Evenimentul zilei de ieri

O istorie…(9) – Secolul al XIX-lea

Radu Pircă

• Secolul al XIX-lea
După înfrângerea finală de la Waterloo, urmaşii capeţienilor au revenit pe tron, pentru o nouă tură de incompetenţă (“Restauraţia” ). Singurele realizări au fost înfiinţarea Legiunii Străine (motivele ar trebui să fie destul de evidente, dacă aţi ajuns cu lectura până aici) şi crearea imperiului colonial francez, total nerentabil, dar bun pentru a ridica moralul soldaţilor, care măcar pe sălbaticii cu suliţe erau destul de siguri că pot bate, . A fost nevoie de două revoluţii pentru a scăpa definitiv de ei în 1848, cînd poporul a pus iar mâna pe putere. Evident, atunci când francezii au fost puşi să aleagă un înlocuitor pentru urmaşii capeţienilor, l-au ales, cu înţelepciune, pe nepotul lui Bonaparte.

Napoleon IIINapoleon al III-lea (foto) s-a proclamat şi el împărat, dar s-a dovedit doar o copie proastă a faimosului său unchi şi bunic (familiile corsicane au multe în comun cu cele vasluiene). Dacă primul Napoleon invadase Rusia şi fusese învins de iarnă, cel de-al treilea a invadat Mexicul şi a fost biruit de muşte. În Războiul Crimeei a prăpădit 100.000 de oameni pentru a cuceri o singură fortăreaţă. I-a ajutat pe italieni să se elibereze de sub austrieci, după care s-a gândit mai bine şi i-a trădat ca să le ia vreo trei staţiuni din Alpi. Şi-a încheiat domnia în aceeaşi notă, cu faimosul Război Franco-Prusian în care armatele sale pur şi simplu au aşteptat să fie înconjurate de cele inamice în timp ce căutau pe undeva un steag alb. Cel mai mare dezastru cauzat de Napoleon al III-lea a fost însă acela că fără intervenţia lui în favoarea Unirii, probabil că România nu ar fi existat niciodată.

Când Napoleon al III-lea a abdicat, mândru că a reuşit poate cel mai mare dezastru militar din istoria Franţei, politicienii au avut grijă ca în fruntea nou-proclamatei republici să nu mai pună niciun vlăstar regal. Sub o mână de preşedinţi a căror principală calitate a fost că au evitat orice război cu un popor înarmat cu ceva mai mult decât bâte, Franţa a redevenit o mare putere. Principala criză din cele patru decenii de pace (“Belle Epoque” ) a fost procesul căpitanului evreu Dreyfuss, închis pe nedrept, care a demonstrat că generalii francezi aveau toate calităţile: incompetenţi, antisemiţi şi mincinoşi.

– nu pierdeti ultimul episod: X. Secolul XX –

Share:

15 comments

  1. Dan 23 July, 2010 at 08:29

    M-am intrebat intotdeauna ce a fost cu Napoleon al doilea… Cred ca a fost scos din cartea de istorie pentru ca a câstigat vreo batalie cu adevarat importanta pentru Franta, umplîndu-se de rusine…

  2. ErRon 23 July, 2010 at 08:30

    Pai daca Romania n-ar fi existat,n-ar mai fi fost nici DC!!:(
    Sau da, dar in ruseste, turceste sau ungureste???
    Cum s-o fi traducand??

  3. Dan 23 July, 2010 at 08:53

    @ErRon
    Daily Mac-mac :))

