Postul nu e post destul

Am întâlnit și pui fericiți

Radu Pircă

Deoarece în ultima vreme se tot vorbește despre condițiile nu tocmai fericite în care ar trăi puii (aceiași pe care, după ce-i plângeți de milă, îi cumpărați, îi prăjiți și-i mâncați), ne-am gândit să vă arătăm în paralel ziua unui pui de găină și cea a unui angajat obișnuit dintr-o multinațională (am fi scris despre bugetari, dar nu stăpânim prea bine noțiunile de arta macrameului sau de Solitaire și preferăm să nu scriem ceva nedocumentat).

Ora 6:00. Angajatul se trezește, în mormăiturile și bruftuluielile partenerului de viață. S-ar trezi mai târziu, dar din păcate multinaționalele au sediul la capătul orașului – sau, cum se spune acum, “la 5 minute de centrul animat al Capitalei”. Puiul doarme.

Ora 6:30 Angajatul înfulecă rapid ceva de dimineață, cel mai probabil niște resturi rămase de aseară. Puiul doarme.

Ora 9.01 Angajatul ajunge la birou și se strecoară pe ușă, sperând că n-o să-l vadă nimeni. “Programul începe la 9, dacă nu știai”, se aude vocea cristalină a șefului din spatele său. Se trezește și puiul, că deja îl deranja prea tare soarele în ochi.

Ora 14:00 Puiul mănâncă ceva bun, 80% boabe de porumb. Angajatul mănâncă și el o pizza cu ton și măsline și descoperă că de fapt și a lui e tot 80% boabe de porumb.

Ora 16:00 Puiul își admiră penele galbene. Angajatul își privește îngrijorat în oglinda de la baie fața galbenă: “Dacă n-am noroc să am ceva grav, gen leucemie sau ciumă, sigur nu plec azi mai devreme de 10”.

Acum sigur că nu toți puii o duc așa de bine (și nici toți corporatiștii, suntem convinși că mulți ne vor lăsa comentarii gen “Bă, ziceți-mi și mie unde e așa de mișto la serviciu, că m-aș angaja acolo” ). Dar, mai multe despre acest pui neobișnuit, într-unul din episoadele următoare.

Share:

62 comments

  1. M3bis 28 June, 2010 at 14:02

    Adică eu, care mă trezesc în jurul orei 9 din cauză de raze de soare sunt pui? Sau sunt fericit?
    Că de-ăla, corporatist, sigur nu sunt.

  2. unmihai 28 June, 2010 at 14:04

    unde lucreaza puiul asta? la KFC?
    (a nu se intelege gresit: eu tin cu puiul!)

  3. M3bis 28 June, 2010 at 14:13

    @unmihai
    Unde-ai văzut tu pui fericit la KFC? N-ai văzut ce “cioc” are patronul?

  4. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Am întâlnit și pui fericiți -- Topsy.com 28 June, 2010 at 14:18

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Gabi. Gabi said: Daily Cotcodac» Am întâlnit și pui fericiți http://bit.ly/9T4DUb […]

  5. sor'sa 28 June, 2010 at 14:21

    să înţeleg că puiul din poveste nu e pui de prepeliţă…şi moare fericit, nu ca bietu’ pui chinuit din manualul de clasa a 5-a :))) nu-mi plac poveştile în care eroul moare…fericit 😀 Ce puii mei?!

  6. shakti 28 June, 2010 at 14:21

    Nici puii nu mai sunt ce-au fost.. Pana si puiu’ de la bunica din curte e mai stresat ca-l alearga cainele de-i sar fulgii.
    Si totusi, pe cand o campanie “Corporatist nestresat, calitatea I” ?

  7. Miss diva 28 June, 2010 at 14:33

    Nu stiu cum sa zic dar macar azi as vrea sa fiu pui!

  8. JULIUS 28 June, 2010 at 14:34

    @miss diva: lunea, toata lumea ar vrea sa fie altceva, numai om care merge la serviciu nu 😀

  9. M3bis 28 June, 2010 at 14:39

    Bre, azi e luni?

