Postul nu e post destul

Impozitul pe bogăţie, acum accesibil tuturor românilor (2)

Pircă şi Julius

Nu se poate să n-aveţi un hectar de pământ la ţară. E foarte bine plasat, lângă un sat cu nume care sugerează consumul excesiv de alcool, la numai 25 de kilometri de gară şi 30 de ceva care se poate numi cât de cât drum. Ca urmare, sunt şanse extrem de mari ca în următorii ani să-şi deschidă Microsoft sau Google un centru acolo şi nu vă puteţi îndura să daţi terenul sub 5 euro metrul pătrat.

Sigur aveţi un pet foarte scump – animal de casă, vreau să zic, nu recipient de plastic, din ăla nu v-aş jigni presupunând că aveţi doar unul prin casă. Genele lui cu pedigree valorează mii de euro – nu contează că l-aţi găsit în spatele blocului, lângă tomberoane şi nici că e castrat, ideea e că e un animal de rasă foarte preţios.

Cam tot românul are în casă un tablou pe care-l bănuieşte că ar fi de Aman, Grigorescu sau măcar Verona şi care mai adăugă cel puţin 10.000 la avere. Ca să producă atâta artă, pictorii ăia trebuie că au muncit pe bandă rulantă: “Mă, nu mai pot, pe bune, mi-a înţepenit mâna, şase care cu boi şi trei ciobănei am făcut azi”. “Hai, Nicule, mai bagă unu’, e pentru văru-tău Costel din Paşcani, vrei să n-ai cu ce să-l omeneşti când mai trece pe la noi?”.

Pe lângă preţiosul tablou, trebuie să mai aveţi prin casă diverse obiecte de valoare rămase de la bunici: un set de veselă din argint cu o lucrătură rară, o dormeză cu arcuri de-alea cum se făceau pe vremuri, un scrin vechi stil Ludovic al … (aici puteţi adăuga dumneavoastră, la alegere, un număr care să-l impresioneze pe vecinul Nelu de la 3). Bineînţeles că hoţii de anticari ar vrea să vi le cumpere pe un preţ de nimic, dar dumneavoastră ştiţi foarte bine că străinii s-ar bate pentru aceste obiecte valoroase. Ca să obţineţi un preţ corect – doar 30.000 de euro, nici nu cereţi mult -, tot ce aveţi de făcut este să aşteptaţi ca străinii să dea buluc în Pantelimon, în căutare de comori ascunse.

Nu în ultimul rând, sigur deţineţi o mulţime de lucruri valoroase pe balcon şi la ţară. Trebuie că sunt valoroase, fiindcă altfel de ce le-aţi mai ţine? La bursa damigenelor cu mucegai înăuntru şi a cadrelor de Pegas ruginite n-aveţi cum să nu scoateţi pe ele un 5.000 de euro, iar dacă mai puneţi şi Framul nefuncţional pe care l-aţi dus la ţară, în curte, spre bucuria rudelor care locuiesc zi de zi acolo, ajungeţi uşor la 10.000.

V-aţi convins că sunteţi putred de bogaţi? Păi şi acum ziceţi şi voi: nu meritaţi să fiţi impozitaţi? Singurul lucru care ne nelămureşte e că, din câte am înţeles, impozitul ăsta Guvernul vrea să vi-l ia ca să dea la săraci – şi ne întrebăm şi noi, pe ăştia unde o să-i găsească?

Share:

30 comments

  1. ThoR 5 August, 2010 at 08:39

    :)) O sa se gaseasca vreo doi saraci deputati si vreo 2 amarati de ministrii care sa beneficieze si ei de un mic ajutor…..cu siguranta sunt cativa care vai saracii la declaratii de avere nu au trecut decat 1 amarat de logan..si ptr ca mama lor soacra bunica matusa varul de al 7-lea cumnatu nepotu lor sau vecinul de scara sunt milionari in euro se intelege de aici clar ca el e singurul din familie care nu are noroc si gata si in loc sa stranga si el ca omu un milion -zece de euro ptr batranete si zile negre , el alearga sa rezolve problemele tarisoarei ….deci clar trebuie ajutat

  2. Carmen 5 August, 2010 at 09:00

    Serios, ma dau astia afara, ca de juma’ de ora rad citind DC (am fost plecata zilele trecute si am avut de recuperat) :))
    Aveti ceva posturi libere (si bine ne-platite) la redactie?

