Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Toţi pentru unul, şi invers

Julius Constantinescu

Viorel Lică şi Dumitru Cotrău se aflau luni noaptea în curtea unei fabrici din Turda, căutând nişte tablă zincată, nişte bolţari şi alte asemenea lucruri pe care intenţionau să le ducă acasă, să le pună pe masă la ăia mici. Cei doi erau însoţiţi, de la o oarecare distanţă, de Constantin Vătafu, care avea datoria să stea de şase şi să fluiere într-un mod anume în caz că s-ar fi apropiat vreun paznic, o patrulă de poliţie sau alţi indivizi caracterizaţi îndeobşte de curiozitate. În timp ce Viorel şi Dumitru se speteau cu munca, pe Constantin l-a scăpat la pipi. Fiind un tip educat, Constantin nu a vrut să facă în curtea fabricii, pentru că a doua zi muncitorii ar fi putut călca pe acolo şi şi-ar fi murdărit cizmuliţele de cauciuc; aşa că a căutat un gard mai ferit, să facă discret şi fără riscul de a fi văzut. Şi bine a făcut, pentru că altfel l-ar fi văzut cei trei poliţişti alertaţi de paznicul fabricii şi s-ar fi făcut de râs, ba chiar ar fi putut fi amendat. Când şi-a terminat treaba şi i-a văzut, în fine, pe poliţişti, primul gând al lui Constantin s-a îndreptat către tovarăşii săi, cărora le-a urat în gând mult succes, după care a şters-o imediat acasă să se roage în linişte pentru ei. Ajunşi la poliţie, Viorel şi Dumitru şi-au făcut, la rândul lor, griji pentru colegul Constantin: “Mă, oare ăsta o fi ajuns cu bine acasă?”. Şi, dat fiind că ei nu puteau să plece de la secţie, i-au rugat pe poliţişti să dea o fugă până acasă la Constantin, să verifice.

20 comentarii la “Toţi pentru unul, şi invers”

  1. 1. Nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat » Toţi pentru unul, şi invers a spus:

    [...] vreun paznic, o patrulă de poliţie sau alţi indivizi caracterizaţi îndeobşte de curiozitate. (more) De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { 'pub' : '560302451683403', 'site' : [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. George a spus:

    Mai stii, poate daca facea in curte ii gaseau ADN-ul cei de la CSI.. happy

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. BlogFather a spus:

    Cand am citit titlul,am crezut ca e vorba de o posta intre poponari. Bine,nu au fost poponari,da’ tot s-au “facut” unul pe altul. Ai dracu’…

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. anndryusha a spus:

    Să moară francezii şi alta nu, de-atâta solidaritate… rolling on the floor

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. teo a spus:

    am vazut titlul si eram sigura ca e vorba de parada gay de zilele trecute laughing

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. toader a spus:

    ma gandeam azi, in timpul lucrului, ca raetchi e un autor de succes.

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. fernoss a spus:

    Bravo! Sa scrie numai Julius texte de-astea desprinse din Jurnalul de la ora 17, ca el stie! Restul sunt de umplutura. tongue

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. ZeceDeZero a spus:

    Oameni cu suflet: se gandesc la aproapele lor laughing

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. dc a spus:

    Sa ma apuce lesinul, nu alta, cand am citit ca actiunea se petrece in Turda!! S-a lasat asa mare plictiseala in judetul Vaslui?

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. Ciprian a spus:

    @toader nu stiu cum se face, dar tu in fiecare zi ai dreptate referitor la raetchi. rolling on the floor

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. dan c a spus:

    asta apropos de aia doi de-si dadeau dedicatii pe la manele cu “fratiorul meu, cel mai tare spargator de banci” nasol ca au preluat si politistii dedicatia.

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Ciprian a spus:

    @dc Vasluienii erau toti plecati la Iasi sa scuipe seminte pe Emil Alexandrescu Stadium.

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. iulian rinder a spus:

    Domnu Julius. Eu cred ca vorbesti aluziv fie alesii locali din comuna Venetia ( exista in judetul Brasov, da accentul se pune pe a ) fie de guvernul Boc. Inca nu m-am lamurit. Eu banuiesc ca ala care face pisu era la gardul de la Cotroceni, era vag machit, partial chel si radea la glumele lui, iar cei trei politisti imaginari – apropo, exista politie in Romania? Si daca da, unde si de ce, ca eu cred mai mult ca exista multa Polutie de proximitate – erau agenti ai fondului monetar.

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Dexter a spus:

    Rindere, tata, mai schimba-ti, te rog, ochelarii. Ca aia de-i porti acuma tot pe Base si Boc ti-i arata indiferent la ce si unde te uiti … winking

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. TOMIS TRAVEL a spus:

    Eu cand am vazut titlu , am zis ca scrii despre Basescu .Dar tu chiar despre el ai scris. Numai ca i-ai schimbat numele .

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. cosmin a spus:

    pe facebook materialul apare cam asa: “Julius Constantinescu Viorel Lică şi Dumitru Cotrău se aflau luni noaptea în curtea unei fabrici din Turda, căutând nişte tablă zincată, nişte bolţari şi alte asemenea lucruri pe care intenţionau să le ducă acasă, să le pună pe masă la ăia mic.” primul meu gand a fost “bietul mogul! pana la urma camionagiu si anndryusha l-au dovedit. era de asteptat, cu textele alea ale lui expirate, din ultima vreme…”

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. mifty a spus:

    @cosmin: cosmine… știu că ești necromancer, și abia aștepți să te joci cu noua jucărie… da’ ia-o mai ușor, tată!!!…

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. Ana a spus:

    Deja m-a luat ameteala, desi n-ar trebui sa-mi permit, pentru ca nu-s veteran aici, nici boboc nu-s macar, nici nu stiu ce caut aici (uneori), da’ asa m-a lovit titlu’ asta in retina- via- neuron.
    “Toti pentru unul, si invers” Ori is eu cretina, ori spiritu’ de muschetari online e mort ca capra vecinului? Spuneti-mi, va rog, ca-s chioara si ca la toate comm de la etaj nu-s cate zero like de caciula. (ceea ce-i prevad si astuia obosit din urma…winking rolling on the floor (ho!, nu rade, ca poate n-ai inteles gluma,copil tampit!)

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. mifty a spus:

    @Ana: e simplu: blogul n-a avut dintotdeauna buton de like la comentarii… iar postul de față e antedilu… ăăă… ante like era big grin

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Ana a spus:

    @mifty: lucrurile simple ma lasa rece, faptul ca-s neatenta si grabita (acu’ am vazut data big grin) ma cam enerveaza. Cu scuzele de rigoare si multumiri pentru lamuriri, permiteti-mi sa-mi reintroduc capul in nisip. tongue Apropos: stiati ca strutul este singura vietate cu globul ocular mai mare decat propriu-i creier? tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Dan1: @dc: De ce trebuia sa faci asta? :))
    • Belle d”Imagination: Boemule, soooo cute, but it is WROOOONG! Mi-o zisă mie Juls că facebook rocks la agăţămente!
    • Dan1: @sebra: Iar concursurile mânărite şi cu pisici urâte ar dispărea de pe DC. :(
    • Dan1: @sebra: Si? Esti bine?
    • Dan1: @Rushenne: Ruşen, nu te lăsa manipǚlată. Te foloseşte drept cobai!


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac