ales cu multe bormaşini, şurubelniţe, un stoc inepuizabil de isolierband şi un grup de prieteni şi vecini dispuşi să se adune în jurul lui şi să-i dea sfaturi. În zilele noastre, în schimb, fiindcă tehnologia a progresat atât de mult, lucrurile se strică la fel de des, dar nu mai pot fi reparate. (more…

Vom începe săptămâna DC cu un joc, pentru că noi nu suntem ca şefii dumneavoastră, să vă pretindem tot soiul de lucruri absurde luni dimineaţa, pe mahmureala asta. Totuşi, va trebui să vă concentraţi puţin, pentru că joculeţul pe care vi-l prezentăm astăzi doar pare simplu – spunem asta nu pentru că v-am subestima (majoritatea comentariilor de pe DC arată clar că n-avem cum să ne subestimăm cititorii), ci fiindcă nu ne-am permite să vă jignim sugerând că aţi fi genul care se joacă toată ziua pe calculator în loc să muncească sau să le facă un picuţ de masaj consoartelor (Pircă scrisese “sau să aranjeze un platou cu gustări în caz că iubitele lor vor să-şi aducă prietenele în vizită”, dar nu l-am lăsat să se facă de râs şi am tăiat partea aia – n.J). (more…

Pentru că astăzi e ziua mea, m-am gândit să vă fac un cadou frumos (n-am devenit sentimental, vreau doar să-mi evidenţiez generozitatea). Bineînţeles că nu o să scriu vreun text haios – ăsta ar fi un cadou prea excentric şi ar lăsa impresia că vreau să mă dau mare. N-o să declar nici vreo amnistie generală, să-i scot pe toţi nebunii din spam şi să-i las să dea în cap la oameni pe site (poate vă ridică Raeţchi restricţiile de ziua lui, el e un om mai bun ca mine). În schimb, astăzi puteţi alege absolut liber, în mod democratic, ce fel de felicitări vreţi să-mi adresaţi de ziua mea. (more…

Pentru doamne:
(more…

Traducere: Radu Pircă

Un cititor fidel din satul Eberswalde a avut bunăvoința să-mi trimită un număr al ziarului local, General Anzeiger, din care un pasaj, încercuit cu albastru, ar trebui să mă dea pe spate, crede simpaticul nostru abonat.

Iată pasajul, tradus atât cât m-a dus capul:

“Ne-ați semnalat în repetate rânduri, iubite cititoare și mai ales iubite gospodine, neplăcerile provocate de hârtia de ziar, care, indiferent ce i-ați face, păstrează un pic din mirosul cernelii tipografice, făcând imposibilă folosirea ei la împachetarea untului, slăninii, șoriciului, mezelurilor, fripturilor și chiar cărnii macre. (more…

Acum mai bine de un secol, umoristul francez Alphonse Allais, alminteri un tip haios dacă n-ar fi avut această meserie, a propus o soluţie excelentă pentru a scoate presa scrisă din criză – soluţie cu atât mai ingenioasă cu cât, în vremea lui Allais, ziarele nici nu aveau concurenţă, în locul Internetului existând pe atunci doar mult mai plicticoasă viaţă reală. (more…

ErRon

În anul 2002 am plecat în America datorită convergenţei a doi factori: 1. am dorit s-o văd şi 2. americanii aveau nevoie de mine (mă rog, poate exagerez puţin). La dosar îmi trebuia o recomandare de la un profesor universitar. M-am dus la singurul care era atunci în domeniu şi l-am rugat. Omul e scund de statură, cu o chelie peste care-şi tot aranjează câteva fire lungi şi cărunte de păr, ca să şi-o mascheze, cu ochelari cu rame negre , iarna cu o vestă de lână (pe sub sacou) să-i ţină la şale.
După ce mi-a semnat recomandarea, mi-a spus:
- Te duci tu în America, da’ ştii că acolo se vorbeşte engleză? (more…

Pircă şi Julius

13 august
1521 Conchistadorul Hernan Cortez cucereşte, după un sângeros asediu ce a durat aproape trei luni, capitala aztecilor, Tenochtli… Tenhocht… Tenochthlihi…, mă rog, actualul Ciudad de Mexico.

14 august
410 Un grup de excursionişti vizigoţi vizitează Roma şi, dezamăgiţi de faptul că nu prea aveai ce să vezi pe-acolo, le fac ei romanilor nişte ruine ca lumea.

15 august
1534 Ignaţiu de Loyola fondează, împreună cu şase dintre foştii săi colegi de facultate, Ordinul Iezuit, la cererea mai multor şefi de state disperaţi că, neexistând încă franc-masoneria, FMI, grupul Bilderberg sau înţelepţii Sionului, oamenii se încăpăţânau să dea vina pe guverne pentru problemele ţării lor. (more…