  10. Ignoramus 28 June, 2010 at 14:43

    Eu, ca pui considerat „fericit”, protestez vehement! Nu mă trezesc la 9. Nu din motive de șefi sau program (se știe că prezența bugetarilor la lucru este facultativă, dacă nu chiar opțională). Dar am copil mic (9 luni) și mă trezește invariabil la ora 6 (să nu mai vorbim de trezirile din tipul nopții). Că nu are stofă de bugetar, asta este, dar îmi strică și mie programul tihnit. 😀

  11. tina 28 June, 2010 at 14:49

    frumos ptr informatia ta nu toti bugetarii joaca solitare sau impletesc macrameuri unii mai citesc si blogul asta simpatic ..dar eu ca un functionar adevarat care am muncit uneori si pana la 12 noaptea sa depun cate un proiect sa aduc bani europeni ptr bunastarea cetatenilor promit ca pentru 870 ron cat o sa primesc de luna viitoare o sa ma las de solitaire si macrameuri si jur solemn ca ma apuc serios de munca ..in rest blogul e super il citesc in fiecare zi ca sa uit de boc si base si de faptul ca la noi in oras nu sant multinationale ca sa ma angajez acolo…

  12. un corporatist 28 June, 2010 at 15:19

    Pe mine m-ati omorat, dar cu puiul ce-ati avut?

  13. vlad 28 June, 2010 at 15:21

    Eu ma trezesc pe la 11 si tot in multinationala lucrez…

  14. sebra 28 June, 2010 at 15:27

    De aia îmi mai zice bărbată’miu “puiu”, ca mai am zile în care mă trezesc la 9?? Mă’c să văd dacă am pene galbene 😀

  15. JULIUS 28 June, 2010 at 15:31

    @sebra: daca n-ai, pune-l pe barba-tu sa-ti cumpere. si dupa, zic eu, si o gentuta galbena, niste sandalute galbele, o rochita de 4 milioane, tot galbena, sa se asorteze 😀

  16. George 28 June, 2010 at 15:31

    Ce pui o duce asa bine frate? pe cuvantul tau ca exista pui asa de bine “aranjati”?

  17. nemultumitu 28 June, 2010 at 15:33

    Voi ori nu suportati corporatistii ori tineti cu puii. Bine, de la un blog cu numele Daily Cotcodac ce sa te astepti? Asta e nepotism pe fata.

  18. sebra 28 June, 2010 at 15:34

    @Juius,
    Vara asta se poartă fucsia 😀

  19. 4mall 28 June, 2010 at 15:38

    @Vlad:Ce porcarie, io ma trezesc la 7 si sunt bugetar! Se intoarce lumea cu curu’-n sus mah!

  20. Catalin 28 June, 2010 at 15:41

    Sa mor daca n-as vrea sa fiu si io ca puiul asta al vostru numai ca sa ma trezesc macar o dimineata cadn vreau. Puteti sa ma faceti pane dupa aia, nu ma intereseaza

  21. Ignoramus 28 June, 2010 at 15:42

    @4mall:
    Exista bugetari si bugetari. Cere o renegociere a contractului individual de munca. E posibil sa iti ofere mult mai mult timp liber. 🙂

  22. altcorporatist 28 June, 2010 at 15:52

    Astea nu-s glume pe care sa le faceti, sa ne comparati pe noi cu puii. Toata lumea stie ca puii o duc mai bine si traioesc mai mult. Mira-m-as sa nu va de a puii in judecata ca i-ati denigrat comparandu-i cu angajatii din pipera.

  23. kyrre 28 June, 2010 at 15:52

    @sebra:
    ce e fucsia aia? fusta, rochie sau alta imbracaminte mai lejera?

    Ce ce e puiul fericit? Pentru ca nu a trecut strada.

  24. Monique 28 June, 2010 at 16:03

    voi de unde stiti atatea despre pui? poate ca de fapt ei sunt nefericiti si corporatistii sint aia care o duc bine. :))

  25. Pirca 28 June, 2010 at 16:06

    @kyrre
    Fucsia e o culoare, are proprietatea ca ochiul masculin pur si simplu nu o poate distinge.

  26. Harry 28 June, 2010 at 16:12

    Hai ma ca nu-i asha rau sa fii corporatist. Spre deosebire de pui pe noi daca ne taie ne lasa inainte timp sa completam un mail de feed-back in care sa zicem ce anume ne-a deranjat la taiere.

  27. cititor 28 June, 2010 at 16:24

    ba, eu-s din provincie si nu prea am vazut cum e in corporatiile astea pe care le injurati atata, dar am fost la combinatul de pui al lui becali si era ceva sinistru. de ce pui vorbiti acolo? unde o duc puii asa?

  28. Omul din Pipera 28 June, 2010 at 16:36

    Mama ce pofta de niste aripioare de pui mi-ati facut… bine ca lucrez “la 5 minute de centru” si nu-mi ia decat doua ore sa ma duc pana la cel mai apropiat loc cu haleala.

  29. JULIUS 28 June, 2010 at 16:47

    @omul din pipera: vezi ca aveti acolo un fast-food misto, unde intoarce tramvaiul, nu stiu cum sa-i spun mai bine, La Varice sau La Icterul Dragut?
    @cititor: pai nu mai lua de la Becali decat oaie, pui ia din alta parte.

