Car cu bou |
Ne găsim în judeţul Vaslui, mai precis pe drumul comunal 166 Vutcani – Barboşi. Drumul e liber – în sensul că de vreo două decenii nimeni n-a mai avut curajul să se aventureze cu maşina pe el – iar tânărului Cătălin L. îi place viteza, aşa că dă bice calului. Căruţa trece ca vântul prin comuna Hoceni, lăsând în urma sa o trâmbă de praf care se aşterne peste glod, dându-i patină. Apoi, într-o fracţiune de secundă, se petrece tragedia: Cătălin pierde controlul căruţei, aceasta intră pe contrasens (de fapt, drumul comunal 166 nu e mai lat de o căruţă, dar puţin suspans nu strică) şi se izbeşte violent de un muşuroi de furnici. Căruţa pluteşte în aer, se rostogoleşte de câteva ori şi se opreşte într-un plop, cu roţile în sus. Lovit zdravăn – la cap, calul geme sfâşietor (dacă vă aşteptaţi să explodeze în urma impactului, să ştiţi că asta se întâmplă numai în filme).
Unde este, însă, tânărul Cătălin L.? Ei bine, căruţaşul imprudent a reuşit să sară la timp din căruţă, salvându-şi viaţa, dar rupându-şi vreo trei oase (asta înseamnă că a ajuns ulterior într-un spital, deci partea cu salvatul vieţii nu e, de fapt, chiar atât de sigură).
Întrebarea e – şi o adresăm bravului reporter de la Monitorul de Vaslui, poate ne răspunde la ea în următorul material cu accidente de căruţă: cum dracu’ să scapi căruţa de sub control? Că îi dai una în cap calului şi gata, revine imediat sub control.

Twitter
Facebook





20 Iunie 2010 la 11:58 pm
[...] se aşterne peste glod, dându-i patină. Apoi, într-o fracţiune de secundă, se petrece tragedia (more) De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { 'pub' : '560302451683403', 'site' : [...]
21 Iunie 2010 la 12:06 am
sa inteleg ca Monitorul de Vaslui e Biblia voastra?
21 Iunie 2010 la 12:08 am
@robbie: incercam si noi sa tinem pasul cu ei, desi e destul de greu sa mai faci glume cu moldoveni dupa Dumnezeu.
21 Iunie 2010 la 12:20 am
@Julius
Hai, hai!
21 Iunie 2010 la 12:34 am
Alo, Asociatia de Protectie a Animalelor, ce faceti? domnu’ Julius instiga la violente impotriva cailor! si unde? tocmai in Vaslui, unul din cele mai pasnice si serene locuri sub soare..
P.S. – Urmeaza sa ma adresez si Asociatiei de Protectie a Vasluienilor!
21 Iunie 2010 la 2:59 am
Da,in sfarsit un text umoristic pe DC.Si cel anterior,al lui slvc,a fost bun,dar la asta chiar am ras !Nu mi s-a mai intamplat de mult asta pe DC.
21 Iunie 2010 la 8:07 am
Offtopic: nu ar putea unul din multii admini, sa faca RSS feed-ul sa fie in pas cu postarile automat, astfel incat sa foloseasca si el la ceva (adica sa vedem si noi cand mai apare ceva nou). multumiri anticipate din partea cititorilor ce nu comenteaza
21 Iunie 2010 la 9:08 am
@Andrei Sa stii ca a fost si mai rau, nu te plange de niste actualizari intarziate cu numai cateva ore.
21 Iunie 2010 la 9:24 am
Şi muşuroiul de furnici circula cu viteză neregulamentară, da’ despre asta nu zice nimeni nimic…
21 Iunie 2010 la 9:34 am
Uite cum dezinformezi tu lumea: “Cătălin pierde controlul căruţei”!
În realitate, verificând sursa, ce aflu? Că respectivul “nu a putut stăpâni animalul“. E o mică diferenţă. Cred că ar trebui refăcut articolul, ca să corespundă adevărului istoric.
21 Iunie 2010 la 9:53 am
O PRIETENA A RUPT O SARETA DEOARECE A SCAPAT TOT DE SUB CONTROL, DECI SE POATE.
21 Iunie 2010 la 10:38 am
@monica de fapt ea si-a scapat sotul de sub control si sareta s-a rupt intamplator
21 Iunie 2010 la 10:54 am
Stimabile, iti spun eu ca om trait la tara in copilarie, ca se poate sa scapi caruta de sub control daca are vreo dambla calul. Oricat de bine l-ai educat cu ghioaga.
21 Iunie 2010 la 11:42 am
@slvc
Animalul fiind, în fapt, căruțașul, care nu a mai putut fi stăpânit de bietul cal….
21 Iunie 2010 la 12:16 pm
Chiar ma intrebam unde a disparut Vasluiul de pe DC
Trsit, trist… Dar conducatorul era macar putin baut? Ca daca nu era degeaba s-a chinuit sa faca ce a facut.
Si cum sa nu explodeze calul?
21 Iunie 2010 la 12:54 pm
Copii, n-aţi văzut niciodată un cal pişcat de un tăun de exemplu (lângă ochi, ureche, cele sfinte)? voi aveţi senzaţia că dacă e UN cal putere, e simplu şi lejer de controlat. nu-s decât până la juma de tonă de muşchi şi oase, care dacă mai şi prind viteză (tăun sau bici) ne aducem aminte de inerţie, acceleraţie, şi alte forţe, inginerii ştie ce! şi pe urmă să-mi povestiţi despre muşuroaie care circulă neregulamentar!
21 Iunie 2010 la 1:18 pm
Aşa, aşa, domnu’ Tahemet! Se vede că matale ştie, nu ca ăştia…
21 Iunie 2010 la 1:34 pm
@Arsulici

