Zapping |
Adrian Călăraşu
La una dintre antene era la un moment dat un nene care se lăuda ca el poate face orice prin acupunctură. Orice fel de tratament împotriva bolilor sau obezităţii, doar înfigându-ţi nişte ace în fund. Da, el însă era vizibil paralitic, vorbea cu gura într-o parte, îi tremurau mâinile şi avea dublu greutăţii ideale.
Circula la un moment dat, în copilaria mea, o poveste horror tâmpiţică despre un chirurg care încercase să se opereze singur în oglindă, dar murise din cauză că se tăiase în partea opusă, pentru că în oglindă stânga e aia FĂRĂ ceas! Bine, asta e mult prea mult, e nebunie, dar întotdeauna m-am întrebat: un dentist îşi poate plomba singur o carie? De mult vroiam să ştiu: oare un generalist îşi poate face singur Heimlich?
Aşa şi cu nenea ăsta cu acele, chiar nu putea face nimic pentru el? Adică, cât de departe poţi ajunge cu altruismul?

Twitter
Facebook





28 Mai 2010 la 3:54 pm
aia cu heimlich-ul, chiar da. şi nu doar generalist, oricine.
bă, v-aţi cam luat-o-n cap de la o vreme-ncoace. numa’ pastile d-astea, placebo.
28 Mai 2010 la 4:01 pm
Mr. Bean si-a plombat singur maselele. Toate. Bine, acum nu stiu daca tipul ala e un exemplu de urmat.
28 Mai 2010 la 4:20 pm
pai bine mai, dar tu ti-ai baga un ac in fund? ca poate altora mai merge cumva
28 Mai 2010 la 5:09 pm
De fapt asteapta sa vada efectele adverse pe pacienti si abia apoi incearca si in cazul lui
28 Mai 2010 la 5:23 pm
Operatii pe sine:
1: – http://batranusarpe.blogspot.com/2010/05/meanwhile-in-bacau.html
2: + http://en.wikipedia.org/wiki/Leonid_Rogozov (Antarctic Service, paragraf 2 si 3 + poza)
Deci da!
28 Mai 2010 la 7:04 pm
pai tu nu stii ca arhitectii au cele mai urate case, medicii au sanatatea indoilenica si dentistii au dantura vai de capul ei ?!
28 Mai 2010 la 9:26 pm
Oare Julius poate obtine cetatenia franceza?
28 Mai 2010 la 9:33 pm
Probabil ca nene-ul a incercat intai pe propria piele… pana si-a perfectionat tehnica; iar acum e gata sa incerce si pe pielea altora.
28 Mai 2010 la 9:42 pm
@punKreas: da, se duce şi le zice: “s’il vous plait, monsieur”. primeşte direct bastonul de mareşal.
29 Mai 2010 la 12:13 am
Io am auzit de unu’ care si-a scos doua coaste….si-a reusit dupa aia sa se “trateze” singur
29 Mai 2010 la 1:06 am
@Cougar
Imbatrinim si nu mai inghitim orice. Da’ da si tu un click pe observator
29 Mai 2010 la 1:24 am
@cougar: sa-si faca heimlich singur?! poate doar Chuck Norris …
… sau fratele siamez A, sa ii faca fratelui siamez B, cu conditia sa fie amindoi pe acelasi buletin