Câtă cultură!

Sexul care nu face cumpărături

Saki (Hector Hugh Munro)

Deschiderea unui nou centru comercial destinat locuitorilor din West End, în special celor de sex feminin, m-a făcut să reflectez. Chiar cumpără femeile vreodată ceva? Desigur, este binecunoscut faptul că merg la cumpărături cu aceeaşi fervoare cu care o albină zboară din floare în floare, dar oare şi cumpără ceva? Date fiind banii, timpul şi energia pe care le consumă în acest scop, eforturile lor comerciale asidue ar trebui să aibă ca rezultat o aprovizionare perfectă cu toate cele necesare în casă; or, dimpotrivă, e de notorietate publică faptul că servitoarele (la fel ca şi gospodinele, indiferent de clasă socială) îşi fac o mândrie din aceea că veşnic le lipsesc chiar şi cele mai banale produse. “N-o să ne mai ajungă gelatina până joi” prevestesc pe un ton fatalist şi, într-adevăr, joi nu mai au gelatină. Pot prezice aproape la minut momentul când li se va termina provizia de gelatină şi dacă cumva joi e sărbătoare şi magazinele sunt închise, triumful lor este deplin. E foarte posibil ca un magazin unde cantită]i rezonabile de gelatină sunt stocate în scopuri comerciale să se găsească chiar vizavi, dar mintea feminină respinge o sursă atât de evidentă de reîmprospătare a proviziilor pe terminate. “Nu intru în locul ăla” spun, aruncând imediat respectivul magazin în afara razei de acţiune a umanităţii. Întocmai cum un câine rău de pază rareori le va face rău animalelor din vecini, la fel şi o femeie va prefera să nu cumpere din magazinele din imediata apropiere. Cu cât sursa de aprovizionare e mai îndepărtată, cu atât femeia va fi mai statornică în hotărârea ei de a rămâne urgent fără respectivul produs. Arca lui Noe trebuie că abia ieşise în larg de cinci minute când un glas de femeie a remarcat cu regret că nu mai sunt destule grăunţe pentru păsări. Acum câteva zile, o cunoştinţă feminină de-a mea mi-a mărturisit că era foarte supărată fiindcă primise de dimineaţă vizita unei prietene dar nu putuse să o reţină şi la prânz fiindcă (a spus asta cu o urmă de mândrie în glas) “nu aveam nimic de mâncare în casă”. I-am atras atenţia asupra faptului că locuieşte pe o stradă plină de băcănii şi că i-ar fi fost extrem de uşor să încropească un prânz decent în mai puţin de cinci minute. “Nici nu mi-a trecut prin minte aşa ceva”, a răspuns cu demnitate jignită şi mi-am dat seama că sugestia mea era la limita decenţei.

Însă domeniul unde capacităţile comerciale ale femeii eşuează complet este cel al nevoilor ei literare. Dacă ai produs o carte care a avut un oarecare succes, poţi fi sigur că vei primi o scrisoare de la o doamnă pe care de-abia o cunoşti cât să o saluţi, rugându-te să-i spui “cum poate să pună şi ea mâna pe un exemplar”. Doamna stăpâneşte numele cărţii, al autorului şi al editorului, dar modul în care ar putea să şi-o procure rămâne în continuare pentru ea o problemă insolubilă. Îi scrii insistând asupra faptului că dacă va apela în acest scop la fierar sau la brutar cu siguranţă va întâmpina o mare dezamăgire şi sugerându-i că, după părerea ta, cel mai bun lucru pe care l-ar putea face ar fi să încerce să contacteze un librar. Doamna va răspunde la scrisoare într-o zi sau două: “S-a rezolvat: am împrumutat un exemplar de la mătuşa dumneavoastră”. Acesta este, fireşte, un caz fericit, când persoana respectivă a avut la dispoziţie şi o cale ocolită de a-şi atinge scopul, dar atunci când nu există astfel de soluţii alternative, se instalează disperarea. O doamnă care locuia în West End mi-a mărturisit într-o zi interesul ei pentru terrieri din soiul West Highland şi dorinţa de a afla mai multe despre această rasă canină, astfel încât, atunci când, câteva zile mai târziu, am dat peste un articol exhaustiv pe această temă într-una din cele mai populare reviste săptămânale, i-am trimis o scrisoare cu această informaţie, precizând clar data în care apăruse respectiva publicaţie. “Nu am cum să îmi procur revista”, a fost răspunsul ei grabnic. Şi într-adevăr, chiar nu avea cum. Trăia într-un oraş unde chioşcurile de presă se numărau, cred eu, cu miile, şi trebuie că în drumurile sale trecuse pe lângă zeci de asemenea instituţii, dar cu toate acestea, din punctul ei de vedere era practic la fel ca şi cum articolul despre terrierii West Highland apăruse într-o carte de rugăciuni păstrată într-o mănăstire budistă din Tibetul de est.

