Lucruri pe care nu le-am făcut niciodată |
6 din 49 e ca OTV-ul: nimeni nu recunoaşte că joacă sau că se uită – după caz -, dar toată lumea a făcut-o cel puţin o dată în viaţă (acum vreo zece ani aş fi scris că este ca domnul Iliescu; nimeni nu admite, dar toţi l-am votat măcar o dată). Evident, după ce ai făcut-o te simţi murdar, ca şi cum tocmai ai fi fost la bordel. Nu ştiu dacă aţi observat că oamenii care intră în agenţiile loto, în afara cazului în care-s boschetari, sunt foarte grăbiţi, îşi acoperă feţele şi eventual aruncă pixul cu care au marcat variantele. Când ajung acasă şi-s întrebaţi unde au întârziat, presupun că, pentru a evita un scăndălău, răspund “E, am fost la curvele mele, dragă, unde puteam să fiu?”.
Fac o paranteză: cu siguranţă sunteţi indignaţi când vedeţi un boschetar jucând la 6 din 49 cu banii pe care tocmai i-aţi dat şi vă gândiţi că mai bine îi folosea banii într-un scop mai nobil. Acum, sincer: la ce altceva ar fi putut să-i folosească în speranţa că-şi va îmbunătăţi substanţial viaţa? Dacă-i dădeau pe mâncare (nu ştiu de ce toată lumea îşi imaginează că boschetarii ar trebui să-şi cumpere mâncare – de obicei sunt găsiţi morţi de frig fiindcă n-au avut unde să se adăpostească, nu de inaniţie), la noapte nu dormeau tot într-o cutie de carton? Singura variantă alternativă ca să-şi schimbe rapid nivelul de trai ar fi fost să-şi cumpere ceva manuale de brokeraj sau de tranzacţii Forex, dar am impresia că la Bursă nu te lasă totuşi să intri dacă n-ai măcar pantofi în picioare.
Revenind puţin: nu e ciudat că în ţara asta un singur om pare să fi jucat la Loto şi să se fi uitat vreodată la OTV – mă refer, desigur, la Ogică? Era cât pe ce să scriu şi „să fi votat cu Iliescu”, doar că asta nu mai de mult o ruşine – între timp, fiecare dintre noi a mai votat, măcar o dată, un candidat mult mai odios.

Twitter
Facebook





31 August 2010 la 9:06 am
Da’ nu e bre, deloc asa! Unii dau si interviuri in agentiile loto! Sau aia sunt chiar lipsiti de rusine?
31 August 2010 la 9:13 am
Numai bogatanii joaca la loto, se uita la OTV si merg la sprituri cu Iliescu.
31 August 2010 la 10:27 am
Mda, nici imaginea lui Iliescu nu mai e ce-a fost… Mai nou, văd că nici ce-a a lui Ceauşescu…
31 August 2010 la 10:28 am
Vi s-a intamplat sa cotizati impreuna cu colegii sau prietenii la o varianta din aia smechera, combinata la loto? Punem toti banutul si creste sansa la castig. Stiti de ce am participat si eu? Sa nu iasa, Doamne fereste, varianta si sa apara aia cu mertanul iar eu sa imi bag unghia in gat! Cat despre a vota odiosi, au votat si altii ca mine si a iesit varianta necastigatoare!
31 August 2010 la 10:39 am
Când ajung acasă şi-s întrebaţi unde au întârziat, presupun că, pentru a evita un scăndălău, răspund “E, am fost la curvele mele, dragă, unde puteam să fiu?”.
Aici sunteţi într-o gravă eroare. Răspunsul corect e “am fost să caut roşii ieftine”!
31 August 2010 la 10:41 am
@sebra
Sau, poate, “apa minerala la sticla de sticla”?
31 August 2010 la 10:43 am
@Dan1,
De unde ştii?? Te-ai întâlnit duminică cu bărbatu’miu???
31 August 2010 la 11:06 am
Ai uitat de baietii de la Zu, care n-ar recunoaste, nici picati cu ceara, de unde isi iau glumele, unele originale, altele bune.
31 August 2010 la 12:06 pm
[...] This post was mentioned on Twitter by ionut b., sebra. sebra said: Daily Cotcodac» Lucruri pe care nu le-am făcut niciodată http://bit.ly/bbGcd4 [...]
31 August 2010 la 12:21 pm
Eu recunosc, am jucat de cateva ori la loto. De fiecare data mi-a iesit un numar. Acelasi. 69. Ciudat e ca tot asta mi-a iesit si cand l-am votat pe Iliescu.
31 August 2010 la 12:28 pm
Am jucat la loto in spania si vreau sa spun ca si acolo cersetorii (chiar si tiganii “nostri”
joaca. Doar ca spaniolii nu au OTV. In rest acelasi drac.
31 August 2010 la 12:40 pm
dom’le, nu stiu la ce bordeluri merge autoru de se simte murdar dupa, da la alea unde ma duc io e ok
31 August 2010 la 12:48 pm
@dracu,


Asta o să-i doară
31 August 2010 la 1:03 pm
Măh, voi scrieți prea des. Nu reușesc să țin pasul cu voi.
31 August 2010 la 4:05 pm
@Sebra:
Poate o sa-i doara, poate n-o sa-i doara… “dracu” stie?!?
31 August 2010 la 4:30 pm
@boga,
Îţi dai seama că de ruşine nici n-o să-i ceară câteva adrese utile
1 Septembrie 2010 la 6:18 pm
aseara scria IN 90 DE SECUNDE VINE SFARSITUL LUMII. culmea, inca nu a venit
Acum e ceva de genu ca vom muri de la nush ce furtuni solare, sau alte chestii. Pai daca murim, de ce DD mai vrea la presedentie ?! 
1 Septembrie 2010 la 6:20 pm
ia intreaba pe ala ce o castigat duminica cateva miliaone de euro, vezi, e boschetar cumva ?
1 Septembrie 2010 la 6:21 pm
milioane*
1 Septembrie 2010 la 6:23 pm
ce cauta aici commentu, era la alt articol
1 Septembrie 2010 la 6:24 pm
pfff in fine, e ok
1 Septembrie 2010 la 6:58 pm
@pircătă vezi că un maramureşanătă vrea să ajungătă în spamătă!!!
later: ptiu, cine dracu’ m-a pusătă să mă ducătă na bălgariia??? :rânjelulălacareşidăpalmepefrunte:
1 Septembrie 2010 la 7:09 pm
Asta a fentat spamul mai ceva decat banel propria aparare
Si eu daca sriu incurcatura(de exemplu) intru direct, nu?
1 Septembrie 2010 la 7:12 pm
biiiine.. scuze… a trecut de spam, dar nu trecut de voi.