  30. Ferdinand 28 June, 2010 at 16:50

    Deci…

    Daca esti pe com propriu atunci relaxarea ta va da roade.
    Daca lucrezi la stat mai ai ceva sanse.
    Daca lucrezi intr-o corporatie devii stresat; nu te baga niciun pui in seama.

  31. Omul din Pipera 28 June, 2010 at 16:52

    @julius
    E bun locul, sigur ca il stiu, dar am ceva de terminat pana miercuri si nu cred ca pot s-o fac din spital.

  32. k 28 June, 2010 at 17:04

    @julius

    am lucrat si eu in pipera din pacate – locul se numeste la JEGHI (jegosu’ ,etc poti sa ii mai spui cum vrei)

    locul e mirific! o adevarata experienta …

    jeez da bine am facut ca am plecat din asa o tzara infecta. atatia ani au trecut si inca nu le-a inchis nimeni bodega la aia ? 😀

  33. Corbul rosu 28 June, 2010 at 17:14

    @k
    Sa zici sarumana ca mai exista bodega aia. Altfel oamenii care lucreaza acolo ar trebui sa manance doar mancare de la catering, la care cred ca si Superman e mai vulnerabil decat e la kryptonita.

  34. k 28 June, 2010 at 17:29

    nu chiar. sa nu exageram!
    mancare buna exista in zona, doar ca dupa cum stim – mancarea buna/sanatoasa e si mult mai scumpa !

    daaa..corporatistii au bemveuri si motococlete misto (pe credit, evident 10 ani minim la plasma) …da sunt prea zgarciti de o mancare sanatoasa 😀

  35. Piperistul nervos 28 June, 2010 at 17:57

    M-a uns la inima articolul, chiar daca nu prea am priceput unde e puiul ala.
    @k
    BMW? Maybach poate vrei sa spui. Se vede ca n-ai mai calcat de mult pe trotuarele pavate cu aur din Pipera si n-ai mai mancat caviar cu lingura de ciorba la cantinele multinationalelor.

  36. noname 28 June, 2010 at 18:01

    @k
    da, e plin de mancare sanatoasa in pipera si in general prin zonele unde-s multinationale. cred ca singurul mod de a manca cat de cat bio ar fi sa ne mancam unii pe altii

  37. JULIUS 28 June, 2010 at 18:10

    @noname: pai voi, corporatistii, nu sunteti prea bio, secretati toxine din cauza stresului 😀

  38. Catch-22 28 June, 2010 at 18:24

    Domle, da puiul cand il dati? ca nu cred eu c-ati scris articolul asta asa, de florile marului, sunt convisn ca e ceva, un concurs la care marele premiu e un pui. deci? sariti cu puiul, scoteti-ma din foame.

  39. Simona Tache 28 June, 2010 at 18:57

    La ora 7,30 ce face corporatistul, ca eu la ora aia m-am trezit azi. Stiu, puiul doarme, dar corporatistul?

  40. JULIUS 28 June, 2010 at 19:00

    @ST: sta in trafic de o juma’ de ora si spera sa ajunga in urmatoarea ora “la 5 minute de centrul animat al capitalei”

  41. Gica Contra 28 June, 2010 at 19:15

    E cu premii? Scoateti puiul! Sa vedem puiul hranit doar cu boabe si tinut la somn pana tarziu! Poporul vrea sa vada puiul!

  42. aurelian 28 June, 2010 at 19:17

    Voi v-ati uitat prea mult la desene animate… Cocosul nu se trezeste la 3 sa cante?

  43. Narcis Drejan 28 June, 2010 at 19:20

    La mine treaba asta e foarte simpla. Nu o sa lucrez niciodata la multinationala, iar de mancat o sa bag pui in mine pan-o sa crap. De ce? Pentru ca stiti vorba aia, suntem facuti la tot pasul niste porci de cele care nu se vad scroafe, si cica esti ceea ce mananci. Nu, nu mananc gaina, ca aia e indigerabila si mai e si batoasa, ca MILF-ele. Plus ca majoritatea carnatilor sunt din carne de porc si iarasi nu mananc asta din principiul amintit mai sus. Mancam ceea ce suntem? Adica niste carnati. Asa, nu poate sa-ti zica decat femeia PUIULE, PUIUTULE, parca suna mai bine, nu?

  44. Xavi 28 June, 2010 at 19:22

    @aurelian
    Pai ala e cocos, nu mai e pui, poate ca se duce la munca la ora aia, o fi si el corporatist si are cotetul la 5 minute de centrul capitalei.

