Postul nu e post destul

O pată neagră pe obrazul terorismului

Unul dintre lucrurile care nu încetează să mă uimească este eșecul invariabil al atentatelor cu bombă. De curând, președintele iranian – al cărui nume nu-l voi da aici ca să nu-mi epuizez stocul de litere “h” pe luna asta – a scăpat nevătămat după ce un om de bine a aruncat cu o grenadă după el. Şi nu-i singurul: aproape săptămânal are loc un atentat cu bombă care, fără excepţie, se soldează cu 1-2 răniţi, și ăia fiindcă în momentul respectiv își tăiau unghiile, s-au speriat de explozie și și-au băgăt unghiera în carne.

În mintea mea, un atentat cu bombă se presupune că ar trebui nu doar să-l facă terci pe cel vizat, dar să și distrugă totul în jurul lui pe o rază de zeci de metri. Până și butelia unei babe din Giulești, când explodează, pune jos un bloc; în schimb bombe cu zeci de kilograme de explozibil abia dacă ridică un pic praful de pe stradă și pornesc alarmele mai sensibile de la mașini. Chiar și-n “Tom și Jerry”, când sar în aer zece butoaie pe care scrie TNT, poţi să fii sigur că motanul o să apară după aia în chip de îngeraș. Ei bine, în atentatele reale nu se întâmplă așa: atentatorul iese dintr-un nor de fum, ușor înnegrit pe faţă, iar victima prezumptivă se uită jenată în stânga și-n dreapta ca și cum ar fi tras cineva un vânt zgomotos.

E peste puterea mea de înţelegere cum pot unii oameni să rateze un atentat cu bombă. Trebuie să folosești explozibil ca și cum ai pune de la altul și să arunci obiectul respectiv în direcţia potrivită – cam asta-i tot. Nu-i necesar nici măcar să știi să numeri până la 5 sau 10 sau cât o fi, că nu scrie nicăieri că trebuie să scapi. La alte tipuri de atentat se cere ceva pregătire: trebuie să știi să mânuiești o armă de foc, un cuţit – nu mai zic de otrăviri, unde se bagă doar titraţii. Atentatul cu bombă ar trebui să fie însă accesibil oricui, practic să fie “atentatul prostului”; de asta nu înţeleg cum a putut să se transforme într-o rușine, o palmă dată terorismului de calitate.

Am observat, în schimb, că pe cât de puţine pagube fac atentatele cu bombă, pe atât de sângeroase sunt manifestări inofensive gen concerte rock, festivaluri culturale sau parade gay care fac zeci de victime fără niciun plan prealabil, fără vreun necesar de materiale – practic, e nevoie doar de puţină bunăvoinţă din partea celor prezenţi. Acolo unde se adună mii de hippioţi, ecologiști și alţi iubitori ai păcii și armoniei n-are cum să nu iasă un măcel incredibil, cum Osama bin Laden vede doar în visele lui frumoase. Așa încât am un sfat prietenesc pentru Hamas și Al-Qaeda: mă băieţi, dacă tot vreţi să omorâţi oameni pe capete, nu mai bine organizaţi voi un eveniment cultural frumos gen “Salvaţi Gaza veche”, sau “Zilele scurt-metrajului libanez”? Trebuie doar să fie intrarea liberă și să aveţi mare grijă să nu folosiţi niciun gram de explozibil sau alte obiecte periculoase, că atunci sigur nu se vor mai pierde nenumărate vieţi omenești.

Share:

25 comments

  1. anndryusha 9 August, 2010 at 08:43

    Remarcăm vitejia autorului, care îşi permite să dea lecţii celui mai căutat terorist al planetei, semnându-şi curajos articolul cu adevăratul său nume: “admin”. =)) =)) =))

  2. Mirela 9 August, 2010 at 09:15

    ok, n-ati spus numele, dar o fotografie?frumoasa!

  3. unmihai 9 August, 2010 at 09:22

    ..sau sa deschideti un magazin de bricolaj la Iasi si sa dati la promotie 2 bormasini la pret de 3.

  4. gabriel 9 August, 2010 at 09:56

    punctul de plecare al articolului e usor eronat, se pare ca toata distractia cu atentatul impotriva iranianului era de fapt o petarda de bucurie si nu o grenada…

    in rest, baietii veseli stiu ce fac, in lumea reala o bomba isi face treaba “pe bune”(cititi presa de limba araba in Iraq si Afganistan), in lumea stirilor internetiste totul e deformat…

  5. sebra 9 August, 2010 at 10:27

    @anndryusha,
    Asta ca să poată spune în caz de ceva – “nu eu sefu’, el a fost!”, eventual arătând şi cu degetul :))

  6. anndryusha 9 August, 2010 at 10:29

    @sebra: Da, de parcă Osama stă să facă anchetă! El e obişnuit să trateze problema mai… global. :))

  7. tahemet.blogspot.com 9 August, 2010 at 10:33

    Dar nişte medicamente gratuite??? dar o pomană a la becalli? dar o porţie de chioftele cu muştar (că micii sunt cu porc şi nu merge)? sau măcar o porţie de tajini de armată?
    P-astea de ce le-aţi uitat?

