Câtă cultură!

Jerome K. Jerome – De ce urăsc eroii (II)

Traducere: Radu Pircă

Dacă eroul este un tânăr din zilele noastre care nu are un tată sau are doar ceva ce nu merită numele de tată, atunci sigur va da peste o bibliotecă – nu contează a cui, orice bibliotecă îi va ţine de minune loc de tată. O să treacă rapid prin Walter Scott și “O mie și una de nopți” pentru a ajunge direct la dialogurile lui Platon, spre care e condus parcă de instinct. Cu ajutorul unui dicționar le dă de cap în greaca originalului. În felul acesta își dezvoltă și o pasiune pentru această limbă. Când a terminat cu clasicii eleni, trece la latini. Își petrece cea mai mare parte a timpului în bibliotecă și uită să se mai întoarcă acasă la ora ceaiului.

Îl urăsc fiindcă eroul obține întotdeauna ce vrea fără nicio dificultate.

Așa e el; și cât de tare puteam să-l urăsc pentru asta! Dacă are o formă oarecare de tată, sigur se duce la facultate. Nu muncește; nu are nevoie să muncească, totul îi vine de-a gata. Și asta mă deranja la el: eu întotdeauna trebuia să muncesc și nici măcar așa nu făceam mare lucru. Eroul, însă, comite tot felul de prostii pentru care alții ar fi fost exmatriculați; dar, în cazul lui, profesorii îl apreciază și mai tare pentru asta. E genul de om care n-are cum să greșească. În seara dinaintea examenului își leagă un prosop umed în jurul capului. Atât. Ăsta e tot secretul succesului său la examene, prosopul. În rarele cazuri când prosopul nu e de ajuns, bea litri de ceai tare. Nimic nu poate rezista combinației de ceai și prosop; rezultatul e invariabil “magna cum laudae”.

Obișnuiam și eu să cred în prosopul umed și ceaiul tare. Doamne, în câte prostii puteam crede când eram tânăr! Aș putea umple o Enciclopedie a Cunoașterii Inutile. Mă întreb sincer dacă vreun autor de romane la modă a încercat să lucreze cu un prosop umed în jurul capului. Eu unul am încercat. E foarte dificil și să te deplasezi doi metri ținându-ți drăcia aia pe cap. Poate că un turc are din născare această abilitate; dar un creștin obișnuit,  în niciun caz. Ca să stai cu un prosop umed în jurul capului trebuie să fii un acrobat cu experiență. Blestemăția se desface la fiecare câteva minute; cu prosopul pe ochi, încerci să-ți extragi capul din strânsoarea jilavă în vreme ce el se agață de tine din toate puterile. Pui la bătaie toate resursele minții omenești pentru a inventa termeni cât mai expresivi referitori la acel prosop – expresivi în ceea ce privește sentimentele pe care le nutrești față de el. Mai pierzi apoi timp și în fața oglinzii, aranjându-ți la loc drăcia pe cap.

Te întorci la cărțile pentru examen într-o dispoziție mizerabilă: îți curge apă pe față și pâraie reci ți se preling pe spate. Dacă nu arunci prosopul pe fereastră și nu te usuci bine, îți va fi imposibil să înveți ceva. Pe de altă parte, ceaiul tare provoacă, cel puțin în cazul meu, indigestie și somnolență. Până când efectele lui nu dispar complet, orice încercare de a studia e sortită unui eșec lamentabil.

Îl urăsc fiindcă e atât de îngrozitor de deștept.