Brutalitatea abordării directe folosită de cumpărătorul de sex masculin nu poate să nu provoace ironiile condescendente ale spectatoarelor. O pisică ce se joacă cu şoarecele o întreagă după-amiază de vară pentru ca apoi să-l piardă simte cu siguranţă acelaşi dispreţ pentru terrierul care lichidează rozătorul în zece secunde. Tocmai îmi terminam cumpărăturile acum câteva seri când a dat peste mine o cunoştinţă feminină pe care, pentru a ne abate de la indicaţiile date de naşii ei acum treizeci de ani, o vom numi Agatha.

“Sper că nu ai de gând să cumperi sugativă DE AICI?” a spus alarmată în şoaptă şi îngrijorarea ei părea atât de neprefăcută încât m-am abţinut, într-adevăr, să mai cumpăr de acolo.

“Hai să te duc la Winks and Pinks” a spus de îndată ce am ieşit din magazin, “au aşa nişte nuanţe frumoase de sugativă, sidef şi fuchsia şi mumie şi…”.

“Dar vreau sugativă obişnuită”, am zis.

“Nu contează. Mă cunosc la Winks and Pinks”, mi-a răspuns, fără mare legătură. Agatha consideră, se pare, că sugativa se vinde în cantităţi mici şi doar persoanelor cu o reputaţie confirmată, în care poţi avea încredere că nu o vor folosi în scopuri periculoase sau nepotrivite. După ce am mers vreo două sute de metri a început să realizeze că ceaiul ei prezintă o mai mare importanţă decât sugativa mea.

“La ce-ţi trebuie sugativă?”, m-a întrebat brusc. I-am explicat cu răbdare.

“O folosesc ca să-mi usuc cerneala de pe foile de hârtie fără să se păteze. Cred că e o invenţie chinezească de prin secolul doi înainte de Hristos, dar nu-s sigur. Singura utilizare alternativă la care mă pot gândi e să fac din ea o minge cu care să se joace pisoiaşii.”

“Tu nu ai un pisoi”, a zis Agatha, cu acea dorinţă specific feminină de a enunţa întregul adevăr în majoritatea situaţiilor.

“În orice clipă aş putea da peste unul abandonat”, i-am răspuns.

Oricum, n-am apucat să-mi mai iau sugativa.

Traducere: Radu Pircă

Share:

18 comments

  1. subnivelulmarii 24 July, 2010 at 15:03

    sa traduca numai Pirca, el stie, restul sunt de umplutura :))

  2. M3bis 24 July, 2010 at 15:05

    Bre, dar ai tradus, nu glumă. I-ai şutit parola lui Julaev de ai reuşit să bagi un text aşa luuuung?

  3. Ciprian 24 July, 2010 at 16:25

    Stiu pe cineva care e maestra in a gasi produsele cele mai ieftine si mai proaspete in cartierul ei din Bucuresti. (Pirca, am impresia ca si rosiile le ia mai ieftine, dar doamna sta prin Titan, nu stiu daca va cunoasteti.) Are acasa cele mai bune carti de bucate: Petrisor, Varlan, Oliver, Roman si alte cateva de pe vremea cand era domnisoara. Sotul (cam 110 kile la 1.90m) i-a cumparat dintotdeauna cele mai performante aparate de gatit. Nici nu se lanseaza bine produsul ca el a doua zi deja se intereseaza cum sa si-l procure. De vreo 3 sau 4 ori numai in ultimii 6-7 ani a trebuit sa modifice si bucataria, sa schimbe mobilierul pentru a se asorta cu aparatul de gatit. Numai o singura problema are doamna. Ii este frica sa aprinda aparatul de gatit, fie el racordat la gaz sau electric. Aici este dependenta de sot sau copii, de cateva ori a deranjat si vecinele sa o ajute.

  4. cato 24 July, 2010 at 20:23

    desi, totdeauna sunt asemanari, greu se poate asemana, totusi, societatea romanesca actuala, cu cea engleza. poate numai daca luam in seama minoritatea cu bani…
    Cealalta parte, se imparte in doua categorii(lipseste menajera, anyway):
    – gospodine care umbla tot orasu’ dupa economii bine venite si care aprovizioneaza bine
    – nepasatoare care se duc la primul butic si cumpara orice, fie chilipir sau de 3 ori mai scump
    Cat priveste ambitiile stiintei veterinare…e sublime, dar lipsesc cu desavarsire

  5. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Sexul care nu face cumpărături -- Topsy.com 24 July, 2010 at 20:41

    […] This post was mentioned on Twitter by Ovidiu Eftimie, Gabi. Gabi said: Lectură de umplut o după-amiază » Sexul care nu face cumpărături http://bit.ly/9iWTqu […]

  6. Dan 24 July, 2010 at 21:30

    @cato
    Si, as adauga, Radu Pirca, care gaseste cele mai ieftine rosii :))
    Desi acum, fiind sezonul pepenilor, poate ne lumineaza si pe noi =))
    Eu cred ca exista cate un Radu Pirca si in Sooooho, si in West Eeeeend…

  7. sebra 24 July, 2010 at 21:48

    @Cato,
    Hmm..de regulă la primul butic, adică ăla din cartier, e de regulă mai scump, în niciun caz chilipir.
    Auzi?! Nepăsătoare! Da’ timpul nu costă bani, ha??