  3. boga 5 August, 2010 at 09:08

    “La bursa damigenelor cu mucegai înăuntru şi a cadrelor de Pegas ruginite”
    Iar va luati, mai, de camera serverelor?

  4. Dan 5 August, 2010 at 09:09

    Eu cred ca guvernul, prin vocea neautorizata a ministrului Vladescu, o sa corecteze: “450.000€ am zis? Nu, am gresit, e 450.000 de lei vechi” :))

  5. Dan 5 August, 2010 at 09:18

    @boga
    Nu sunt si cauciucuri de iarna? Si nu e “camera serverelor”, cred ca e “datacenter” curat =))

  6. sebra 5 August, 2010 at 09:24

    Măi, dacă-mi impozitează şi colecţia de maşinuţe a lui bărbatu’miu, foc mă fac! Mă duc s-o ascund în şifonier:))

  7. silavaracald 5 August, 2010 at 09:28

    Dar colecţia de coarne a soţiorului din dotare? De cerb, bineînţeles, nu personale! ;))

  8. sebra 5 August, 2010 at 09:33

    @slvc,
    N-are de niciun fel :))

  9. Dan 5 August, 2010 at 09:36

    @slvc & @sebra
    Poate despre bijuterii ar fi cazul sa va ingrijorati, doamnelor! Ca guvernul nu iarta! :))
    Un cercel, un inel, o brosa…

  10. sebra 5 August, 2010 at 09:41

    @Dan,
    Auch…şi eu m-am mai şi lăudat cu ele pe blog =))

  11. Carmen 5 August, 2010 at 09:45

    @sebra: tu esti deja mare capitalista, capusa care suge sangele poporului si trebuie impozitata fara mila!

  12. zaqk 5 August, 2010 at 09:45

    Ati uitat pestele de sticla, asezat la loc de cinste pe televizorul cu mileu deasupra. Nu de alta, dar asa comoara trebuie tinuta stict sub supraveghere!

  13. Dan 5 August, 2010 at 09:57

    @sebra
    “Am mintit dom’ ministru sa ma dau si eu mare!” =))
    “N-aaaam io asa ceva, nici nu stiu ce-i alea!”

  14. unmihai 5 August, 2010 at 10:21

    Taranii de la noi seamana cu regii Frantei. Singura diferenta e ca la noi Ion e al Glanetasului, a lui Stefan a Petrii pe cand la ei Ludovic e al XIII-lea, al XIV-lea etc.

  15. anndryusha 5 August, 2010 at 10:43

    Cum, unde să-i găsească pe săraci? Aţi uitat că vine iarna? Aveţi idee cât costă încălzirea la 1200 metri pătraţi spaţiu locativ?… Da’ ratele la 3 milioane luate aiurea din bănci, din cauza pieţei imobiliare care a transmis semnale mincinoase către investitori? Da’ ţinutele pentru Bruxelles, Monte Carlo, Coasta de Azur?…
    Vedeţi? Săracii sunt întotdeauna mai aproape decât v-aţi fi închipuit… =))

  16. U 5 August, 2010 at 11:14

    In plus, orice om are acasa o masina de cusut Singer care face cel putin 30.000 de euro. Si daca mai da 5.000 sa o cumpere pe aia de are seria pereche, orice colectionar german, american sau japonez i-ar da cel putin 100.000 de euro pe cele doua masini de cusut.

  17. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Impozitul pe bogăţie, acum accesibil tuturor românilor (2) -- Topsy.com 5 August, 2010 at 11:18

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Melania F.. Melania F. said: Daily Cotcodac» Impozitul pe bogăţie, acum accesibil tuturor românilor (2) http://bit.ly/bRYrXQ […]

  18. iulian rinder 5 August, 2010 at 11:33

    Ptr. Dan

    450.000 lei vechi? Fain articolul DC, excelenta gluma ta, cu o sigura precizare: nu le da idei de astea la gaozarii ( ca sa-i citez) de la putere, ca pe astea le aplica.