  8. alin1212 9 August, 2010 at 10:37

    nu e amuzant. deloc.

  9. sebra 9 August, 2010 at 10:47

    @anndryusha,
    Da’ eu nu la Osama mă gândeam! La 2 ş’un sfert, SRI, CIA..:))

  10. Marius 9 August, 2010 at 10:56

    Cred ca n-ati inteles esentailul. Scopul terorismului nu e sa omoare oameni, ci sa mentita panica si paranoia amentitarii. Cele mai multe “atacuri” teroriste sunt inventii menite sa alimenteze frica si sa faca sa curga banii pentru aparare impotriva terorismului.

  11. Tweets that mention Daily Cotcodac »  O pată neagră pe obrazul terorismului -- Topsy.com 9 August, 2010 at 11:10

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, sebra. sebra said: Daily Cotcodac» O pată neagră pe obrazul terorismului http://bit.ly/bjePzs […]

  12. anndryusha 9 August, 2010 at 11:13

    @sebra: Acu’, na, fiecare are proprii săi monştri care-i populează coşmarurile… 😉 :))

  13. JULIUS 9 August, 2010 at 11:14

    @anndryusha, @mirela, @domnu’ bin Laden: nu eu l-am scris, ci Pirca.

  14. Pirca 9 August, 2010 at 11:14

    @anndryusha, @mirela, @domnu’ bin Laden: va jur, nu eu l-am scris, ci Julius.

  15. Julius si Pirca 9 August, 2010 at 11:15

    @anndryusha, @mirela, @domnu’ bin Laden: nu noi l-am scris, ci Eftimie, normal.

  16. Osama bin Laden 9 August, 2010 at 11:23

    Băi, eu acuma de unde să ştiu care-i adevărul? Da’ am o metodă foarte simplă: toţi cei care au parola de admin de la blogul ăsta o să primească… o să primească… ei bine, o să primească… cum ziceaţi că se cheamă adunările alea?… Aşa! Câte-o invitaţie la Gay Parade, să se înveţe minte! =))

  17. anndryusha 9 August, 2010 at 11:25

    V-a trimis nea Lădiţă ăla o scrisoare, da’ o intrat la spam. Nu-i nimic, va fi reluată pe Al Jazeera, televiziunea poporului. =))

  18. sebra 9 August, 2010 at 11:27

    Ce v-am zis io că o să arate cu deştu’ unu spre altu’ =))

    @anndryusha,
    Aşa se cheamă acuma OTV? :))

  19. ramona 9 August, 2010 at 11:31

    Scrisoarea unui arab terorist din Romania

    Zalutam cu rezbekt, Jefu.
    Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort. Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar.
    Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la cur, noi luat cur fok..
    Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum…!
    Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca la Beirut, tigle kazut cap cind vind bate.
    Urmarit PROTV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma ! Urgent trebuie recrutat, jefu ! Bomba cu azotat mare efect aveam…
    Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit beat , tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei…
    Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter. Aicia la Romania, mult cretin!
    Zbierat, zguibat la sin, cacat be mine de frica !
    Jefu, ma indorg acasa!
    Asta romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba.

  20. M3bis 9 August, 2010 at 11:36

    @anndryusha
    Care nea Lădiţă, bre? Şi care spam? Că noi n-avem spam. La noi toate mesajele se duc în tăviţa cu nisip a pisicii. După ce face asta şuşu, să te-apuci tu să cauţi pe acolo, că noi nu! Mai ales că e-n călduri…

  21. sebra 9 August, 2010 at 11:37

    @ramona,
    =)) =)) =))

  22. anndryusha 9 August, 2010 at 13:15

    @M3bis: Laden – Lădiţă. Recunosc, cam subţire poanta. 🙂 Cât despre partea cu căutatul prin lădiţa pisicii, nu ştiu ce să spun… mă mai gândesc. 😉

  23. Paul 9 August, 2010 at 15:16

    De-asta multi teroristi ajung asa … http://www.youtube.com/watch?v=1uwOL4rB-go

  24. Kilroy 9 August, 2010 at 16:38

    Aici, in Craiova, este de ajuns ca la zilele orasului sa se dea anuntul cu mici si bere gratis. Si dupa aia, mai trebuie doar ca Smurd-ul si televiziunile sa stea pe margine si sa isi faca fiecare meseria. Oricum, distractia nu mai este ce era pe vremuri de Revelion, cand distractia preferata a cocalarilor era aruncatul cu sticle de sampanie (goale, evident) inspre multime. Sa fie criza de vina, sau aparitia unor ambalaje mai moderne si mai usoare?

  25. Iepurasul Isteric 9 August, 2010 at 21:34

    in Romania ar fi usor de organizat un “atentat” , in loc sa dai bani pe explozibil si sa platesti un nebun sa se arunce in aer, de banii aia cumperi mici si faci un megagratar, o sa se imbulzeasca lumea mai ceva ca la Liberty Parade

Leave a reply