Exact!
@Cătălin
E o doamnă, frate!
21 Iunie 2010 la 2:37 pm
@Julius: Pui cam multe intrebari. http://WWW.JUSTFUCKINGGOOGLEIT.COM
In judetul Vaslui carutele nu mai au de mult fraie, sunt cu ghidon; se chiama evolutie. PLM aveam pretentii de la tine.
PS: Daca chiar scria ca “a scapat caruta de sub control”, sa stii ca a editat madam ziharista articolul.
@MONICA: ESTI CUMVA AUTOAREA ARTICOLULUI?
21 Iunie 2010 la 2:43 pm
Îhî, doamnă. Cî am dat click pi link şî m-o întors tot pi Cotcodaşi. Da’ dup-aia am scris adriesa în brouser şi m-am convins că-i aşa. Adică doamnă!
22 Iunie 2010 la 12:40 am
nope….dar am avut privilegiul sa traiesc eco….la tara pe timp de vara…si aveam tara bunicilor si tara unei prietene. Mama ei era contabila la o ferma agricola ….ferma dotata cu boi, cai, vaci, albine, capite de fan(distruse de mine si pritena mea), lac, camione pline de seminte de floarea soarelui(si noi frumos “inotand” printre seminte), tractoristi care ne anuntau ca vine dadaca aka tanti dorita cu matura dupa noi…etc.
Pritena mea era usor cu capu cand era mica si era intr-o zi cu seful mamei ei cu sareta. ea avea vreo 6 7 ani si domnul i-a dat controlul iar ea beata de putere a inceput sa mane calul(pe nume cercel, cel mai naravas), intrase deja in universul imaginar al curselor de care romane, pe un drum neasfaltat asezonat cu denivelari si pietre de mici sau mari dimensiuni.
a ignorat averistementele domnului iar la un mom dat sareta s-a rupr , ei au sarit cumva..nu mai stie exact cum iar calul a fugit in padure. Nu aveau mobile deci au mers pe jos inapoi si au trimis sa caute calul, sareta era efectiv dezmembrata. SE POATE