• Ca orice român, şi Vlad Petreanu se visează din când in cand Mahatma Gandhi, uitând însă că n-a emigrat la timp şi că degeaba ai asupritori, dacă n-ai şi ce popor instiga la nesupunere civilă.
• Guvernanţii sunt lacomi şi proşti. Nu ca românii obişnuiţi, care sunt cumpătaţi şi deştepţi.
• Mogulii nu sunt răi cu toată lumea.
• Aşa, ca între două fete cu poşete roz.
• În fine, poate măcar anul ăsta vă amintiţi de ziua consoartei. Înainte.
Moise Guran
De la Mihai Viteazu şi Tudor Vladimirescu la Mugur Isărescu şi Adrian Mititelu, noi oltenii am strălucit fie în domeniul sportului, fie în cel al finanţelor. În momente grele pentru ţară şi în momente de derută pentru noi înşine, am amestecat aceste două aplecaţii atât de tare că n-a mai înţeles nimeni clar când să parieze pe noi şi când să parieze pe un blat.
Istoria e uneori un blat. În mod nedrept, ea nu consemnează niciodată cine ia banii ci doar cine câştigă meciul. În filozofia noastră, a oltenilor, un blat e un meci egal, căci unul marchează goluri iar celălalt marchează profit proporţional, deci rezultatul e unul mai echilibrat decât apare în cărţile de istorie. (more…
Vivi Floricica
Mă sună LăptucaPEACE după-amiază când eram cu ăla micu în parc:
- Vezi că te-a sunat Julică!
Mă sunase Julică pe celălalt telefon. Știți că, în ziua de azi, un om care se respectă are cel puțin două telefoane. Eu lăsasem unul acasă, că nu mai aveam minute pe el. Și fix pe ăla mă sunase Julică. (more…
Julius Constantinescu
Peste drum de blocul meu e un mic magazin de cartier ţinut de un domn în vârstă. I-am călcat pragul chiar din prima zi în care m-am mutat aici, şi continuu să o fac şi acum, din mai multe motive. În primul rând, stimularea micilor întreprinzători e un lucru benefic pentru mersul economiei şi consider că orice cetăţean responsabil ar trebui să aibă în vedere acest fapt. În al doilea rând, e un fapt ştiut că lanţurile de supermarket desfăşoară activităţi de speculă pe scară mare şi umflă preţurile fără pic de ruşine – prin urmare, în măsura în care acest lucru este posibil, ele trebuie evitate. (more…
Radu Pircă
• Revoluţia şi Napoleon
În anii 1700, Franţa a intrat într-o lungă criză. La înfrângerile militare, cu care oricum lumea se obişnuise, s-a adăugat asocierea statului la tot felul de scheme piramidale, impozitele absurde, procesele scandaloase şi decăderea moravurilor Bisericii (în sensul că înalţii prelaţi aveau amante şi participau la orgii, lucru pe care din fericire Vaticanul a avut grijă să-l înlocuiască cu pedofilia). Singura investiţie cu adevărat bună a fost să-i ajute pe americani să devină independenţi – în felul acesta au avut cine să le dea şi lor o armată de eliberare care să-i ajute la bătrâneţe. (more…
Ca orice echipă care îşi propune să facă performanţă, şi noi am căutat să ne întărim în vara asta cu jucători ieftini şi buni de pe dvd. Şi, după ce am vizionat zeci de dvd-uri cu Bizbazar, am ajuns la concluzia că nimeni nu e mai potrivit să scrie o rubrică financiar-sportivă pe DC decât Moise Guran – ne-a convins mai ales faptul că nu se pricepe nici la finanţe, nici la sport. (more…
Un amic care avea de zugrăvit o casă a avut săptămâna trecută plăcuta surpriză ca meşterul să-i ceară pe manoperă un sfert de miliard de lei vechi. E drept că era o casă în centrul Bucureştilor, dar amicul meu îşi luase toate măsurile de precauţie: îşi pusese tricoul de inginer cu cele mai multe şi mai colorate dungi pe care îl avea în dulap, nişte blugi plimbaţi în prealabil prin RATB o juma’ de zi, îşi mutase SIM-urile în Nokii 2310, acoperise motocicleta din curte cu o husă împuţită şi aruncase preventiv nişte gunoi pe ea, îi rugase chiar pe vecini să-şi mute maşinile din faţa casei, astfel încât să nu fie acolo decât o Dacie papuc, un Moskvici pe butuci şi un Logan (cel mai dificil a fost să-l convingă pe proprietarul Moskvici-ului să-şi lase maşina lângă Logan – “păi dacă mi-o zgârie ăla când iese, că lui nu-i pasă?” ). (more…
Dr. Ionuţ Şendroiu
Luanda, 17 Iunie, Argentina – Coreea de Sud 4-1
“O ataque futebolistas argentinos do lado direito, a bola chega a Messi … MESSI … “. Şoferul conducea cu o mână pe volan şi una pe butonul volum, pentru a da sonorul mai încet, în caz că vrem să îi spunem ceva. I-am strigat să ne ducă la o cîrciumă de pe Bulevardul Che Guevara. Eram cu doi italieni din Catania pe care îi durea în cot pe ce bulevard mergem să bem, tot ce voiau ei era sa vadă meciul într-un loc cu aer condiţionat, în care să nu plătim mai mult de 3$ pe o bere. “Messi …! Meeessiii … !! Messi volta para a esquerda UNITEEEEEL, DINAMICA DE LA VIDAAAA!”. În Angola, pentru a asculta la radio un meci de fotbal, ai nevoie de nervi bine antrenaţi. Inserţiile publicitare sunt enervant de frecvente şi constau practic într-un text pe care comentatorul radio îl citeşte dintr-o suflare, retezînd mijlocul unei fraze, sau chiar al unui cuvînt, după care continuă să comenteze, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. (more…
Ovidiu Eftimie
Întrucât iar trec printr-o perioadă de-aia când mă las de fumat, când furiile mele sunt tot mai dese, soţia mea a considerat că cel mai frumos cadou de ziua mea ar fi un cuţit multifuncţional.
Poate ştiţi la ce mă refer, e un cuţit care este şi patent, are şurubelniţă de-aia mică de inginer, surubelniţă de-aia mare de om care montează termopane, foarfecă, desfăcător de bere, pilă şi, evident, un ferăstrău mic. (more…
Julius
Dacă v-ați uitat la serialele de comedie americane – sitcomuri, pe scurt (o abreviere ce-mi amintește de “aprozar” și “gostat” ) – ați observat că sunt mai bune decât textele mele, de exemplu, fiindcă măcar au bunul simț să-ți indice unde e cazul să râzi (desigur, poate un indiciu și mai bun ar fi fost chiar niște poante, dar nimeni nu mai folosește astăzi asemenea mijloace rudimentare pentru a provoca bună dispoziție).
“Laugh track” – “râsetele înregistrate” – au fost inventate de americani în anii ’50. Recunosc că-s invidios că așa ceva nu există și pentru textele scrise – mi-ar ușura foarte mult munca dacă, în locul puținelor poante pe care le fac și așa, v-aș indica doar unde trebuie să fiți amuzați, eventual și cât de tare. (more…