  4. Adi 23 July, 2010 at 08:59

    “Cel mai mare dezastru cauzat de Napoleon al III-lea a fost însă acela că fără intervenţia lui în favoarea Unirii, probabil că România nu ar fi existat niciodată.” ….
    ——————
    E corect din partea ta c-ai spus asta . Pe fondul caderii Imperiului Otoman , e foarte probabil ca Rusia si-ar fi impus “protectoratul” asupra principatelor dunarene , dupa modelul Bosnia – devenita protectorat austriac , desi teoretic in componenta Imperiului Otoman . Si cum la noi nu cred ca se gasea vreun Gavrilo Princip e foarte probabil ca prin 1918 sa fi avut o RSS Moldoveneasca de la Carpati la Nistru si o RSS Munteneasca . Plus un Ardeal in componenta Ungariei . Istoria contrafactuala nu e istorie , e drept , dar sunt suficiente motive sa credem ca asa s-ar fi putut intampla . Ii datoram enorm lui Napoleon al III-lea . Ii datoram inclusiv dinastia , el fiind cel care l-a sustinut pe Carol in candidatura la tron – dinastia straina fiind o conditie esentiala in dezvoltarea noastra ulterioara . Un fapt mai putin cunoscut este ca simpatia lui Napoleon pentru poporul roman a fost determinata si de una dintre bunele lui prietene din copilarie , o femeie ,Hortense Cornu (sora de lapte a imparatului – sau fina lui , dupa alte surse) care a jucat un rol deosebit in culisele politicii secolului XIX . In sfarsit , am luat-o deja pe aratura ….

    @ Dan

    Napoleon al II-lea a murit tanar . Mormantul sau se afla tot la Domul Invalizilor in Paris ca si cel al primului Napoleon .

  5. Dan 23 July, 2010 at 09:07

    Merci Adi. Dar macar s-a facut vinovat de vreo victorie, eroism, ceva? :))

  6. cato 23 July, 2010 at 09:23

    @ErRon: ie unii, domne’, care isi inchipuie ca formarea romaniei a impiedicat avantul Nemtiei sau Angliei sa ne asimileze si sa ne faca civilizati! simplu, nu?

  7. Dan 23 July, 2010 at 09:33

    @cato
    Daaa, ca Franta nu avea cum sa ne civilizeze, clar! :))

  8. cato 23 July, 2010 at 09:33

    http://www.tkinter.smig.net/Romania/NatGeo-09-1916/index.htm
    aici e o opinie contemporana interesanta de cum era romania inainte de alipirea transilvaniei

  9. cato 23 July, 2010 at 09:37

    @dan: nu, fiindca pe unde au fost, mai devreme sau mai tarziu, au reusit sa se faca nesuferiti(chestia cu civilizatia e, totusi, obiectiva, or fi ei mai putin civilizati decat nemtii si englezii, dar fata de puhoaiele est-europene, chiar italiene…) treaba e ca toata lumea intelege ca francezii sunt nesuferiti, dar unii preiau criticile anti-franceze ale germanilor si englezilor ad literam(adica ca si cum chiar ei ar fi germani sau englezi)

  10. Adi 23 July, 2010 at 11:13

    @ Dan

    Nu , a murit de tuberculoza foarte tanar . Din cate stiu , nici macar cuceriri sentimentale n-a apucat sa aiba (sau oricum nu prea multe) .

  11. Tweets that mention Daily Cotcodac »  O istorie…(9) – Secolul al XIX-lea -- Topsy.com 23 July, 2010 at 12:28

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, sebra. sebra said: Daily Cotcodac» O istorie…(9) – Secolul al XIX-lea http://bit.ly/bjkhW9 […]

  12. anndryusha 23 July, 2010 at 14:13

    Nicio vorbuliţă despre Jules Verne? Căpitanul Nemo? Ceva?…

  13. Dan 23 July, 2010 at 14:31

    @anndryusha
    Nici de muschetari n-a zis nimic, am observat si eu. Pesemne erau prea cool ca sa poata face misto de ei.

  14. nkm 23 July, 2010 at 14:35

    hai ma….ultimul episod?
    numai cu ce s-a intimplat in cele 2 razboaie poti sa mai faci 10 episoade.
    nu a mai marcat Tiranu` banu?

  15. anndryusha 23 July, 2010 at 14:52

    @Dan: muşchetarii, cavalerii Pardaillan, Fausta, Fausta învinsă… nicio vorbă. Tot ne scoate ochii cu datele istorice când nouă, de fapt, ne plac astea aşa, mai romanţate… :))

Leave a reply