  19. Dan 5 August, 2010 at 11:44

    Merci Iulian! Cred ca ei nu citesc DC ca altfel s-ar mai destepta! (si ar veni cu niste impozite mai subtile :)))

  20. argy 5 August, 2010 at 11:53

    toti banii impozitati se duc la sinistrati (adica la cei care merg in excursie la burj al arab , ca am auzit ca saracul hotel e in ape , banuiesc ca a da prutul peste el). sigur au o cutie de donatii ceva , o aziz radulescu care sa faca teledoane .

  21. ErRon 5 August, 2010 at 13:42

    Eu am si garaj la masina, de al’ bun, sub bloc!!! Apa, incalzire, curent!!! 🙂
    Problema mea principala e ca nu reusesc sa introduc masina in garaj. Da’ si cand e introdusa corespunzator (de cate un vecin binevoitor!), n-am nici o problema in a o scoate si plasa in circulatie!!:P

  22. mifty 5 August, 2010 at 13:47

    @argy: sinistraţii sunt soţii sinistrelor soţii???

  23. silavaracald 5 August, 2010 at 14:54

    @ErRon
    Dacă ai apă curentă şi încălzire, mai ales că nu prea ţii maşina în el, se impozitează ca spaţiu excedentar pentru locuit! Să nu zici că nu te-am informat! 😀

  24. Joaninha 5 August, 2010 at 15:03

    Eu nu prea am nimic din toate astea, da’ daca voi ziceti ca-s asa bogata, pot sa vand jumate, ca mi-ar prinde bine niste cash ? 😀

  25. BRRC 5 August, 2010 at 15:07

    @iulian rinder: Chiar asa, fara idei, ca ne pomenim cu vreun OG care trece la capitolul imobiliar fastuoasele camere de bicicleta, monumentalele acvarii si coliviile de lux pentru canari si perusi nesimtiti. Ca sa nu mai vorbim despre camerele de ardere, de la motoarele cu combustie interna, da?
    Avem insa noroc, baietii din Guv.ro is prea sensibili ca sa ne rada chiar asa, la os.
    Pai v-ati gandit vreodata de ce nu se impoziteaza (inca!) veniturile aduse de animalele de companie? De cate ori n-am trecut sub tacere faptul ca pisica a venit (deci, venit, da?) la baza cu un ditamai sobolan de provenienta dubioasa? Sau randunicile alea stabilite sub streasina, sub aparenta lor nevinovata, cara permanent materiale de constructie fara documente insotitoare ori viermusi de contrabanda…
    In fine, idei mai am, dar Dom’ Vladescu, rog sa nu se consemneze

  26. Morom3t3 5 August, 2010 at 15:14

    Eu am la tara, in fundul curtii, o fabricutza de de ingrasamant ca primaru’ nu vrea sa faca canalizare 😀

  27. BRRC 5 August, 2010 at 15:14

    Ca sa nu fie discutii, referitor la categoria Venituri aduse de pet-uri, a se verifica de exemplu pretul de referinta la carnea de sobolan (depinde acuma, in viu sau in carcasa), conform nivelului stabilit de Bursa neagra din Phnom Penh ori Hanoi. Pai ce, aportul asta la capitalul gospodariei e derizoriu?

  28. ErRon 5 August, 2010 at 17:00

    @slvc
    Nu m-am exprimat corect.
    Tin masina in el, doar ca n-o introduc eu!!! In acest caz, sper sa mi-l impoziteze normal!:D
    Sunt sofer de week-end, n-o scot decat odata pe saptamana!!!
    Poate incerc aici o reducere de impozit?? Ca o folosesc rar!

  29. lore 6 August, 2010 at 01:56

    numa’ goblenurile, mileurile si iile cusute de bunici fac 500.000! Parerea mea! Io m-as lansa intr-o afacere: as cumpara toate goblenurile vecinelor de bloc, ca sa nu le impoziteze pe ele, bietele si le-as vinde intre Busteni si Predeal turistilor nemti care vin sa ne viziteze Castelul Bran!

  30. Iepurasul Isteric 7 August, 2010 at 02:20

    sa-mi impoziteze firele de par ca is naturale, nu s-a atins nici o vopsea de ele, in strainatate sigur mi-ar da cineva vreo n`s(h)pe mii de dolari sau chiar milioane, depinde cum negociez

Leave a reply