  8. Radu Vasile 25 July, 2010 at 09:08

    Ba mie mi se par foarte veridice doamnele descrise.
    Nu cred ca la noi lipsesc, ci doar ca la noi au si alte calitati in plus.
    Cum a spus cineva mai sus, sunt cele care aprovizioneaza bine…. Dar nu cu ce le tre buie.
    Astfel se remarca rasa celor care merg la supermarket si cumpara tot ce e la oferta, nu conteaza daca atunci iti trebuie, nu conteaza daca chiar iti trebuie, dar e la oferta si nu se stie cand te mai intalnesti cu asa pret.
    E drept ca, pulpele de pui cumparate in cantitati incomensorabile la 7 lei s-ar putea sa coste 9 lei peste 9 luni cand vei vrea tu sa mananci pulpele respective! Dar nu e asa ca e mai bine sa cumperi in ianuarie 10 kg de pulpe de pui la 7 lei kg-ul decat sa iei 1 kg maxim 2 cand vrei sa mananci la 9 lei?
    Si acum cu tva-ul asta…. E chiar bine sa iti faci provizii pe 5 ani inainte ca nu se stie.
    Intr-adevar exista si cel de-al doilea segment e femei, fraierele sau fitoasele, ambele categorii fiind asimilabile uneia singure.
    Alea care, au un talent nativ de a se duce si a cumpara tot ce e mai scump de unde e mai scump, alea care habarnau sa cumpere.
    Am vazut un caz care m-a uimit, o gagicuta (termen dragalasi pentru proasta) vroia sa isi cumpere o imprimanta foto. Modelul canon 700, nu fac reclama, de altfel modelul nici nu e asa numit, dar il spun pentru referinta. Pe piata existau 3 magazine, a, b, c, a dadea imprimanta aceea, retineti, marca model, la 160 ron, altii dadeau la 220 ron, dar unii il dadeau la 490 ron. Iar gagicuta, evident, a luat-o pe aia la 490 ron.
    Va las sa ghititi motivele, chiar ma gandesc sa vad care reuseste sa intuiasca cat mai multe.
    Cine gaseste cel mai inventiv raspuns, dau o carte (na ca fac si cititorii concurs pe daily), dar cartea are un mic amanunt, e scrisa in Braille!

  9. cato 25 July, 2010 at 10:01

    @sebra:a-haaa!

  10. Dan 25 July, 2010 at 17:50

    @Radu Vasile
    Pentru ca aia la 490 era fuchsia, in timp ce celelalte erau alba respectiv neagra 🙂

  11. sebra 25 July, 2010 at 18:30

    @Dan,
    N-ai întrebat dacă nu cumva aveau şi pe galben?? Mi-am cumpărat un pix galben şi mă gândeam că l-aş putea asorta cu imprimanta…

    @Radu Vasile,
    Că i-ai recomandat-o tu? 😀

  12. Dan 25 July, 2010 at 20:24

    @sebra
    Dumnezeule! Tu mai stii sa scrii cu pixul? Sau e doar de decor :))
    Poti sa-l asortezi cu o imprimanta neagra, sau bleumarin… Dar tu stii mai bine, noi barbatii le-am asorta aiurea =))

  13. N.A. 25 July, 2010 at 22:10

    Imi place cum scrie nenea asta, ar trebui sa-l faceti colaborator permanent! 😀

  14. sebra 25 July, 2010 at 23:39

    @Dan,
    Cum să scriu măi cu pixul??? Îl mai iau şi eu în mână când intră careva, mai ţăcan cu el pe birou să par preocupată,recunosc că se mai întâmplă să-mi amestec şi cafeaua cu el când am uitat de beţişor. Pot să fac asta cu mouse-ul?? Nu pot!

  15. Dan 26 July, 2010 at 08:15

    @N.A.
    Munro saracu’, a murit tânar in primul razboi mondial… Dar cred ca Pirca poate sa improvizeze, ca e talentat. Eu, cel putin, nu mi-as da seama 🙂

  16. Pirca 27 July, 2010 at 10:04

    @Dan
    Multumesc de apreciere, dar nu am cum sa scriu ca Saki. Iti dau un singur motiv: el putea scrie despre femei oricat de ironic vroia, deoarece nu avea niciun interes in acest domeniu.

  17. Dan 27 July, 2010 at 10:15

    @Pirca
    Poti semna “Julius si Pirca” si când esti luat la intrebari spui: “Nu stiu mama, partea asta a scris-o Julius” =))

  18. Daily Cotcodac »  Promo: Jerome K. Jerome pe Daily Cotcodac 31 July, 2010 at 19:07

    […] şi n-aţi sărit imediat să comentaţi, despre Jerome K. Jerome, care le urmează colegilor Saki şi Hašek. Pircă (era să scriu “colegul Pircă” dar mi-am dat seama că eu sunt ăla […]

Leave a reply