  45. cititorul turmentat 28 June, 2010 at 19:24

    o fi un pui de la celebra gaina care facea pui vii si de-aia are o viata asa de buna, ca e vedeta

  46. JULIUS 28 June, 2010 at 19:34

    @aurelian: da, dar dupa aia se culca la loc.

  47. Pirca 28 June, 2010 at 19:36

    @aurelian
    Si cred ca are si scandal cu gaina: “Acum n-o sa mai pot culca la loc. Nu mai stai la ma-ta, sa faci ce vrei noaptea. O sa fac oua stresate din cauza ta.”

  48. Andreea G. 28 June, 2010 at 20:35

    Mi se pare ca nu va face onoare modul in care ii ironizati constant pe corporatisti. De ce nu incercati sa abordati problema si altfel? Si ei aduc bani in tara asta, si inca o gramada, poate mai multi ca bugetarii. E amuzant articolul, dar pe multi poate ca i-au durut glumele astea.
    P.S. Ce este cu puiul? E un concurs de gatit, o reclama, ce e?

  49. alt Ciprian 28 June, 2010 at 20:42

    Puiul! Sa vedem puiul! Se zvoneste ca dictatorul Julius vrea sa fuga de pe acoperisul CC cu puiul ca sa nu-l imparta cu poporul!

  50. unmihai 28 June, 2010 at 20:56

    Azi la CEC un leu depui, maine el va scoate pui
    pam, pam !
    @Andreea G
    G de la ce vine?

  51. M3bis 28 June, 2010 at 22:07

    @unmihai
    de la Găină. Tu de ce crezi că-i aşa ofticată?
    Numai puii-s fericiţi.

  52. cheguevara 28 June, 2010 at 22:23

    ZBOARA CORPORATISTULE, ZBOARA!

  53. Renata 28 June, 2010 at 22:48

    Informatie bine documentata: Puiul, in crescatoriile americane, doarme in picioare. Ati crezut ca au asa de mult spatiu alocat? Si nu-i trezeste nicio raza de soare pt ca stau pe intuneric.
    Asa ca treziti-va si la lucru la o corporatie multinationala. 🙂

  54. Bogdan 28 June, 2010 at 22:56

    despre nea Puiu nu scrieti nimic?

  55. Şi-la-vară-cald 28 June, 2010 at 23:20

    Puiu Călinescu? Puiu Iordănescu? Cristi Puiu? 😀

  56. JULIUS 28 June, 2010 at 23:25

    @slvc: haide, bre, ca nea Puiu e numai unul!
    @bogdan: poate scrie Pirca, generalii sunt domeniul lui.