Ceea ce mă irită însă și mai tare la eroul romanelor la modă e ușurința cu care învață orice limbă străină. Dacă ar fi vorba de un chelner german, de un bărbier elvețian sau de un fotograf polonez, nu m-ar roade invidia; oamenii ăștia n-au nevoie să se chinuie să învețe o limbă așa cum facem noi, ceilalți. Cred că ei doar fierb un dicționar și în fiecare seară, înainte de culcare, înghit două lingurițe. Când se termină fiertura, au asimilat deja limba respectivă. Nu e cazul și cu eroul de roman. El e doar un englez obișnuit și asta mă scoate din minți. De ani de zile mă plimb prin străinătate cu buzunarele pline de dicționare. Domni și doamne cu înfățișare bizară gesticulează și răcnesc la mine luni de zile. Mă ascund prin locuri tainice ca să exersez cu voce tare propoziţii, în speranța că în felul acesta, atunci când voi avea nevoie să le folosesc, îmi vor veni de la sine – ceea ce nu se întâmplă niciodată, bineînţeles. După toate aceste eforturi, nu mi se pare că am învățat mare lucru. În schimb măgarul ăsta de personaj, care n-a ieșit niciodată din cartierul natal, se hotărăște deodată să călătorească prin Europa. În următorul capitol îl găsesc deja prins în conversații complicate pe teme de psihologie cu savanți germani sau francezi. Se pare – autorul a uitat să menționeze acest detaliu până acum – că într-o vară, un exilat francez, neamț sau italian, după cum impune romanul, s-a mutat pe strada eroului; astfel că, în scurt timp, acesta a învățat să vorbească fluent în limba natală a nefericitului surghiunit.

Îmi aduc aminte o melodramă pe care am văzut-o jucată într-un orășel de provincie. Eroina și copilul ei dormeau în de-acum obișnuita mansardă. Dintr-un motiv care-mi rămâne în continuare neclar, personajul negativ a dat foc casei. În cele trei acte dinainte, se plânsese de răceala eroinei; poate că în felul acesta încerca să rezolve respectiva problemă. Oricum, era imposibil pentru cei doi să fugă pe scări. De fiecare dată când biata femeie deschidea ușa, o pală de foc năvălea înauntru și aproape că-i pârjolea părul. Părea că i-a sunat ceasul.

“Mulțumesc lui Dumnezeu”, a spus deodată femeia, învelind copilul într-un cearșaf, “că am învățat în copilărie cum să merg pe sârmă!”

Fără nicio ezitare, a deschis geamul mansardei și a traversat pe cel mai apropiat fir de telegraf până la stâlpul de peste drum.

La fel și eroul romanelor la modă, atunci când se trezește singur într-o țară străină, își amintește brusc de vremea când a întâlnit un exilat din acea țară și deodată începe să vorbească limba locală. Am întâlnit și eu în viața mea exilați și singurul lucru pe care l-am învățat de la ei a fost să nu-mi las niciodată la îndemână sticla cu coniac.

Și, în fine, îi urăsc fiindcă nu cred în acești eroi.

Refuz să cred în eroii și eroinele cărora nu le mai tace gura într-o limbă pe care au învățat-o la bibliotecă. Personal, eu cred că sunt exact ca noi ceilalți, pierduți în mijlocul străinilor, uimiți că aceștia nu ne înțeleg, rugându-i disperați să nu mai vorbească atât de repede. Conversațiile strălucite cu filosofi străini, schimburile pasionale de replici cu contese de peste hotare sunt doar pură imaginație.

Mi-aduc aminte că odată traversam în compania unei englezoaice de la Boulogne la Folkestone. La Folkestone o fetiță din Franța care nu știa ce tren să ia ne-a pus o întrebare simplă. Tovarășa mea de călătorie i-a răspuns cu o ușurință care a uimit-o și pe ea. Copila a plecat; însoțitoarea mea și-a permis un oftat.

“Ştiu că e ciudat”, a spus ea, “dar imediat cum ajung în Anglia, mi se pare că știu atât de multă franceză.”

Share:

15 comments

  1. Ciprian 1 August, 2010 at 12:30

    Am identificat naţionalitatea eroului, cu siguranţă nu este italian, german sau francez… şi 6 greşeli gramaticale în text. 😀

  2. unmihai 1 August, 2010 at 12:44

    stiti care e pricipala deosebire intre traducatorul Pirca si autorul Pirca?
    Parantezele!
    Jeromica asta le zice asa liniar, dintr-o suflare 😀
    @ciprian
    tu cred ca vrei sa te angajezi ca corector la DC si nu stii cum sa spui.
    Am auzit ca se plateste bine 😀
    Eu as zice ca-s mai mult de ortografie. de ex. “schimburile pasionlae“. 🙂

  3. M3bis 1 August, 2010 at 13:00

    @unmihai
    Typo, man. Typo. Acum discutăm contractul cu Cipicao. Ne gândim dacă să-l plătim la fel ca pe Pircă sau cu mai puţin…

