Radu Pircă

Se mai întâmplă uneori ca domnul P. să fie silit să meargă dimineaţa cu metroul. În astfel de situaţii, tânărul nostru pensionar e mânios că i-a fost tulburat dulcele somn din zori, somn binecuvântat de trilurile păsărelelor şi de troncănitul căruţurilor de cumpărături ale bătrâneilor. Ca urmare, domnul P. se năpusteşte, cu o mină posacă, spre cel mai bun scaun din vagonul de metrou, înlăturând în calea sa specii mai slabe precum gravidele, pensionarii artritici şi vânzătoarele famelice, care vor fi nevoite să se mulţumească cu resturile. După ce şi-a consolidat poziţia de călător alfa în vagonul de metrou, graţie combinaţiei de vigoare tinerească şi răutate specifică vârstei a treia, domnul P. începe, în fine, să arunce un ochi critic spre tovarăşii de călătorie.

Pe lângă vârstnicii de teapa sa, pe care e natural să-i urască, fiind concurenţii fireşti pentru cele mai bune scaune şi cele mai ieftine roşii, tare dezagreabili îi sunt domnului P. şi ceea ce el numeşte “pseudo-corporatişti”. Se înţeleg prin aceasta tinerii şi tinerele care lucrează într-o firmă mică, cu patron român cu caracter infect, dar care doresc să pară angajaţi ai unei multinaţionale, astfel încât copiază imperfect comportamentul adevăraţilor corporatişti.

Ceea ce-i distinge în mod particular pe pseudo-corporatişti, consideră domnul P., este punguţa din mall, de la Bershka, Zara, Marks & Spencer ori Debenhams, în care-şi ţin gustărica, trimiţând diafane arome de ceapă verde şi brânză. Desigur, aceasta nu corespunde unei nevoi reale; căci, spre deosebire de adevăratul corporatist, care munceşte într-o zonă a oraşului unde mâncarea poate fi procurată altminteri numai prin folosirea abilitaţilor atavice de vânător-culegător, pseudo-corporatistul are serviciul în zone unde alimentarele te îmbie cu napolitane vărsate şi galantare întregi pline de irezistibilul parizer afumat. Punguţa este deci doar o formă de mimetism, care îl face să se simtă mai aproape de un adevărat angajat într-o multinaţională şi care impune investiţia într-o bluziţă sau o pereche de pantofi, teoretic inaccesibile bugetului unui pseudo-coporatist, dar care-şi merită toţi banii din moment ce vin însoţite de preţiosul recipient de plastic. Domnul P. consideră că acesta e şi motivul pentru care multe magazine de la mall au trecut la pungi de hârtie; sub pretextul salvării pârşului albanez de stepă, de fapt dau pungi care se strică mai repede pentru ca pseudo-corporatiştii să fie nevoiţi să le reînnoiască mai des.

Cu spiritul răutăcios care vine odată cu prima pensie, domnul P. râde de pseudo-corporatişti, deşi are şi el o punguţă de la Zara în mână. De ce e atunci atât de satisfăcut domnul P.? Fiindcă în punguţa sa nu-i nici mărul pentru micul-dejun, nici vreun îmbietor sandviş cu parizer. Domnul P. îi poate dispreţui cu deplină îndreptăţire pe pseudo-corporatişti, căci în punguţa sa de la Zara se găsesc 6 nipluri, două ocoliri de 15 şi 4 racorduri flexibile. De apă, nu de gaze, dacă vă întrebaţi cumva.