  57. Cowboyul Jim 29 June, 2010 at 02:59

    Adevarul e mult mai nasol decat e prezentat aici… Sa va dau un exemplu: Femeia se trezeste la 4.45 dimineata. Se baga sub dus, se spala pe dinti, calca, pune rufe in masina de spalat, pregateste pachetele pt. barbat si copii… pune in sfarsit de cafea… pe la 6 fara un sfert se trezeste si barbatul (adica angajatul multinationalei). la 6.15 trezesc copiii. mananca ceva pe fuga, isi beau cafeaua (daca au timp s-o bea pe toata!), imbraca odraslele, se imbraca si ei… pe la 7 toata lumea iese pe usa. Femeia se duce la autobuz, barbatul duce copiii la autobuzul scolar si apoi merge si el la serviciu. Ajunnge la serviciu la timp, doar ca ceasul din sala angajatilor nu merge la fel cu cel de la aparatul unde angajatii logheaza cu cartela magnetica, asa ca in loc sa apara in calculator ca a inceput la 8, apare la 8 si 2 minute. Peste o jumatate de ora, seful anunta cu o voce guturala la interfon: d-nul Xsulescu este rugat sa se prezinte la birou… Barbatul se duce in birou, unde seful il anunta: “D-le Xsulescu, saptamana trecuta ati cumulat 6 minute de intarziere. daca se repeta si saptamana aceasta ma vad nevoit sa va dau un aviz scris.” “Bine, dar stiti, traficul, ceasul din sala angajatilor…” “Este datoria dvs. sa va masurati timpul, asa ca nu pot accepta astfel de scuze”. Tipul iese din birou nervos. De abia intors la munca, constata ca cei din tura de dinainte au lasat diverse lucruri neterminate, asa ca in afara de treburile lui trebuie sa faca si ce n-au facut colegii. “Trebuie sa vorbesc odata cu seful”, isi zice. “Nu se mai poate asa!”
    Prima pauza… Xsulescu pleaca in pauza, logheaza… isi ia o cafea, fiindca doarme pe el. Isi termina cafeaua, logheaza cu doua minute mai devreme, se intoarce la lucru… seful ii spune: “imi pare rau, suntem in urma si trebuie sa ne grabim, altfel suntem in kk”. Xsulescu da din cap resemnat, accelereaza cat poate, dar nu se poate recupera totul… Pauza de pranz. Acelasi ritual. Logheaza, urca in sala angajatilor, pachetul din frigiter, se aseaza la o masa, mananca fara chef gandindu-se tot la problemele de serviciu. E obligat sa asculte palavrele colegilor care discuta despre ce a mai facut prietenul lui Y, cum s-a certat nevasta lui Z cu colega de birou, ce scrie pe eticheta de la biscuiti, ce i-a spus W proprietarului locuintei unde sta cu chirie… si alte prostii de felul asta. isi ia MP3 player-ul si da drumul la muzica… asculta vreo 10 minute… gata, suficient. isi ia din geanta revista de afaceri la care e abonat si din care niciodata nu reuseste sa citeasca mai mult de 50%… Gata, se cam termina pauza de masa. Se duce la baie… Ghinion! Una din toalete e blocata, cealalta e ocupata. Si mai e cineva la rand… Cand termina da fuga la aparatul de logat… “La draqu!!!iar am intarziat trei minute…” Se intoarce la lucru. Colega ii spune: “Stii, eu termin la 16.00, dar mai am si altele de facut, asa ca iti las sa faci una-alta…” “Da, da, sigur…” Bineinteles ca nu putea termina in timp util, renunta la ultima pauza, sta o jumatate de ora peste program…pleaca la 17.30. Stie ca nu va fi platit, fiindca e overtime neaprobat de sef.
    Trafic, aglomeratie… Nu se aud claxoane, toata lumea asteapta… Da drumul la cd mp3 player, ca sa mai treaca vremea… cand scapa in sfarsit de trafic si baga putin piciorul in acceleratie, ghinion! Un politist ii face semn sa opreasca. “Stimate conducator auto, n-ati facut oprire completa la semnul “Stop”, sunt obligat sa va amendez cu… si sa va iau 1 punct de inaptitudine. Puteti contesta amenda. Xsulescu stie ca n-are nici un rost sa conteste amenda, intrucat nu facuse oprire completa. De fapt, 95% din soferi nu o fac, dar…
    Pe drum, sotia suna pe mobil: “Iubitule, opreste la supermarket si ia ce-ti spun eu: si urmeaza o lista de vreo 15 produse. Opreste la supermarket, intra, ia articolele de pe lista… la casa este intrebat: “Ati gasit tot ceea ce cautati?” “da, sigur…” “O seara buna, va multumim!” Omul nostru ajunge in sfarsit acasa pe la 19.00, frant de obosit… trebuie sa faca temele pt maine cu cel mare. Mai are cate ceva de reparat… In sfarsit, pe la 20.30 se tranteste in fata TV-ului cu o bere in mana, da drumul la inregistrarea meciului de Liga Campionilor. soarbe din bere, pe jumatate adormit… se intinde pe canapea ca sa priveasca mai confortabil… si adoarme la meci. Se trezeste pe la 22.00, pleaca in dormitor si se culca la loc.
    Cam asa e ziua unui angajat al unei multinationale… A, inca un amanunt: am uitat sa precizez ca angajatul locuieste intr-un orasel de provincie nord-american…:)

  58. Pisicutz 29 June, 2010 at 09:52

    Hai mai baieti, ziceti ce-i cu puiul acela, ca mor de curiozitate!!!! Sau era doar un pretext sa va luati de corporatisti!?

  59. Cionabul mioritic 29 June, 2010 at 13:49

    Da porcul de ce n-o duce bine, de ce numa puiul? Porcu zace tota ziua in mocirla, nu-l bate nimeni la cap sa dea rapoarte, sa raspunda la mailuri. El nu e fericit?

  60. Corbul rosu 29 June, 2010 at 15:30

    E concurs? Pai de ce n-ati zis asa Vreau si eu daca e cu premii in pui, vii sau nu.

  61. N.A. 30 June, 2010 at 01:21

    @eftimie, kyrre – Fucsia e un fel de siclam. Cam cum e aqua un fel de turcoaz. 😀

  62. N.A. 30 June, 2010 at 01:25

    Ei, da’ s-o credeti voi ca e usor si pentru un pui! La mamaia in curte, de exemplu, puiul trebuie sa fie in permanenta alert si vesel. De atatea ori am auzit-o “sta cam trist puiul ala, trebuie sa-l taiem”.

Leave a reply