  4. unmihai 1 August, 2010 at 13:22

    Ma uitam la traducerile de weekend. Comentarii putine, vreo doi au fost trimisi in spam, vreo doi in …, alti cativa au semnalat greseli. Lasa Pirca! Stii doar ca adevaratele genii sunt apreciate la adevarata valoare doar in existenta postuma (Van Gogh, Michael Jackson etc).
    (Asa-i ca incepe sa-ti para rau ca mi-ai dat ziarele? 😀 )
    Serios vorbind, mie mi-au placut textele (si traducerea) dar nu puteam sa zic doar: “Ce frumos!” 😀

  5. sebra 1 August, 2010 at 13:45

    Cum să-şi mai pună astăzi, prosopul ud în cap?? Şi freza?? Freza ce se va întâmpla cu ea? Ha?

    On comment:
    Merge şi un like dat acolo şi autorul ştie că-i apreciat :))

  6. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Jerome K. Jerome – De ce urăsc eroii (II) -- Topsy.com 1 August, 2010 at 13:46

    […] This post was mentioned on Twitter by sebra, Ciprian. Ciprian said: Daily Cotcodac» Jerome K. Jerome – De ce urăsc eroii (II) http://bit.ly/bk3rsj […]

  7. unmihai 1 August, 2010 at 13:59

    @sebra
    aa…. da? am vazut eu butonul cela dar nu prea mi-am batut capul cu el 🙂
    uite cum aveam sa-mi fac eu cont pe facebook. si doar cat m-am abtinut…

  8. sebra 1 August, 2010 at 14:07

    @unmihai,
    Păi la ce credeai că foloseşte?? :)) Să-i scutească pe comentatori să spună “vai, ce frumos!,cât de profund!,cât umor!” şi mai ales “ţineţi-o tot aşa, băieţi!”
    N-ai încă cont pe facebook?? Şi cum ai supravieţuit până acum?? Nu credeam să mai existe cienva fără cont pe facebook =))

  9. anndryusha 1 August, 2010 at 14:47

    Off… nu vreau să mă gândesc unde a ajuns, de fapt, biata copilă franceză… Până a ajuns acasă, nu e exclus să fi devenit chiar ea o adevărată eroină de roman… =))

  10. 4mall 1 August, 2010 at 17:53

    @Sebra: Care freza? La ce va referiti, voi aia cu par pe cap?

  11. ErRon 1 August, 2010 at 18:13

    @ Pirca
    Foarte fain!! Unde gasesti chestiile astea frumoase netraduse inca??8->
    Sper sa mai ai surse si resurse, ca asa mai citesc si eu ceva nou!!
    Ca cu banii care mi-i mai da boc incepand cu luna asta, am sa intru in librarii ca-n muzeu, da’ fara sa cumpar bilet de intrare!

  12. Pirca 1 August, 2010 at 18:47

    @Ciprian
    Pai zi-le, sa le corectez.

  13. Ciprian 1 August, 2010 at 19:19

    @Pirca Cum spunea si M3bis in comentariul de la ora 1.00 , am avut o discutie cu el si am corectat in mare parte. Mai era doar o chestiune de lamurit, dar ia legatura cu dumnealui.

  14. sebra 2 August, 2010 at 00:41

    @4mall,
    Freza e o unealtă pentru prelucrarea prin aşchiere. În urma prelucrării a ceea ce obişnuim să credem că-i păr (tu nu ai, nu te mai căuta :D), rezultă o chestie ţepoasă, gelată, etc, de proaspăt căzut din pat. Operaţiunea necesită vreo ora două, în funcţie de dexteritatea posesorului de freză 😀

  15. Dan 2 August, 2010 at 08:38

    Jerome nu stia ca in secolele urmatoare acesti eroi/eroine vor evolua de la statutul de personaj de roman la acela de fiinta in carne si oase. In zilele noastre, toti retardatii, toate toantele sunt “VIP”, “sex-simbol” si chiar europarlamentari :))
    Nici ei nu trebuie sa munceasca, dar nici nu-si pierd vremea prin biblioteci :))

Leave a reply