Viitorul e în iaurt
Radu Pircă
Copiii se joacă în parcul din spatele blocului domnului P. Ne găsim în Berceni, deci e foarte plauzibil că ţâncii sunt pe afară şi din alte motive decât acela că n-au ce face în timp ce li se instalează Windowsul. Unul din puşti începe să urle “nino, nino”. Domnul P. simte că îl aşteaptă o zi lungă: pe vremea lui, joaca de-a maşina poliţiei dura ore în şir, până începea “Leca noş deţa”. Surprinzător, copilul se opreşte după doi de “nino” şi urlă “Danonino!”. Domnului P. nu-i vine să creadă. Se bagă în spatele perdelei şi se lipeşte cu urechea de geam – poate mai logic ar fi fost să se lipească de perete, deoarece în Berceni termopanele sunt de câteva ori mai groase ca zidurile. “Nino, nino” răcneşte iar agasant copilul, apoi, izbăvitor “Danonino”.
În sulfletul său mic şi meschin de pensionar, domnul P. se bucură. Nu numai că a scăpat de o după-amiază de “nino, nino, nino” urlat obsesiv – căci în imaginaţia copiilor, poliţia n-are nimic mai bun de făcut decât să urmărească tâlhari toată ziua – dar acum ştie şi că viitorul puştilor e pecetluit. În vreo zece ani, gândeşte domnul P, când copchilul ăsta o să se ascundă pe vreo stradă întunecoasă din Stuttgart, cu un laptop nou în braţe, o sacoşă de parfumuri sau o oglindă de bemveu, ce-o să gândească atunci când o să audă “nino, nino” în spatele lui? “A, i-auzi, trece maşina cu iaurt, poate îmi iau şi eu unul cu fructe de pădure”.
Domnu’ P este plin de prejudecati. De ce neaparat copilul, ajuns om mare, va fi pe strazile din Stuttgart cu obiectele mentionate in brate? Poate va fi in alt oras, nu? Este perfect plauzibil.
@zaqk: Berceniul si Stuttgardul sunt infratite, nu stiai?
Ufff.. nu sunt la curent cu informatiile de infratire. Pacat de Berceni, totusi. Asa de promitator, sa se incurce cu niste pierde vara precum stuttgartezii
@zaqk
Poti sa le spui mai simplu “wurttemberghezi”. Pe de alta parte, domnul P. a facut, evident, o greseala: oglinzile de bemveu nu se iau din Stuttgart, de acolo se iau cele de mertan.
Domnu’ P a renuntat la paranteze pentru liniute…
@Sirin
Mare dreptate ai. Cred că autorul articolului nu e Pircă, ci Julius. Altfel nu-mi explic. Sau, poate i s-o fi stricat tastatura?
… ştuţ gard…
@Sirin
Nu-s eu domnul P., ala e un pensionar odios, eu sunt un spirit tanar, ce nu pierde mai mult de 10-15 minute pe zi cu analiza comparativa a cotelor de intretinere si a preturilor la rosii.
@m3bis: Sa scrie numai Julius cu liniute, ca el stie, restul sunt de umplutura :))
@ M3bis
Explicatia e mult mai simpla . Parantezele lungesc mult actiunea . De la o anumita varsta e bine sa termini repede ce-ncepi , altfel te faci de rusine .
A-a-a … am uitat sa precizez : asa am auzit !!!
Citeam şi nu-mi dădeam seama ce lipseşte din text. Lipseau parantezele, nu fructele din iaurt, că iaurtul oricum lipseşte din “iaurt cu fructe”.
@sebra Cam ai dreptate, iaurtul cu visine, de exemplu, seamana mai degraba cu o chisalita de visine.
Julius, chiar e inftartit Stuttgart-ul cu Berceni-ul? Chiar? Dar chiar de adevarat? Ntz, ntz, ntz … dar chiar pe bune?
@laura
Da tu chiar nu te uiti la stiri. Insusi Bercea Mondialu, finul lui Basescu, a fost nasul. De unde crezi ca s-a capatuit Bercea cu un bmw cu jante de mertan?
Cipi, paote vrei sa zici mertam cu jeante de renault :))
Hai, mai! Chiar de chiar?
la un asa articol, asa un comentariu… ()…
deci eu zic ca pirca sa fie platit pentru aceste texte geniale. ca el e cu sufletul si talentul in timp ce julius sta pe carca de bani.
Mai, cand copilul ala o sa creasca mare, o sa fie un fel de Superman datorita calciului, vitaminelor si al altor kkturi pe care le contine Danonino, care ajuta la cresterea copiilor, dupa cum bine ne invata pe noi, mamicile, reclamele de la TV. Deci o sa i se rupa de sirene, ca o sa aiba o conditie fizica de invidiat si o sa scape cu fuga iar in cazuri extreme daca va fi nevoit sa riposteze, o sa-i rupa in bataie pe politisti.
Da,da,da.. asta-i reclama mascata, va zic io! Ia sa-l vedem noi pe domnu’ Pirca facand texte cu poante si despre Tnuva, Milli, Monor, Campina si alti Napolacti!
Acest text a fost atât de bun şi cu nişte poante atâta de inteligente… încât aproape că m-a podidit plânsu’! La unele texte mai anterioare – şi de la alţi bloggeri – chiar m-a podidit! 😀
Vai de mine, nu ai au Bercenii nici un pic de mândrie…. Tocmai cu Ștutgardul să se înfrățească?????? Vaiiii, mai rămâne să aud că Sălăjan s-a înfrățit cu Geneva….
Comnul P a invatat un lucru novator…”ghicitul in iaurt” Danonino, nino nino 🙂
[…] Viitorul e în iaurt Jocul de week-end: Coma Să râdem în continuare cu Marina Voica […]