Şilavarăcald

Nu ştiu cum s-a întâmplat, da’ într-un timp, numărul lui de telefon diferea doar cu o cifră de cel al informaţiilor CFR. S-a rugat el degeaba la poştă să i-l schimbe, că ăia o tot tărăgănau cu răspunsul, aşa că devenea -pe timp ce trecea- din ce în ce mai nervos, mai ales când era trezit noaptea. De regulă, le răspunde ţâfnos, cum i-i felu’, da’ odată s-a nimerit ca solicitantul să-l întrebe ceva de un tren al cărui rută o cunoştea, el fiind navetist vechi; în loc să se oţărască la el, ca de obicei, i-a dat toate informaţiile cerute. Abia când a închis telefonul a realizat pe ce mină de aur pusese mâna, aşa că a început să-şi ia menirea în serios. Suna unu’ şi întreba de trenul Paşcani-Iaşi, el îl îndruma mai ceva ca un dispecer supercalificat. Voia una să afle ce legătură are, la Tecuci, cu trenul Bucureşti-Suceava, o îndruma cu extremă bunăvoinţă. Ba, de la un timp, adopta chiar şi vocea aceea nazală, uşor cântată, profesionistă, cum auzise el că foloseşte tipa aia care face anunţurile în megafonul gării. Uneori consulta “Mersul Trenurilor”, alteori le spunea din memorie, iar când nu ştia, făcea presupuneri sau inventa de-a dreptul. Se pensionase şi îşi găsise omu’ ocupaţie. Cum el nu face nimic doar pe jumătate sau de mântuială, începuse să doarmă cu telefonul tras lângă pat, ca să fie prompt şi operativ, să n-aştepte lumea ca-n gară!

Până într-o zi, când a primit un telefon de la poştă, prin care era anunţat că i s-a rezolvat favorabil cererea făcută în urmă cu aproape un an, şi i se comunica noul lui număr de telefon. Degeaba a protestat el că nu mai era nevoie, că femeia i-a închis scurt, fără nici o explicaţie. Deh, aşa ştiu CFR-ul şi Telefoanele să-şi recompenseze voluntarii!